David scapă Cheila
1 Au venit și au spus lui David: „Iată că filistenii au început lupta împotriva Cheilei și au jefuit ariile.” 2 David a întrebat pe Domnul și a zis: „Să mă duc și să bat pe filistenii aceștia?” Și Domnul i-a răspuns: „Du-te, bate pe filisteni și izbăvește Cheila.” 3 Dar oamenii lui David i-au zis: „Iată că noi ne temem chiar aici, în Iuda. Ce va fi când vom merge la Cheila, împotriva oștilor filistenilor?” 4 David a întrebat iarăși pe Domnul. Și Domnul i-a răspuns: „Scoală-te și coboară-te la Cheila, căci dau pe filisteni în mâinile tale.” 5 David s-a dus dar cu oamenii lui la Cheila și s-a bătut împotriva filistenilor; le-a luat vitele și le-a pricinuit o mare înfrângere. Astfel a izbăvit David pe locuitorii din Cheila. 6 Când a fugit Abiatar, fiul lui Ahimelec, la David, în Cheila, s-a coborât cu efodul în mână. 7 Saul a fost înștiințat de sosirea lui David la Cheila și a zis: „Dumnezeu îl dă în mâinile mele, căci a venit și s-a închis într-o cetate cu porți și zăvoare.” 8 Și Saul a chemat tot poporul la război ca să se coboare la Cheila și să împresoare pe David și pe oamenii lui. 9 David, luând cunoștință de acest plan rău pe care-l punea la cale Saul împotriva lui, a zis preotului Abiatar: „Adu efodul!” 10 Și David a zis: „Doamne, Dumnezeul lui Israel, robul Tău a aflat că Saul vrea să vină la Cheila ca să nimicească cetatea din pricina mea. 11 Mă vor da în mâinile lui locuitorii din Cheila? Se va coborî Saul aici, cum a aflat robul Tău? Doamne, Dumnezeul lui Israel, binevoiește și descoperă lucrul acesta robului Tău!” Și Domnul a răspuns: „Se va coborî.” 12 David a mai zis: „Mă vor da locuitorii din Cheila pe mine și pe oamenii mei în mâinile lui Saul?” Și Domnul a răspuns: „Te vor da.” 13 Atunci, David s-a sculat cu oamenii lui, în număr de aproape șase sute de inși, au ieșit din Cheila și s-au dus unde au putut. Saul, aflând că David a scăpat din Cheila, s-a oprit din mers. 14 David a locuit în pustie, în locuri întărite, și a rămas pe muntele din pustia Zif . Saul îl căuta mereu, dar Dumnezeu nu l-a dat în mâinile lui.
David în pustiile Zif și Maon
15 David, văzând că Saul a pornit să-i ia viața, a stat în pustia Zif, în pădure. 16 Atunci, Ionatan, fiul lui Saul, s-a sculat și s-a dus la David în pădure. El i-a întărit încrederea în Dumnezeu 17 și i-a zis: „Nu te teme de nimic, căci mâna tatălui meu Saul nu te va atinge. Tu vei domni peste Israel și eu voi fi al doilea după tine; tatăl meu Saul știe și el bine lucrul acesta.” 18 Au făcut iarăși amândoi legământ înaintea Domnului și David a rămas în pădure, iar Ionatan s-a dus acasă. 19 Zifiții s-au suit la Saul, la Ghibea, și au zis: „Nu-i David ascuns între noi în locuri întărite, în pădure, pe dealul Hachila, care este la miazăzi de pustie? 20 Coboară-te dar, împărate, fiindcă aceasta este toată dorința sufletului tău; lasă pe noi dacă e vorba să-l dăm în mâinile împăratului.” 21 Saul a zis: „Domnul să vă binecuvânteze că aveți milă de mine! 22 Duceți-vă, vă rog, de mai cercetați, ca să știți și să descoperiți în ce loc și-a îndreptat pașii și cine l-a văzut, căci mi s-a spus că este foarte șiret. 23 Cercetați și vedeți toate locurile unde se ascunde, veniți apoi la mine cu ceva temeinic și voi porni cu voi. Dacă este în țară, îl voi căuta printre toate miile lui Iuda.” 24 S-au sculat dar și s-au dus la Zif înaintea lui Saul. David și oamenii lui erau în pustia Maon , și anume în câmpia dinspre miazăzi de pustie. 25 Saul a plecat cu oamenii săi în căutarea lui David. Despre lucrul acesta s-a dat de veste lui David, care s-a coborât la stâncă și a rămas în pustia Maon. Saul, când a auzit, a urmărit pe David în pustia Maon. 26 Saul mergea pe o parte a muntelui, și David cu oamenii lui, pe cealaltă parte a muntelui. David fugea repede, ca să scape de Saul. Dar Saul și oamenii lui chiar înconjuraseră pe David și pe ai lui, ca să pună mâna pe ei, 27 când un sol a venit și a spus lui Saul: „Grăbește-te să vii, căci au năvălit filistenii în țară.” 28 Saul a încetat să urmărească pe David și s-a întors să iasă înaintea filistenilor. De aceea, locul acela s-a numit Sela-Hamahlecot (Stânca împărțirii) . 29 De acolo, David s-a suit spre locurile întărite din En-Ghedi și a locuit acolo.
David eliberează cetatea Cheila
1 Lui David i s‑a dat de știre: „Iată, filistenii au început lupta împotriva Cheilei și îi jefuiesc ariile de treierat!” 2 David L‑a întrebat pe DOMNUL: „Să mă duc și să‑i atac pe filistenii aceștia?” Și DOMNUL i‑a zis lui David: „Du‑te, atacă‑i pe filisteni și izbăvește Cheila!” 3 Dar oamenii lui David i‑au zis: „Iată, nouă ne este teamă și aici, în Iuda! Cu atât mai mult dacă am merge la Cheila, împotriva oștirii filistenilor!” 4 David L‑a întrebat iarăși pe DOMNUL, și DOMNUL i‑a răspuns: „Coboară‑te neîntârziat la Cheila, căci îi dau pe filisteni în mâinile tale!” 5 David s‑a dus cu oamenii lui la Cheila și i‑a atacat pe filistenii; le‑a luat vitele și le‑a pricinuit o mare înfrângere. Astfel i‑a izbăvit David pe locuitorii din Cheila.
6 Când a fugit Abiatar, fiul lui Ahimelec , la David, în Cheila, s‑a coborât cu efodul în mână. 7 Saul a fost înștiințat că David a ajuns la Cheila și a zis: „Dumnezeu îl dă în mâinile mele, căci s-a dus și s‑a închis într‑o cetate cu porți și zăvoare.” 8 Saul a chemat la luptă tot poporul ca să coboare asupra Cheilei și să‑i împresoare pe David și pe oamenii lui. 9 David a aflat că Saul urzea planuri rele împotriva lui și i‑a zis preotului Abiatar: „Adu efodul!” 10 David a zis: „DOAMNE, Dumnezeul lui Israel, robul Tău a auzit că Saul vrea să vină la Cheila, ca să nimicească cetatea din pricina mea. 11 Mă vor preda locuitorii din Cheila în mâinile lui? Va coborî Saul aici, cum a auzit robul Tău? DOAMNE, Dumnezeul lui Israel, Te rog, descoperă‑i lucrul acesta robului Tău!” Și DOMNUL a zis: „Va coborî.” 12 David a mai zis: „Ne vor preda locuitorii din Cheila pe mine și pe oamenii mei în mâinile lui Saul?” Și DOMNUL a răspuns: „Vă vor preda.” 13 Atunci, David și oamenii lui, în număr de aproape șase sute de inși, au ieșit îndată din Cheila și au pornit-o încotro i-au dus picioarele. Când a aflat Saul că David a scăpat din Cheila, n‑a mai plecat la drum . 14 David a locuit în pustiu, în locuri întărite, și a rămas pe muntele din pustiul Zif . Saul îl căuta fără încetare, dar Dumnezeu nu l-a dat în mâinile lui.
David în pustiurile Zif și Maon
15 David a văzut că Saul a pornit să‑i ia viața și a rămas în pustiul Zif, la Horeș . 16 Atunci, Ionatan, fiul lui Saul, s‑a ridicat și s‑a dus la David, la Horeș. I‑a întărit încrederea în Dumnezeu 17 și i‑a zis: „Nu te teme, căci mâna tatălui meu, Saul, nu te va ajunge! Tu vei domni peste Israel, iar eu voi fi al doilea după tine; Saul, tatăl meu, știe și el asta .” 18 Au încheiat amândoi legământ înaintea DOMNULUI; și David a rămas la Horeș, iar Ionatan s‑a întors acasă.
19 Zifiții s‑au suit la Saul, la Ghibea, și i‑au zis: „Oare nu este David ascuns la noi, în locuri întărite, la Horeș, pe dealul Hachila, care este la miazăzi de Ieșimon? 20 Așadar, coboară negreșit, rege, după cum vei găsi de cuviință; iar de predarea lui în mâinile regelui ne vom ocupa noi.” 21 Saul a zis: „Fiți binecuvântați de DOMNUL, fiindcă v-ați îndurat de mine! 22 Ia mergeți și mai cercetați, aflați și vedeți în ce loc și‑a îndreptat pașii și cine l‑a văzut acolo, căci mi s‑a spus că este nespus de viclean! 23 Cercetați și aflați toate locurile unde s‑ar putea ascunde, întoarceți‑vă apoi la mine cu vești sigure, și voi merge cu voi! Dacă este în țară, îl voi căuta printre toate miile lui Iuda.” 24 S‑au dus îndată la Zif înaintea lui Saul. David și oamenii lui erau în pustiul Maon , și anume în Arava , la miazăzi de Ieșimon.
25 Saul a plecat cu oamenii săi în căutarea lui David . Acesta a prins de veste, s‑a coborât la Sela și a rămas în pustiul Maon. Saul a auzit și l‑a urmărit pe David în pustiul Maon. 26 Saul mergea pe o parte a muntelui, iar David cu oamenii lui, pe cealaltă parte a muntelui. David se grăbea să scape de Saul, dar Saul și oamenii lui îi înconjuraseră pe David și pe ai săi, ca să‑i prindă. 27 Atunci a ajuns un sol la Saul și i‑a spus: „Vino degrabă, căci au năvălit filistenii în țară!” 28 Saul s-a întors din urmărirea lui David și s‑a dus să le iasă înainte filistenilor. De aceea locul acela s‑a numit Sela‑Hamahlecot . 29 De acolo, David s‑a suit spre locurile întărite din En‑Ghedi și a locuit acolo.