Copacul cel mare
1 „Nebucadnețar, împăratul, către toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile, care locuiesc pe tot pământul: Să aveți multă pace! 2 Am găsit cu cale să fac cunoscute semnele și minunile pe care le-a făcut Dumnezeul cel Preaînalt față de mine. 3 Cât de mari sunt semnele Lui și cât de puternice sunt minunile Lui! Împărăția Lui este o împărăție veșnică, și stăpânirea Lui dăinuiește din neam în neam! 4 Eu, Nebucadnețar, trăiam liniștit în casa mea și fericit în palatul meu. 5 Am visat un vis care m-a înspăimântat; gândurile de care eram urmărit în patul meu și vedeniile duhului meu mă umpleau de groază. 6 Am poruncit atunci să aducă înaintea mea pe toți înțelepții Babilonului ca să-mi tâlcuiască visul. 7 Îndată au venit vrăjitorii, cititorii în stele, haldeenii și ghicitorii. Le-am spus visul, și nu mi l-au putut tâlcui. 8 La urmă de tot, s-a înfățișat înaintea mea Daniel, numit Beltșațar după numele dumnezeului meu și care are în el duhul dumnezeilor celor sfinți. I-am spus visul și am zis: 9 ‘Beltșațare, căpetenia vrăjitorilor, știu că ai în tine duhul dumnezeilor sfinți și că pentru tine nicio taină nu este grea, deci tâlcuiește-mi vedeniile pe care le-am avut în vis. 10 Iată vedeniile care mi-au trecut prin cap când eram în pat. Mă uitam și iată că în mijlocul pământului era un copac foarte înalt. 11 Copacul acesta s-a făcut mare și puternic, vârful lui se înălța până la ceruri și se vedea de la marginile întregului pământ. 12 Frunza lui era frumoasă și avea roade multe; în el se găsea hrană pentru toți; fiarele câmpului se adăposteau sub umbra lui, păsările cerului își făceau cuibul în ramurile lui și orice făptură vie se hrănea din el. 13 În vedeniile care-mi treceau prin cap în patul meu, mă uitam și iată că s-a coborât din ceruri un străjer sfânt . 14 El a strigat cu putere și a vorbit așa: «Tăiați copacul și rupeți ramurile; scuturați-i frunza și risipiți roadele; fugăriți fiarele de sub el și păsările din ramurile lui! 15 Dar trunchiul cu rădăcinile lui lăsați-l în pământ și legați-l cu lanțuri de fier și de aramă în iarba de pe câmp, ca să fie udat de roua cerului și să fie la un loc cu fiarele în iarba pământului. 16 Inima lui de om i se va preface într-o inimă de fiară și vor trece șapte vremuri peste el. 17 Hotărârea aceasta a fost luată în sfatul străjerilor și pusă la cale înaintea sfinților, ca să știe cei vii că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor, că o dă cui îi place și înalță în ea pe cel mai de jos dintre oameni!» 18 Iată visul pe care l-am visat eu, împăratul Nebucadnețar. Tu, Beltșațar, tâlcuiește-l, fiindcă toți înțelepții din împărăția mea nu pot să mi-l tâlcuiască; tu însă poți, căci ai în tine duhul dumnezeilor sfinți.’ 19 Atunci, Daniel, numit Beltșațar, a rămas uimit o clipă și gândurile lui îl tulburau. Împăratul a luat din nou cuvântul și a zis: ‘Beltșațare, să nu te tulbure visul și tâlcuirea!’ Și Beltșațar a răspuns: ‘Domnul meu, visul acesta să fie pentru vrăjmașii tăi și tâlcuirea lui, pentru potrivnicii tăi! 20 Copacul pe care l-ai văzut, care se făcuse atât de mare și puternic încât i se înălța vârful până la ceruri și se vedea de la toate capetele pământului, 21 copacul acesta, a cărui frunză era așa de frumoasă și care avea roade atât de multe și în care era hrană pentru toți, sub care se adăposteau fiarele câmpului și în ramurile căruia își făceau cuibul păsările cerului, 22 ești tu , împărate, care ai ajuns mare și puternic, a cărui mărime a crescut și s-a înălțat până la ceruri și a cărui stăpânire se întinde până la marginile pământului. 23 Împăratul a văzut pe un străjer sfânt coborându-se și zicând: «Tăiați copacul și nimiciți-l, dar trunchiul cu rădăcinile lui lăsați-l în pământ și legați-l cu lanțuri de fier și de aramă în iarba de pe câmp, ca să fie udat de roua cerului și să stea la un loc cu fiarele câmpului până vor trece șapte vremuri peste el.» 24 Iată tâlcuirea acestui fapt, împărate, iată hotărârea Celui Preaînalt, care se va împlini asupra domnului meu, împăratul. 25 Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, vei locui la un loc cu fiarele câmpului și îți vor da să mănânci iarbă ca la boi; vei fi udat de roua cerului și șapte vremuri vor trece peste tine, până vei cunoaște că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și o dă cui vrea. 26 Porunca să lase trunchiul cu rădăcinile copacului înseamnă că împărăția ta îți va rămâne ție îndată ce vei recunoaște stăpânirea Celui ce este în ceruri. 27 De aceea, împărate, placă-ți sfatul meu! Pune capăt păcatelor tale și trăiește în neprihănire, rupe-o cu nelegiuirile tale și ai milă de cei nenorociți, și poate că ți se va prelungi fericirea!’ 28 Toate aceste lucruri s-au împlinit asupra împăratului Nebucadnețar. 29 După douăsprezece luni, pe când se plimba pe acoperișul palatului împărătesc din Babilon, 30 împăratul a luat cuvântul și a zis: ‘Oare nu este acesta Babilonul cel mare pe care mi l-am zidit eu, ca loc de ședere împărătească, prin puterea bogăției mele și spre slava măreției mele?’ 31 Nu se sfârșise încă vorba aceasta a împăratului, și un glas s-a coborât din cer și a zis: ‘Află, împărate Nebucadnețar, că ți s-a luat împărăția! 32 Te vor izgoni din mijlocul oamenilor și vei locui la un loc cu fiarele câmpului; îți vor da să mănânci iarbă ca la boi și vor trece peste tine șapte vremuri până vei recunoaște că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și că o dă cui vrea!’ 33 Chiar în clipa aceea s-a împlinit cuvântul acela asupra lui Nebucadnețar. A fost izgonit din mijlocul oamenilor, a mâncat iarbă ca boii, trupul i-a fost udat de roua cerului până i-a crescut părul ca penele vulturului și unghiile ca ghearele păsărilor. 34 După trecerea vremii sorocite, eu, Nebucadnețar, am ridicat ochii spre cer și mi-a venit iarăși mintea la loc. Am binecuvântat pe Cel Preaînalt, am lăudat și slăvit pe Cel ce trăiește veșnic, Acela a cărui stăpânire este veșnică și a cărui împărăție dăinuiește din neam în neam. 35 Toți locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor și cu locuitorii pământului și nimeni nu poate să stea împotriva mâinii Lui, nici să-I zică: ‘Ce faci?’ 36 În vremea aceea, mi-a venit mintea înapoi; slava împărăției mele, măreția și strălucirea mea mi s-au dat înapoi; sfetnicii și mai-marii mei din nou m-au căutat; am fost pus iarăși peste împărăția mea și puterea mea a crescut . 37 Acum, eu, Nebucadnețar, laud, înalț și slăvesc pe Împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sunt adevărate, toate căile Lui sunt drepte și El poate să smerească pe cei ce umblă cu mândrie!”
Nebucadnețar visează un copac uriaș
1 Împăratul Nebucadnețar, către oamenii din toate popoarele, neamurile și limbile care locuiesc pe tot pământul : Pacea să vă fie înmulțită!
2 Am găsit cu cale să povestesc semnele și minunile pe care le‑a făcut cu mine Dumnezeul cel Preaînalt.

3 Semnele Lui sunt atât de mari
și minunile Lui, atât de puternice!
Împărăția Lui este o împărăție veșnică
și stăpânirea Lui este din neam în neam!

4 Eu, Nebucadnețar, trăiam liniștit în casa mea și fericit în palatul meu. 5 Dar am avut un vis care m‑a înspăimântat. Imaginile din somnul meu și vedeniile din capul meu m‑au umplut de teamă . 6 Am poruncit să fie aduși înaintea mea toți înțelepții Babilonului, ca să‑mi dezvăluie tâlcul visului. 7 Îndată au venit vrăjitorii, descântătorii, caldeenii și astrologii. Le‑am spus visul, dar nu mi‑au putut dezvălui tâlcul lui.
8 La urmă de tot, s‑a înfățișat înaintea mea Daniel, care este numit Beltșațar, după numele dumnezeului meu, și care are în el Duhul Dumnezeului sfânt. I‑am spus visul și i‑am zis: 9 „Beltșațare, care ești mai-mare peste vrăjitori, știu că ai în tine Duhul Dumnezeului sfânt și că pentru tine nicio taină nu este grea. Iată visul pe care l‑am văzut; tu spune‑mi tâlcuirea! 10 Iată vedeniile care mi s‑au perindat prin minte pe când dormeam:

Priveam și se făcea că era un copac
în mijlocul pământului, foarte înalt.
11 Copacul crescuse mare și puternic,
vârful lui ajungea până la ceruri
și se vedea de la marginile întregului pământ.
12 Frunzișul îi era frumos, iar rodul, bogat;
și se găsea hrană în el pentru toți.
Fiarele câmpului stăteau la umbra lui,
păsările cerului se cuibăreau în ramurile lui
și orice făptură vie se hrănea din el.
13 Și în vedenia din mintea mea, în somn, se făcea
că un străjer , un sfânt , a coborât din cer.
14 El a strigat cu putere și a vorbit așa:

«Tăiați copacul și rupeți‑i ramurile;
scuturați‑i frunzișul și risipiți‑i rodul;
fugăriți fiarele de sub el
și păsările din ramurile lui!
15 Dar ciotul cu rădăcinile lui lăsați‑l în pământ,
în lanțuri de fier și de aramă, în verdeața câmpului,
ca să fie udat de roua cerului,
și partea lui să fie împreună cu fiarele, în iarba pământului.
16 Inima lui de om se va schimba în inimă de fiară
și vor trece peste el șapte vremuri .
17 Sentința a fost dată în sfatul străjerilor
și hotărârea a fost luată la cererea sfinților ,
ca să știe muritorii
Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor,
că El o dă cui vrea
și‑l înalță în ea pe cel mai de jos dintre oameni!»

18 Acesta a fost visul pe care l‑am visat eu, împăratul Nebucadnețar. Tu, Beltșațar, spune‑mi tâlcuirea, fiindcă toți înțelepții din împărăția mea nu pot să‑mi spună tâlcuirea; tu însă poți, pentru că ai în tine Duhul Dumnezeului sfânt.”
19 Atunci, Daniel, al cărui nume este Beltșațar, a rămas încremenit pentru un timp și tulburat de gândurile lui. Împăratul a luat din nou cuvântul și a zis: „Beltșațare, să nu te tulbure visul și tâlcuirea!” Și Beltșațar a răspuns astfel:
„Domnul meu, visul acesta să fie pentru vrăjmașii tăi; și tâlcuirea lui, pentru dușmanii tăi! 20 Copacul pe care l‑ai văzut, care se făcuse atât de mare și puternic, încât i se înălța vârful până la ceruri și se vedea de la toate marginile pământului, 21 al cărui frunziș era atât de frumos, care avea atât de mult rod și hrană pentru toți, sub care stăteau la umbră fiarele câmpului și în ramurile căruia cuibăreau păsările cerului, 22 copacul acesta ești tu , împărate! Tu ai ajuns mare și puternic, ai crescut și te‑ai înălțat până la ceruri, iar stăpânirea ta se întinde până la marginile pământului.
23 Dacă împăratul a văzut un străjer, un sfânt, coborându‑se și zicând: «Tăiați copacul și nimiciți‑l, dar ciotul cu rădăcinile lui lăsați‑l în pământ, în lanțuri de fier și de aramă, în iarba câmpului, ca să fie udat de roua cerului, și partea lui să fie împreună cu fiarele câmpului, până vor trece peste el șapte vremuri», 24 aceasta are următoarea tâlcuire, împărate, și este hotărârea Celui Preaînalt, care se va împlini asupra domnului meu, împăratul: 25 Te vor izgoni dintre oameni, vei locui împreună cu fiarele câmpului și îți vor da să mănânci iarbă ca la boi; vei fi udat de roua cerului și vor trece peste tine șapte vremuri, până vei recunoaște că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și o dă cui vrea El. 26 Porunca de a lăsa ciotul cu rădăcinile pomului înseamnă că împărăția ta îți va fi dată înapoi atunci când vei recunoaște că Cerul este stăpân. 27 De aceea, împărate, placă‑ți sfatul meu: pune capăt păcatelor tale ducând o viață dreaptă și nelegiuirilor tale arătând milă celor obidiți, și poate că ți se va prelungi fericirea!”
28 Toate aceste lucruri s‑au împlinit asupra împăratului Nebucadnețar. 29 După douăsprezece luni, pe când se plimba pe terasa palatului împărătesc din Babilon, 30 împăratul a zis cu glas tare: „Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care mi l‑am zidit eu ca reședință împărătească, prin puterea bogăției mele și spre slava măreției mele?” 31 Nu‑și sfârșise încă vorba împăratul, când un glas a răsunat din cer zicând : „Află, împărate Nebucadnețar, că ți s‑a luat împărăția! 32 Te vor izgoni din mijlocul oamenilor și vei locui la un loc cu fiarele câmpului; îți vor da să mănânci iarbă ca la boi și vor trece peste tine șapte vremuri, până vei recunoaște că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și o dă cui vrea El!”
33 Chiar în clipa aceea s‑a împlinit cuvântul acela asupra lui Nebucadnețar. A fost izgonit din mijlocul oamenilor, a mâncat iarbă ca boii, trupul i‑a fost udat de roua cerului, până i‑a crescut părul ca penele vulturului și unghiile ca ghearele păsărilor.
34 După trecerea zilelor sorocite, eu, Nebucadnețar, am ridicat ochii spre cer și mi‑a venit mintea la loc.

L‑am binecuvântat pe Cel Preaînalt,
L‑am lăudat și L-am slăvit pe Cel ce trăiește veșnic,
a cărui stăpânire este veșnică
și a cărui împărăție dăinuie din neam în neam.

35 Toți locuitorii pământului sunt o nimica toată înaintea Lui;
El face ce vrea cu oștirea cerurilor și cu locuitorii pământului;
nimeni nu poate să‑I dea peste mână
și să‑I zică: „Ce faci?”

36 În vremea aceea mi‑a venit mintea la loc. Slava împărăției mele, măreția și strălucirea mea mi s‑au dat înapoi. Sfetnicii și mai‑marii mei m‑au căutat din nou, am fost pus iarăși peste împărăția mea și puterea mea a crescut .

37 Acum, eu, Nebucadnețar,
Îl laud, Îl înalț și Îl slăvesc
pe Împăratul cerului;
Toate faptele Lui sunt adevărate
și căile Lui sunt drepte.
Iar pe cei ce pășesc cu semeție
El îi poate smeri!