Plângere asupra sorții poporului
1 Vai, cum s-a înnegrit aurul și cum s-a schimbat aurul cel curat!
Cum s-au risipit pietrele Sfântului Locaș pe la toate colțurile ulițelor!
2 Cum sunt priviți acum fiii Sionului, cei aleși și prețuiți ca aurul curat altădată,
cum sunt priviți acum, vai! Ca niște vase de pământ și ca o lucrare făcută de mâinile olarului!
3 Chiar și șacalii își apleacă țâța și dau să sugă puilor lor,
dar fiica poporului meu a ajuns fără milă, ca struții din pustie.
4 Limba sugarului i se lipește de cerul gurii, uscată de sete;
copiii cer pâine, dar nimeni nu le-o dă.
5 Cei ce se hrăneau cu bucate alese leșină pe ulițe.
Cei ce fuseseră crescuți în purpură se bucură acum de o grămadă de gunoi!
6 Căci vina fiicei poporului meu este mai mare decât păcatul Sodomei,
care a fost nimicită într-o clipă, fără să fi pus cineva mâna pe ea.
7 Voievozii ei erau mai strălucitori decât zăpada, mai albi decât laptele;
trupul le era mai roșu decât mărgeanul; fața le era ca safirul.
8 Dar acum înfățișarea le este mai negricioasă decât funinginea, așa că nu mai sunt cunoscuți pe ulițe,
pielea le este lipită de oase, uscată ca lemnul.
9 Cei ce pier uciși de sabie sunt mai fericiți decât cei ce pier de foame,
care cad sleiți de puteri, din lipsa roadelor câmpului!
10 Femeile , cu toată mila lor, își fierb copiii,
care le slujesc ca hrană în mijlocul prăpădului fiicei poporului meu.
11 Domnul Și-a sleit urgia, Și-a vărsat mânia aprinsă;
a aprins în Sion un foc care-i mistuie temeliile.
12 Împărații pământului n-ar fi crezut și niciunul din locuitorii lumii n-ar fi crezut
că potrivnicul care-l împresura are să intre pe porțile Ierusalimului.
13 Iată rodul păcatelor prorocilor săi, a nelegiuirilor preoților săi,
care au vărsat în mijlocul lui sângele celor neprihăniți!
14 Rătăceau ca orbii pe ulițe, mânjiți de sânge,
așa că nimeni nu putea să se atingă de hainele lor.
15 „Depărtați-vă, necuraților ”, li se striga, „la o parte, la o parte, nu vă atingeți de noi!”
Când fugeau pribegind încoace și încolo printre neamuri, se spunea: „Să nu mai locuiască aici!”
16 În mânia Lui, Domnul i-a împrăștiat și nu-Și mai îndreaptă privirile spre ei!
Vrăjmașul n-a căutat la fața preoților, nici n-a avut milă de cei bătrâni.
17 Și acolo ni se sfârșeau ochii și așteptam zadarnic ajutor!
Privirile ni se îndreptau cu nădejde spre un neam care totuși nu ne-a izbăvit.
18 Ne pândeau pașii , ca să ne împiedice să mergem pe ulițele noastre;
ni se apropia sfârșitul , ni se împliniseră zilele… Da, ne venise sfârșitul!
19 Prigonitorii noștri erau mai iuți decât vulturii cerului.
Ne-au fugărit pe munți și ne-au pândit în pustie.
20 Suflarea vieții noastre, unsul Domnului, a fost prins în gropile lor, el,
despre care ziceam: „Vom trăi sub umbra lui printre neamuri.”
21 Bucură-te și saltă de bucurie, fiica Edomului, care locuiești în țara Uț!
Dar și la tine va trece potirul și tu te vei îmbăta și te vei dezgoli!
22 Fiica Sionului, nelegiuirea îți este ispășită:
El nu te va mai trimite în robie.
Dar ție, fiica Edomului, îți va pedepsi nelegiuirea
și îți va da pe față păcatele.
Plângere asupra sorții poporului
Alef
1 Vai, cum s‑a întunecat aurul,
cum s‑a schimbat aurul cel curat!
Cum s‑au risipit pietrele sfinte
pe la colțurile tuturor străzilor!
Bet
2 Fiii Sionului cei atât de scumpi,
care prețuiau cât greutatea lor în aur,
sunt priviți acum, vai, ca niște vase de lut
făcute de mâinile unui olar!
Ghimel
3 Șacalii își apleacă țâța
și își alăptează puii,
dar fiicele poporului meu sunt nemiloase,
ca struții din pustiu.
Dalet
4 Sugarilor li se lipește limba
de cerul gurii, de sete;
copilașii cer pâine,
dar nimeni nu le frânge o bucată.
He
5 Cei ce mâncau bucate alese
zac acum sfârșiți pe străzi;
cei crescuți în purpură
îmbrățișează acum grămada de gunoi !
Vav
6 Vina fiicei poporului meu este mai mare
decât păcatul Sodomei,
care a fost distrusă într‑o clipă,
fără a fi atinsă de mână omenească.
Zayin
7 Prinții ei erau mai albi decât neaua,
mai curați decât laptele.
Trupul le era mai roz decât mărgeanul,
iar vinele lor erau de safir.
Het
8 Dar acum sunt negri tăciune
și nu-i mai recunoști pe stradă;
pielea le este întinsă pe oase, scorojită,
uscată ca lemnul.
Tet
9 Mai bună e soarta celor răpuși de sabie
decât a celor ce pier de foame,
cărora li se scurge viața,
străpunși de lipsa roadelor câmpului!
Yod
10 Mâini de femei pline de duioșie
au ajuns să-și fiarbă copiii
ca să aibă ele de mâncare,
când a venit dezastrul fiicei poporului meu.
Kaf
11 DOMNUL Și‑a vărsat toată urgia,
a turnat mânia Lui aprinsă,
și a pus în Sion un foc
care i-a mistuit temeliile.
Lamed
12 Nu credeau împărații pământului
și niciunul din locuitorii lumii
că potrivnicul, dușmanul, va intra
pe porțile Ierusalimului.
Mem
13 Toate, din cauza păcatelor profeților săi
și a nelegiuirilor preoților săi,
care au vărsat în mijlocul cetății
sângele celor nevinovați.
Nun
14 Căpeteniile sale rătăceau pe străzi,
cu hainele mânjite de sânge,
încât nimeni nu putea
să se atingă de hainele lor.
Sameh
15 „Necurat ! La o parte!”, li se striga.
„Da-ți-vă la o parte, nu vă atingeți!”
Când fugeau pribegind, se zicea printre neamuri:
„Să nu mai locuiască aici!”
Pe
16 Fața DOMNULUI i‑a împrăștiat:
nu-Și mai îndreaptă privirile spre ei.
Preoții nu mai sunt respectați
și nimeni nu are milă de bătrâni.
Ayin
17 Ni se împăienjeneau ochii
tot așteptând zadarnic ajutor!
La postul de veghe așteptam cu nerăbdare
un neam care nu ne-a izbăvit.
Țade
18 Dușmanii ne pândeau pașii ,
ca să nu mergem în piețele noastre;
se apropiase sfârșitul , ni se împliniseră zilele,
da, ne venise sfârșitul!
Qof
19 Cei ce ne urmăreau erau mai iuți
decât vulturii cerului:
ne‑au vânat pe munți,
ne-au pândit în pustiu.
Reș
20 Unsul DOMNULUI, suflarea vieții noastre ,
a fost prins în gropile lor;
el, despre care ziceam:
„Vom trăi la umbra lui printre neamuri.”
Sin
21 Bucură‑te și veselește-te, fiica Edomului,
locuitoarea țării Uț!
Dar și la tine va ajunge paharul ;
și tu te vei îmbăta și te vei dezgoli!
Tav
22 Fiica Sionului, pedeapsa ta s-a încheiat:
El nu te va mai trimite în exil;
dar ție, fiica Edomului, îți va pedepsi vina
și îți va da pe față păcatele.