Relele de acum și aducerile aminte
1 Adu-Ți aminte, Doamne, de ce ni s-a întâmplat!
Uită-Te și vezi-ne ocara !
2 Moștenirea noastră a trecut la niște străini,
casele noastre, la cei din alte țări!
3 Am rămas orfani, fără tată;
mamele noastre sunt ca niște văduve.
4 Apa noastră o bem pe bani,
și lemnele noastre trebuie să le plătim.
5 Prigonitorii ne urmăresc cu îndârjire
și, când obosim, nu ne dau odihnă.
6 Am întins mâna spre Egipt,
spre Asiria, ca să ne săturăm de pâine.
7 Părinții noștri, care au păcătuit , nu mai sunt,
iar noi le purtăm păcatele.
8 Robii ne stăpânesc,
și nimeni nu ne izbăvește din mâinile lor.
9 Ne căutăm pâinea cu primejdia vieții noastre,
căci ne amenință sabia în pustie.
10 Ne arde pielea ca un cuptor
de frigurile foamei.
11 Au necinstit pe femei în Sion,
pe fecioare în cetățile lui Iuda.
12 Mai-marii noștri au fost spânzurați de mâinile lor.
Bătrânilor nu le-au dat nicio cinste .
13 Tinerii au fost puși să râșnească
și copiii cădeau sub poverile de lemn.
14 Bătrânii nu se mai duc la poartă
și tinerii au încetat să mai cânte.
15 S-a dus bucuria din inimile noastre
și jalea a luat locul jocurilor noastre.
16 A căzut cununa de pe capul nostru!
Vai de noi, căci am păcătuit!
17 Dacă ne doare inima,
dacă ni s-au întunecat ochii,
18 este din pricină că muntele Sionului este pustiit,
din pricină că se plimbă șacalii prin el.
19 Dar Tu, Doamne, împărățești pe vecie;
scaunul Tău de domnie dăinuiește din neam în neam!
20 Pentru ce să ne uiți pe vecie
și să ne părăsești pentru multă vreme?
21 Întoarce-ne la Tine, Doamne, și ne vom întoarce!
Dă-ne iarăși zile ca cele de odinioară!
22 Să ne fi lepădat Tu de tot oare
și să Te fi mâniat Tu pe noi peste măsură de mult?
Apel la îndurarea divină
1 Adu‑Ți aminte, DOAMNE, de ce ni s‑a întâmplat!
Privește și vezi‑ne ocara !
2 Moștenirea noastră a trecut la străini,
casele noastre, la niște venetici!
3 Am rămas orfani, fără tată;
mamele noastre sunt ca niște văduve.
4 Apa o bem pe argint,
iar lemnele le primim pe bani.
5 Cu jugul pe grumaz suntem goniți
și, când obosim, nu ni se dă odihnă.
6 Spre Egipt întindeam mâna,
spre Asiria, ca să ne săturăm de pâine.
7 Părinții noștri, care au păcătuit , nu mai sunt,
iar noi le purtăm păcatele.
8 Niște sclavi ne stăpânesc,
și nimeni nu ne smulge din mâinile lor.
9 Cu riscul vieții ne câștigăm pâinea,
sub amenințarea sabiei din pustiu.
10 Pielea ne arde ca un cuptor
de frigurile foametei.
11 În Sion au fost siluite femeile,
în cetățile lui Iuda, fecioarele.
12 Căpeteniile noastre au fost spânzurate de mâini
și bătrânilor nu li s-a dat cinste .
13 Flăcăii au fost puși la râșniță
și copiii cad sub povara lemnelor.
14 Bătrânii nu se mai duc la poartă
și tinerii au încetat să mai cânte.
15 S‑a dus bucuria inimii noastre,
hora ni s-a prefăcut în doliu,
16 ne-a căzut coroana de pe cap;
vai de noi, căci am păcătuit!
17 De aceea ne este inima bolnavă ,
de aceea ni se întunecă ochii,
18 pentru că muntele Sionului este pustiit
și vulpile umblă prin el.
19 Dar Tu, DOAMNE, în veac vei domni ;
Tronul Tău va dăinui din neam în neam.
20 Oare ne vei uita la nesfârșit
și ne vei părăsi pentru totdeauna?
21 Întoarce‑ne la Tine, DOAMNE, și ne vom întoarce!
Dă-ne iarăși zile ca cele de odinioară!
22 Să ne fi lepădat Tu oare de tot
și să Te fi mâniat Tu pe noi peste măsură de mult?