Doi fii ai lui Aaron arși
1 Fiii lui Aaron Nadab și Abihu și-au luat , fiecare, cădelnița, au pus foc în ea și au pus tămâie pe foc, și au adus astfel înaintea Domnului foc străin , lucru pe care El nu li-l poruncise. 2 Atunci a ieșit un foc dinaintea Domnului, i-a mistuit și au murit înaintea Domnului. 3 Moise a zis lui Aaron: „Aceasta este ce a spus Domnul când a zis: ‘Voi fi sfințit de cei ce se apropie de Mine și voi fi proslăvit în fața întregului popor.’” Aaron a tăcut. 4 Și Moise a chemat pe Mișael și Elțafan, fiii lui Uziel , unchiul lui Aaron, și le-a zis: „Apropiați-vă, scoateți pe frații voștri din Sfântul Locaș și duceți-i afară din tabără.” 5 Ei s-au apropiat și i-au scos afară din tabără, îmbrăcați în tunicile lor, cum zisese Moise. 6 Moise a zis lui Aaron, lui Eleazar și lui Itamar, fiii lui Aaron: „Să nu vă descoperiți capetele și să nu vă rupeți hainele, ca nu cumva să muriți și să Se mânie Domnul împotriva întregii adunări. Lăsați pe frații voștri, pe toată casa lui Israel, să plângă arderea care a venit de la Domnul. 7 Voi să nu ieșiți din ușa cortului întâlnirii, ca să nu muriți, căci untdelemnul ungerii Domnului este peste voi.” Ei au făcut cum zisese Moise.
Părțile cuvenite lui Aaron și fiilor lui
8 Domnul a vorbit lui Aaron și a zis: 9 „Tu și fiii tăi împreună cu tine să nu beți vin, nici băutură amețitoare când veți intra în cortul întâlnirii, ca să nu muriți: aceasta va fi o lege veșnică printre urmașii voștri, 10 ca să puteți deosebi ce este sfânt de ce nu este sfânt, ce este necurat de ce este curat, 11 și să puteți învăța pe copiii lui Israel toate legile pe care li le-a dat Domnul prin Moise.” 12 Moise a zis lui Aaron, lui Eleazar și lui Itamar, cei doi fii care mai rămăseseră lui Aaron: „Luați partea din darul de mâncare rămasă din jertfele mistuite de foc înaintea Domnului și mâncați-o fără aluat lângă altar, căci este un lucru preasfânt. 13 S-o mâncați într-un loc sfânt; acesta este dreptul tău și dreptul fiilor tăi, ca parte din darurile de mâncare mistuite de foc înaintea Domnului, căci așa mi-a fost poruncit. 14 Să mâncați, de asemenea, într-un loc curat, tu, fiii tăi și fiicele tale împreună cu tine, pieptul care a fost legănat într-o parte și alta și spata care a fost adusă ca jertfă prin ridicare, căci ele vă sunt date, ca un drept cuvenit ție și ca un drept cuvenit fiilor tăi, din jertfele de mulțumire ale copiilor lui Israel. 15 Împreună cu grăsimile rânduite să fie mistuite de foc, ei vor aduce spata adusă ca jertfă prin ridicare și pieptul care se leagănă într-o parte și alta înaintea Domnului; ele vor fi ale tale și ale fiilor tăi împreună cu tine, printr-o lege veșnică, așa cum a poruncit Domnul.” 16 Moise a căutat țapul adus ca jertfă de ispășire și iată că fusese ars. Atunci s-a mâniat pe Eleazar și Itamar, fiii care mai rămăseseră lui Aaron, și a zis: 17 „Pentru ce n-ați mâncat jertfa de ispășire într-un loc sfânt? Ea este un lucru preasfânt, și Domnul v-a dat-o ca să purtați nelegiuirea adunării și să faceți ispășire pentru ea înaintea Domnului. 18 Iată că sângele jertfei n-a fost dus înăuntrul Sfântului Locaș; trebuia s-o mâncați în Sfântul Locaș, cum am poruncit.” 19 Aaron a răspuns lui Moise: „Iată , ei și-au adus azi jertfa de ispășire și arderea-de-tot înaintea Domnului și, după cele ce mi s-au întâmplat, dacă aș fi mâncat azi jertfa de ispășire, ar fi fost bine oare înaintea Domnului?” 20 Moise a auzit și a fost mulțumit cu aceste cuvinte.
Nadab și Abihu sunt pedepsiți cu moartea
1 Fiii lui Aaron Nadab și Abihu și‑au luat cădelnițele, au pus foc în ele, au pus tămâie pe foc și au adus astfel înaintea DOMNULUI foc străin , lucru pe care El nu li‑l poruncise. 2 Atunci a ieșit un foc dinaintea DOMNULUI, i‑a mistuit și au murit înaintea DOMNULUI. 3 Moise i‑a zis lui Aaron: „Nu degeaba a vorbit DOMNUL astfel:
«Voi fi sfințit prin cei ce se apropie de Mine
și voi fi slăvit în fața întregului popor.»”
Aaron tăcea. 4 Moise i‑a chemat pe Mișael și pe Elțafan, fiii lui Uziel , unchiul lui Aaron, și le‑a zis: „Apropiați‑vă, duceți‑i pe frații voștri din Sfântul Lăcaș în afara taberei!” 5 Ei s‑au apropiat și i‑au dus, așa cum erau îmbrăcați în tunicile lor, în afara taberei, cum zisese Moise. 6 Moise le‑a zis lui Aaron, lui Eleazar și lui Itamar, fiii lui: „Să nu vă lăsați capul neîngrijit și să nu vă rupeți hainele, ca nu cumva să muriți și Dumnezeu să Se mânie împotriva întregii adunări. Frații voștri și toată casa lui Israel, ei să plângă arderea care a venit de la DOMNUL. 7 Voi să nu treceți dincolo de intrarea în Cortul Întâlnirii, ca nu cumva să muriți, căci untdelemnul ungerii DOMNULUI este peste voi.” Ei au făcut după cuvântul lui Moise.
8 DOMNUL i‑a vorbit lui Aaron astfel: 9 „Vin sau băutură amețitoare să nu beți când veți intra în Cortul Întâlnirii, nici tu și nici fiii tăi care sunt cu tine, ca să nu muriți: aceasta va fi o rânduială veșnică pentru urmașii voștri, 10 ca să puteți deosebi ce este sfânt de ce este profan și ce este necurat de ce este curat 11 și să‑i puteți învăța pe fiii lui Israel toate rânduielile pe care DOMNUL i le‑a dat prin viu grai lui Moise.”
12 Moise le‑a vorbit lui Aaron, lui Eleazar și lui Itamar, cei doi fii care îi mai rămăseseră lui Aaron: „Luați ofranda‑din‑cereale rămasă din jertfele mistuite de foc aduse DOMNULUI și mâncați‑o cu azime lângă altar, căci este un lucru preasfânt! 13 Să o mâncați într‑un loc sfânt; acesta este dreptul tău și dreptul fiilor tăi, ca parte din jertfele mistuite de foc aduse DOMNULUI, căci așa mi‑a fost poruncit. 14 Pieptul legănat și spata ridicată să le mâncați într‑un loc curat, atât tu, cât și fiii tăi și fiicele tale împreună cu tine, căci sunt dreptul tău și al fiilor tăi din jertfele‑de‑pace ale fiilor lui Israel. 15 Spata ridicată și pieptul legănat să fie aduse împreună cu grăsimea oferită în jertfele mistuite de foc; să fie legănate ca dar înaintea DOMNULUI; ele să fie ale tale și ale fiilor tăi împreună cu tine printr‑o rânduială veșnică, după cum a poruncit DOMNUL.”
16 Moise a căutat țapul adus ca jertfă‑pentru‑păcat și iată că fusese ars. Atunci s‑a mâniat pe Eleazar și pe Itamar, fiii care îi mai rămăseseră lui Aaron, și le‑a zis: 17 „De ce n‑ați mâncat jertfa‑pentru‑păcat într‑un loc sfânt? Ea este un lucru preasfânt, și Dumnezeu v‑a dat‑o ca să înlăturați vina adunării și să faceți ispășire pentru ea înaintea DOMNULUI. 18 Iată, sângele jertfei n‑a fost dus înăuntrul Sfântului Lăcaș; trebuia s‑o mâncați în Sfântul Lăcaș, cum am poruncit.” 19 Aaron i‑a vorbit lui Moise: „Iată , ei și‑au adus azi jertfa‑pentru‑păcat și arderea‑de‑tot înaintea DOMNULUI și, după toate câte mi s‑au întâmplat, dacă aș fi mâncat azi jertfa‑pentru‑păcat, ar fi fost mulțumit DOMNUL?” 20 Moise a auzit și a fost mulțumit.