Juruințele
1 Domnul a vorbit lui Moise și a zis:
„Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: 2 ‘Când se vor face juruințe Domnului, dacă e vorba de oameni, ei să fie ai Domnului, după prețuirea ta. 3 Iar prețuirea pe care o vei face unui bărbat, de la douăzeci până la șaizeci de ani, să fie de cincizeci de sicli de argint, după siclul Sfântului Locaș: 4 dacă este femeie, prețuirea să fie de treizeci de sicli. 5 De la cinci până la douăzeci de ani, prețuirea să fie de douăzeci de sicli pentru un băiat și de zece sicli pentru o fată. 6 De la o lună până la cinci ani, prețuirea să fie de cinci sicli de argint pentru un băiat și de trei sicli de argint pentru o fată. 7 De la șaizeci de ani în sus, prețuirea să fie de cincisprezece sicli pentru un bărbat și de zece sicli pentru o femeie. 8 Dacă cel ce a făcut juruința este prea sărac ca să plătească prețuirea aceasta făcută de tine, să-l aducă la preot, să-l prețuiască, și preotul să facă o prețuire potrivit cu mijloacele omului aceluia. 9 Dacă este vorba de dobitoacele care pot fi aduse ca jertfă Domnului, orice dobitoc care se va da Domnului va fi ceva sfânt. 10 Să nu-l schimbe și să nu pună unul rău în locul unuia bun, nici unul bun în locul unuia rău; dacă s-ar întâmpla să se înlocuiască un dobitoc cu altul, și unul, și celălalt va fi sfânt. 11 Dacă este vorba de dobitoacele necurate, care nu pot fi aduse ca jertfă Domnului, să aducă dobitocul la preot, 12 care-i va face prețuirea după cum va fi bun sau rău și va rămâne la prețuirea preotului. 13 Dacă vrea să-l răscumpere, să mai adauge o cincime la prețuirea lui.
Predarea lucrurilor
14 Dacă cineva își închină Domnului casa, hărăzind-o Domnului ca un dar sfânt, preotul să-i facă prețuirea după cum va fi, bună sau rea, și să rămână la prețuirea făcută de preot. 15 Dacă cel ce și-a închinat Domnului casa vrea s-o răscumpere, să adauge o cincime la prețul prețuirii ei, și va fi a lui. 16 Dacă cineva închină Domnului un ogor din moșia lui, prețuirea ta să fie după câtimea de sămânță pe care o dă, și anume cincizeci de sicli de argint pentru un omer de sămânță de orz. 17 Dacă își închină Domnului ogorul, cu începere chiar din anul de veselie, să rămână la prețuirea ta, 18 dar, dacă își închină Domnului ogorul după anul de veselie, atunci preotul să-i socotească prețul după numărul anilor care mai rămân până la anul de veselie și să-l scadă din prețuirea ta. 19 Dacă cel ce și-a închinat Domnului ogorul vrea să-l răscumpere, atunci să mai adauge o cincime la argintul prețuit de tine, și ogorul să rămână al lui. 20 Dacă nu-și răscumpără ogorul, și-l vinde altui om, nu va mai putea fi răscumpărat. 21 Și când va ieși cumpărătorul din el la anul de veselie , ogorul acela să fie închinat Domnului, ca ogor hărăzit Lui; să fie moșia preotului. 22 Dacă cineva închină Domnului un ogor cumpărat de el, care nu face parte din moșia lui, 23 preotul să-i socotească prețul după cât face prețuirea până la anul de veselie, și omul acela să plătească în aceeași zi prețul hotărât de tine, ca lucru închinat Domnului. 24 În anul de veselie, ogorul să se întoarcă la acela de la care fusese cumpărat și din moșia căruia făcea parte. 25 Toate prețuirile să se facă în siclii Sfântului Locaș: siclul are douăzeci de ghere .
Ce nu se poate închina
26 Nimeni nu va putea să închine Domnului pe întâiul născut din vita lui, care chiar este al Domnului ca întâi născut; fie bou, fie miel, este al Domnului. 27 Dacă este vorba însă de un dobitoc necurat, să-l răscumpere cu prețul prețuit de tine, mai adăugând încă o cincime; dacă nu este răscumpărat, să fie vândut după prețuirea ta. 28 Tot ce va dărui un om Domnului prin făgăduință, din ce are, nu va putea nici să se vândă, nici să se răscumpere: fie om, fie dobitoc, fie un ogor din moșia lui; tot ce va fi dăruit Domnului prin făgăduință va fi un lucru preasfânt, pentru Domnul. 29 Niciun om închinat Domnului prin făgăduință nu va putea fi răscumpărat, ci va fi omorât.
Zeciuielile
30 Orice zeciuială din pământ, fie din roadele pământului, fie din rodul pomilor, este a Domnului; este un lucru închinat Domnului. 31 Dacă vrea cineva să răscumpere ceva din zeciuiala lui, să mai adauge o cincime . 32 Orice zeciuială din cirezi și din turme, din tot ce trece sub toiag, să fie o zeciuială închinată Domnului. 33 Să nu se cerceteze dacă dobitocul este bun sau rău și să nu se schimbe; dacă se înlocuiește un dobitoc cu un altul, și unul, și celălalt vor fi sfinte și nu vor putea fi răscumpărate.’” 34 Acestea sunt poruncile pe care le-a dat lui Moise Domnul pentru copiii lui Israel, pe muntele Sinai.
Juruințele
1 DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: 2 „Vorbește‑le fiilor lui Israel și spune‑le: «Dacă făgăduiește cineva oameni prin juruință, ei să fie ai DOMNULUI, după socoteala ta. 3 Astfel să fie socoteala ta: dacă este un bărbat între douăzeci și șaizeci de ani, prețul hotărât de tine să fie de cincizeci de sicli de argint , după siclul Sfântului Lăcaș; 4 dacă este femeie, prețul hotărât de tine să fie de treizeci de sicli; 5 dacă are vârsta cuprinsă între cinci și douăzeci de ani, prețul hotărât de tine să fie de douăzeci de sicli pentru un băiat și zece sicli pentru o fată; 6 dacă are vârsta cuprinsă între o lună și cinci ani, prețul hotărât de tine să fie de cinci sicli de argint pentru un băiat și trei sicli de argint pentru o fată; 7 dacă este în vârstă de peste șaizeci de ani, prețul hotărât de tine să fie de cincisprezece sicli pentru un bărbat și zece sicli pentru o femeie. 8 Dacă este prea sărac pentru prețul hotărât de tine, să fie adus înaintea preotului și preotul să‑i hotărască prețul; după cum îi dă mâna celui care s‑a jurat, așa să fie socoteala preotului.
9 Dacă este vorba de animalele din care se aduce dar pentru DOMNUL, orice animal dăruit DOMNULUI va fi ceva sfânt: 10 să nu fie înlocuit și să nu fie schimbat unul bun cu altul rău, nici unul rău cu altul bun; dacă s‑ar întâmpla să fie înlocuit un animal cu altul, și unul, și celălalt vor fi sfinte. 11 Dacă este vorba de animalele necurate, din care nu se poate aduce dar pentru DOMNUL, animalul să fie adus înaintea preotului 12 și preotul să îi hotărască prețul; bun sau rău, va rămâne după cum a hotărât preotul. 13 Dacă cel care a făcut juruința vrea să‑l răscumpere, să adauge o cincime la prețul hotărât de tine.
14 Dacă cineva își închină DOMNULUI casa, preotul să‑i facă socoteala; bună sau rea, va rămâne la prețul hotărât de preot. 15 Dacă cel ce și‑a închinat casa vrea s‑o răscumpere, să adauge o cincime la prețul care i s‑a socotit, și va fi a lui.
16 Dacă cineva Îi închină DOMNULUI un ogor din proprietatea lui, socoteala ta să fie în acord cu sămânța lui, și anume cincizeci de sicli de argint pentru fiecare omer de sămânță de orz. 17 Dacă își închină ogorul cu începere chiar din anul jubiliar, să rămână la socoteala ta, 18 dar, dacă își închină ogorul după anul jubiliar, atunci preotul să‑i hotărască prețul după numărul anilor rămași până la anul jubiliar și să‑l scadă din socoteala ta. 19 Dacă cel ce și‑a închinat ogorul vrea neapărat să‑l răscumpere, să mai adauge o cincime la prețul hotărât de tine, și ogorul să rămână al lui. 20 Dacă nu își răscumpără ogorul, ci îl vinde altui om, nu va mai putea fi răscumpărat. 21 Și când va fi eliberat la jubileu , este un lucru sfânt închinat DOMNULUI, ca un ogor pus deoparte : să fie proprietatea preotului.
22 Dacă cineva Îi închină DOMNULUI un ogor cumpărat de el, care nu face parte din proprietatea lui, 23 preotul să‑i hotărască prețul după socoteala ta până la anul jubiliar, și omul acela să plătească în aceeași zi prețul hotărât de tine, ca lucru sfânt închinat DOMNULUI. 24 În anul jubiliar , ogorul să se întoarcă la acela de la care fusese cumpărat și din a cărui proprietate făcea parte. 25 Orice socoteală a ta să se facă în siclii Sfântului Lăcaș. (Siclul să fie de douăzeci de ghere.)
26 Totuși, pe întâiul născut al animalului, fiindcă deja este al DOMNULUI ca întâi născut, nimeni nu va putea să‑l închine DOMNULUI; fie bou, fie miel, este al DOMNULUI. 27 Cât despre animalele necurate, să fie răscumpărate după socoteala ta, adăugând la ea încă o cincime; dacă nu sunt răscumpărate, să fie vândute după socoteala ta. 28 Ceea ce a fost pus deoparte – adică ceea ce un om hărăzește DOMNULUI din ce are, fie om, fie animal, fie un ogor aflat în proprietatea lui – nu se va putea vinde și nu se va putea răscumpăra; orice lucru pus deoparte va fi preasfânt pentru DOMNUL. 29 Niciun om pus deoparte nu va putea fi răscumpărat; să fie omorât negreșit.
30 Orice zeciuială din pământ, fie din sămânța pământului, fie din rodul pomilor, este a DOMNULUI; este un lucru sfânt închinat DOMNULUI. 31 Dacă vrea cineva să răscumpere ceva din zeciuiala lui, să mai adauge o cincime . 32 Orice zeciuială din cirezi și din turme, din tot ce trece pe sub toiagul păstorului , să fie închinată DOMNULUI. 33 Să nu se cerceteze dacă animalul este bun sau rău și să nu se înlocuiască; dacă se înlocuiește un animal cu altul, și unul, și celălalt vor fi sfinte și nu vor putea fi răscumpărate.»”
34 Acestea sunt poruncile pe care i le‑a dat lui Moise DOMNUL pentru fiii lui Israel pe muntele Sinai.