Pilda semănătorului
1 În aceeași zi, Isus a ieșit din casă și ședea lângă mare. 2 O mulțime de noroade s-au strâns la El, așa că a trebuit să Se suie să șadă într-o corabie, iar tot norodul stătea pe țărm. 3 El le-a vorbit despre multe lucruri în pilde și le-a zis: „Iată, semănătorul a ieșit să semene. 4 Pe când semăna el, o parte din sămânță a căzut lângă drum și au venit păsările și au mâncat-o. 5 O altă parte a căzut pe locuri stâncoase, unde n-avea pământ mult: a răsărit îndată, pentru că n-a găsit un pământ adânc. 6 Dar, când a răsărit soarele, s-a pălit și, pentru că n-avea rădăcini, s-a uscat. 7 O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut și au înecat-o. 8 O altă parte a căzut în pământ bun și a dat rod: un grăunte a dat o sută , altul, șaizeci și altul, treizeci. 9 Cine are urechi de auzit să audă.” 10 Ucenicii s-au apropiat de El și I-au zis: „De ce le vorbești în pilde?” 11 Isus le-a răspuns: „Pentru că vouă v-a fost dat să cunoașteți tainele Împărăției cerurilor, iar lor nu le-a fost dat. 12 Căci celui ce are, i se va da și va avea de prisos; iar de la cel ce n-are, se va lua chiar și ce are. 13 De aceea le vorbesc în pilde, pentru că ei, măcar că văd, nu văd și măcar că aud, nu aud, nici nu înțeleg. 14 Și cu privire la ei se împlinește prorocia lui Isaia, care zice: ‘Veți auzi cu urechile voastre și nu veți înțelege; veți privi cu ochii voștri și nu veți vedea. 15 Căci inima acestui popor s-a împietrit; au ajuns tari de urechi, și-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înțeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu și să-i vindec.’ 16 Dar ferice de ochii voștri că văd și de urechile voastre că aud! 17 Adevărat vă spun că mulți proroci și oameni neprihăniți au dorit să vadă lucrurile pe care le vedeți voi, și nu le-au văzut; și să audă lucrurile pe care le auziți voi, și nu le-au auzit. 18 Ascultați dar ce înseamnă pilda semănătorului. 19 Când un om aude Cuvântul privitor la Împărăție și nu-l înțelege, vine cel rău și răpește ce a fost semănat în inima lui. Aceasta este sămânța căzută lângă drum. 20 Sămânța căzută în locuri stâncoase este cel ce aude Cuvântul și-l primește îndată cu bucurie, 21 dar n-are rădăcină în el, ci ține până la o vreme; și, cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el. 22 Sămânța căzută între spini este cel ce aude Cuvântul, dar îngrijorările veacului acestuia și înșelăciunea bogățiilor îneacă acest Cuvânt și ajunge neroditor. 23 Iar sămânța căzută în pământ bun este cel ce aude Cuvântul și-l înțelege; el aduce rod: un grăunte dă o sută, altul, șaizeci, altul, treizeci.”
Pilda neghinei
24 Isus le-a pus înainte o altă pildă și le-a zis: „Împărăția cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat o sămânță bună în țarina lui. 25 Dar, pe când dormeau oamenii, a venit vrăjmașul lui, a semănat neghină între grâu și a plecat. 26 Când au răsărit firele de grâu și au făcut rod, a ieșit la iveală și neghina. 27 Robii stăpânului casei au venit și i-au zis: ‘Doamne, n-ai semănat sămânță bună în țarina ta? De unde are dar neghină?’ 28 El le-a răspuns: ‘Un vrăjmaș a făcut lucrul acesta.’ Și robii i-au zis: ‘Vrei dar să mergem s-o smulgem?’ 29 ‘Nu’, le-a zis el, ‘ca nu cumva, smulgând neghina, să smulgeți și grâul împreună cu ea. 30 Lăsați-le să crească amândouă împreună până la seceriș; și, la vremea secerișului, voi spune secerătorilor: «Smulgeți întâi neghina și legați-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeți-l în grânarul meu.»’”
Pilda grăuntelui de muștar și aluatului
31 Isus le-a pus înainte o altă pildă și le-a zis: „Împărăția cerurilor se aseamănă cu un grăunte de muștar, pe care l-a luat un om și l-a semănat în țarina sa. 32 Grăuntele acesta, în adevăr, este cea mai mică dintre toate semințele, dar, după ce a crescut, este mai mare decât zarzavaturile și se face un copac, așa că păsările cerului vin și își fac cuiburi în ramurile lui.” 33 Le-a spus o altă pildă, și anume: „Împărăția cerurilor se aseamănă cu un aluat pe care l-a luat o femeie și l-a pus în trei măsuri de făină de grâu, până s-a dospit toată plămădeala.” 34 Isus a spus noroadelor toate aceste lucruri în pilde și nu le vorbea deloc fără pildă, 35 ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul, care zice: „Voi vorbi în pilde, voi spune lucruri ascunse de la facerea lumii.”
Tâlcuirea pildei neghinei
36 Atunci, Isus a dat drumul noroadelor și a intrat în casă. Ucenicii Lui s-au apropiat de El și I-au zis: „Tâlcuiește-ne pilda cu neghina din țarină.” 37 El le-a răspuns: „Cel ce seamănă sămânța bună este Fiul omului. 38 Țarina este lumea; sămânța bună sunt fiii Împărăției; neghina sunt fiii celui rău. 39 Vrăjmașul care a semănat-o este diavolul; secerișul este sfârșitul veacului; secerătorii sunt îngerii. 40 Deci, cum se smulge neghina și se arde în foc, așa va fi și la sfârșitul veacului. 41 Fiul omului va trimite pe îngerii Săi și ei vor smulge din Împărăția Lui toate lucrurile care sunt pricină de păcătuire și pe cei ce săvârșesc fărădelegea 42 și-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților. 43 Atunci , cei neprihăniți vor străluci ca soarele în Împărăția Tatălui lor. Cine are urechi de auzit să audă.
Pilda comorii ascunse și a mărgăritarului
44 Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într-o țarină. Omul care o găsește o ascunde și, de bucuria ei, se duce și vinde tot ce are și cumpără țarina aceea. 45 Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase. 46 Și, când găsește un mărgăritar de mare preț, se duce de vinde tot ce are și-l cumpără.
Pilda năvodului
47 Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu un năvod aruncat în mare, care prinde tot felul de pești. 48 După ce s-a umplut, pescarii îl scot la mal, șed jos, aleg în vase ce este bun și aruncă afară ce este rău. 49 Tot așa va fi și la sfârșitul veacului. Îngerii vor ieși, vor despărți pe cei răi din mijlocul celor buni 50 și-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților.” 51 „Ați înțeles voi toate aceste lucruri?” , i-a întrebat Isus. „Da, Doamne”, I-au răspuns ei. 52 Și El le-a zis: „De aceea, orice cărturar, care a învățat ce trebuie despre Împărăția cerurilor, se aseamănă cu un gospodar care scoate din vistieria lui lucruri noi și lucruri vechi.”
Isus la Nazaret. Necredința locuitorilor
53 După ce a isprăvit Isus pildele acestea, a plecat de acolo. 54 A venit în patria Sa și a început să învețe pe oameni în sinagogă; așa că cei ce-L auzeau se mirau și ziceau: „De unde are El înțelepciunea și minunile acestea? 55 Oare nu este El fiul tâmplarului? Nu este Maria mama Lui? Și Iacov , Iosif, Simon și Iuda nu sunt ei frații Lui? 56 Și surorile Lui nu sunt toate printre noi? Atunci de unde are El toate lucrurile acestea?” 57 Și găseau astfel în El o pricină de poticnire . Dar Isus le-a zis: „Nicăieri nu este prețuit un proroc mai puțin decât în patria și în casa Lui.” 58 Și n-a făcut multe minuni în locul acela din pricina necredinței lor.
Pilda semănătorului
(Marcu 4:1‑9. Luca 8:4‑8)
1 În ziua aceea, Isus a ieșit din casă și S‑a așezat pe țărmul mării. 2 Mulțimi mari s‑au adunat la El, așa că S‑a suit și S‑a așezat într‑o barcă, în timp ce mulțimea toată stătea pe țărm.
3 El le‑a spus multe, în pilde, zicând: „Iată, semănătorul a ieșit să semene. 4 Pe când semăna el, o parte din semințe au căzut lângă drum, iar păsările au venit și le‑au mâncat. 5 O altă parte din semințe au căzut pe loc pietros, unde n‑aveau mult pământ: au răsărit îndată, pentru că n‑aveau pământ adânc. 6 Dar când a răsărit soarele, s‑au veștejit și, pentru că n‑aveau rădăcină, s‑au uscat. 7 O altă parte din semințe au căzut între spini: spinii au crescut și le‑au înăbușit. 8 O altă parte din semințe au căzut pe pământ bun și au adus rod: una o sută , una șaizeci și alta treizeci. 9 Cine are urechi [de auzit] să audă.”
Rostul pildelor
(Marcu 4:10‑12. Luca 8:9‑10)
10 Apropiindu‑se de El, ucenicii I‑au zis: „De ce le vorbești în pilde?” 11 Isus le‑a răspuns zicând: „Pentru că vouă vi s‑a dat să cunoașteți tainele Împărăției cerurilor, dar lor nu li s‑a dat. 12 Căci celui ce are i se va da și va avea din belșug, dar celui ce nu are i se va lua și ce are. 13 De aceea le vorbesc în pilde, pentru că ei , deși văd, nu văd și, deși aud, nu aud, nici nu înțeleg. 14 Cu ei se împlinește profeția lui Isaia, care zice:
De auzit veți auzi, și nu veți înțelege;
de privit veți privi, și nu veți vedea.
15 Căci inima acestui popor s‑a împietrit;
cu urechile greu au auzit ,
iar ochii și i‑au închis,
ca nu cumva să vadă cu ochii,
să audă cu urechile,
să înțeleagă cu inima și să se întoarcă
la Mine ca să‑i vindec.
16 Dar ferice de ochii voștri că văd și de urechile voastre că aud! 17 Adevărat vă spun că mulți profeți și oameni drepți au dorit să vadă ce vedeți voi, și nu au văzut, și să audă ce auziți voi, și nu au auzit.
Tâlcuirea pildei semănătorului
(Marcu 4:13‑20. Luca 8:11‑15)
18 Voi însă ascultați pilda semănătorului! 19 Când cineva aude Cuvântul Împărăției și nu‑l înțelege, vine Cel Rău și răpește ce a fost semănat în inima lui. Acesta este cel semănat lângă drum. 20 Cel semănat în loc pietros este cel ce aude Cuvântul și‑l primește îndată cu bucurie, 21 dar nu are rădăcină în el, ci ține până la o vreme și, când vine un necaz sau o prigoană din cauza Cuvântului, se poticnește îndată. 22 Cel semănat între spini este cel ce aude Cuvântul, dar îngrijorările veacului [acestuia] și înșelăciunea bogățiilor înăbușă Cuvântul și‑l fac astfel neroditor. 23 Iar cel semănat în pământ bun este cel ce aude Cuvântul și‑l înțelege; el aduce rod: unul o sută, unul șaizeci și altul treizeci.”
Pilda neghinei
24 Isus le‑a mai înfățișat o pildă, zicând: „Împărăția cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat sămânță bună în ogorul lui. 25 Dar pe când dormeau oamenii, a venit vrăjmașul lui, a semănat neghină în mijlocul grâului și a plecat. 26 Când au crescut firele de grâu și au făcut rod, s‑a arătat și neghina. 27 Robii stăpânului casei s‑au apropiat și i‑au zis: «Stăpâne, n‑ai semănat sămânță bună în ogorul tău? Cum de are neghină?» 28 El le‑a răspuns: «Un vrăjmaș a făcut asta.» Și robii i‑au zis: «Vrei dar să mergem să o adunăm?» 29 «Nu», le‑a zis el, «ca nu cumva, adunând neghina, să smulgeți și grâul odată cu ea. 30 Lăsați‑le să crească împreună până la seceriș, iar la vremea secerișului le voi spune secerătorilor: ‘Adunați întâi neghina și legați‑o în snopi ca să fie arsă, iar grâul adunați‑l în hambarul meu!’»”
Pilda grăuntelui de muștar și pilda aluatului
(Marcu 4:30‑34. Luca 13:18‑21)
31 Isus le‑a mai înfățișat o pildă, zicând: „Împărăția cerurilor se aseamănă cu un grăunte de muștar pe care l‑a luat un om și l‑a semănat în ogorul său. 32 Acesta, deși este cea mai mică dintre toate semințele, când crește se face mai mare decât verdețurile și devine copac, așa că păsările cerului vin și își fac cuiburi în ramurile lui.”
33 Le‑a mai spus o pildă: „Împărăția cerurilor se aseamănă cu un aluat pe care l‑a luat o femeie și l‑a pus în trei măsuri de făină de grâu, până a dospit totul.” 34 Isus le‑a spus toate acestea mulțimilor în pilde și nu le vorbea deloc fără pildă, 35 ca să se împlinească ce fusese vestit prin profetul care zice:
Îmi voi deschide gura în pilde,
voi rosti lucruri ascunse de la întemeierea lumii.
Tâlcuirea pildei neghinei
36 Atunci Isus a lăsat mulțimile și a intrat în casă. Ucenicii Lui s‑au apropiat de El și I‑au zis: „Tâlcuiește‑ne pilda cu neghina din ogor!” 37 El le‑a răspuns: „Cel ce seamănă sămânța bună este Fiul Omului. 38 Ogorul este lumea; sămânța bună sunt fiii Împărăției; neghina sunt fiii Celui Rău. 39 Vrăjmașul care a semănat‑o este Diavolul; secerișul este sfârșitul veacului, iar secerătorii sunt îngerii. 40 Așadar, după cum se adună neghina și se arde în foc, așa va fi și la sfârșitul veacului. 41 Fiul Omului îi va trimite pe îngerii Săi și ei vor strânge din Împărăția Lui toate pricinile de poticnire și pe cei ce săvârșesc fărădelegea 42 și‑i vor arunca în cuptorul cu foc ; acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților. 43 Atunci cei drepți vor străluci ca soarele în Împărăția Tatălui lor. Cine are urechi [de auzit] să audă.
Pilda comorii ascunse și a mărgăritarului
44 Împărăția cerurilor se aseamănă cu o comoară ascunsă într‑un ogor. Omul care a găsit‑o a ascuns‑o și, de bucurie, merge, vinde tot ce are și cumpără ogorul acela.
45 Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase. 46 Când găsește un mărgăritar de mare preț, merge, vinde tot ce are și‑l cumpără.
Pilda năvodului
47 Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu un năvod aruncat în mare, care prinde tot felul de vietăți . 48 După ce s‑a umplut, pescarii îl trag la mal, se așază, adună în coșuri ce este bun și aruncă ce este rău. 49 La fel va fi și la sfârșitul veacului. Îngerii vor ieși, îi vor despărți pe cei răi din mijlocul celor drepți 50 și‑i vor arunca în cuptorul cu foc ; acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților.
51 Ați înțeles toate acestea?” „Da”, I‑au răspuns ei. 52 El le‑a zis: „De aceea, orice cărturar care a devenit ucenic al Împărăției cerurilor este asemenea unui gospodar care scoate din vistieria lui lucruri noi și lucruri vechi.”
Necredința celor din Nazaret
(Marcu 6:1‑6. Luca 4:16‑30)
53 După ce a sfârșit Isus pildele acestea, a plecat de acolo. 54 A venit în ținutul Său natal și îi învăța pe oameni în sinagogă, iar ei erau uimiți și ziceau: „De unde are el înțelepciunea aceasta și puterea cu care face minuni? 55 Oare nu este el fiul tâmplarului? Pe mama lui oare n‑o cheamă Maria, iar pe frații lui – Iacov , Iosif, Simon și Iuda ? 56 Și surorile lui nu sunt oare toate printre noi? De unde are el atunci toate aceste lucruri?” 57 Și se poticneau în El . Dar Isus le‑a zis: „Un profet nu este disprețuit decât în patria și în casa lui.” 58 Și n‑a făcut multe minuni acolo, din cauza necredinței lor.