Creștinul trăiește după Duh
1 Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului. 2 În adevăr, legea Duhului de viață în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului și a morții. 3 Căci – lucru cu neputință Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimițând, din pricina păcatului, pe Însuși Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, 4 pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului. 5 În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământești umblă după lucrurile firii pământești, pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului umblă după lucrurile Duhului. 6 Și umblarea după lucrurile firii pământești este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viață și pace. 7 Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământești este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu și nici nu poate să se supună. 8 Deci cei ce sunt pământești nu pot să placă lui Dumnezeu. 9 Voi însă nu mai sunteți pământești, ci duhovnicești, dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui. 10 Și dacă Hristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morții din pricina păcatului, dar duhul vostru este viu din pricina neprihănirii. 11 Și dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morți locuiește în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morți va învia și trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Său, care locuiește în voi.
Creștinul trăiește în așteptarea mântuirii
12 Așadar , fraților, noi nu mai datorăm nimic firii pământești, ca să trăim după îndemnurile ei. 13 Dacă trăiți după îndemnurile ei, veți muri, dar, dacă, prin Duhul, faceți să moară faptele trupului, veți trăi. 14 Căci toți cei ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. 15 Și voi n-ați primit un duh de robie, ca să mai aveți frică , ci ați primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: „Ava !”, adică „Tată!” 16 Însuși Duhul adeverește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. 17 Și, dacă suntem copii, suntem și moștenitori : moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună-moștenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim și proslăviți împreună cu El. 18 Eu socotesc că suferințele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită față de noi. 19 De asemenea, și firea așteaptă cu o dorință înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu. 20 Căci firea a fost supusă deșertăciunii – nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o – cu nădejdea însă 21 că și ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu. 22 Dar știm că, până în ziua de azi, toată firea suspină și suferă durerile nașterii. 23 Și nu numai ea, dar și noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi și așteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru. 24 Căci în nădejdea aceasta am fost mântuiți. Dar o nădejde care se vede nu mai este nădejde, pentru că ce se vede se mai poate nădăjdui? 25 Pe când, dacă nădăjduim ce nu vedem, așteptăm cu răbdare. 26 Și tot astfel și Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră, căci nu știm cum trebuie să ne rugăm. Dar Însuși Duhul mijlocește pentru noi cu suspine negrăite. 27 Și Cel ce cercetează inimile știe care este năzuința Duhului, pentru că El mijlocește pentru sfinți după voia lui Dumnezeu.
Pe creștin nimic nu-l poate despărți de dragostea lui Dumnezeu
28 De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său. 29 Căci, pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel Întâi Născut dintre mai mulți frați. 30 Și pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a și chemat , și pe aceia pe care i-a chemat, i-a și socotit neprihăniți , iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniți, i-a și proslăvit . 31 Deci ce vom zice noi în fața tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? 32 El , care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile? 33 Cine va ridica pâră împotriva aleșilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela care-i socotește neprihăniți! 34 Cine-i va osândi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a și înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu și mijlocește pentru noi! 35 Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea sau prigonirea sau foametea sau lipsa de îmbrăcăminte sau primejdia sau sabia? 36 După cum este scris: „Din pricina Ta suntem dați morții toată ziua; suntem socotiți ca niște oi de tăiat.” 37 Totuși în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. 38 Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile , nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, 39 nici înălțimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.
Viața sub călăuzirea Duhului
1 Acum dar, nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, [care nu trăiesc potrivit firii pământești, ci potrivit Duhului]. 2 Într‑adevăr, legea Duhului dătător de viață în Hristos Isus te‑a eliberat de legea păcatului și a morții. 3 Căci – lucru cu neputință pentru Lege, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu L‑a trimis, din pricina păcatului, pe Însuși Fiul Său, într‑o fire asemănătoare cu cea păcătoasă, și a osândit păcatul în firea pământească, 4 pentru ca cerința dreaptă a Legii să fie împlinită în noi, care umblăm nu potrivit firii pământești, ci potrivit Duhului. 5 Într‑adevăr, cei ce trăiesc potrivit firii pământești năzuiesc la lucrurile firii pământești, pe când cei ce trăiesc potrivit Duhului năzuiesc la lucrurile Duhului. 6 Și năzuința firii pământești duce la moarte, pe când năzuința Duhului duce la viață și pace. 7 Fiindcă năzuința firii pământești este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu și nici nu se poate supune . 8 Deci cei ce trăiesc în firea pământească nu pot să‑I placă lui Dumnezeu. 9 Voi însă nu mai trăiți în firea pământească, ci în Duhul, dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește într‑adevăr în voi. Dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui. 10 Și dacă Hristos este în voi, trupul vostru, da, este mort din pricina păcatului, dar Duhul este viață datorită dreptății. 11 Și dacă Duhul Celui ce L‑a înviat pe Isus din morți locuiește în voi, Cel ce L‑a înviat pe Hristos Isus din morți va da viață și trupurilor voastre muritoare prin Duhul Său, care locuiește în voi.
Creștinul trăiește în așteptarea mântuirii
12 Așadar , fraților, noi nu suntem datori firii pământești, ca să mai trăim potrivit firii pământești. 13 Dacă trăiți potrivit firii pământești, veți muri; dar dacă, prin Duhul, dați morții faptele trupului, veți trăi. 14 Căci toți cei ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. 15 Și voi n‑ați primit un duh de robie, ca să mai aveți frică , ci ați primit un duh de înfiere, prin care strigăm: „Avva !” , adică: „Tată!” 16 Însuși Duhul dă mărturie împreună cu duhul nostru că suntem copiii lui Dumnezeu. 17 Și, dacă suntem copii, suntem și moștenitori : moștenitori ai lui Dumnezeu și moștenitori împreună cu Hristos, dacă suferim împreună cu El, ca să fim și proslăviți împreună cu El.
18 Eu socotesc că suferințele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare, care se va descoperi față de noi. 19 De asemenea, și creația așteaptă cu o dorință înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu. 20 Căci creația a fost supusă deșertăciunii – nu de bunăvoie, ci din pricina celui care a supus‑o – cu nădejdea însă 21 că și ea va fi eliberată din robia stricăciunii, ca să aibă parte de libertatea slavei copiilor lui Dumnezeu. 22 Dar știm că, până acum, toată creația suspină și suferă chinurile facerii. 23 Și nu numai ea , ci și cei care au cele dintâi roade ale Duhului: noi înșine suspinăm în sinea noastră și așteptăm înfierea, răscumpărarea trupului nostru. 24 Căci cu nădejdea aceasta am fost mântuiți. Dar o nădejde care se vede nu mai este nădejde, căci cine nădăjduiește ceea ce se vede? 25 În schimb, dacă nădăjduim ce nu vedem, așteptăm cu răbdare. 26 Tot astfel și Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră, căci nu știm cum trebuie să ne rugăm. Dar Însuși Duhul mijlocește pentru noi cu suspine negrăite. 27 Și Cel care cercetează inimile știe care este năzuința Duhului, pentru că El mijlocește pentru sfinți potrivit voii lui Dumnezeu.
Dragostea lui Dumnezeu ne dă siguranță
28 Știm că toate lucrează împreună spre binele celor ce‑L iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemați după planul Său . 29 Căci pe aceia pe care i‑a cunoscut mai dinainte i‑a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Întâiul Născut dintre mai mulți frați. 30 Și pe aceia pe care i‑a hotărât mai dinainte i‑a și chemat , și pe aceia pe care i‑a chemat i‑a și îndreptățit , iar pe aceia pe care i‑a îndreptățit i‑a și proslăvit.
31 Deci ce vom zice noi despre toate acestea? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? 32 El , care nu L‑a cruțat nici pe propriul Său Fiu, ci L‑a dat pentru noi toți, cum nu ne va dărui totul fără plată împreună cu El? 33 Cine le va aduce învinuiri aleșilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este cel care îndreptățește! 34 Cine‑i va osândi? Hristos Isus a murit, ba încă a și înviat, este la dreapta lui Dumnezeu și mijlocește pentru noi! 35 Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, strâmtorarea, prigoana, foametea, lipsa de îmbrăcăminte, primejdia, sabia? 36 După cum este scris:
Din pricina Ta suntem dați morții toată ziua;
suntem socotiți ca niște oi de tăiat.
37 Totuși, în toate acestea suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne‑a iubit. 38 Căci sunt încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile , nici lucrurile prezente, nici cele viitoare, nici puterile, 39 nici înălțimea, nici adâncimea, nici vreo altă făptură nu vor putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Hristos Isus, Domnul nostru.