Îndemn la veghere
1 Cât despre vremuri și soroace, n-aveți trebuință să vi se scrie, fraților, 2 Pentru că voi înșivă știți foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoț noaptea. 3 Când vor zice: „Pace și liniște!”, atunci o prăpădenie neașteptată va veni peste ei, ca durerile nașterii peste femeia însărcinată, și nu va fi chip de scăpare. 4 Dar voi, fraților, nu sunteți în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoț. 5 Voi toți sunteți fii ai luminii și fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopții, nici ai întunericului. 6 De aceea să nu dormim ca ceilalți, ci să veghem și să fim treji. 7 Căci cei ce dorm dorm noaptea , și cei ce se îmbată se îmbată noaptea. 8 Dar noi, care suntem fii ai zilei, să fim treji, să ne îmbrăcăm cu platoșa credinței și a dragostei și să avem drept coif nădejdea mântuirii. 9 Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci ca să căpătăm mântuirea prin Domnul nostru Isus Hristos, 10 care a murit pentru noi, pentru ca, fie că veghem, fie că dormim, să trăim împreună cu El. 11 De aceea mângâiați-vă și întăriți-vă unii pe alții, cum și faceți într-adevăr!
Dragostea pentru cârmuitori
12 Vă rugăm, fraților, să-i priviți bine pe cei ce se ostenesc între voi, care vă cârmuiesc în Domnul și care vă sfătuiesc. 13 Să-i prețuiți foarte mult, în dragoste, din pricina lucrării lor. Trăiți în pace între voi! 14 Vă rugăm de asemenea, fraților, să-i mustrați pe cei ce trăiesc în neorânduială, să-i îmbărbătați pe cei deznădăjduiți, să-i sprijiniți pe cei slabi, să fiți răbdători cu toți. 15 Luați seama ca nimeni să nu-i întoarcă altuia rău pentru rău, ci căutați totdeauna să faceți ce este bine atât între voi, cât și față de toți!
Felurite îndemnuri
16 Bucurați-vă întotdeauna! 17 Rugați-vă neîncetat! 18 Mulțumiți-I lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi! 19 Nu stingeți Duhul! 20 Nu disprețuiți prorociile, 21 ci cercetați toate lucrurile și păstrați ce este bun! 22 Feriți-vă de orice se pare rău!
Urări de încheiere
23 Dumnezeul păcii vă sfințească El Însuși pe deplin, și duhul vostru, sufletul vostru și trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană, la venirea Domnului nostru Isus Hristos! 24 Cel ce v-a chemat este credincios și va face lucrul acesta. 25 Fraților, rugați-vă pentru noi! 26 Spuneți-le sănătate tuturor fraților cu o sărutare sfântă! 27 În Domnul, vă rog fierbinte ca epistola aceasta să le fie citită tuturor fraților. 28 Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi cu toți! Amin!
Venirea Domnului
1 Cât despre vremuri și date, fraților, nu aveți nevoie să vi se scrie, 2 pentru că voi înșivă știți bine că ziua Domnului va veni ca un hoț noaptea. 3 Când vor spune: „Pace și siguranță!“, atunci un dezastru neașteptat va veni asupra lor, ca durerile nașterii peste femeia însărcinată, și nicidecum nu vor scăpa.
4 Însă voi, fraților, nu sunteți în întuneric, așa încât ziua aceea să vă apuce ca un hoț. 5 Căci voi toți sunteți fii ai luminii și fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopții, nici ai întunericului. 6 Așadar, să nu dormim, ca și ceilalți, ci să veghem și să fim treji, 7 pentru că cei ce dorm, dorm noaptea, iar cei ce se îmbată, se îmbată noaptea. 8 Dar noi, care suntem ai zilei, să fim treji, să ne îmbrăcăm cu armura credinței și a dragostei și să avem drept coif speranța mântuirii. 9 Căci Dumnezeu nu ne-a destinat pentru mânie, ci pentru a obține mântuirea prin Domnul nostru Isus Cristos, 10 Care a murit pentru noi, pentru ca, fie că veghem, fie că dormim, să trăim împreună cu El. 11 De aceea, încurajați-vă unii pe alții și întăriți-vă unii pe alții, așa cum, de fapt, și faceți.
Îndemnuri finale
12 Vă rugăm, fraților, să-i respectați pe cei ce lucrează din greu printre voi, care vă conduc în Domnul și vă sfătuiesc. 13 Să-i prețuiți foarte mult, în dragoste, datorită lucrării lor. Trăiți în pace unii cu alții. 14 Vă îndemnăm, fraților, să-i mustrați pe cei leneși, să-i mângâiați sufletește pe cei descurajați, să-i ajutați pe cei slabi, să aveți răbdare cu toți. 15 Aveți grijă ca nimeni să nu răsplătească cu rău pentru rău, ci urmăriți întotdeauna să faceți binele, atât unul altuia, cât și tuturor.
16 Bucurați-vă întotdeauna!
17 Rugați-vă mereu!
18 Mulțumiți în orice împrejurare . Căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Cristos Isus, pentru voi.
19 Nu stingeți Duhul!
20 Nu disprețuiți profețiile, 21 însă cercetați toate lucrurile și păstrați ce este bun. 22 Feriți-vă de orice fel de rău!


23 Însuși Dumnezeul păcii să vă sfințească în toate, iar duhul, sufletul și trupul vostru să vă fie păzite întregi, fără vină, la venirea Domnului nostru Isus Cristos. 24 Cel Ce vă cheamă este credincios și va face lucrul acesta.


25 Fraților, rugați-vă și pentru noi.

26 Salutați-i pe toți frații cu o sărutare sfântă.

27 Vă rog insistent înaintea Domnului ca scrisoarea aceasta să le fie citită tuturor fraților.

28 Harul Domnului nostru Isus Cristos să fie cu voi! Amin.