1 „În vremea aceea”, zice Domnul, „Eu voi fi Dumnezeul tuturor semințiilor lui Israel, și ei vor fi poporul Meu.” 2 Așa vorbește Domnul: „Poporul celor ce-au scăpat de sabie a căpătat trecere în pustie: Israel merge spre locul lui de odihnă.” 3 „Domnul mi Se arată de departe: «Te iubesc cu o iubire veșnică, de aceea îți păstrez bunătatea Mea. 4 Te voi așeza din nou și vei fi așezată din nou, fecioara lui Israel! Te vei împodobi iarăși cu timpanele tale și vei ieși în mijlocul jocurilor voioase. 5 Vei sădi iarăși vii pe înălțimile Samariei; cei ce le vor sădi le vor culege și roadele. 6 Căci vine ziua când străjerii vor striga pe muntele lui Efraim: ‘Sculați-vă să ne suim în Sion, la Domnul, Dumnezeul nostru!’»” 7 Căci așa vorbește Domnul: „Strigați de bucurie asupra lui Iacov, chiuiți de veselie în fruntea neamurilor! Înălțați-vă glasurile, cântați laude și ziceți: «Doamne, izbăvește-Ți poporul, rămășița lui Israel!» 8 Iată, îi aduc înapoi din țara de la miazănoapte, îi adun de la marginile pământului: între ei este și orbul și șchiopul, femeia însărcinată și cea în durerile nașterii; o mare mulțime se întoarce înapoi aici. 9 Plângând vin , și îi duc în mijlocul rugăciunilor lor; îi duc la râuri de apă, pe un drum neted pe care nu se poticnesc. Căci Eu sunt Tatăl lui Israel, și Efraim este întâiul Meu născut . 10 Ascultați Cuvântul Domnului, neamuri, și vestiți-l în ostroave îndepărtate! Spuneți: «Cel ce l-a risipit pe Israel îl va aduna și-l va păzi cum își păzește păstorul turma.» 11 Căci Domnul îl răscumpără pe Iacov și-l izbăvește din mâna unuia mai tare decât el. 12 Ei vor veni și vor chiui de bucurie pe înălțimile Sionului; vor alerga la bunătățile Domnului, la grâu, la must, la untdelemn, la oi și boi; sufletul le va fi ca o grădină bine udată și nu vor mai tânji. 13 Atunci fetele se vor veseli la joc, tinerii și bătrânii se vor bucura și ei; le voi preface jalea în veselie și-i voi mângâia, le voi da bucurie după necazurile lor. 14 Voi sătura de grăsime sufletul preoților, și poporul Meu se va sătura de bunătățile Mele”, zice Domnul. 15 Așa vorbește Domnul: „Un țipăt se aude la Rama , plângeri și lacrimi amare: Rahela își plânge copiii și nu vrea să se mângâie pentru copiii ei, căci nu mai sunt!” 16 Așa vorbește Domnul: „Oprește-ți plânsul, oprește-ți lacrimile din ochi, căci truda îți va fi răsplătită”, zice Domnul; „ei se vor întoarce iarăși din țara vrăjmașului. 17 Este nădejde pentru urmașii tăi”, zice Domnul; „copiii tăi se vor întoarce în ținutul lor. 18 Îl aud pe Efraim bocindu-se: «M-ai pedepsit și am fost pedepsit ca un junc nedeprins la jug; întoarce-mă Tu, și mă voi întoarce, căci Tu ești Domnul, Dumnezeul meu! 19 După ce m-am întors , m-am căit; și după ce mi-am recunoscut greșelile, mă bat pe pulpă; sunt rușinat și roșu de rușine, căci port ocara tinereții mele.» 20 Îmi este Efraim un fiu scump, un copil iubit de Mine? Căci, când vorbesc de el, Îmi aduc aminte cu gingășie de el; de aceea Îmi arde inima în Mine pentru el și voi avea milă negreșit de el”, zice Domnul. 21 „Ridică semne pe drum, pune stâlpi, ia seama la cale, la drumul pe care l-ai urmat!… Întoarce-te, fecioara lui Israel, întoarce-te în cetățile acestea care sunt ale tale! 22 Până când vei fi pribeagă, fiică rătăcită ? Căci Domnul face un lucru nou pe pământ: femeia îl va peți pe bărbat.”
Israel și Iuda vor propăși împreună
23 Așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată ce se va zice iarăși în țara lui Iuda și în cetățile sale, când îi voi aduce înapoi pe prinșii lor de război: «Domnul să te binecuvânteze, locaș al neprihănirii, munte sfânt!» 24 Iuda va locui acolo fără teamă în toate cetățile lui: plugarii și cei ce umblă cu turmele la pășune. 25 Căci voi răcori sufletul însetat și voi sătura orice suflet lihnit de foame.” 26 (La aceste lucruri m-am trezit și am privit, și somnul îmi fusese dulce.) 27 „Iată vin zile”, zice Domnul, „când voi însămânța casa lui Israel și casa lui Iuda cu o sămânță de oameni și o sămânță de dobitoace. 28 Și cum am vegheat asupra lor ca să-i smulg , să-i tai, să-i dărâm, să-i nimicesc și să le fac rău, tot așa voi veghea asupra lor ca să-i zidesc și să-i sădesc”, zice Domnul. 29 „În zilele acelea nu se va mai zice: «Părinții au mâncat aguridă, și copiilor li s-au strepezit dinții», 30 ci fiecare va muri pentru nelegiuirea lui; oricărui om care va mânca aguridă i se vor strepezi dinții.”
Legământul cel nou
31 „Iată , vin zile”, zice Domnul, „când voi face cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda un legământ nou. 32 Nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinții lor în ziua când i-am apucat de mână să-i scot din țara Egiptului, legământ pe care l-au călcat, măcar că aveam drepturi de soț asupra lor”, zice Domnul. 33 „Ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după zilele acelea”, zice Domnul: „Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor, și Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. 34 Niciunul nu-l va mai învăța pe aproapele sau pe fratele său zicând: «Cunoaște-L pe Domnul!», ci toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare”, zice Domnul, „căci le voi ierta nelegiuirea și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.”
Primirea lui Israel, tot atât de sigură ca legile firii
35 Așa vorbește Domnul, care a făcut soarele să lumineze ziua, care a rânduit luna și stelele să lumineze noaptea, care întărâtă marea și face valurile ei să urle, El, al cărui Nume este Domnul Oștirilor: 36 „Dacă vor înceta aceste legi dinaintea Mea”, zice Domnul, „și neamul lui Israel va înceta pe vecie să mai fie un neam înaintea Mea.” 37 Așa vorbește Domnul: „Dacă cerurile sus pot fi măsurate și dacă temeliile pământului jos pot fi cercetate, atunci voi lepăda și Eu tot neamul lui Israel, pentru tot ce a făcut”, zice Domnul. 38 „Iată, vin zile”, zice Domnul, „când cetatea va fi zidită iarăși în cinstea Domnului, de la Turnul lui Hananeel până la Poarta Unghiului. 39 Frânghia de măsurat va trece încă pe dinaintea ei până la dealul Gareb și de acolo va face un ocol înspre Goat. 40 Toată valea unde se aruncă trupurile moarte și cenușa și toate ogoarele până la pârâul Chedron, până la unghiul Porții Cailor, la răsărit, Îi vor fi închinate Domnului și nu vor mai fi niciodată nici surpate, nici nimicite.”
Noul legământ
1 „În vremea aceea“, zice Domnul, „Eu voi fi Dumnezeul tuturor clanurilor lui Israel, iar ei vor fi poporul Meu“.
2 Așa vorbește Domnul:
„Poporul care a scăpat de sabie,
a găsit bunăvoință în deșert.
Eu voi veni și îi voi da odihnă lui Israel“.
3 Domnul mi S-a arătat de departe, zicându-mi :
„Te iubesc cu o iubire veșnică,
de aceea Îmi păstrez îndurarea față de tine!
4 Te voi zidi din nou,
vei fi zidită din nou, fecioară Israel!
Te voi împodobi iarăși cu tamburine
și vei ieși la dans cu cei ce te înveselesc.
5 Vei planta iarăși vii
pe dealurile Samariei,
iar cei ce le vor planta
se vor bucura de roadele lor.
6 Căci vine ziua când străjerii vor proclama
pe muntele lui Efraim astfel:
«Haideți să mergem la Sion,
la Domnul, Dumnezeul nostru!»“.
7 Așa vorbește Domnul:
„Strigați de bucurie pentru Iacov!
Chiuiți de veselie pentru căpetenia națiunilor!
Faceți-vă auziți, cântați laude și ziceți:
«Eliberează, Doamne, poporul Tău,
rămășița lui Israel!».
8 Iată, îi voi aduce înapoi din țara de nord
și îi voi aduna de la marginile pământului.
Între ei va fi și orbul și șchiopul,
și femeia însărcinată și cea în durerile nașterii.
O mare adunare se va întoarce.
9 Vor veni plângând
și, în mijlocul rugăciunilor, îi voi aduce înapoi.
Îi voi conduce la pârâuri
și pe o cale dreaptă,
pe care nu se vor împiedica,
fiindcă Eu sunt Tatăl lui Israel,
și Efraim este întâiul Meu născut.
10 Ascultați Cuvântul Domnului, națiunilor,
și vestiți-l în insulele de departe!
«Cel Ce l-a risipit pe Israel îl va aduna
și Își va păzi turma ca un păstor!»
11 Căci Domnul îl va răscumpăra pe Iacov
și-l va elibera din mâna unuia mai puternic decât el.
12 Atunci vor veni și vor chiui de veselie pe înălțimile Sionului;
ei vor alerga la bunătățile Domnului:
la grâne, la must, la ulei,
la miei și la viței.
Sufletul lor va fi ca o grădină bine udată
și nu se vor mai istovi.
13 Atunci fecioarele se vor veseli la dans,
iar tinerii și bătrânii la fel.
Le voi preface bocetul în veselie
și îi voi mângâia și le voi da bucurie,
după durerea lor.
14 Voi sătura cu grăsime sufletul preoților,
iar poporul Meu se va sătura cu bunătatea Mea“,
zice Domnul.
15 Așa vorbește Domnul:
„Un glas a fost auzit în Rama,
bocet și plânset mult.
Rahela își plânge copiii
și nu vrea să fie mângâiată pentru copiii ei,
căci ei nu mai sunt“.
16 Așa vorbește Domnul:
„Oprește-ți plânsul
și lacrimile din ochi,
căci munca îți va fi răsplătită“,
zice Domnul;
„ei se vor întoarce din țara dușmanului.
17 Există speranță pentru viitorul tău“,
zice Domnul.
„Fiii tăi se vor întoarce în teritoriul lor.
18 L-am auzit într-adevăr pe Efraim văitându-se:
«M-ai disciplinat, ca pe un vițel care nu este obișnuit cu jugul
și am fost disciplinat.
Întoarce-mă Tu, și mă voi întoarce,
fiindcă Tu ești Domnul, Dumnezeul meu.
19 Căci, după ce am rătăcit, mi-a părut rău;
ajungând să cunosc, mă lovesc peste coapsă.
Am fost făcut de rușine și umilit,
căci port disprețul tinereții mele».
20 Nu este Efraim fiul Meu cel scump,
copilul în care-Mi găsesc plăcerea?
Căci, deși vorbesc adesea împotriva lui,
tot Îmi aduc aminte de el.
Inima Îmi tânjește după el;
sigur voi avea milă de el“,
zice Domnul.
21 „Ridică-ți semne pe drum,
pune-ți stâlpi
și fii atent la cale,
la drumul pe care mergi.
Întoarce-te, fecioară Israel,
întoarce-te la aceste cetăți ale tale.
22 Până când vei rătăci,
fiică necredincioasă?
Căci Domnul va crea un lucru nou în țară:
femeia va da târcoale bărbatului“.
23 Așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Când le voi aduce înapoi captivii, cei din țara și din cetățile lui Iuda vor zice iarăși aceste cuvinte: «Domnul să te binecuvânteze, locuință a dreptății, munte sfânt!». 24 Cei din Iuda și din toate cetățile ei vor locui acolo împreună, atât plugarii, cât și cei ce umblă cu turmele pe pășuni. 25 Căci voi sătura cu apă sufletul obosit și voi îndestula orice suflet flămând“.
26 La aceste lucruri m-am trezit și am privit în jur. Somnul îmi fusese dulce.
27 „Iată, vin zile“, zice Domnul, „când voi însămânța Casa lui Israel și Casa lui Iuda cu o sămânță de oameni și o sămânță de animale. 28 Așa cum am vegheat asupra lor ca să-i smulg, să-i tai, să-i dărâm, să-i nimicesc și să le fac rău, tot așa voi veghea asupra lor ca să-i zidesc și să-i plantez“, zice Domnul. 29 „În zilele acelea nu se va mai zice:
«Părinții au mâncat struguri necopți
și copiilor li s-au strepezit dinții»,
30 ci fiecare va muri pentru propria nelegiuire. Fiecărui om care va mânca struguri necopți i se vor strepezi dinții.
Noul legământ
31 Iată, vin zile“, zice Domnul,
„când voi încheia cu Casa lui Israel
și cu Casa lui Iuda
un legământ nou,
32 nu ca legământul
pe care l-am încheiat cu strămoșii lor,
în ziua când i-am luat de mână
ca să-i scot din țara Egiptului,
legământ pe care l-au rupt,
cu toate că le eram Stăpân“,
zice Domnul.
33 „Ci acesta este legământul
pe care-l voi încheia cu Casa lui Israel,
după acele zile“, zice Domnul:
„voi pune Legea Mea înăuntrul lor
și o voi scrie în inimile lor.
Eu voi fi Dumnezeul lor,
iar ei vor fi poporul Meu.
34 Și nimeni nu-l va mai învăța pe semenul
sau pe fratele său, zicând:
«Cunoaște-L pe Domnul!»,
pentru că toți Mă vor cunoaște,
de la cel mai mic până la cel mai mare“,
zice Domnul,
„căci le voi ierta nelegiuirea
și nu-Mi voi mai aminti de păcatul lor“.
35 Așa vorbește Domnul,
Cel Care a pus soarele
să lumineze ziua,
Cel Care a pus luna și stelele
să lumineze noaptea,
Cel Care stârnește marea
și face să-i urle valurile –
Domnul Oștirilor este Numele Său:
36 „Dacă vor dispărea aceste hotărâri dinaintea Mea“,
zice Domnul,
„atunci și urmașii lui Israel vor înceta
să mai fie o națiune înaintea Mea pentru totdeauna!“.
37 Așa vorbește Domnul:
„Dacă cerurile de sus vor putea fi măsurate,
iar temeliile de jos ale pământului vor putea fi cercetate,
atunci voi lepăda și Eu întregul neam al lui Israel
pentru tot ce a făcut“,
zice Domnul.
38 „Iată, vin zile“, zice Domnul, „când cetatea aceasta va fi reconstruită pentru Domnul, de la Turnul lui Hananel până la Poarta Unghiului. 39 Sfoara de măsurat va trece pe dinaintea ei până la dealul Gareb și apoi se va întoarce spre Goa. 40 Toată valea – unde sunt aruncate cadavrele și cenușa – și toate terenurile – până la pârâul Chidron, până la unghiul Porții Cailor, spre est – vor fi dedicate Domnului. Cetatea nu va mai fi niciodată nimicită sau dărâmată“.