Rugăciunea lui Isus
1 După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer și a zis: „Tată, a sosit ceasul! Proslăvește-L pe Fiul Tău, ca și Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine, 2 după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să le dea viața veșnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu! 3 Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu. 4 Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârșit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac. 5 Și acum, Tată, proslăvește-Mă la Tine Însuți cu slava pe care o aveam la Tine înainte de a fi lumea! 6 Le-am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau și Tu Mi i-ai dat; și ei au păzit Cuvântul Tău. 7 Acum au cunoscut că tot ce Mi-ai dat Tu vine de la Tine. 8 Căci le-am dat cuvintele pe care Mi le-ai dat Tu. Ei le-au primit și au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieșit și au crezut că Tu M-ai trimis. 9 Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu, pentru că sunt ai Tăi – 10 tot ce este al Meu este al Tău, și ce este al Tău este al Meu –, și Eu sunt proslăvit în ei. 11 Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, și Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzește-i , în Numele Tău, pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei să fie una, cum suntem și Noi. 12 Când eram cu ei în lume, îi păzeam Eu în Numele Tău. Eu i-am păzit pe aceia pe care Mi i-ai dat și niciunul din ei n-a pierit, în afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. 13 Dar acum Eu vin la Tine; și spun aceste lucruri pe când sunt încă în lume, ca să aibă în ei bucuria Mea deplină. 14 Le-am dat Cuvântul Tău; și lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume. 15 Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzești de Cel Rău. 16 Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume. 17 Sfințește-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul. 18 Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, așa i-am trimis și Eu pe ei în lume. 19 Și Eu Însumi Mă sfințesc pentru ei, ca și ei să fie sfințiți prin adevăr. 20 Și Mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. 21 Mă rog ca toți să fie una, cum Tu , Tată, ești în Mine, și Eu – în Tine, ca și ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. 22 Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum și Noi suntem una – 23 Eu în ei, și Tu în Mine –, pentru ca ei să fie în chip desăvârșit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine. 24 Tată , vreau ca, acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine și aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu, fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii. 25 Neprihănitule Tată, lumea nu Te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, și aceștia au cunoscut că Tu M-ai trimis. 26 Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău și li-L voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei, și Eu să fiu în ei.”
Isus Se roagă Tatălui pentru Sine
1 După ce a spus aceste lucruri, Isus Și-a ridicat ochii spre cer și a zis:
„Tată, a sosit ceasul! Glorifică-Ți Fiul, pentru ca și Fiul să Te glorifice pe Tine, 2 de vreme ce I-ai dat autoritate peste orice om, ca să le dea viață veșnică tuturor celor pe care I i-ai dat Tu. 3 Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Cristos, pe Care L-ai trimis Tu. 4 Eu Te-am glorificat pe pământ, împlinind lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac. 5 Și acum, glorifică-Mă Tu, Tată, înaintea Ta, cu gloria pe care o aveam la Tine înainte de a fi lumea.Isus Se roagă Tatălui pentru ucenici
6 Le-am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Erau ai Tăi și Tu Mi i-ai dat, iar ei au păzit Cuvântul Tău. 7 Acum au cunoscut că tot ce Mi-ai dat Tu este de la Tine. 8 Căci le-am dat cuvintele pe care Mi le-ai dat Tu, iar ei le-au primit și au cunoscut că într-adevăr am ieșit de la Tine și au crezut că Tu M-ai trimis. 9 Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat Tu, pentru că sunt ai Tăi. 10 Tot ce este al Meu, este al Tău, și tot ce este al Tău, este al Meu. Și Eu am fost glorificat în ei. 11 Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, iar Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzește-i, în Numele Tău, pe care Mi L-ai dat, pentru ca ei să fie una, așa cum suntem Noi. 12 Când eram cu ei, îi păzeam Eu în Numele Tău, pe care Mi L-ai dat. I-am păzit și niciunul dintre ei n-a pierit, în afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. 13 Acum însă, Eu vin la Tine. Și spun aceste lucruri în timp ce sunt încă în lume, pentru ca să aibă în ei bucuria Mea deplină. 14 Eu le-am dat Cuvântul Tău și lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, la fel cum nici Eu nu sunt din lume. 15 Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzești de cel rău. 16 Ei nu sunt din lume, așa cum nici Eu nu sunt din lume. 17 Sfințește-i prin adevăr! Cuvântul Tău este adevărul. 18 Așa cum Tu M-ai trimis pe Mine în lume, tot așa i-am trimis și Eu pe ei în lume. 19 Eu Însumi Mă sfințesc pentru ei, ca și ei să fie sfințiți prin adevăr.Isus Se roagă pentru toți credincioșii
20 Și Mă rog nu numai pentru aceștia, ci și pentru cei ce cred în Mine prin cuvântul lor, 21 ca toți să fie una, așa cum Tu, Tată, ești în Mine, iar Eu în Tine. Mă rog ca și ei să fie în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. 22 Eu le-am dat gloria pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, așa cum și Noi suntem una. 23 Eu în ei și Tu în Mine – pentru ca ei să fie pe deplin una, astfel încât lumea să cunoască faptul că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit așa cum M-ai iubit pe Mine.24 Tată, doresc ca acolo unde sunt Eu, să fie cu Mine și aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă gloria Mea, glorie pe care Mi-ai dat-o Tu, fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii.25 Neprihănitule Tată, lumea nu Te cunoaște, dar Eu Te cunosc, și aceștia știu că Tu M-ai trimis. 26 Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău și li-l voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei, și Eu să fiu în ei“.