Descoperirea lui Isus Hristos
1 Descoperirea lui Isus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să le arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând. Și le-a făcut-o cunoscută trimițând prin îngerul Său la robul Său Ioan, 2 care a mărturisit despre Cuvântul lui Dumnezeu și despre mărturia lui Isus Hristos și a spus tot ce a văzut. 3 Ferice de cine citește și de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii și păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape.
Urare către cele șapte biserici
4 Ioan, către cele șapte biserici care sunt în Asia: har și pace vouă din partea Celui ce este, a Celui ce era și a Celui ce vine și din partea celor șapte duhuri care stau înaintea scaunului Său de domnie 5 și din partea lui Isus Hristos, Martorul credincios, Cel Întâi Născut din morți, Domnul împăraților pământului! A Lui, care ne iubește , care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său 6 și a făcut din noi o împărăție și preoți pentru Dumnezeu, Tatăl Său, a Lui să fie slava și puterea în vecii vecilor! Amin! 7 Iată că El vine pe nori. Și orice ochi Îl va vedea; și cei ce L-au străpuns. Și toate semințiile pământului se vor boci din pricina Lui. Da, amin! 8 „Eu sunt Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul”, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era și Cel ce vine, Cel Atotputernic.
Vedenia lui Ioan în Patmos
9 Eu, Ioan, fratele vostru, care sunt părtaș cu voi la necaz, la Împărăție și la răbdarea în Isus Hristos, mă aflam în ostrovul care se cheamă Patmos, din pricina Cuvântului lui Dumnezeu și din pricina mărturiei lui Isus Hristos. 10 În ziua Domnului eram în Duhul . Și am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbițe, 11 care zicea: „Eu sunt Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel de pe urmă. Ce vezi scrie într-o carte și trimite-o celor șapte biserici: la Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia și Laodiceea!” 12 M-am întors să văd glasul care-mi vorbea. Și când m-am întors, am văzut șapte sfeșnice de aur. 13 Și în mijlocul celor șapte sfeșnice, pe cineva care semăna cu Fiul Omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare și încins la piept cu un brâu de aur. 14 Capul și părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada, ochii Lui erau ca para focului, 15 picioarele Lui erau ca arama aprinsă și arsă într-un cuptor, și glasul Lui era ca vuietul unor ape mari. 16 În mâna dreaptă ținea șapte stele. Din gura Lui ieșea o sabie ascuțită cu două tăișuri, și fața Lui era ca soarele când strălucește în toată puterea lui. 17 Când L-am văzut , am căzut la picioarele Lui ca mort. El Și-a pus mâna dreaptă peste mine și a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă, 18 Cel viu. Am fost mort, și iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu țin cheile morții și ale Locuinței Morților. 19 Scrie dar lucrurile pe care le-ai văzut, lucrurile care sunt și cele care au să fie după ele! 20 Taina celor șapte stele pe care le-ai văzut în mâna dreaptă a Mea și a celor șapte sfeșnice de aur: cele șapte stele sunt îngerii celor șapte biserici, și cele șapte sfeșnice sunt șapte biserici.
Prolog
1 Revelația de la Isus Cristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu ca să le arate slujitorilor Lui ce trebuie să se întâmple în curând. Le-a făcut-o cunoscută trimițându-Și îngerul la slujitorul Său Ioan, 2 care a mărturisit tot ce a văzut cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu și la mărturia lui Isus Cristos. 3 Fericit este cel ce citește și fericiți sunt cei ce aud cuvintele acestei profeții și păzesc lucrurile scrise în ea, căci vremea este aproape.


4 Ioan,

către cele șapte biserici care sunt în Asia:

Har și pace vouă de la Cel Care este, Care era și Care vine, de la cele șapte duhuri care se află înaintea tronului Său 5 și de la Isus Cristos, Martorul credincios, Întâiul născut dintre cei morți și Conducătorul regilor pământului.


A Celui Care ne iubește, Care ne-a eliberat din păcatele noastre prin sângele Lui 6 și ne-a făcut o Împărăție, preoți pentru Dumnezeu, Tatăl Său, a Lui să fie gloria și puterea în vecii vecilor! Amin.
7 Iată, El vine cu norii
și orice ochi Îl va vedea,
chiar și cei care L-au străpuns.
Toate semințiile pământului
se vor jeli din cauza Lui.
Da! Amin!
8 „Eu sunt Alfa și Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel Care este, Care era și Care vine, Cel Atotputernic!“.

Vedenia lui Ioan despre Cristos
9 Eu, Ioan, fratele vostru și părtaș împreună cu voi la necaz, la Împărăție și la răbdarea în Isus, mă aflam pe insula Patmos, din cauza Cuvântului lui Dumnezeu și a mărturiei lui Isus. 10 În ziua Domnului eram în Duhul și am auzit în spatele meu un glas puternic, ca o trâmbiță, 11 zicând: „Scrie pe un sul ceea ce vezi și trimite-l celor șapte biserici: în Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia și Laodiceea!“.
12 M-am întors să văd ce glas vorbea cu mine. Când m-am întors, am văzut șapte sfeșnice de aur, 13 iar în mijlocul sfeșnicelor pe Cineva asemenea unui fiu al omului. Era îmbrăcat într-o mantie, care-I ajungea până la picioare, și avea, în jurul pieptului, un brâu de aur. 14 Capul și părul Lui erau albe ca lâna albă sau ca zăpada, ochii Lui erau ca flacăra focului, 15 picioarele Lui erau asemenea bronzului încins, ars ca în cuptor, iar glasul Îi era asemenea vuietului unor ape mari. 16 În mâna dreaptă avea șapte stele și din gură Îi ieșea o sabie ascuțită, cu două tăișuri. Fața Lui era ca soarele atunci când strălucește în toată puterea lui.
17 Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Și-a pus peste mine mâna dreaptă și mi-a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă 18 și Cel Ce trăiește! Am fost mort, dar iată că sunt viu în vecii vecilor! Eu am cheile morții și ale Locuinței Morților.
19 Prin urmare, scrie ce ai văzut, ce este acum și ce urmează să se întâmple după acestea. 20 Cât despre taina celor șapte stele pe care le-ai văzut în mâna Mea dreaptă și a celor șapte sfeșnice de aur, cele șapte stele sunt îngerii celor șapte biserici, iar cele șapte sfeșnice sunt cele șapte biserici.