Samariteanca
1 Domnul a aflat că fariseii au auzit că El face și botează mai mulți ucenici decât Ioan. 2 Însă Isus nu boteza El Însuși, ci ucenicii Lui. 3 Atunci a părăsit Iudeea și S-a întors în Galileea. 4 Fiindcă trebuia să treacă prin Samaria, 5 a ajuns lângă o cetate din ținutul Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul pe care i-l dăduse Iacov fiului său Iosif. 6 Acolo se afla Fântâna lui Iacov. Isus, ostenit de călătorie, ședea lângă fântână. Era cam pe la ceasul al șaselea. 7 A venit o femeie din Samaria să scoată apă. „Dă-Mi să beau!” , i-a zis Isus. 8 – Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere de-ale mâncării. – 9 Femeia samariteană I-a zis: „Cum Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteană?” – Iudeii , într-adevăr, n-au legături cu samaritenii. – 10 Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu și cine este Cel ce-ți zice: «Dă-Mi să beau!», tu singură ai fi cerut să bei, și El ți-ar fi dat apă vie.” 11 „Doamne”, I-a zis femeia, „n-ai cu ce să scoți apă, și fântâna este adâncă; de unde ai putea să ai dar această apă vie? 12 Ești Tu oare mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna aceasta și a băut din ea el însuși cu feciorii lui și vitele lui?” 13 Isus i-a răspuns: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăși sete. 14 Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu în veac nu-i va fi sete, ba încă apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă, care va țâșni în viața veșnică.” 15 „Doamne”, I-a zis femeia, „dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete și să nu mai vin până aici să scot!” 16 „Du-te” , i-a zis Isus, „de-l cheamă pe bărbatul tău și vino aici!” 17 Femeia I-a răspuns: „N-am bărbat.” Isus i-a zis: „Bine ai zis că n-ai bărbat. 18 Pentru că cinci bărbați ai avut; și acela pe care-l ai acum nu-ți este bărbat. Aici ai spus adevărul.” 19 „Doamne”, I-a zis femeia, „văd că ești proroc. 20 Părinții noștri s-au închinat pe muntele acesta ; și voi ziceți că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.” 21 „Femeie” , i-a zis Isus, „crede-Mă că vine ceasul când nu vă veți închina Tatălui nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim. 22 Voi vă închinați la ce nu cunoașteți, noi ne închinăm la ce cunoaștem, căci mântuirea vine de la iudei. 23 Dar vine ceasul, și acum a și venit, când închinătorii adevărați I se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, fiindcă astfel de închinători dorește și Tatăl. 24 Dumnezeu este Duh; și cine I se închină Lui trebuie să I se închine în duh și în adevăr.” 25 „Știu”, I-a zis femeia, „că are să vină Mesia” (căruia I se zice Hristos); „când va veni El, are să ne spună toate lucrurile.” 26 Isus i-a zis: „Eu , cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.”
Trezirea din Samaria
27 Atunci au venit ucenicii Lui și se mirau că vorbea cu o femeie. Totuși niciunul nu I-a zis: „Ce cauți?” sau: „Despre ce vorbești cu ea?” 28 Atunci femeia și-a lăsat găleata, s-a dus în cetate și le-a zis oamenilor: 29 „Veniți de vedeți un om care mi-a spus tot ce am făcut! Nu cumva este acesta Hristosul?” 30 Ei au ieșit din cetate și veneau spre El. 31 În timpul acesta ucenicii Îl rugau să mănânce și ziceau: „Învățătorule, mănâncă!” 32 Dar El le-a zis: „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi n-o cunoașteți.” 33 Ucenicii au început să-și zică deci unii altora: „Nu cumva I-a adus cineva să mănânce?” 34 Isus le-a zis: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis și să împlinesc lucrarea Lui. 35 Nu ziceți voi că mai sunt patru luni până la seceriș? Iată, Eu vă spun: ridicați-vă ochii și priviți holdele, care sunt albe acum, gata pentru seceriș! 36 Cine seceră primește o plată și strânge rod pentru viața veșnică, pentru ca și cel ce seamănă, și cel ce seceră să se bucure în același timp. 37 Căci în această privință este adevărată zicerea: «Unul seamănă, iar altul seceră.» 38 Eu v-am trimis să secerați acolo unde nu voi v-ați ostenit; alții s-au ostenit, și voi ați intrat în osteneala lor.” 39 Mulți samariteni din cetatea aceea au crezut în Isus din pricina mărturiei femeii, care zicea: „Mi-a spus tot ce am făcut.” 40 Când au venit samaritenii la El, L-au rugat să rămână la ei. Și El a rămas acolo două zile. 41 Mult mai mulți au crezut în El din pricina cuvintelor Lui. 42 Și îi ziceau femeii: „Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricină că L-am auzit noi înșine și știm că Acesta este într-adevăr Hristosul, Mântuitorul lumii.”
Vindecarea fiului unui slujbaș împărătesc
43 După aceste două zile Isus a plecat de acolo ca să Se ducă în Galileea. 44 – Căci El Însuși spusese că un proroc nu este prețuit în patria sa. – 45 Când a ajuns în Galileea, a fost primit bine de galileeni, care văzuseră tot ce făcuse la Ierusalim în timpul praznicului; căci fuseseră și ei la praznic. 46 Isus S-a întors deci în Cana din Galileea, unde prefăcuse apa în vin. În Capernaum era un slujbaș împărătesc al cărui fiu era bolnav. 47 Slujbașul acesta a aflat că Isus venise din Iudeea în Galileea, s-a dus la El și L-a rugat să vină și să-l tămăduiască pe fiul lui, care era pe moarte. 48 Isus i-a zis: „Dacă nu vedeți semne și minuni, cu niciun chip nu credeți.” 49 Slujbașul împărătesc I-a zis: „Doamne, vino până nu moare micuțul meu!” 50 „Du-te” , i-a zis Isus, „fiul tău trăiește!” Și omul acela a crezut cuvintele pe care i le spusese Isus și a pornit la drum. 51 Pe când se cobora el, l-au întâmpinat robii lui și i-au adus vestea că fiul lui trăiește. 52 El i-a întrebat de ceasul în care a început să-i fie mai bine. Și ei i-au zis: „Ieri, în ceasul al șaptelea, l-au lăsat frigurile.” 53 Tatăl a cunoscut că tocmai în ceasul acela îi zisese Isus: „Fiul tău trăiește.” Și a crezut, el și toată casa lui. 54 Acesta este iarăși al doilea semn făcut de Isus după ce S-a întors din Iudeea în Galileea.
Isus și femeia samariteană
1 Când a aflat Isus că fariseii au auzit că El face și botează mai mulți ucenici decât Ioan – 2 cu toate că nu boteza Isus Însuși, ci ucenicii Lui – 3 a părăsit Iudeea și S-a întors iarăși în Galileea. 4 Însă trebuia să treacă prin Samaria. 5 Prin urmare, a ajuns într-o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de terenul pe care Iacov i-l dăduse fiului său Iosif. 6 Acolo era o fântână a lui Iacov. Isus, obosit de călătorie, S-a așezat la fântână. Era cam pe la ceasul al șaselea.
7 O femeie din Samaria a venit să scoată apă.
Isus i-a zis:
‒ Dă-Mi să beau!
8 Ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere de mâncare.
9 Femeia samariteană I-a zis:
‒ Cum de Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteană?
(Căci iudeii n-au legături cu samaritenii.)
10 Isus a răspuns și i-a zis:
‒ Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu și Cine este Cel Ce-ți zice: „Dă-Mi să beau!“, tu însăți I-ai fi cerut, și El ți-ar fi dat apă vie!
11 Femeia I-a zis:
‒ Domnule, n-ai găleată, iar fântâna este adâncă. De unde ai deci această apă vie? 12 Ești Tu mai mare decât strămoșul nostru Iacov, care ne-a dat fântâna aceasta din care a băut atât el, cât și fiii și turmele lui?
13 Isus a răspuns și i-a zis:
‒ Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăși sete. 14 Dar celui ce bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veci nu-i va mai fi sete, ci apa pe care i-o voi da Eu va deveni în el un izvor, care va țâșni spre viața veșnică.
15 Femeia I-a zis:
‒ Domnule, dă-mi și mie această apă, ca să nu-mi mai fie sete și să nu mai vin până aici să scot!
16 El i-a zis:
‒ Du-te, cheamă-l pe bărbatul tău și vino aici!
17 Femeia a răspuns și I-a zis:
‒ N-am bărbat!
Isus i-a zis:
‒ Ai spus bine: „N-am bărbat!“, 18 pentru că cinci bărbați ai avut, iar cel pe care-l ai acum nu-ți este bărbat. Este adevărat ceea ce ai spus.
19 Femeia I-a zis:
‒ Domnule, văd că Tu ești profet! 20 Strămoșii noștri s-au închinat pe muntele acesta, iar voi spuneți că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii .
21 Isus i-a răspuns:
‒ Crede-Mă, femeie, că vine ceasul când nu vă veți mai închina Tatălui nici pe muntele acesta și nici în Ierusalim. 22 Voi vă închinați la ceea ce nu cunoașteți. Noi ne închinăm la ceea ce cunoaștem, căci mântuirea este de la iudei. 23 Dar vine ceasul, și acum a și venit, când adevărații închinători I se vor închina Tatălui în duh și în adevăr. Căci astfel de închinători caută Tatăl. 24 Dumnezeu este duh, iar cei care I se închină trebuie să I se închine în duh și în adevăr.
25 Femeia I-a zis:
‒ Știu că vine Mesia (Căruia I se zice Cristos). Când va veni El, ne va înștiința despre toate lucrurile.
26 Isus i-a zis:
‒ Eu, Cel Care-ți vorbește, sunt Acela .
Întoarcerea ucenicilor
27 Chiar atunci au venit ucenicii Lui și se mirau că vorbea cu o femeie. Totuși, niciunul n-a întrebat: „Ce cauți?“ sau „De ce vorbești cu ea?“. 28 Femeia a lăsat ulciorul, a plecat în cetate și le-a zis oamenilor: 29 „Veniți să vedeți un Om Care mi-a spus tot ce am făcut! Ar putea să fie Acesta Cristosul?“. 30 Ei au ieșit din cetate și veneau spre El.
31 Între timp, ucenicii Îl rugau:
‒ Rabbi, mănâncă!
32 Dar El le-a zis:
‒ Eu am de mâncat o mâncare despre care voi nu știți.
33 Drept urmare, ucenicii și-au zis unii altora: „Nu cumva I-a adus cineva de mâncare?“.
34 Isus le-a zis:
‒ Mâncarea Mea este să fac voia Celui Ce M-a trimis și să împlinesc lucrarea Lui. 35 Nu ziceți voi că mai sunt încă patru luni și vine secerișul? Iată, Eu vă spun, ridicați-vă ochii și priviți câmpurile; ele sunt albe, gata pentru seceriș! Chiar acum, 36 cel ce seceră primește răsplată și strânge rod pentru viață veșnică, pentru ca și cel ce seamănă și cel ce seceră să se bucure împreună. 37 Căci în această privință este adevărată zicala: „Unul seamănă, iar altul seceră!“. 38 Eu v-am trimis să secerați acolo unde nu voi ați muncit din greu; alții au muncit din greu, iar voi ați cules rodul muncii lor.
Credința samaritenilor
39 Mulți samariteni din cetatea aceea au crezut în El datorită cuvintelor femeii, care mărturisea: „Mi-a spus tot ce-am făcut!“. 40 Așadar, când samaritenii au venit la El, L-au rugat să rămână la ei. Și El a rămas acolo două zile. 41 Mult mai mulți au crezut apoi datorită cuvintelor Lui 42 și-i ziceau femeii: „Acum nu mai credem datorită spuselor tale, căci am auzit noi înșine și știm că, într-adevăr, Acesta este Mântuitorul lumii!“.
Vindecarea fiului unui slujbaș al regelui
43 După cele două zile, Isus a plecat de acolo spre Galileea. 44 Căci Isus Însuși mărturisise că un profet nu are parte de onoare în patria lui. 45 Când a ajuns în Galileea, galileenii L-au primit bine. Ei văzuseră tot ce făcuse în Ierusalim la sărbătoare, căci și ei fuseseră la sărbătoare.
46 Atunci a venit din nou în Cana Galileei, unde transformase apa în vin. Era acolo un slujbaș al regelui, al cărui fiu era bolnav în Capernaum. 47 Când acesta a auzit că Isus a venit din Iudeea în Galileea, s-a dus la El și L-a rugat să vină și să-i vindece fiul, căci era pe moarte.
48 Isus i-a zis:
‒ Dacă nu vedeți semne și minuni, nicidecum nu credeți!
49 Slujbașul regelui I-a zis:
‒ Doamne, vino acasă la mine până nu moare copilașul meu!
50 Isus i-a răspuns:
‒ Du-te; fiul tău trăiește.
Omul a crezut cuvintele pe care i le-a spus Isus și a plecat. 51 În timp ce pleca el spre casă , sclavii lui l-au întâmpinat și i-au zis că fiul lui trăiește! 52 Atunci el i-a întrebat la ce oră începuse să-i fie mai bine. Ei i-au răspuns: „Ieri, la ceasul al șaptelea l-a lăsat febra“. 53 Tatăl a recunoscut că tocmai în ceasul acela Isus îi spusese: „Fiul tău trăiește“. Și a crezut el și toată casa lui.
54 Acesta a fost al doilea semn pe care l-a făcut Isus, după ce a venit din Iudeea în Galileea.