David, împărat peste tot Israelul
1 Toate semințiile lui Israel au venit la David, în Hebron, și au zis: „Iată că noi suntem os din oasele tale și carne din carnea ta. 2 Chiar odinioară, când Saul era împăratul nostru, tu îl povățuiai și îl strângeai pe Israel. Domnul ți-a zis: «Tu vei paște poporul Meu, Israel, și vei fi căpetenia lui Israel.»” 3 Astfel, toți bătrânii lui Israel au venit la împărat, în Hebron, și împăratul David a făcut legământ cu ei la Hebron, înaintea Domnului. Și l-au uns pe David împărat peste Israel. 4 David era în vârstă de treizeci de ani când s-a făcut împărat și a domnit patruzeci de ani. 5 La Hebron a domnit peste Iuda șapte ani și șase luni, și la Ierusalim a domnit treizeci și trei de ani peste tot Israelul și Iuda.
Cucerirea Ierusalimului
6 Împăratul a mers cu oamenii lui asupra Ierusalimului , împotriva iebusiților , locuitorii țării. Ei i-au zis lui David: „Să nu intri aici, căci și orbii, și ologii ți se vor împotrivi!” Prin aceasta voiau să spună că David nu va intra cu niciun chip aici. 7 Dar David a pus mâna pe cetățuia Sionului: aceasta este cetatea lui David. 8 David zisese în ziua aceea: „Oricine îi va bate pe iebusiți să-i arunce în canal pe șchiopii și pe orbii aceia care sunt vrăjmașii lui David .” De aceea se zice: „Orbul și șchiopul să nu intre în Casa Domnului.” 9 David s-a așezat în cetățuie, pe care a numit-o cetatea lui David. A făcut întărituri de jur împrejur, în afară și înăuntrul lui Milo (Cetățuie) . 10 David ajungea tot mai mare, și Domnul, Dumnezeul Oștirilor, era cu el.
Casa lui David
11 Hiram , împăratul Tirului, i-a trimis soli lui David și lemn de cedru și tâmplari și cioplitori de piatră, care i-au zidit o casă lui David. 12 David a cunoscut că Domnul îl întărea ca împărat al lui Israel și că-i ridica împărăția din pricina poporului Său, Israel. 13 David și-a mai luat țiitoare și neveste din Ierusalim după ce a venit din Hebron și i s-au născut iarăși fii și fiice. 14 Iată numele celor ce i s-au născut la Ierusalim: Șamua, Șobab, Natan, Solomon, 15 Ibhar, Elișua, Nefeg, Iafia, 16 Elișama, Eliada și Elifelet.
Biruințele asupra filistenilor
17 Filistenii au aflat că David fusese uns împărat peste Israel și s-au suit toți să-l caute. David, căruia i s-a dat de știre, s-a coborât în cetățuie. 18 Filistenii au venit și s-au răspândit în valea Refaim. 19 David L-a întrebat pe Domnul: „Să mă sui împotriva filistenilor? Îi vei da în mâinile mele?” Și Domnul i-a zis lui David: „Suie-te, căci îi voi da pe filisteni în mâinile tale!” 20 David a venit la Baal-Perațim , unde i-a bătut. Apoi a zis: „Domnul i-a risipit pe vrăjmașii mei dinaintea mea ca niște ape care se rup.” De aceea i s-a dat locului aceluia numele Baal-Perațim (Șesul rupturii) . 21 Ei și-au lăsat idolii acolo, și David și oamenii lui i-au luat . 22 Filistenii s-au suit din nou și s-au răspândit în valea Refaim. 23 David L-a întrebat pe Domnul. Și Domnul a zis: „Să nu te sui, ci ia-i pe la spate și mergi asupra lor în dreptul duzilor! 24 Când vei auzi un vuiet de pași în vârfurile duzilor, atunci să te grăbești, căci Domnul merge înaintea ta, ca să bată oștirea filistenilor.” 25 David a făcut cum îi poruncise Domnul și i-a bătut pe filisteni de la Gheba până la Ghezer .
David, ales ca rege al întregului Israel
(1 Cron. 11:1-3)1 Toate semințiile lui Israel au venit la David, în Hebron, zicând: „Iată, suntem os din oasele tale și carne din carnea ta! 2 Chiar și în trecut, când Saul era regele nostru, tu îl conduceai pe Israel în războaie. Iar Domnul ți-a zis: «Tu vei păstori poporul Meu Israel. Tu vei fi conducător peste Israel»“.
3 Toți bătrânii lui Israel veniseră la rege, în Hebron, astfel că regele David a încheiat legământ cu ei înaintea Domnului, la Hebron. Apoi, ei l-au uns pe David ca rege peste Israel. 4 David era în vârstă de treizeci de ani când a devenit rege și a domnit timp de patruzeci de ani: 5 la Hebron a domnit, peste Iuda, timp de șapte ani și șase luni, iar la Ierusalim a domnit timp de treizeci și trei de ani peste tot Israelul și peste Iuda.
David cucerește Ierusalimul
(1 Cron. 11:4-91 14:1-2)6 Regele și oamenii săi au înaintat spre Ierusalim împotriva iebusiților care locuiau în țară. Aceștia i-au zis lui David: „Nu vei intra aici, căci până și orbii și ologii te vor respinge“. Credeau că David nu va reuși să intre în cetate. 7 David a capturat însă fortăreața Sionului, care a devenit astfel Cetatea lui David. 8 David zisese în acea zi: „Oricine vrea să-i învingă pe iebusiți să o ia prin canalul de apă ca să ajungă la acei «ologi» și «orbi» , care sunt dușmanii lui David“. De aceea se zice: „Orbii și ologii n-au voie să intre în palat“. 9 David s-a stabilit în fortăreață și a numit-o „Cetatea lui David“. David a reconstruit cetatea de jur împrejur, dinspre Milo înspre interior.
10 David a devenit tot mai puternic pentru că Domnul, Dumnezeul Oștirilor, era cu el. 11 Hiram, regele Tyrului, a trimis mesageri la David cu lemn de cedru, tâmplari și zidari, ca să-i construiască lui David un palat. 12 David a înțeles că Domnul l-a desemnat rege peste Israel și i-a consolidat domnia de dragul poporului Său Israel.
13 După ce a venit din Hebron, David și-a mai luat țiitoare și soții din Ierusalim. Și, astfel, lui David i s-au mai născut fii și fiice. 14 Acestea sunt numele fiilor care i s-au născut la Ierusalim: Șamua, Șobab, Natan, Solomon, 15 Ibhar, Elișua, Nefeg, Iafia, 16 Elișama, Eliada și Elifelet.
Războiul cu filistenii
(1 Cron. 14:8-17)17 Când au auzit filistenii că David a fost uns rege peste Israel, toți filistenii au plecat în căutarea lui David. David a aflat acest lucru și s-a dus în fortăreață. 18 Filistenii au venit și s-au răspândit în Valea Refaim.
19 David L-a întrebat pe Domnul, zicând:
‒ Să pornesc împotriva filistenilor? Îi vei da în mâna mea?
Domnul i-a răspuns lui David:
‒ Du-te, căci sigur îi voi da pe filisteni în mâna ta!
20 David s-a dus la Baal-Perațim și i-a învins acolo. El a zis: „Domnul S-a dezlănțuit împotriva dușmanilor mei dinaintea mea, așa cum se dezlănțuie apele“. De aceea, locului aceluia i-au pus numele Baal-Perațim. 21 Filistenii și-au lăsat idolii acolo, iar David și oamenii săi i-au luat.
22 Filistenii au venit din nou și s-au răspândit în Valea Refaim.
23 David L-a întrebat pe Domnul, iar El i-a răspuns:
‒ Să nu te duci! Ocolește-i și vino asupra lor din dreptul arbuștilor de balsam. 24 Când vei auzi vuiet de marș în vârful arbuștilor de balsam, să pornești la atac, căci atunci Domnul a ieșit înaintea ta ca să învingă tabăra filistenilor.
25 David a făcut așa cum i-a poruncit Domnul. El i-a învins pe filisteni, de la Gheva până la Ghezer.