1 Cuvintele lui Amos, unul dintre păstorii din Tecoa , vedeniile pe care le-a avut el despre Israel pe vremea lui Ozia, împăratul lui Iuda, și pe vremea lui Ieroboam , fiul lui Ioas, împăratul lui Israel, cu doi ani înaintea cutremurului de pământ. 2 El a zis: „Domnul răcnește din Sion, glasul Lui răsună din Ierusalim. Pășunile păstorilor jelesc, și vârful Carmelului este uscat.”
Împotriva Damascului
3 Așa vorbește Domnul: „Pentru trei nelegiuiri ale Damascului , ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărârea, pentru că au treierat Galaadul cu treierătoarea de fier. 4 De aceea voi trimite foc în casa lui Hazael, care va mistui palatele lui Ben-Hadad. 5 Voi sfărâma zăvoarele Damascului și îi voi nimici cu desăvârșire pe locuitorii din Bicat-Aven, împreună cu cel ce ține toiagul de cârmuire în Bet-Eden, și poporul Siriei va fi dus rob la Chir”, zice Domnul.
Împotriva Gazei
6 Așa vorbește Domnul: „Pentru trei nelegiuiri ale Gazei , ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărârea, pentru că i-au luat pe toți oamenii prinși de război și i-au dat Edomului . 7 De aceea voi trimite foc în zidurile Gazei și-i va mistui palatele. 8 Îi voi nimici cu desăvârșire pe locuitorii din Asdod și pe cel ce ține toiagul împărătesc în Ascalon; Îmi voi întoarce mâna împotriva Ecronului , și ce va mai rămâne din filisteni va pieri”, zice Domnul Dumnezeu.
Împotriva Tirului
9 Așa vorbește Domnul: „Pentru trei nelegiuiri ale Tirului , ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărârea, pentru că i-au luat pe toți oamenii prinși de război și i-au dat Edomului și nu s-au gândit la legământul frățesc. 10 De aceea voi trimite foc în zidurile Tirului și-i va mistui palatele.”
Împotriva Edomului
11 Așa vorbește Domnul: „Pentru trei nelegiuiri ale Edomului , ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărârea, pentru că i-a urmărit pe frații săi cu sabia , înăbușindu-și mila, a dat drumul mâniei și își ținea întruna urgia. 12 De aceea voi trimite foc peste Teman și va mistui palatele Boțrei.”
Împotriva lui Amon
13 Așa vorbește Domnul: „Pentru trei nelegiuiri ale copiilor lui Amon , ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărârea, pentru că au spintecat pântecele femeilor însărcinate ale Galaadului, ca să-și mărească ținutul. 14 De aceea voi aprinde focul în zidurile Rabei și-i va mistui palatele în mijlocul strigătelor de război în ziua luptei și în mijlocul vijeliei în ziua furtunii. 15 Și împăratul lor va merge în robie, el și căpeteniile lui împreună cu el”, zice Domnul.
1 Cuvintele lui Amos, unul dintre păstorii din Tekoa – ceea ce a văzut el cu privire la Israel, pe vremea lui Uzia, regele lui Iuda, și pe vremea lui Ieroboam, fiul lui Iehoaș , regele lui Israel, cu doi ani înaintea cutremurului. 2 El a zis:
„Domnul răcnește din Sion,
și glasul Lui răsună din Ierusalim.
Pășunile păstorilor se usucă,
iar vârful Carmelului se veștejește“.
Judecată împotriva vecinilor lui Israel: împotriva Aramului
3 Așa vorbește Domnul:
„Pentru trei fărădelegi ale Damascului,
ba chiar pentru patru,
nu-Mi voi retrage mânia ,
pentru că a treierat Ghiladul
cu tăvălugurile de fier.
4 Voi trimite focul asupra Casei lui Hazael
și va distruge fortărețele lui Ben-Hadad.
5 Voi sfărâma zăvoarele Damascului;
îl voi nimici pe cel ce locuiește în Valea Aven
și pe cel ce ține sceptrul în Bet-Eden.
Poporul lui Aram va merge în captivitate la Chir“, zice Domnul.
Judecată împotriva Filistiei
6 Așa vorbește Domnul:
„Pentru trei fărădelegi ale Gazei,
ba chiar pentru patru,
nu-Mi voi retrage mânia ,
pentru că a dus în exil comunități întregi,
ca să le dea pe mâna Edomului.
7 Voi trimite focul asupra zidurilor Gazei
și îi va distruge fortărețele.
8 Îl voi nimici pe cel ce locuiește în Așdod
și pe cel ce ține sceptrul în Așchelon,
Îmi voi întoarce mâna împotriva Ekronului,
iar rămășița filistenilor va pieri“,
zice Stăpânul Domn.
Judecată împotriva Tyrului
9 Așa vorbește Domnul:
„Pentru trei fărădelegi ale Tyrului,
ba chiar pentru patru,
nu-Mi voi retrage mânia ,
pentru că a dus în exil comunități întregi,
dându-le Edomului,
și nu și-a adus aminte de legământul frățesc.
10 Voi trimite focul asupra zidurilor Tyrului
și îi va distruge fortărețele“.
Judecată împotriva Edomului
11 Așa vorbește Domnul:
„Pentru trei fărădelegi ale Edomului,
ba chiar pentru patru,
nu-Mi voi retrage mânia :
pentru că l-a urmărit cu sabia pe fratele său
și n-a vrut să aibă milă;
pentru că s-a lăsat mereu condus de mânie
și n-a vrut să renunțe deloc la furie.
12 Voi trimite focul asupra Temanului
și va distruge fortărețele Boțrei“.
Judecată împotriva amoniților
13 Așa vorbește Domnul:
„Pentru trei fărădelegi ale fiilor lui Amon,
ba chiar pentru patru,
nu-Mi voi retrage mânia ,
pentru că a spintecat pântecele femeilor însărcinate din Ghilad,
ca să-și extindă granița.
14 Voi aprinde un foc pe zidurile Rabei
și îi va distruge fortărețele,
în mijlocul strigătelor de război din ziua bătăliei,
în mijlocul vijeliei din ziua furtunii.
15 Regele lor va pleca în exil
împreună cu conducătorii săi“, zice Domnul.