O zi de răzbunare
1 „Cine este acesta care vine din Edom, din Boțra, în haine roșii, în haine strălucitoare, și calcă mândru, în plinătatea puterii Lui?” – „Eu sunt Cel care am făgăduit mântuirea și am putere să izbăvesc.” – 2 „Dar pentru ce Îți sunt hainele roșii și veșmintele Tale ca veșmintele celui ce calcă în teasc?” – 3 „Eu singur am călcat în teasc și niciun om dintre popoare nu era cu Mine; i-am călcat astfel în mânia Mea și i-am zdrobit în urgia Mea; așa că sângele lor a țâșnit pe veșmintele Mele și Mi-am mânjit toate hainele Mele cu el. 4 Căci în inima Mea era o zi de răzbunare și venise anul celor răscumpărați ai Mei. 5 Mă uitam împrejur , și nu era nimeni să M-ajute, și Mă îngrozeam, dar nu era cine să Mă sprijine; atunci brațul Meu Mi-a fost într-ajutor și urgia Mea M-a sprijinit. 6 Am călcat astfel în picioare popoare în mânia Mea, le-am îmbătat în urgia Mea și le-am vărsat sângele pe pământ.”
Rugăciunea poporului
7 Voi vesti îndurările Domnului, faptele Lui minunate, după tot ce a făcut Domnul pentru noi! Voi spune marea Lui bunătate față de casa lui Israel, căci i-a făcut după îndurările și bogăția dragostei Lui. 8 El a zis: „Negreșit, ei sunt poporul Meu, niște copii care nu vor fi necredincioși!” Și astfel El S-a făcut Mântuitorul lor. 9 În toate necazurile lor, n-au fost fără ajutor, și Îngerul care este înaintea Feței Lui i-a mântuit; El Însuși i-a răscumpărat, în dragostea și îndurarea Lui, și necurmat i-a sprijinit și i-a purtat în zilele din vechime. 10 Dar ei au fost neascultători și L-au întristat pe Duhul Lui cel Sfânt, iar El li S-a făcut vrăjmaș și a luptat împotriva lor. 11 Atunci poporul Său și-a adus aminte de zilele străvechi ale lui Moise și a zis: „Unde este Acela care i-a scos din mare , cu păstorul turmei Sale? Unde este Acela care punea în mijlocul lor Duhul Lui cel Sfânt, 12 care povățuia dreapta lui Moise, cu brațul Său cel slăvit, care despica apele înaintea lor, ca să-Și facă un Nume veșnic, 13 care îi călăuzea prin valuri ca un cal pe loc neted, fără ca ei să se poticnească?” 14 Ca fiara care se coboară în vale, așa i-a dus Duhul Domnului la odihnă. Așa ai povățuit Tu poporul Tău, ca să-Ți faci un Nume plin de slavă. 15 Privește din cer și vezi, din locuința Ta cea sfântă și slăvită: unde este râvna și puterea Ta? Fiorul inimii Tale și îndurările Tale nu se mai arată față de mine! 16 Totuși Tu ești Tatăl nostru! Căci Avraam nu ne cunoaște, și Israel nu știe cine suntem, dar Tu, Doamne, ești Tatăl nostru, Tu din veșnicie Te numești Mântuitorul nostru. 17 Pentru ce, Doamne, ne lași să rătăcim de la căile Tale și ne împietrești inima ca să nu ne temem de Tine? Întoarce-Te , din dragoste pentru robii Tăi, pentru semințiile moștenirii Tale! 18 Poporul Tău cel sfânt n-a stăpânit țara decât puțină vreme; vrăjmașii noștri au călcat în picioare Locașul Tău cel sfânt. 19 Am ajuns ca un popor pe care niciodată nu l-ai cârmuit Tu și peste care niciodată nu s-a chemat Numele Tău.
Ziua răzbunării Domnului și a răscumpărării
1 ‒ Cine este Acesta, Care vine din Edom,
Care vine cu hainele roșii din Boțra?
Cine este Acesta, înveșmântat atât de frumos,
pășind atât de plin de putere?
‒ Eu sunt, Cel Ce vorbesc cu dreptate
și Care am putere să mântuiesc.
2 ‒ De ce sunt hainele Tale roșii
și veșmintele Tale ca ale unuia care calcă în picioare strugurii
în presă?
3 ‒ Eu singur le-am călcat în picioare, ca în presa de vin,
iar dintre popoare n-a fost nimeni cu Mine.
Le-am călcat în picioare în mânia Mea,
le-am zdrobit în furia Mea.
Sângele lor Mi-a stropit hainele
și Mi-am pătat toate veșmintele.
4 Căci ziua răzbunării era în inima Mea
și anul răscumpărării Mele sosise.
5 M-am uitat, dar nu era nimeni să Mă ajute;
eram înmărmurit, dar nu era nimeni să Mă sprijine.
Atunci brațul Meu Mi-a adus victorie
și furia Mea M-a sprijinit.
6 Am călcat în picioare popoare în mânia Mea,
le-am îmbătat în furia Mea
și le-am vărsat sângele pe pământ.
Laudă și mărturisire
7 Voi vorbi despre îndurările Domnului
și despre faptele pentru care Domnul merită să fie lăudat,
potrivit cu tot ce a făcut Domnul pentru noi.
Voi vorbi despre marea Lui bunătate
față de Casa lui Israel,
pe care i-a arătat-o potrivit milei Sale
și potrivit bogăției îndurării Lui.
8 El a zis: „Cu siguranță ei sunt poporul Meu,
fiii care nu vor trăda“;
și, astfel, El a devenit Mântuitorul lor.
9 Orice necaz de-al lor l-a considerat necazul Său,
iar Îngerul Prezenței Sale i-a salvat.
În dragostea și în mila Sa, El i-a răscumpărat;
i-a ridicat și i-a purtat în brațe în toate zilele din vechime.
10 Dar ei s-au răzvrătit
și L-au întristat pe Duhul Său cel Sfânt.
De aceea El S-a făcut dușmanul lor
și a luptat El Însuși împotriva lor.
11 Atunci poporul Său și-a adus aminte
de zilele străvechi și de Moise.
Unde este Acela Care i-a scos din mare
împreună cu păstorul turmei Sale?
Unde este Acela Care a pus printre ei
Duhul Său cel Sfânt,
12 Acela Care Și-a pus să meargă brațul Său măreț
la dreapta lui Moise,
Acela Care a despărțit apele înaintea lor
pentru a-Și face un renume veșnic,
13 Acela Care i-a condus prin adâncuri?
Asemenea unui cal care aleargă prin deșert,
ei nu s-au împiedicat
14 și asemenea unor vite care coboară în vale,
așa i-a condus Duhul Domnului la odihnă.
În felul acesta Ți-ai călăuzit Tu poporul,
pentru a-Ți face un Nume măreț.
15 Privește din Ceruri și vezi,
din Locuința Ta sfântă și măreață.
Unde-Ți sunt zelul și puterea?
Fiorul Tău lăuntric și mila Ta
s-au retras de la mine.
16 Totuși, Tu ești Tatăl nostru,
chiar dacă Avraam nu ne cunoaște,
chiar dacă Israel nu ne recunoaște;
Tu, Doamne, ești Tatăl nostru,
din vechime Tu Te numești „Răscumpărătorul nostru“.
17 De ce, Doamne, ne-ai făcut să rătăcim de la căile Tale?
De ce ne-ai împietrit inimile,
ca să nu mai avem teamă de Tine?
Întoarce-Te, de dragul slujitorilor Tăi,
de dragul semințiilor ce-Ți sunt moștenire!
18 Pentru puțină vreme, ei au stăpânit poporul sfințeniei Tale;
dușmanii noștri au călcat în picioare Sfântul Tău Lăcaș.
19 Am fost multă vreme ca unii peste care Tu nu stăpâneai,
ca unii peste care nu era chemat Numele Tău.