1 În al nouălea an al domniei lui Zedechia, în a zecea zi a lunii a zecea, Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a venit cu toată oștirea lui împotriva Ierusalimului; a tăbărât înaintea lui și a ridicat întărituri de jur împrejur. 2 Cetatea a fost împresurată până la al unsprezecelea an al împăratului Zedechia. 3 În ziua a noua a lunii a patra era mare foamete în cetate și nu era pâine pentru poporul țării. 4 Atunci s-a făcut o spărtură în cetate, și toți oamenii de război au fugit noaptea pe drumul porții dintre cele două ziduri de lângă grădina împăratului, pe când haldeenii înconjurau cetatea. Fugarii au apucat-o pe drumul care duce în Câmpie. 5 Dar oștirea haldeenilor l-a urmărit pe împărat și l-a ajuns în câmpiile Ierihonului, și toată oștirea lui s-a risipit de la el. 6 L-au prins pe împărat și l-au suit la împăratul Babilonului, la Ribla, și s-a rostit o hotărâre împotriva lui. 7 Fiii lui Zedechia au fost înjunghiați în fața lui, apoi lui Zedechia i-au scos ochii , l-au legat cu lanțuri de aramă și l-au dus la Babilon.
Dărâmarea Ierusalimului și a Templului. Poporul este dus în robie
8 În ziua a șaptea a lunii a cincea – era în anul al nouăsprezecelea al domniei lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului – a venit Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, slujitorul împăratului Babilonului, și a intrat în Ierusalim. 9 A ars Casa Domnului, casa împăratului și toate casele Ierusalimului; a pus foc tuturor caselor care aveau vreo însemnătate oarecare. 10 Toată oștirea haldeenilor care era cu căpetenia străjerilor a dărâmat zidurile dimprejurul Ierusalimului. 11 Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, i-a luat robi pe cei ce mai rămăseseră în cetate din popor, pe cei ce fugiseră la împăratul Babilonului și cealaltă mulțime. 12 Însă căpetenia străjerilor a lăsat ca vieri și lucrători de pământ câțiva dintre cei mai săraci din țară. 13 Haldeenii au sfărâmat stâlpii de aramă din Casa Domnului, temeliile și marea de aramă care era în Casa Domnului și au dus arama în Babilon. 14 Au luat cenușarele , lopețile, mucările, ceștile și toate uneltele de aramă cu care se făcea slujba. 15 Căpetenia străjerilor a mai luat și tigăile pentru cărbuni și ligheanele, tot ce era de aur și tot ce era de argint. 16 Cei doi stâlpi, marea și temeliile pe care le făcuse Solomon pentru Casa Domnului, toate uneltele acestea de aramă aveau o greutate necunoscută. 17 Înălțimea unui stâlp era de optsprezece coți și deasupra avea un coperiș de aramă, a cărui înălțime era de trei coți; împrejurul coperișului era o împletitură în chip de rețea și rodii, toate de aramă; tot așa avea și al doilea stâlp cu împletitura în chip de rețea. 18 Căpetenia străjerilor i-a luat pe marele-preot Seraia , pe Țefania , al doilea preot, și pe cei trei păzitori ai pragului. 19 Și din cetate a luat un dregător care îi avea sub porunca lui pe oamenii de război, cinci oameni care făceau parte dintre sfetnicii împăratului și care au fost găsiți în cetate, pe logofătul căpeteniei oștirii, însărcinat să scrie la oaste poporul țării, și șaizeci de oameni din poporul țării care se aflau în cetate. 20 Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, i-a luat și i-a dus la împăratul Babilonului, la Ribla. 21 Împăratul Babilonului i-a lovit și i-a omorât la Ribla, în țara Hamatului.
Ghedalia, dregător. Uciderea lui
Astfel a fost dus în robie Iuda, departe de țara lui. 22 Și Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a pus poporul care mai rămăsese și pe care-l lăsase în țara lui Iuda sub porunca lui Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Șafan. 23 Când au auzit toate căpeteniile oștilor, ei și oamenii lor, că împăratul Babilonului l-a pus dregător pe Ghedalia, s-au dus la Ghedalia, la Mițpa, și anume: Ismael, fiul lui Netania, Iohanan, fiul lui Careah, Seraia, fiul lui Tanhumet, din Netofa, și Iaazania, fiul maacatitului, ei și oamenii lor. 24 Ghedalia le-a jurat lor și oamenilor lor și le-a zis: „Să nu vă temeți de nimic din partea slujitorilor haldeenilor; rămâneți în țară, slujiți-i împăratului Babilonului, și o veți duce bine!” 25 Dar în luna a șaptea Ismael, fiul lui Netania, fiul lui Elișama, din neamul împărătesc, a venit însoțit de zece oameni și l-au lovit de moarte pe Ghedalia, ca și pe iudeii și haldeenii care erau cu el la Mițpa. 26 Atunci tot poporul, de la cel mai mic până la cel mai mare, și căpeteniile oștilor s-au sculat și au plecat în Egipt, pentru că le era frică de haldeeni.
Robia lui Ioiachin, ușurată de Evil-Merodac
27 În al treizeci și șaptelea an al robiei lui Ioiachin, împăratul lui Iuda, în a douăzeci și șaptea zi a lunii a douăsprezecea, Evil-Merodac, împăratul Babilonului, în cel dintâi an al domniei lui, a înălțat capul lui Ioiachin, împăratul lui Iuda, și l-a scos din temniță, 28 i-a vorbit cu bunătate și a pus scaunul lui de domnie mai presus de scaunul de domnie al împăraților care erau cu el la Babilon. 29 I-a schimbat hainele de temniță, și Ioiachin a mâncat totdeauna la masa lui, în tot timpul vieții lui. 30 Împăratul s-a îngrijit necurmat de hrana de toate zilele, în tot timpul vieții lui.
Căderea Ierusalimului, distrugerea Templului și exilul
1 În al nouălea an al domniei lui Zedechia , în a zecea zi a lunii a zecea, Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a venit împotriva Ierusalimului cu toată armata sa. Ei și-au așezat tabăra înaintea cetății și au construit întărituri de jur împrejurul ei. 2 Cetatea a fost în stare de asediu până în cel de-al unsprezecelea an al regelui Zedechia.
3 În ziua a noua a lunii a patra , foametea din cetate a devenit atât de mare, încât poporul țării nu mai avea nimic de mâncare. 4 Atunci s-a pătruns în cetate, astfel că toți războinicii au fugit. Au ieșit din cetate noaptea, pe drumul care duce la poarta dintre cele două ziduri, de lângă grădina regelui, în timp ce caldeenii înconjurau cetatea. Ei au luat-o pe drumul spre Araba, 5 însă armata caldeenilor l-a urmărit pe rege și l-a ajuns în câmpiile Ierihonului. Toată armata lui se împrăștiase de lângă el. 6 Ei l-au capturat pe rege și l-au dus la împăratul Babilonului, la Ribla, unde au rostit o sentință împotriva lui. 7 Ei i-au înjunghiat pe fiii lui Zedechia înaintea ochilor lui. Apoi, lui Zedechia i-au scos ochii, l-au legat cu lanțuri de bronz și l-au dus în Babilon.
8 În ziua a șaptea a lunii a cincea, în al nouăsprezecelea an al împăratului Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a pătruns în Ierusalim Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, un slujitor al împăratului Babilonului. 9 El a dat foc Casei Domnului, palatului regelui și tuturor caselor din Ierusalim. El a dat foc tuturor caselor mari. 10 Toată armata caldeenilor, care era împreună cu căpetenia gărzilor, a dărâmat zidurile din jurul Ierusalimului. 11 Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, a dus în captivitate poporul care mai rămăsese în cetate, dezertorii care fugiseră la împăratul Babilonului și restul mulțimii. 12 Totuși, căpetenia gărzilor a lăsat în țară câțiva oameni săraci ca să lucreze viile și câmpurile.
13 Caldeenii au sfărâmat stâlpii de bronz care erau în Casa Domnului, precum și piedestalele și „marea“ din bronz care erau în Casa Domnului, și au dus bronzul la Babilon. 14 Au luat oalele, lopețile, mucarnițele, vasele pentru tămâie și toate uneltele de bronz cu care preoții făceau slujba. 15 Căpetenia gărzilor a luat fărașele pentru cărbuni și vasele – tot ce era de aur sau de argint. 16 Cei doi stâlpi, „marea“ și piedestalele, toate aceste obiecte de bronz pe care le făcuse Solomon pentru Casa Domnului aveau o greutate care nu se putea cântări. 17 Fiecare stâlp era înalt de optsprezece coți și avea deasupra un capitel de bronz. Înălțimea capitelului era de trei coți, capitelul având de jur împrejur o rețea și rodii, toate din bronz. Al doilea stâlp, cu rețeaua lui, era la fel.
18 Căpetenia gărzilor i-a luat prizonieri pe Seraia, preotul conducător, pe Țefania, următorul preot în rang , și pe cei trei paznici ai porții. 19 Din cetate a luat un demnitar, care avea în subordine războinici, și încă cinci oameni dintre sfetnicii regelui, care, de asemenea, fuseseră găsiți în cetate. L-a mai luat pe scribul conducătorului armatei, care recruta bărbați din poporul țării, și a mai luat încă șaizeci de bărbați din poporul țării, care fuseseră găsiți tot în cetate. 20 Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, i-a luat și i-a dus la împăratul Babilonului, la Ribla. 21 Acolo, la Ribla, în țara Hamat, împăratul Babilonului i-a lovit și i-a omorât.
Astfel, Iuda a fost dus în captivitate, departe de țara lui.
Guvernarea lui Ghedalia peste Iuda
(Ier. 40:7-9Ier. 41:1-3)22 Nebucadnețar, împăratul Babilonului, l-a desemnat conducător peste poporul rămas în țara lui Iuda – pe care el îl lăsase acolo – pe Ghedalia, fiul lui Ahikam, fiul lui Șafan. 23 Când toți conducătorii armatelor și oamenii lor au auzit că împăratul Babilonului l-a desemnat conducător pe Ghedalia, au venit împreună cu oamenii lor la Ghedalia, la Mițpa. Aceștia erau: Ismael, fiul lui Netania, Iohanan, fiul lui Careah, Seraia, fiul netofatitului Tanhumet și Iaazania, fiul unui maacatit. 24 Ghedalia le-a jurat lor și oamenilor lor și le-a zis: „Nu vă temeți de slujitorii caldeenilor! Rămâneți în țară, slujiți împăratului Babilonului și vă va fi bine!“.
25 Dar în luna a șaptea, Ismael, fiul lui Netania, fiul lui Elișama, care era de neam regal, a venit împreună cu zece oameni, l-au lovit pe Ghedalia și acesta a murit. El i-a ucis și pe iudeii și caldeenii care erau cu acesta la Mițpa. 26 Atunci tot poporul, de la mic la mare, și conducătorii armatelor s-au ridicat și au plecat în Egipt, pentru că se temeau de caldeeni.
Eliberarea lui Iehoiachin din închisoare
(Ier. 52:31-34)27 În al treizeci și șaptelea an de captivitate a lui Iehoiachin, regele lui Iuda, în a douăzeci și șaptea zi a lunii a douăsprezecea, Evil-Merodak, împăratul Babilonului, în primul an al domniei lui, i-a acordat iertare lui Iehoiachin, regele lui Iuda și l-a eliberat din închisoare. 28 I-a vorbit cu bunătate și i-a dat un loc de cinste, mai presus decât cel al regilor care erau cu el în Babilon. 29 Iehoiachin și-a schimbat hainele de prizonier și, pentru tot restul vieții sale, a mâncat la masa împăratului. 30 Împăratul s-a îngrijit continuu de hrana zilnică a lui Iehoiachin , în toate zilele vieții lui.