Îndemn la sprijinirea altora
1 Fraților, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteți duhovnicești , să-l ridicați cu duhul blândeții. Și ia seama la tine însuți, ca să nu fii ispitit și tu! 2 Purtați-vă sarcinile unii altora, și veți împlini astfel legea lui Hristos! 3 Dacă vreunul crede că este ceva, măcar că nu este nimic , se înșală singur. 4 Fiecare să-și cerceteze fapta lui, și atunci va avea cu ce să se laude numai în ce-l privește pe el, și nu cu privire la alții; 5 căci fiecare își va purta sarcina lui însuși.
Dărnicia
6 Cine primește învățătura în Cuvânt să-i facă parte din toate bunurile lui și celui ce-l învață. 7 Nu vă înșelați: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va și secera. 8 Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea, dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viața veșnică. 9 nu obosim în facerea binelui, căci la vremea potrivită vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. 10 Așadar , cât avem prilej, să facem bine la toți, și mai ales fraților în credință.
Singura laudă a apostolului
11 Uitați-vă cu ce slove mari v-am scris, cu însăși mâna mea! 12 Toți cei ce umblă după plăcerea oamenilor vă silesc să primiți tăierea împrejur numai ca să nu sufere ei prigonire pentru crucea lui Hristos. 13 Căci nici ei, care au primit tăierea împrejur, nu păzesc Legea, ci voiesc doar ca voi să primiți tăierea împrejur ca să se laude ei cu trupul vostru. 14 În ce mă privește , departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită față de mine, și eu – față de lume! 15 Căci în Hristos Isus nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur nu sunt nimic, ci a fi o făptură nouă. 16 Și peste toți cei ce vor umbla după dreptarul acesta și peste Israelul lui Dumnezeu să fie pace și îndurare! 17 De acum încolo nimeni să nu mă mai necăjească, pentru că port semnele Domnului Isus pe trupul meu. 18 Fraților, harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu duhul vostru! Amin!
Ajutați-vă unii pe alții!
1 Fraților, dacă un om este prins în vreo nelegiuire, voi, care sunteți spirituali, să-l corectați cu duhul blândeții. Și fii atent la tine însuți, ca să nu fii ispitit și tu! 2 Purtați-vă poverile unii altora și veți împlini astfel legea lui Cristos. 3 Căci, dacă vreunul crede că este ceva, cu toate că nu este nimic, se înșală singur. 4 Fiecare să-și cerceteze propria lucrare și atunci va avea un motiv de laudă numai cu privire la el însuși, nu cu privire la alții. 5 Căci fiecare își va purta propria povară. 6 Cel ce este învățat din Cuvânt să-i facă parte din toate lucrurile lui bune și celui ce-l învață.
7 Nu vă înșelați! Dumnezeu nu Se lasă batjocorit! Căci ceea ce seamănă omul, aceea va și secera. 8 Cel ce seamănă în firea lui pământească va secera din firea lui pământească putrezirea, dar cel ce seamănă în Duhul va secera din Duhul viață veșnică. 9 Să fim neobosiți în facerea de bine, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. 10 Așadar, cât avem vreme, să facem bine tuturor, mai ales fraților în credință.

Încheiere
11 Vedeți cu ce litere mari v-am scris chiar cu mâna mea!

12 Toți cei ce doresc să aibă o imagine bună înaintea oamenilor, vă obligă să fiți circumciși, numai ca să nu fie ei persecutați pentru crucea lui Cristos. 13 Căci nici chiar ei, cei circumciși, nu păzesc Legea, ci vor să fiți circumciși ca să se laude cu trupul vostru. 14 În ce mă privește, departe de mine să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos, prin care lumea a fost răstignită față de mine, și eu față de lume. 15 Căci nici circumcizia, nici necircumcizia nu sunt nimic, ci a fi o făptură nouă. 16 Iar peste toți cei ce vor urma acest principiu și peste Israelul lui Dumnezeu să fie pace și milă!

17 În rest, nimeni să nu mă mai necăjească, pentru că port în trupul meu semnele lui Isus!

18 Harul Domnului nostru Isus Cristos să fie cu duhul vostru, fraților! Amin.