Vindecarea unui îndrăcit
1 Au ajuns pe celălalt țărm al mării, în ținutul gadarenilor. 2 Când a ieșit Isus din corabie, L-a întâmpinat îndată un om care ieșea din morminte, stăpânit de un duh necurat. 3 Omul acesta își avea locuința în morminte, și nimeni nu mai putea să-l țină legat, nici chiar cu un lanț. 4 Căci de multe ori fusese legat cu picioarele în obezi și cu cătușe la mâini, dar rupsese cătușele și sfărâmase obezile, și nimeni nu-l putea domoli. 5 Totdeauna, zi și noapte, stătea în morminte și pe munți, țipând și tăindu-se cu pietre. 6 Când L-a văzut pe Isus de departe, a alergat, I s-a închinat 7 și a strigat cu glas tare: „Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului celui Preaînalt? Te jur în Numele lui Dumnezeu să nu mă chinui!” 8 Căci Isus îi zicea: „Duh necurat, ieși din omul acesta!” 9 „Care-ți este numele?” , l-a întrebat Isus. „Numele meu este Legiune”, a răspuns el, „pentru că suntem mulți.” 10 Și Îl ruga stăruitor să nu-i trimită afară din ținutul acela. 11 Acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci care pășteau. 12 Și dracii L-au rugat și au zis: „Trimite-ne în porcii aceia, ca să intrăm în ei!” 13 Isus le-a dat voie. Și duhurile necurate au ieșit și au intrat în porci; și turma s-a repezit de pe râpă în mare. Erau aproape două mii și s-au înecat în mare. 14 Porcarii au fugit și au dat de știre în cetate și prin satele vecine. Oamenii au ieșit să vadă ce s-a întâmplat. 15 Au venit la Isus, și iată-l pe cel ce fusese îndrăcit și avusese legiunea de draci șezând jos îmbrăcat și întreg la minte; și s-au înspăimântat. 16 Cei ce văzuseră cele întâmplate le-au povestit tot ce se petrecuse cu cel îndrăcit și cu porcii. 17 Atunci au început să-L roage pe Isus să plece din ținutul lor. 18 Pe când Se suia El în corabie, omul care fusese îndrăcit Îl ruga să-l lase să rămână cu El. 19 Isus nu i-a dat voie, ci i-a zis: „Du-te acasă la ai tăi și povestește-le tot ce ți-a făcut Domnul și cum a avut milă de tine!” 20 El a plecat și a început să vestească prin Decapole tot ce-i făcuse Isus. Și toți se minunau.
Învierea fiicei lui Iair și vindecarea unei femei bolnave de doisprezece ani
21 După ce a trecut Isus iarăși de cealaltă parte cu corabia, s-a adunat mult norod în jurul Lui. El stătea lângă mare. 22 Atunci a venit unul dintre fruntașii sinagogii, numit Iair. Cum L-a văzut, fruntașul s-a aruncat la picioarele Lui 23 și I-a făcut următoarea rugăminte stăruitoare: „Fetița mea trage să moară; rogu-Te, vino de-Ți pune mâinile peste ea, ca să se facă sănătoasă și să trăiască!” 24 Isus a plecat împreună cu el. Și după El mergea mult norod și-L îmbulzea. 25 Și era o femeie care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge. 26 Ea suferise mult de la mulți doctori, cheltuise tot ce avea, și nu simțise nicio ușurare, ba încă îi era mai rău. 27 A auzit vorbindu-se despre Isus, a venit pe dinapoi prin mulțime și s-a atins de haina Lui. 28 Căci își zicea ea: „Dacă aș putea doar să mă ating de haina Lui, mă voi tămădui.” 29 Și îndată a secat izvorul sângelui ei. Și a simțit în tot trupul ei că s-a tămăduit de boală. 30 Isus a cunoscut îndată că o putere ieșise din El și, întorcându-Se spre mulțime, a zis: „Cine s-a atins de hainele Mele?” 31 Ucenicii I-au zis: „Vezi că mulțimea Te îmbulzește și mai zici: «Cine s-a atins de Mine?» 32 El Se uita de jur împrejur să o vadă pe cea care făcuse lucrul acesta. 33 Femeia, înfricoșată și tremurând, căci știa ce se petrecuse în ea, a venit de s-a aruncat la picioarele Lui și I-a spus tot adevărul. 34 Dar Isus i-a zis: „Fiică, credința ta te-a mântuit; du-te în pace și fii tămăduită de boala ta!” 35 Pe când vorbea El încă , iată că vin niște oameni de la fruntașul sinagogii, care-i spun: „Fiica ta a murit; pentru ce-L mai superi pe Învățătorul?” 36 Dar Isus, fără să țină seama de cuvintele acestea, i-a zis fruntașului sinagogii: „Nu te teme, crede numai!” 37 Și nu i-a îngăduit nimănui să-L însoțească, în afară de Petru, Iacov și Ioan, fratele lui Iacov. 38 Au ajuns la casa fruntașului sinagogii. Acolo Isus a văzut zarvă și pe unii care plângeau și se tânguiau mult. 39 A intrat înăuntru și le-a zis: „Pentru ce faceți atâta zarvă și pentru ce plângeți? Copila n-a murit, ci doarme .” 40 Ei își băteau joc de El. Atunci , după ce i-a scos afară pe toți, i-a luat cu El pe tatăl copilei, pe mama ei și pe cei ce-L însoțiseră și a intrat acolo unde zăcea copila. 41 A apucat-o de mână și i-a zis: „Talita, cumi!” , care, tălmăcit, înseamnă: „Fetițo, scoală-te, îți zic!” 42 Îndată fetița s-a sculat și a început să umble, căci era de doisprezece ani. Ei au rămas încremeniți. 43 Isus le-a poruncit cu tărie să nu știe nimeni lucrul acesta și a zis să i se dea de mâncare fetiței.
Isus vindecă un om demonizat
(Mt. 8:28-34Lc. 8:26-37)
1 Au ajuns de cealaltă parte a mării, în teritoriul gherasenilor. 2 Când a coborât Isus din barcă, L-a întâmpinat imediat un om care ieșea din morminte și avea în el un duh necurat. 3 El își avea locuința în morminte și nimeni nu mai putea să-l țină legat, nici chiar cu un lanț. 4 Fusese de multe ori legat cu lanțuri și cu cătușe, dar rupsese lanțurile și sfărâmase cătușele și nimeni nu-l putea stăpâni. 5 Toată noaptea și toată ziua era prin morminte sau prin munți, urlând și tăindu-se cu pietre.
6 Când L-a văzut pe Isus de departe, a alergat, I s-a închinat 7 și a strigat cu glas tare, zicând:
‒ Ce am eu de-a face cu Tine, Isuse, Fiu al Dumnezeului celui Preaînalt? Te pun să juri pe Dumnezeu, să nu mă chinui!
8 Căci Isus îi zicea: „Duh necurat, ieși din acest om!“.
9 Isus l-a întrebat:
‒ Care-ți este numele?
El I-a zis:
‒ Numele meu este „Legiune“, pentru că suntem mulți.
10 Și Îl ruga mult pe Isus să nu-l trimită afară din regiunea aceea .
11 Acolo, pe munte, era o turmă mare de porci care pășteau.
12 Duhurile necurate L-au rugat, zicând:
‒ Trimite-ne în porcii aceia , ca să intrăm în ei!
13 Și El le-a dat voie. Duhurile necurate au ieșit din om și au intrat în porci. Atunci turma, în jur de două mii de porci , s-a repezit pe râpă în jos, în mare; și s-au înecat în mare.
14 Păzitorii lor au fugit și i-au anunțat pe oameni în cetate și în cătune. Și aceștia au venit să vadă ce s-a întâmplat. 15 Când au ajuns la Isus și l-au văzut pe cel ce fusese demonizat (care avusese în el „Legiunea“), stând jos, îmbrăcat și întreg la minte, s-au înspăimântat. 16 Cei ce văzuseră ce s-a întâmplat, cu cel ce fusese demonizat și cu porcii, le-au istorisit totul . 17 Atunci ei au început să-L roage pe Isus să plece din teritoriul lor.
18 În timp ce Isus Se urca în barcă, cel ce fusese demonizat Îl ruga să-l lase să rămână cu El, 19 dar Isus nu l-a lăsat, ci i-a zis: „Du-te acasă, la ai tăi, și istorisește-le cât de mult a făcut Domnul pentru tine și cum a avut milă de tine!“. 20 El a plecat și a început să proclame prin Decapolis cât de mult făcuse Isus pentru el. Și toți erau uimiți.
Vindecarea unei femei și învierea unei fetițe
(Mt. 9:18-26Lc. 8:40-56)
21 După ce Isus a trecut iarăși cu barca de cealaltă parte, s-a adunat la El o mare mulțime de oameni . Și El stătea lângă mare. 22 A venit la El unul dintre conducătorii sinagogii, pe nume Iair. Când L-a văzut, a căzut la picioarele Lui 23 și L-a rugat insistent, zicând: „Fetița mea este pe moarte. Vino și pune-Ți mâinile peste ea ca să fie vindecată și să trăiască!“. 24 Isus a plecat împreună cu el.
O mare mulțime de oameni Îl urma și se îmbulzea în jurul Lui. 25 Era acolo o femeie care, de doisprezece ani, avea o hemoragie. 26 Ea suferise multe din partea multor doctori și cheltuise tot ce avusese fără vreun folos, ba dimpotrivă, se îmbolnăvise mai rău. 27 Auzind despre Isus, a venit în mulțime pe la spate și s-a atins de haina Lui. 28 Căci își zicea: „Dacă aș atinge măcar hainele Lui, voi fi vindecată!“. 29 Imediat izvorul sângelui ei a secat și ea a simțit în trup că fusese vindecată de boala ei .
30 Isus Și-a dat seama imediat că din El ieșise o putere și, întorcându-Se spre mulțime, a întrebat:
‒ Cine s-a atins de hainele Mele?
31 Ucenicii I-au zis:
‒ Vezi că mulțimea se înghesuie în jurul Tău, iar Tu întrebi: „Cine M-a atins?“.
32 El însă Se uita de jur-împrejur ca s-o vadă pe cea care făcuse lucrul acesta. 33 Atunci femeia, știind ce i se întâmplase, a venit înfricoșată și tremurând și a căzut înaintea Lui, spunându-I tot adevărul. 34 Isus i-a zis: „Fiică, credința ta te-a vindecat! Du-te în pace și fii vindecată de boala ta!“.
35 În timp ce El încă vorbea, au venit câțiva din casa conducătorului sinagogii și au zis:
‒ Fata ta a murit. De ce-L mai deranjezi pe Învățător?
36 Dar Isus, ignorând cuvintele lor , i-a zis conducătorului sinagogii:
‒ Nu te teme! Crede doar!
37 N-a dat voie nimănui să-L însoțească, în afară de Petru, Iacov și Ioan, fratele lui Iacov. 38 Când au ajuns ei la casa conducătorului sinagogii, Isus a văzut acolo tulburare și pe cei ce plângeau și boceau mult. 39 El a intrat și le-a zis: „De ce sunteți tulburați și plângeți? Copilul n-a murit, ci doarme!“. 40 Ei însă râdeau de El.
Isus i-a scos pe toți afară, i-a luat pe tatăl copilului, pe mama acestuia și pe cei ce erau cu El și a intrat acolo unde era copilul. 41 A apucat copilul de mână și i-a zis: „Talita kum!“, care tradus înseamnă: „Fetițo, ție îți zic, scoală-te!“. 42 Fetița s-a ridicat imediat și a început să umble. Ea era în vârstă de doisprezece ani. Ei au înmărmurit de uimire. 43 Isus le-a poruncit de mai multe ori să nu știe nimeni despre aceasta și a spus să i se dea fetiței să mănânce.