PSALMUL 113
1 Lăudați-L pe Domnul!
Robii Domnului, lăudați ,
lăudați Numele Domnului!
2 Fie Numele Domnului binecuvântat
de acum și până în veac!
3 De la răsăritul soarelui până la apusul lui,
fie Numele Domnului lăudat!
4 Domnul este înălțat mai presus de toate neamurile,
slava Lui este mai presus de ceruri.
5 Cine este ca Domnul, Dumnezeul nostru,
care locuiește atât de sus?
6 El Își pleacă privirile să vadă
ce se face în ceruri și pe pământ.
7 El îl ridică pe sărac din țărână,
îl înalță pe cel lipsit din gunoi,
8 ca să-i facă să șadă împreună cu cei mari:
cu mai-marii poporului Său.
9 El îi dă o casă celei ce era stearpă,
face din ea o mamă veselă în mijlocul copiilor ei.
Lăudați-L pe Domnul!
Psalmul 113
1 Lăudați-L pe Domnul!
Lăudați, slujitori ai Domnului,
lăudați Numele Domnului!
2 Numele Domnului să fie binecuvântat,
de acum și pentru totdeauna!
3 De la răsăritul soarelui și până la apusul lui,
lăudat fie Numele Domnului!
4 Domnul este înălțat mai presus de toate națiunile,
mai presus de ceruri este gloria Lui.
5 Cine este ca Domnul, Dumnezeul nostru,
Cel Ce tronează din înălțime
6 și totuși Se apleacă privind spre ceruri și spre pământ?
7 El îl ridică din pulbere pe cel sărac
și îl înalță din gunoi pe cel nevoiaș,
8 ca să-l așeze la un loc cu cei nobili,
cu nobilii poporului Său.
9 El îi dă o familie celei ce nu poate rămâne însărcinată,
face din ea o mamă veselă în mijlocul copiilor ei.
Lăudați-L pe Domnul!