Urare
1 Pavel, chemat să fie apostol al lui Hristos Isus prin voia lui Dumnezeu, și fratele Sosten , 2 către biserica lui Dumnezeu care este în Corint, către cei sfințiți în Hristos Isus, chemați să fie sfinți, împreună cu toți cei ce cheamă în vreun loc Numele lui Isus Hristos, Domnul lor și al nostru: 3 har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Hristos!
Mulțumiri și îndemn la unitate
4 Îi mulțumesc Dumnezeului meu totdeauna cu privire la voi, pentru harul lui Dumnezeu care v‑a fost dat în Hristos Isus, 5 căci în El ați fost îmbogățiți în toate privințele , cu orice vorbire și cu orice cunoștință, 6 iar mărturia lui Hristos a fost bine întărită în mijlocul vostru, 7 încât nu duceți lipsă de niciun fel de dar în timp ce așteptați să Se arate Domnul nostru Isus Hristos. 8 El vă va întări până la sfârșit, ca să fiți fără vină în ziua Domnului nostru Isus Hristos. 9 Credincios este Dumnezeu, prin care ați fost chemați la părtășia cu Fiul Său – Isus Hristos, Domnul nostru.
10 Vă îndemn, fraților, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să vă puneți de acord în ceea ce spuneți și să nu aveți dezbinări între voi, ci să fiți uniți într‑un gând și într‑un cuget. 11 Căci, frații mei, ai lui Cloe mi‑au povestit că între voi sunt certuri. 12 Ce spun eu este că fiecare din voi zice: „Eu sunt al lui Pavel!”, „Și eu, al lui Apolo!” , „Iar eu, al lui Chifa!” , „Și eu, al lui Hristos!” 13 A fost Hristos împărțit? Doar nu Pavel a fost răstignit pentru voi! Sau în numele lui Pavel ați fost voi botezați? 14 Îi mulțumesc lui Dumnezeu că n‑am botezat pe niciunul dintre voi în afară de Crisp și de Gaius , 15 ca să nu spună cineva că în numele meu a fost botezat. 16 Am mai botezat și casa lui Stefanas ; încolo, nu știu să mai fi botezat pe altcineva. 17 Căci Hristos nu m‑a trimis să botez, ci să vestesc Evanghelia; dar nu cu înțelepciunea vorbirii, ca să nu fie zădărnicită crucea lui Hristos.
Înțelepciunea lumii și înțelepciunea lui Dumnezeu
18 Propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării, dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu. 19 Căci este scris:
Voi prăpădi înțelepciunea celor înțelepți,
și priceperea celor pricepuți o voi zădărnici.
20 Unde este înțeleptul? Unde este cărturarul? Unde este certărețul veacului acestuia? N‑a arătat Dumnezeu că înțelepciunea lumii acesteia este nebunie? 21 Căci , întrucât, în înțelepciunea lui Dumnezeu, lumea nu L‑a cunoscut pe Dumnezeu prin înțelepciune, Dumnezeu a găsit de cuviință să‑i mântuiască pe credincioși prin nebunia propovăduirii. 22 Într‑adevăr, iudeii cer semne, iar grecii caută înțelepciune; 23 noi însă propovăduim un Hristos răstignit, care pentru iudei este o pricină de poticnire, iar pentru neamuri, nebunie ; 24 dar pentru cei chemați, atât iudei, cât și greci, Hristos este puterea lui Dumnezeu și înțelepciunea lui Dumnezeu. 25 Căci nebunia lui Dumnezeu este mai înțeleaptă decât oamenii, și slăbiciunea lui Dumnezeu este mai tare decât oamenii.
26 De altfel , uitați‑vă la chemarea voastră, fraților, căci printre voi nu sunt mulți înțelepți în felul lumii, nici mulți puternici, nici mulți de neam ales! 27 Dimpotrivă, Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii ca să le facă de rușine pe cele înțelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii ca să le facă de rușine pe cele tari. 28 Dumnezeu a ales lucrurile umile ale lumii și lucrurile disprețuite, ba chiar lucrurile care nu sunt, ca să le nimicească pe cele ce sunt; 29 așa încât să nu se laude nimeni înaintea lui Dumnezeu. 30 Prin El sunteți și voi în Hristos Isus, care pentru noi s‑a făcut înțelepciune de la Dumnezeu, dreptate , sfințire și răscumpărare . 31 Astfel, după cum este scris: Cine se laudă să se laude în Domnul!
Urare
1 Pavel chemat să fie apostol al lui Hristos Isus prin voia lui Dumnezeu și Sosten fratele: 2 Bisericii lui Dumnezeu care este în Corint, celor sfințiți în Hristos Isus, sfinți chemați , cu toți cei ce în orice loc cheamă numele Domnului nostru Isus Hristos, Domnul lor și al nostru. 3 Har vouă și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru și Domnul Isus Hristos.
Mulțumire și îndemn la unire
4 Mulțumesc Dumnezeului meu totdeauna în privința voastră pentru harul lui Dumnezeu care v‐a fost dat în Hristos Isus, 5 că în toate ați fost îmbogățiți în el, în orice cuvânt și în orice cunoștință, 6 după cum mărturia lui Hristos a fost întărită în voi, 7 astfel că n‐ați rămas pe urmă în niciun dar, aștepând descoperirea Domnului nostru Isus Hristos. 8 care vă va și întări până la sfârșit ca să fiți de neînvinuit în ziua Domnului nostru Isus Hristos, 9 Dumnezeu, prin care ați fost chemați la părtășia cu Fiul său Isus Hristos, Domnul nostru, este credincios. 10 Vă îndemn, fraților, prin numele Domnului nostru Isus Hristos, ca toți să vorbiți aceeași și să nu fie dezbinări între voi, ci să fiți uniți desăvârșit în același gând și în aceeași părere. 11 Căci mi s‐a arătat despre voi, frații mei, de ai Cloei, că între voi sunt certuri. 12 Și zic aceasta, pentru că fiecare din voi zice: Eu sunt al lui Pavel. Și eu al lui Apolo . Și eu al lui Chifa . Și eu al lui Hristos. 13 Oare Hristosul este împărțit? Nu cumva Pavel a fost răstignit pentru voi, sau ați fost botezați pentru numele lui Pavel? 14 Mulțumesc lui Dumnezeu că n‐am botezat pe niciunul dintre voi, decât pe Crisp și pe Gaiu , 15 ca să nu zică cineva că ați fost botezați pentru numele meu. 16 Am botezat și casa lui Ștefana ; încolo nu știu dacă am botezat pe vreun altul.
Înțelepciunea lumii și înțelepciunea lui Dumnezeu
17 Căci Hristos nu m‐a trimis să botez, ci să vestesc evanghelia: nu cu înțelepciunea cuvântului, ca să nu fie făcută zadarnică crucea lui Hristos. 18 Căci cuvântul crucii pentru cei ce pier este o nebunie , dar pentru noi care suntem mântuiți este puterea lui Dumnezeu. 19 Căci este scris: Voi prăpădi înțelepciunea înțelepților și voi nimici priceperea celor pricepuți. 20 Unde este înțeleptul? Unde este cărturarul? Unde este certărețul veacului acestuia? Oare n‐a făcut Dumnezeu nebună înțelepciunea lumii? 21 Căci , deoarece în înțelepciunea lui Dumnezeu lumea n‐a cunoscut pe Dumnezeu prin înțelepciunea ei, Dumnezeu a binevoit prin nebunia lucrului propovăduit să mântuiască pe cei ce cred. 22 Deoarece iudeii cer semne și grecii caută înțelepciune, 23 dar noi propovăduim pe Hristos răstignit, pentru iudei piatră de poticnire, iar pentru Neamuri nebunie , 24 dar pentru cei chemați, atât iudei cât și greci, pe Hristos puterea lui Dumnezeu și înțelepciunea lui Dumnezeu. 25 Căci ce este nebun al lui Dumnezeu este mai înțelept decât oamenii și ce este slab al lui Dumnezeu este mai tare decât oamenii. 26 Căci vedeți chemarea voastră, fraților, că nu sunt mulți înțelepți după carne, nu mulți puternici, nu mulți de neam bun:… 27 Dar Dumnezeu a ales pe cele nebune ale lumii ca să dea de rușine pe înțelepți, și Dumnezeu a ales pe cele slabe ale lumii ca să dea de rușine pe cele tari 28 și Dumnezeu a ales pe cele de neam de jos ale lumii și pe cele disprețuite, și pe cele ce nu sunt, ca să desființeze pe cele ce sunt: 29 ca nicio carne să nu se laude înaintea lui Dumnezeu. 30 Și voi din el sunteți în Hristos Isus, care ne‐a fost făcut înțelepciune de la Dumnezeu și dreptate și sfințire și răscumpărare , 31 pentru ca după cum este scris: Cine se laudă să se laude în Domnul.