Cele patru împărății‑fiare și împărăția lui Dumnezeu
1 În anul dintâi al lui Belșațar, împăratul Babilonului, Daniel a avut un vis; pe când dormea, prin minte i s‑au perindat vedenii . Apoi a scris visul, istorisind tot ce a văzut. 2 Daniel a început astfel:
„În vedenia mea de noapte, se făcea că cele patru vânturi ale cerului au izbucnit pe Marea cea Mare. 3 Și din mare au ieșit patru fiare mari , diferite una de alta.
4 Cea dintâi semăna cu un leu și avea aripi de vultur. Pe când mă uitam la ea , i‑au fost smulse aripile. A fost ridicată de jos , de la pământ, și pusă în picioare ca un om și i s‑a dat o inimă de om.5 Am văzut apoi o a doua fiară , asemenea unui urs ridicat pe o parte; avea trei coaste în gură, între dinți, și i s‑a zis: «Scoală‑te și mănâncă multă carne!»6 Și, în timp ce priveam, am văzut o alta, ca un leopard, care avea pe spate patru aripi de pasăre; fiara aceasta avea și patru capete și i s‑a dat stăpânire.7 După aceea, în vedenia mea de noapte, am văzut o a patra fiară, nespus de înfricoșătoare și deosebit de puternică; avea dinți mari de fier și mânca, sfărâma și călca în picioare ce mai rămânea; era cu totul deosebită de toate fiarele de mai înainte și avea zece coarne. 8 Mă uitam atent la coarne și se făcea că un alt corn, unul mic, a răsărit din mijlocul lor, și dinaintea acestui corn au fost smulse trei dintre primele coarne. Acest corn avea ochi ca de om și o gură care rostea vorbe pline de trufie.
9 Pe când mă uitam la el , s‑au pus niște tronuri,
și Cel-vechi-de‑zile S‑a așezat.
Haina Lui era albă ca neaua,
și pletele Lui, ca lâna albă, curată;
tronul Lui era de flăcări
și roțile lui, un foc aprins.
10 Un râu de foc curgea,
ieșind dinaintea Lui.
Mii de mii Îi slujeau
și miriade peste miriade Îi așteptau porunca .
Curtea de judecată s‑a așezat
și niște cărți au fost deschise.

11 Rămăsesem cu privirea ațintită la cornul acela din cauza cuvintelor pline de trufie pe care le rostea. M‑am tot uitat, până când fiara a fost ucisă, iar trupul ei a fost nimicit și dat pradă flăcărilor. (12 Și celelalte fiare fuseseră dezbrăcate de stăpânirea lor, dar le fusese prelungită viața până la un timp hotărât).

13 Pe când eram în vedenie, noaptea,
iată, cu norii cerului,
venea Cineva ca un fiu al omului;
El a ajuns la Cel‑vechi‑de‑zile
și a fost adus înaintea Lui.
14 I s‑a dat stăpânire, slavă și putere împărătească;
și toate popoarele , neamurile și limbile
Lui Îi vor sluji.
Stăpânirea Lui este o stăpânire veșnică ,
ce nu va trece nicidecum ;
și împărăția Lui nu va pieri niciodată .

15 Eu, Daniel, am rămas tulburat în duhul meu în urma celor arătate, iar vedeniile care mi se perindaseră prin minte m‑au înspăimântat. 16 M‑am apropiat de unul din cei ce stăteau acolo și l‑am rugat să‑mi spună adevărul despre toate acestea. El mi‑a răspuns și mi‑a tâlcuit cele văzute astfel: 17 «Aceste patru fiare mari sunt patru împărați care se vor ridica pe pământ. 18 Dar sfinții Celui Preaînalt vor primi împărăția și o vor stăpâni în veac și în vecii vecilor.»
19 Apoi, am dorit să știu adevărul despre fiara a patra – care se deosebea de toate celelalte și era nespus de înfricoșătoare: avea dinți de fier și gheare de aramă și mânca, sfărâma și călca în picioare ce rămânea –, 20 despre cele zece coarne de pe capul ei și despre celălalt corn care răsărise și înaintea căruia căzuseră trei; cornul acesta avea ochi și o gură ce rostea vorbe pline de trufie și părea mai mare decât celelalte coarne. 21 Văzusem cum cornul acesta a făcut război cu sfinții și i‑a biruit, 22 până când a venit Cel‑vechi‑de‑zile și a fost rostită judecata în favoarea sfinților Celui Preaînalt. Apoi, a venit vremea când sfinții au luat în stăpânire împărăția.
23 El mi‑a răspuns astfel: «Fiara a patra este o a patra împărăție care va fi pe pământ și care se va deosebi de toate celelalte. Ea va sfâșia tot pământul, îl va călca în picioare și‑l va zdrobi. 24 Cele zece coarne înseamnă că din împărăția aceasta se vor ridica zece împărați; iar după ei se va ridica altul, care se va deosebi de cei dinaintea lui și care va smeri trei împărați. 25 El va rosti vorbe împotriva Celui Preaînalt, îi va prigoni pe sfinții Celui Preaînalt și va căuta să schimbe vremurile și Legea. Ei vor fi dați în mâinile lui timp de o vreme, două vremuri și o jumătate de vreme. 26 Apoi se va așeza curtea de judecată și i se va lua stăpânirea, pentru ca, în cele din urmă, să fie nimicit pentru totdeauna. 27 Dar domnia , stăpânirea și mărirea tuturor împărățiilor de sub cer vor fi date poporului sfinților Celui Preaînalt. Împărăția Lui este o împărăție veșnică și toate stăpânirile Îi vor sluji și‑L vor asculta!»”
28 Aici se încheie istorisirea. Eu, Daniel, am rămas foarte tulburat și mi‑a pierit culoarea din obraji; dar am păstrat descoperirea aceasta în inima mea.
Cele patru fiare și judecata lor
1 În anul întâi al lui Belșațar, împăratul Babilonului, Daniel a visat un vis și vedenii ale capului său pe patul său. Atunci a scris visul și a istorisit lucrurile cele mai însemnate. 2 Daniel a vorbit și a zis: Priveam în vedenia mea de noapte și iată, cele patru vânturi ale cerurilor au năvălit asupra mării celei mari. 3 Și patru fiare mari, deosebite una de alta, s‐au suit din mare. 4 Cea dintâi era ca un leu și avea aripi de vultur; am privit până i s‐au smuls aripile și a fost înălțată de la pământ și făcută să stea pe două picioare ca un om, și i s‐a dat o inimă de om. 5 Și iată , o altă fiară, a doua, asemenea unui urs, și s‐a sculat pe o coastă și avea trei coaste în gura sa, între dinții săi; și i se zicea așa: Scoală‐te, mănâncă multe cărnuri. 6 După aceasta am văzut și iată alta ca un leopard și pe spatele ei avea patru aripi de pasăre; și fiara avea patru capete și i s‐a dat domnia. 7 După aceea am privit în vedeniile de noapte și iată o a patra fiară înspăimântătoare, groaznică și foarte tare și avea dinți mari de fier, mânca și zdrumica și rămășița o călca în picioare și ea era deosebită de toate fiarele care au fost înaintea ei și avea zece coarne. 8 Priveam coarnele și iată, un alt corn mic a ieșit între ele dinaintea căruia trei din coarnele dintâi au fost smulse din rădăcini și iată, în cornul acesta erau ochi ca ochii de om și o gură care vorbea lucruri mari. 9 Am privit până s‐au așezat scaune de domnie și a șezut Cel bătrân de zile; veșmântul lui era alb ca zăpada și perii capului său ca lâna curată; scaunul său de domnie era ca para focului și roatele sale foc arzător. 10 Un râu de foc ieșea și se vărsa dinaintea lui; mii de mii îi slujeau și zece mii de ori zece mii stăteau înaintea lui: judecata s‐a ținut și cărțile s‐au deschis. 11 Am privit atunci pentru glasul cuvintelor mari pe care le vorbea cornul. Am privit până a fost ucisă fiara și trupul ei a fost pierdut și a fost dat focului spre ardere. 12 Cât pentru celelalte fiare, li s‐a ridicat domnia; totuși viețile li s‐au lungit pentru o vreme și un timp. 13 Am văzut în vedeniile de noapte și iată unul ca un fiu de om venea cu norii cerurilor și s‐a suit la Cel bătrân de zile și l‐au apropiat înaintea lui. 14 Și i s‐a dat domnia și slava și împărăția, ca toate popoarele , neamurile și limbile să‐i slujească: domnia lui este o domnie veșnică ce nu va trece și împărăția lui nu va fi sfărâmată. 15 Eu, Daniel, duhul meu a fost întristat înăuntrul trupului meu și vedeniile capului meu m‐au tulburat. 16 M‐am apropiat de unul din aceia care stăteau de față și l‐am întrebat adevărul tuturor acestora. Și el mi‐a spus și mi‐a făcut cunoscut tălmăcirea lucrurilor. 17 Aceste fiare mari, care sunt patru, sunt patru împărați care se vor ridica din pământ. 18 Dar sfinții Celui Preaînalt vor lua împărăția și vor stăpâni împărăția în veac, da, în veci de veci. 19 Atunci am dorit să cunosc adevărul despre fiara a patra care era deosebită de toate celelalte, peste măsură de groaznică, ai cărei dinți erau de fier și unghiile ei de aramă, care mânca, zdrumica și rămășița o călca în picioare; 20 și despre cele zece coarne care erau în capul ei și despre celălalt corn care a ieșit și dinaintea căruia au căzut trei, adică cornul acela care avea ochi și gură care vorbea lucruri mari și a cărui privire era mai groaznică decât a semenilor săi. 21 Am privit și cornul acela a făcut război cu sfinții și i‐a biruit, 22 până a venit Cel bătrân de zile și s‐a dat judecata la sfinții Celui Preaînalt și a sosit timpul și sfinții au luat în stăpânire împărăția. 23 El a zis așa: Fiara a patra va fi a patra împărăție pe pământ care va fi deosebită de toate împărățiile și va sfâșia tot pământul și‐l va călca și‐l va zdrumica. 24 Și cele zece coarne… sunt zece împărați care se vor ridica din împărăția aceasta: și după ei se va ridica altul și el se va deosebi de cei dintâi și va supune trei împărați. 25 Și va vorbi cuvinte împotriva Celui Preaînalt și va urmări pe sfinții Celui Preaînalt și va cugeta să schimbe vremile și legea; și ei vor fi dați în mâna lui până la o vreme și vremuri și jumătate de vreme. 26 Și se va ține judecata și vor lua domnia lui, ca s‐o sfărâme și s‐o piardă până la sfârșit. 27 Și împărăția și domnia și mărimea împărățiilor de sub toate cerurile se vor da poporului sfinților Celui Preaînalt. Împărăția lui este o împărăție veșnică și toate puterile îi vor sluji și‐l vor asculta. 28 Până aici este sfârșitul lucrului. Cât despre mine, Daniel, gândurile mele m‐au tulburat mult și fața mi s‐a schimbat; dar am păzit lucrul in inima mea.