Fuga lui Iona
1 Cuvântul DOMNULUI i‑a vorbit lui Iona , fiul lui Amitai: 2 „Du‑te de îndată la Ninive, cetatea cea mare , și strigă împotriva ei! Căci răutatea ei s‑a suit până la Mine!” 3 Iona s‑a sculat să fugă la Tarșiș, departe de Fața DOMNULUI. S‑a coborât la Iafo și a găsit acolo o corabie care pleca spre Tarșiș. A plătit prețul călătoriei și s‑a suit în corabie ca să meargă împreună cu alți călători la Tarșiș, departe de Fața DOMNULUI.
4 Dar DOMNUL a făcut să sufle pe mare un vânt năprasnic și s‑a stârnit o furtună atât de cumplită, încât corabia amenința să se sfărâme. 5 Corăbierii s‑au înspăimântat, au strigat, fiecare, la dumnezeul lui și au aruncat în mare încărcătura corabiei, ca s‑o facă mai ușoară. Între timp, Iona coborâse în fundul corabiei, se culcase și dormea dus. 6 Căpitanul corabiei s‑a apropiat de el și i‑a zis: „De ce dormi? Scoală‑te și strigă către Dumnezeul tău! Poate că Dumnezeu va lua aminte la noi și nu vom pieri!”
7 Apoi au zis unul către altul: „Haideți să tragem la sorți , ca să știm din pricina cui a venit peste noi nenorocirea aceasta!” Au tras la sorți, și sorțul a căzut pe Iona. 8 Atunci, ei i‑au zis: „Spune‑ne : Cum de a venit peste noi nenorocirea aceasta? Ce meserie ai și de unde vii? Care îți este țara și din ce popor ești?” 9 El le‑a răspuns: „Sunt evreu și mă tem de DOMNUL, Dumnezeul cerurilor, care a făcut marea și uscatul!” 10 Pe oamenii aceia i‑a apucat o mare frică și i‑au zis: „De ce ai făcut una ca asta?” Căci oamenii aceia știau că fugea de Fața DOMNULUI, pentru că le spusese el.
11 Ei i‑au zis: „Ce să‑ți facem ca să se potolească marea față de noi?” Căci marea era tot mai înfuriată. 12 El le‑a răspuns: „Luați‑mă și aruncați‑mă în mare, și marea se va potoli față de voi! Căci știu că din vina mea a venit peste voi această mare furtună!” 13 Corăbierii tot vâsleau ca să se întoarcă la țărm, dar nu puteau , pentru că marea se învolbura și mai mult împotriva lor. 14 Atunci au strigat către DOMNUL și au zis: „DOAMNE, nu ne lăsa să pierim din pricina vieții omului acestuia și nu ne împovăra cu sânge nevinovat! Căci Tu, DOAMNE, ai făcut după cum Ți‑a fost voia!” 15 Apoi l‑au luat pe Iona și l‑au azvârlit în mare; și furia mării s‑a potolit.
16 Pe oamenii aceia i‑a apucat o mare frică de DOMNUL și I‑au adus DOMNULUI o jertfă și I‑au făcut juruințe. 17 DOMNUL a trimis un pește mare să‑l înghită pe Iona, și Iona a stat în pântecele peștelui trei zile și trei nopți.
Iona nu vrea să meargă la Ninive
1 Și cuvântul Domnului a fost către Iona , fiul lui Amitai, zicând: 2 Scoală‐te, mergi la Ninive, cetatea cea mare , și strigă împotriva ei; căci răutatea lor s‐a suit înaintea mea. 3 Dar Iona s‐a sculat , ca să fugă în Tars dinaintea feței Domnului: și s‐a coborât la Iafo și a aflat o corabie mergând la Tars; a plătit plata drumului și s‐a coborât în ea ca să meargă cu ei în Tars dinaintea feței Domnului. 4 Dar Domnul a aruncat un vânt puternic pe mare și a fost o furtună tare pe mare și corabia amenința să fie sfărâmată. 5 Atunci corăbierii s‐au înspăimântat și au strigat fiecare către dumnezeul său și au aruncat în mare mărfurile care erau în corabie ca să fie ușurată de ele. Iar Iona se coborâse în partea de jos a corăbiei și se culcase și dormea greu. 6 Și stăpânul corăbiei s‐a apropiat de el și i‐a zis: Ce faci, tu, care dormi? Scoală‐te, cheamă pe Dumnezeul tău; poate că Dumnezeu își va aduce aminte de noi și nu vom fi pierduți. 7 Și au zis unul către altul: Veniți să aruncăm sorțul , ca să cunoaștem din pricina cui a venit asupra noastră răul acesta. Și au aruncat sorțul și sorțul a căzut pe Iona. 8 Atunci i‐au zis: Spune‐ne din pricina cui a venit asupra noastră răul acesta? Care‐ți este meseria? Și de unde vii? Care este țara ta? Și din ce popor ești? 9 Și el le‐a zis: Eu sunt evreu și mă tem de Domnul Dumnezeul cerurilor care a făcut marea și uscatul. 10 Atunci oamenii s‐au înfricoșat cu frică mare și i‐au zis: Ce ai făcut? Căci oamenii știau că fugea dinaintea Domnului căci le spusese. 11 Și i‐au zis: Ce să‐ți facem ca să ni se liniștească marea? Căci marea se înfuria tot mai mult. 12 Și el le‐a zis: Ridicați‐mă și aruncați‐mă în mare și marea vi se va liniști; căci cunosc că din pricina mea a venit asupra voastră această mare furtună. 13 Dar oamenii vâsleau puternic ca să ajungă la uscat și nu puteau căci marea se înfuria tot mai mult asupra lor. 14 Și au strigat către Domnul și au zis: Te rugăm, Doamne, te rugăm, să nu fim pierduți pentru viața omului acestuia și nu pune asupra noastră sânge nevinovat; căci tu, Doamne, ai făcut cum ai voit. 15 Și au ridicat pe Iona și l‐au aruncat în mare și marea s‐a oprit din furia sa. 16 Atunci oamenii s‐au temut de Domnul cu temere mare și au adus o jertfă Domnului și au făcut juruințe. 17 Și Domnul pregătise un pește mare care să înghită pe Iona; și Iona a fost în pântecele peștelui trei zile și trei nopți.