Revelațiile primite de Pavel
Februarie2
1 E nevoie să mă laud; nu că ar fi de vreun folos, dar voi trece totuși la vedeniile și descoperirile Domnului. 2 Cunosc un om în Hristos care, acum paisprezece ani, a fost răpit până în al treilea cer (dacă a fost cu trupul, nu știu; dacă a fost fără trup, nu știu – Dumnezeu știe). 3 Și știu că omul acesta (dacă a fost în trup sau fără trup, nu știu – Dumnezeu știe) 4 a fost răpit în rai și a auzit cuvinte care nu se pot spune și pe care nu‑i este îngăduit unui om să le rostească. 5 Cu un astfel de om mă voi lăuda, dar , în ce mă privește, nu mă voi lăuda decât cu slăbiciunile. 6 Și dacă aș vrea să mă laud, n‑aș părea nebun, căci aș spune adevărul, dar mă feresc, ca să nu‑mi pună nimeni în seamă altceva decât ce vede la mine sau ce aude de la mine, 7 dată fiind strălucirea acestor descoperiri. De aceea, ca să nu mă umflu de mândrie, mi s‑a dat o țepușă în trup, un trimis al Satanei, ca să mă pălmuiască și să mă împiedice să mă îngâmf. 8 De trei ori L‑am rugat pe Domnul să o înlăture de la mine, 9 dar El mi‑a zis: „Harul Meu îți este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să locuiască în mine. 10 De aceea mă bucur în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos. Când sunt slab, atunci sunt tare.
Grija lui Pavel pentru biserica din Corint
11 Am ajuns nebun , voi m‑ați silit. Se cuvenea să primesc aprecieri din partea voastră, căci, deși nu sunt nimic, n‑am fost deloc mai prejos de acești minunați apostoli. 12 Semnele unui apostol au fost săvârșite între voi cu toată răbdarea, prin semne, puteri și minuni. 13 Într‑adevăr, cu ce ați fost voi puși mai prejos decât celelalte biserici, în afara faptului că eu unul nu v‑am fost povară? O, iertați‑mi nedreptatea aceasta!
14 Iată, sunt gata să vin la voi a treia oară, dar nu vă voi fi povară, căci nu caut bunurile voastre, ci pe voi înșivă! De altfel, nu copiii sunt datori să agonisească pentru părinți, ci părinții pentru copii. 15 Și eu voi cheltui prea bucuros din ale mele și mă voi cheltui cu totul pe mine însumi pentru sufletele voastre. Dacă vă iubesc mai mult, să fiu iubit mai puțin ? 16 Fie și‑așa! Eu, unul, nu v‑am împovărat deloc. Dar, zic ei, ca un om șiret ce sunt, v‑am luat prin vicleșug. 17 Dar am tras eu oare vreun folos de la voi prin vreunul din cei pe care i‑am trimis la voi? 18 L‑am rugat pe Tit să meargă , iar împreună cu el l‑am trimis pe fratele nostru ; a tras Tit vreun folos de la voi? N‑am umblat noi în același duh și pe aceleași urme?
19 De multă vreme vă închipuiți că vrem să ne apărăm înaintea voastră. Noi vorbim înaintea lui Dumnezeu în Hristos și toate aceste lucruri, preaiubiților, le spunem pentru zidirea voastră! 20 Căci mă tem ca nu cumva, la venirea mea, să vă găsesc cum n‑aș vrea, iar eu să fiu găsit de voi cum n‑ați vrea. Mă tem să nu găsesc ceartă, invidie, mânii, ambiții, defăimări, bârfeli, îngâmfări, tulburări. 21 Mă tem ca , atunci când voi veni din nou, să nu mă smerească Dumnezeul meu cu privire la voi și să nu ajung să‑i plâng pe mulți din cei ce au păcătuit mai înainte și nu s‑au pocăit de necurăția, desfrâul și dezmățul la care s‑au dedat.
Descoperirile lui Pavel
1 Trebuie să mă laud, măcar că nu este de folos; voi veni însă la vedenii și descoperiri ale Domnului. 2 Știu pe un om în Hristos care acum patrusprezece ani a fost răpit până la al treilea cer (dacă în trup nu știu, sau afară din trup nu știu, Dumnezeu știe). 3 Și știu un astfel de om (dacă în trup sau fără trup nu știu, Dumnezeu știe), 4 că a fost răpit în Rai și a auzit cuvinte de negrăit pe care nu este îngăduit omului să le vorbească. 5 Cu unul ca acesta mă voi lăuda, dar cu mine însumi nu mă voi lăuda decât numai în slăbiciunile mele. 6 Căci dacă voi voi să mă laud, nu voi fi nebun, căci voi spune adevărul; dar mă feresc, ca să nu mă socotească cineva mai presus de ceea ce mă vede că sunt sau aude de la mine. 7 Și ca să nu mă înalț prea mult din pricina mărimii peste măsură a descoperirilor, mi s‐a dat un țepuș în carne, un înger al Satanei, ca să mă bată cu pumnii pentru ca să nu mă înalț prea mult. 8 De trei ori am rugat pe Domnul pentru aceasta, ca să‐l depărteze de la mine. 9 Și el mi‐a zis: Harul meu îți este îndeajuns, căci puterea mea în slăbiciune se desăvârșește. Foarte bucuros deci mă voi lăuda mai mult cu slăbiciunile mele, ca puterea lui Hristos să locuiască asupra mea. 10 De aceea am plăcere în slăbiciuni, în înfruntări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci când sunt slab, atunci sunt tare.
Slujba lui Pavel
11 M‐am făcut nebun : voi m‐ați silit. Căci eu trebuia să fiu lăudat de voi: căci în nimic n‐am fost în urma celor mai de frunte apostoli, deși nu sunt nimic . 12 Negreșit, semnele unui apostol au fost lucrate între voi în orice răbdare prin semne și minuni și puteri. 13 Căci în ce ați fost mai prejos față de celelalte biserici, decât numai că eu însumi nu v‐am fost sarcină? Iertați‐mi nedreptatea aceasta. 14 Iată pentru a treia oară sunt gata să vin la voi și nu vă voi fi sarcină; căci nu caut ale voastre, ci pe voi. Căci nu copiii sunt datori să strângă pentru părinții lor, ci părinții pentru copiii lor. 15 Eu însă foarte bucuros voi cheltui și mă voi cheltui de tot pentru sufletele voastre. Dacă vă iubesc mai mult, sunt iubit oare mai puțin ? 16 Fie și așa, dar nu v‐am împovărat eu însumi; ci fiind viclean, v‐am prins cu meșteșug viclean. 17 Nu cumva am tras câștig de la voi prin vreunul din cei pe care i‐am trimis la voi? 18 Am îndemnat pe Tit și am trimis împreună cu el pe fratele: nu cumva Tit a tras câștig de la voi? N‐am umblat noi în același Duh? N‐am umblat noi pe aceleași urme? 19 De mult vi se pare că ne apărăm față de voi. Noi vorbim înaintea lui Dumnezeu în Hristos. Dar toate , iubiților, sunt pentru zidirea voastră. 20 Căci mă tem ca nu cumva, după ce voi veni, să vă găsesc nu așa cum voiesc, și să fiu găsit de voi așa cum nu voiți; ca nu cumva să fie ceartă, gelozie, mânie, dezbinări, vorbiri de rău, șoptiri, îngâmfări, turburări. 21 Ca nu cumva după ce voi veni iarăși, să mă smerească Dumnezeul meu față de voi și să plâng pe mulți dintre cei ce au păcătuit mai înainte și nu s‐au pocăit de necurățenia și curvia și destrăbălarea pe care le‐au făptuit.