Cuvinte de încheiere
1 Vin la voi pentru a treia oară. Pe mărturia a doi sau trei martori să fie întemeiată orice pricină . 2 După cum am spus deja când am fost de față a doua oară, la fel și azi, când nu sunt de față, le spun dinainte celor ce au păcătuit și tuturor celorlalți că, dacă mă voi întoarce, voi fi necruțător, 3 fiindcă cereți o dovadă că prin mine vorbește Hristos, care nu este slab față de voi, ci este plin de putere între voi; 4 căci a fost răstignit în slăbiciune, dar trăiește prin puterea lui Dumnezeu. Tot astfel , și noi suntem slabi în El, dar vom trăi cu El, prin puterea lui Dumnezeu față de voi.
5 Pe voi înșivă încercați‑vă dacă sunteți în credință! Pe voi înșivă puneți‑vă la încercare! Nu recunoașteți, în ce vă privește, că Isus Hristos este în voi? Doar dacă nu cumva sunteți lepădați ! 6 Însă nădăjduiesc că veți recunoaște că noi nu suntem lepădați. 7 Ne rugăm lui Dumnezeu să nu faceți nimic rău; nu ca să ne arătăm noi înșine buni , ci ca să faceți binele, chiar dacă noi am ajunge să fim lepădați. 8 Căci nu putem face nimic împotriva adevărului, ci numai pentru adevăr. 9 Ne bucurăm când noi suntem slabi, iar voi sunteți tari. Tocmai pentru aceasta ne rugăm – pentru desăvârșirea voastră. 10 De aceea vă scriu aceste lucruri când nu sunt de față, pentru ca, atunci când voi fi de față, să nu mă port aspru, potrivit cu autoritatea pe care mi‑a dat‑o Domnul pentru zidire, nu pentru nimicire.
Salutări
11 Încolo, fraților, bucurați‑vă , desăvârșiți‑vă, îmbărbătați‑vă, aveți aceleași gânduri, trăiți în pace, și Dumnezeul dragostei și al păcii va fi cu voi! 12 Spuneți‑vă salutări unii altora cu o sfântă sărutare!
13 Toți sfinții vă trimit salutări. 14 Harul Domnului Isus Hristos, dragostea lui Dumnezeu și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți! [Amin!]
Cele din urmă înștiințări
1 A treia oară vin acum la voi; pe spusa a doi martori și a trei va fi statornicită orice vorbă. 2 Am zis mai înainte când eram de față a doua oară și zic mai dinainte și acum, când nu sunt de față, celor ce au păcătuit și tuturor celorlalți, că dacă voi veni, nu voi cruța. 3 Fiindcă voi căutați o dovadă de Hristos care vorbește în mine și care față de voi nu este slab, ci este puternic între voi: 4 căci a fost răstignit în slăbiciune, dar trăiește prin puterea lui Dumnezeu, căci și noi suntem slabi în el, dar vom trăi împreună cu el prin puterea lui Dumnezeu față de voi. 5 Cercetați‐vă pe voi înșivă dacă sunteți în credință; cercați‐vă pe voi înșivă. Nu vă cunoașteți în ce vă privește pe voi înșivă că Isus Hristos este în voi? Afară numai dacă în adevăr sunteți dovediți netrebnici . 6 Nădăjduiesc însă că veți cunoaște că noi nu suntem dovediți netrebnici. 7 Și ne rugăm la Dumnezeu ca să nu faceți niciun rău; nu pentru ca să ne arătăm noi dovediți buni, ci pentru ca voi să faceți ce este bine, iar noi să fim ca dovediți netrebnici. 8 Căci nu putem face nimic împotriva adevărului, ci pentru adevăr. 9 Căci ne bucurăm cănd noi suntem slabi iar voi sunteți puternici; pentru aceasta ne și rugăm: desăvârșirea voastră. 10 De aceea , nefiind de față scriu acestea, ca dacă voi fi de față să nu întrebuințez asprime, potrivit puterii pe care mi‐a dat‐o Domnul spre zidire și nu spre surpare.
Urări de sănătate
11 Încolo, fraților, bucurați‐vă , desăvârșiți‐vă; fiți mângâiați; gândiți aceeași, trăiți în pace, și Dumnezeul iubirii și al păcii va fi cu voi. 12 Îmbrățișați‐vă unii pe alții cu o sărutare sfântă. 13 Vă îmbrățișează toți sfinții. 14 Harul Domnului Isus Hristos și iubirea lui Dumnezeu și părtășia Sfântului Duh fie cu voi toți!