1 Am hotărât deci în sinea mea să nu mă întorc la voi cu întristare . 2 Căci, dacă eu vă întristez, cine îmi va aduce bucurie dacă nu cel întristat de mine? 3 Și v‑am scris tocmai din acest motiv, pentru ca la venirea mea să n‑am parte de întristare de la cei ce ar fi trebuit să‑mi aducă bucurie, căci sunt încredințat, cu privire la voi toți, că bucuria mea este bucuria voastră, a tuturor. 4 Din multă mâhnire și strângere de inimă v‑am scris, cu ochii scăldați în lacrimi, nu ca să vă întristez, ci ca să ajungeți să cunoașteți dragostea nespus de mare pe care o am față de voi.
Iertarea celui pedepsit
5 Dacă a adus cineva întristare, nu pe mine m‑a întristat, ci – într‑o anumită măsură, ca să nu exagerez – pe voi toți. 6 Pentru un asemenea om este de ajuns chiar pedeapsa care i‑a fost dată de cei mai mulți dintre voi ; 7 așa că acum este mai bine să‑l iertați și să‑l mângâiați, ca să nu fie doborât de prea multă întristare. 8 De aceea, vă rog să vă arătați iarăși dragostea față de el, 9 căci v‑am scris și ca să vă pun la încercare și să văd dacă sunteți ascultători în toate. 10 Dar pe cine iertați voi, iert și eu. Într‑adevăr, ce am iertat eu – dacă a fost ceva de iertat – am iertat pentru voi în fața lui Hristos, 11 ca să nu‑l lăsăm pe Satana să aibă vreun câștig de la noi, căci nu suntem în necunoștință de planurile lui.
12 Când am ajuns la Troas pentru Evanghelia lui Hristos, deși mi se deschisese acolo o ușă în Domnul, 13 n‑am avut liniște în duhul meu fiindcă nu l‑am găsit pe Tit, fratele meu; de aceea mi‑am luat rămas bun de la frați și am plecat în Macedonia.
Triumful lui Hristos în viața lui Pavel
14 Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care, în Hristos, ne poartă mereu în triumf și care prin noi răspândește în orice loc mireasma cunoașterii Lui! 15 Noi suntem mireasma lui Hristos înaintea lui Dumnezeu, atât printre cei ce sunt pe calea mântuirii, cât și printre cei ce sunt pe calea pierzării: 16 pentru unii , o mireasmă de moarte, spre moarte; pentru alții, o mireasmă de viață, spre viață. Și cine este destoinic pentru aceste lucruri? 17 Căci noi nu facem negoț cu Cuvântul lui Dumnezeu, cum fac cei mai mulți, ci vorbim dintr‑o motivație sinceră, ca din partea lui Dumnezeu, înaintea lui Dumnezeu, în Hristos.
1 Dar am judecat în mine însumi aceasta ca să nu vin iarăși la voi cu întristare. 2 Căci dacă eu vă întristez, cine mai este care mă înveselește dacă nu cel întristat de mine? 3 Și am și scris aceasta, ca nu după ce voi veni să am întristare din partea acelora de care trebuia să mă bucur; având încredere în voi toți că bucuria mea este a voastră a tuturor. 4 Căci v‐am scris cu multă mâhnire și cu strângere de inimă, cu multe lacrimi; nu ca să fiți întristați, ci ca să cunoașteți iubirea pe care o am mai cu prisosință către voi.
Iertarea celui pedepsit
5 Dar dacă cineva a pricinuit întristare, nu m‐a întristat pe mine, ci în parte (ca să nu vă îngreuiez) pe voi toți. 6 Destul este pentru unul ca acela pedeapsa aceasta care i s‐a dat de mai mulți, 7 încât voi dimpotrivă este mai bine să‐l iertați și să‐l mângâiați, ca nu cumva unul ca acesta să fie înghițit de o mult prea mare întristare. 8 De aceea vă îndemn să hotărâți iubire în privința lui. 9 Căci pentru aceasta am și scris, ca să cunosc dovedirea voastră, dacă sunteți ascultători în toate. 10 Iar cui îi iertați voi ceva, îi iert , și eu; căci și eu, dacă am iertat ceva, am iertat pentru voi în fața lui Hristos. 11 Ca să nu dăm câștig Satanei asupra noastră: căci planurile lui nu ne sunt necunoscute. 12 Și când am venit la Troa pentru evanghelia lui Hristos și‐mi era deschisă o ușă în Domnul, 13 n‐am avut liniște în duhul meu, fiindcă n‐am găsit pe Tit, fratele meu, ci după ce mi‐am luat rămas bun de la ei, am ieșit în Macedonia.
Slujba apostolului
14 Mulțumită fie dar lui Dumnezeu, care totdeauna ne duce în carul biruinței sale în Hristos și arată prin noi în orice loc mirosul cunoștiinței lui. 15 Pentru că suntem un bun miros al lui Hristos către Dumnezeu în cei ce sunt mântuiți și în cei ce sunt pierduți, 16 unora miros din moarte spre moarte, iar altora miros din viață spre viață. Și cine este îndestul pentru acestea? 17 Căci noi nu amestecăm ca cei mulți Cuvântul lui Dumnezeu: ci ca din curățenie, ci ca din Dumnezeu vorbim înaintea lui Dumnezeu în Hristos.