David află de moartea lui Saul
1 După moartea lui Saul, David s‑a întors de la înfrângerea amaleciților și a rămas la Țiclag două zile. 2 A treia zi, iată că vine un om din tabăra lui Saul, cu hainele sfâșiate și cu țărână presărată pe cap. Când a ajuns la David, a căzut cu fața la pământ și s-a închinat. 3 David i‑a zis: „De unde vii?” Și el i‑a răspuns: „Am scăpat din tabăra lui Israel.” 4 David i‑a zis: „Ce s‑a întâmplat? Povestește‑mi, te rog!” Și el a răspuns: „Poporul a fugit de pe câmpul de luptă și din popor au căzut și au murit mulți; Saul și fiul său Ionatan au murit și ei.” 5 David i‑a zis tânărului care‑i adusese vești: „De unde știi că Saul și fiul său Ionatan au murit?” 6 Tânărul care‑i adusese vești i‑a răspuns: „S‑a întâmplat să fiu pe muntele Ghilboa și, iată, Saul se rezema în suliță, iar carele și călăreții erau aproape să‑l ajungă. 7 Atunci s‑a întors, m‑a văzut și m‑a strigat. Eu am zis: «Iată‑mă!» 8 El mi‑a zis: «Cine ești?», iar eu i-am răspuns: «Sunt un amalecit.» 9 Și el mi‑a zis: «Apropie‑te și omoară‑mă, căci m‑a cuprins amețeala, deși sunt încă plin de viață!» 10 M‑am apropiat de el și l‑am omorât , știind că, odată căzut, n‑ar mai fi rămas în viață. I‑am luat coroana de pe cap și brățara de pe braț și i le‑am adus aici domnului meu.”
11 David și‑a apucat hainele și le‑a sfâșiat , iar toți oamenii care erau cu el au făcut la fel. 12 Au jelit, au plâns și au postit până seara din pricina lui Saul, a fiului său Ionatan, a poporului DOMNULUI și a casei lui Israel, deoarece căzuseră uciși de sabie. 13 David i‑a zis tânărului care‑i adusese vești: „De unde ești?” Și el a răspuns: „Sunt fiul unui străin, al unui amalecit.” 14 David i‑a zis: „Cum de nu ți‑a fost frică să ridici mâna și să‑l omori pe unsul DOMNULUI?” 15 Apoi David l‑a chemat pe unul dintre oamenii săi și i‑a zis: „Apropie‑te și lovește‑l!” El l‑a lovit, și amalecitul a murit. 16 David i‑a zis: „Sângele tău să cadă asupra capului tău, căci gura ta a mărturisit împotriva ta, când ai zis: «Eu l‑am omorât pe unsul DOMNULUI»!”
Cântarea de jale a lui David pentru Saul și Ionatan
17 David a compus o cântare de jale pentru Saul și pentru fiul său Ionatan. 18 A poruncit ca fiii lui Iuda s-o învețe. Este numită Bocetul arcului și se află scrisă în Cartea celui drept .

19 „Fala ta, Israele,
zace ucisă pe înălțimile tale!
Cum au căzut vitejii!
20 Nu dați de știre în Gat,
nu duceți vestea pe ulițele Așchelonului,
ca să nu se bucure fetele filistenilor,
ca să nu tresalte fetele celor necircumciși .
21 Munți din Ghilboa,
rouă și ploaie să nu mai cadă peste voi
sau peste ogoarele din care se strânge ofranda!
Căci acolo au fost pângărite
scuturile vitejilor;
pe scutul lui Saul
untdelemnul nu mai ajunge .

22 De la sângele celor uciși,
de la grăsimea celor viteji,
arcul lui Ionatan
nu dădea înapoi,
iar sabia lui Saul
nu se-ntorcea deșartă.
23 Saul și Ionatan, cei iubiți și plăcuți,
nedespărțiți în timpul vieții și în ceasul morții,
erau mai iuți decât vulturii,
mai tari decât leii.
24 Fiice ale lui Israel, jeliți‑l pe Saul,
cel ce vă îmbrăca în stacojiu și haine fine,
care punea podoabe de aur pe hainele voastre!

25 Cum au căzut vitejii
în mijlocul luptei!
Ionatan zace ucis pe înălțimile tale!
26 Mă doare sufletul după tine,
frate Ionatane!
Cât de drag îmi erai;
dragostea ta pentru mine era mai minunată
decât dragostea femeilor.
27 Cum au căzut vitejii!
Cum li s‑au pierdut armele de război!”
Știrea morții lui Saul
1 Și a fost așa : după moartea lui Saul, când s‐a întors David de la înfrângerea amaleciților, David a locuit două zile în Țiclag. 2 Și a fost așa : a treia zi, iată, un bărbat a venit din tabără de la Saul cu hainele sfâșiate și cu pământ pe capul său. Și a fost așa : când a venit la David, a căzut la pământ și a făcut o plecăciune. 3 Și David i‐a zis: De unde vii? Și el i‐a zis: Am scăpat din tabăra lui Israel. 4 Și David i‐a zis: Cum s‐a întâmplat lucrul? Spune‐mi, te rog. Și el a spus: Poporul a fugit din luptă și mulți din popor au căzut și au murit și Saul și Ionatan, fiul său, au murit și ei. 5 Și David a zis tânărului care‐i spusese aceste lucruri : Cum știi tu că sunt morți Saul și Ionatan, fiul său? 6 Și tânărul care‐i spusese a zis: Treceam din întâmplare pe muntele Ghilboa și, iată, Saul era rezemat pe sulița sa și, iată, care și călăreți îl urmăreau aprig. 7 Și s‐a uitat înapoi și m‐a văzut și m‐a strigat. Și eu am zis: Iată‐mă! 8 Și mi‐a zis: Cine ești tu? Și i‐am zis: Sunt un amalecit. 9 El mi‐a zis iarăși: Stai, te rog, peste mine și omoară‐mă căci m‐au apucat mari dureri, căci viața mea este încă întreagă în mine. 10 Și am stat peste el și l‐am omorât , căci știam că nu mai putea trăi după căderea sa. Și am luat cununa care era pe capul lui și brățara care era pe brațul lui și le‐am adus aici, domnului meu. 11 Și David și‐a apucat hainele și le‐a sfâșiat , așa și toți bărbații care erau cu el. 12 Și au bocit și au postit până seara pentru Saul și pentru Ionatan, fiul său, și pentru poporul Domnului și pentru casa lui Israel, căci căzuseră prin sabie. 13 Și David a zis tânărului care‐i spusese aceste lucruri : De unde ești? Și el a zis: Sunt fiul unui străin, al unui amalecit. 14 Și David i‐a zis: Cum nu te‐ai temut să‐ți întinzi mâna ca să omori pe unsul Domnului? 15 Și David a chemat pe unul din tineri și i‐a zis: Vino încoace și aruncă‐te asupra lui! Și l‐a lovit și a murit. 16 Și David i‐a zis: Sângele tău să fie asupra capului tău! Căci gura ta a mărturisit împotriva ta zicând: Am omorât pe unsul Domnului.
Jalea lui David pentru Saul și Ionatan
17 Și David a plâns cu această plângere pentru Saul și pentru Ionatan, fiul său. 18 Și a poruncit să învețe pe copiii lui Iuda cântarea arcului. Iată este scrisă în cartea lui Iașar. 19 Slava lui Israel ucisă pe înălțimile tale! Cum au căzut vitejii! 20 Nu spuneți în Gat, nu vestiți în ulițele Ascalonului, ca să nu se bucure fiicele filistenilor, ca să nu se laude fiicele celor netăiați împrejur. 21 Munți ai Ghilboaei, nici rouă nici ploaie să nu fie peste voi, nici câmpii de daruri ridicate! Căci acolo a fost pângărit scutul vitejilor, scutul lui Saul, neuns cu untdelemn. 22 Arcul lui Ionatan nu se întorcea înapoi de la sângele celor uciși, de la grăsimea vitejilor și sabia lui Saul nu se întorcea goală. 23 Saul și Ionatan, prea iubiți și plăcuți în viețile lor, chiar și în moartea lor nu s‐au despărțit. Erau mai iuți decât vulturii, mai tari decât leii. 24 Fiice ale lui Israel, plângeți după Saul, care vă îmbrăca în stacojiu cu strălucire, care punea găteli de aur pe veșmintele voastre! 25 Cum au căzut vitejii în mijlocul luptei! Ionatan este omorât pe înălțimile tale! 26 Mă doare după tine, fratele meu Ionatan! Foarte plăcut îmi erai; minunată a fost iubirea ta pentru mine: întrecea iubirea femeilor! 27 Cum au căzut vitejii și armele de război s‐au pierdut.