1 Să nu‑I aduci jertfă DOMNULUI, Dumnezeului tău, un bou sau o oaie care să aibă vreun cusur sau vreo meteahnă trupească, fiindcă ar fi o urâciune înaintea DOMNULUI, Dumnezeului tău.
2 Dacă se va găsi în mijlocul tău, în vreuna din așezările pe care ți le dă DOMNUL, Dumnezeul tău, un bărbat sau o femeie care să facă ce este rău înaintea DOMNULUI, Dumnezeului tău, călcând legământul Lui , 3 care să meargă să le slujească dumnezeilor străini și să li se închine lor, Soarelui , Lunii sau întregii oștiri a cerului – lucru pe care Eu nu l‑am poruncit –, 4 când ți se va spune și vei auzi aceasta , să cercetezi bine. Dacă lucrul se dovedește adevărat și chiar s‑a săvârșit urâciunea aceasta în Israel, 5 să‑i scoți la porțile tale pe bărbatul acela sau pe femeia aceea care au făcut această faptă rea și să‑i ucizi cu pietre pe bărbatul acela sau pe femeia aceea . 6 Cel vrednic de moarte să fie omorât pe cuvântul a doi sau trei martori; să nu fie omorât pe cuvântul unui singur martor. 7 Mâna martorilor să fie prima care să se ridice asupra lui ca să‑l omoare și apoi mâna întregului popor. Să îndepărtezi astfel răul din mijlocul tău.
Scaunul de judecată
8 Dacă o pricină ți se va părea prea greu de judecat – o vărsare de sânge , un conflict sau o vătămare fizică, pricini de ceartă în așezările tale –, să te ridici și să te sui la locul pe care îl va alege DOMNUL, Dumnezeul tău. 9 Să te duci la preoții leviți și la judecătorul care va fi în zilele acelea , să‑i întrebi, și ei îți vor spune hotărârea în urma judecății. 10 Să faci potrivit cu ce îți vor spune ei în locul pe care îl va alege DOMNUL; să ai grijă să faci așa cum te vor învăța ei. 11 Să faci după legea învățată de la ei și după hotărârea rostită de ei; să nu te abați de la cuvântul pe care ți‑l vor spune ei nici la dreapta, nici la stânga. 12 Omul care se va arăta sfidător și nu va asculta de preotul pus acolo ca să‑I slujească DOMNULUI, Dumnezeului tău, sau de judecător să fie pedepsit cu moartea. Să îndepărtezi astfel răul din Israel. 13 Tot poporul să audă, să se teamă și să nu mai fie sfidător.
Lege pentru rege
14 Când vei intra în țara pe care ți‑o dă DOMNUL, Dumnezeul tău, când o vei lua în stăpânire și‑ți vei așeza locuința în ea, și vei zice: «Vreau să pun peste mine un rege, ca toate neamurile din jurul meu», 15 să‑l pui negreșit peste tine ca rege pe acela pe care îl va alege DOMNUL, Dumnezeul tău: să pui peste tine un rege din mijlocul fraților tăi ; nu vei putea să pui peste tine pe un străin, care nu este fratele tău. 16 Dar să nu aibă mulți cai și să nu întoarcă poporul în Egipt ca să aibă mai mulți cai, căci DOMNUL v‑a zis: «Să nu vă mai întoarceți pe drumul acela.» 17 Să nu aibă multe neveste, ca să nu i se abată inima, și să nu adune mult argint și aur. 18 Când se va așeza pe tronul regatului său, să‑și scrie pe un sul o copie a acestei legi, pe care s‑o ia de la preoții leviți . 19 S‑o aibă cu el și s‑o citească în toate zilele vieții lui, ca să învețe să se teamă de DOMNUL, Dumnezeul lui, având grijă să împlinească toate cuvintele legii acesteia și toate rânduielile acestea, 20 pentru ca inima lui să nu se înalțe mai presus de frații lui și să nu se abată de la poruncile acestea nici la dreapta, nici la stânga și pentru ca lui și fiilor lui să li se lungească zilele peste regatul său, în mijlocul lui Israel.
Închinarea la idoli și pedeapsa
1 Să nu jertfești Domnului Dumnezeului tău nici bou nici oaie în care să fie vreun cusur sau vreun rău; căci este o urâciune înaintea Domnului Dumnezeului tău. 2 Dacă se va afla în mijlocul tău în vreuna din porțile tale, pe care ți le dă Domnul Dumnezeul tău, un bărbat sau o femeie care să facă ce este rău în ochii Domnului Dumnezeului tău călcând legământul lui 3 și va merge și va sluji altor dumnezei și se va închina lor: fie soarelui, fie lunii sau la vreuna din oștirea cerurilor ceea ce n‐am poruncit; 4 și ți se va spune și vei auzi, atunci să cercetezi bine și iată, dacă este adevărat, dacă lucrul este întemeiat, dacă s‐a făcut această urâciune în Israel: 5 atunci să scoți afară la porțile tale pe acel bărbat sau pe acea femeie care a făcut acest lucru rău, bărbatul sau femeia, și să‐i ucizi cu pietre ca să moară. 6 După spusa a doi martori sau a trei martori să fie omorât cel ce are să moară: să nu fie omorât după spusa unui singur martor. 7 Mâna martorilor să fie cea dintâi asupra lui ca să‐l omoare și după aceea mâna poporului întreg. Și să curăți răul din mijlocul tău.
Scaunul de judecată
8 Când se va ivi o pricină prea grea pentru tine de judecat, între sânge și sânge, între ceartă și ceartă și între lovitură și lovitură, pricini de neînțelegeri înăuntrul porților tale, atunci să te scoli și să te sui la locul pe care îl va alege Domnul Dumnezeul tău. 9 Și să vii la preoții leviți și la judecătorul care va fi în acele zile, și să întrebi și ei îți vor spune hotărârea de judecată. 10 Și să faci după hotărârea cuvântului pe care ți‐l vor spune ei din locul pe care‐l va alege Domnul și să iei seama să faci după toate cele ce te vor învăța ei. 11 Să faci după legea pe care te vor învăța ei și după judecata pe care ți‐o vor spune ei: să nu te abați nici la dreapta nici la stânga de la cuvântul pe care ți‐l vor spune ei. 12 Și bărbatul care s‐ar încumeta să n‐asculte de preotul care stă să slujească acolo înaintea Domnului Dumnezeului tău sau de judecător, bărbatul acela să moară și să curăți răul din Israel. 13 Și tot poporul să audă și să se teamă și să nu se mai încumete.
Lege pentru împărat
14 După ce vei veni în țara pe care ți‐o dă Domnul Dumnezeul tău și o vei stăpâni și vei locui în ea și vei zice : Voi pune un împărat peste mine ca toate neamurile care sunt împrejurul meu! 15 să pui împărat peste tine pe acela pe care‐l va alege Domnul Dumnezeul tău: să pui împărat peste tine din mijlocul fraților tăi; nu poți să pui peste tine un om străin care nu este fratele tău. 16 Numai caii să nu‐și înmulțească și să nu întoarcă pe popor în Egipt ca să‐și înmulțească el caii; căci Domnul v‐a zis : Să nu vă mai întoarceți pe această cale. 17 Și să nu‐și înmulțească nevestele ca să nu i se abată inima și să nu‐și prea înmulțească argintul sau aurul. 18 Și va fi așa : când va ședea pe scaunul de domnie al împărăției sale, își va scrie o copie a acestei legi, într‐o carte, de pe cea care este înaintea preoților leviților. 19 Și ea să fie cu el, și să citească în ea în toate zilele vieții sale, ca să învețe să se teamă de Domnul Dumnezeul său, ca să păzească toate cuvintele legii acesteia și așezămintele acestea ca să le facă; 20 pentru ca să nu i se înalțe inima mai presus de frații săi și să nu se abată nici la dreapta nici la stânga de la poruncă; pentru ca să‐și lungească zilele în împărăția sa, el și fiii lui în mijlocul lui Israel.