Scopul călătoriei prin pustiu
1 Să vegheați ca să împliniți tot ce v‑am poruncit azi, ca să trăiți, să vă înmulțiți și să vă duceți să luați în stăpânire țara pe care DOMNUL le‑a jurat‑o părinților voștri. 2 Adu‑ți aminte de tot drumul pe care te‑a călăuzit DOMNUL, Dumnezeul tău, vreme de patruzeci de ani în pustiu, ca să te smerească și să te încerce , ca să cunoască ce este în inima ta, anume dacă vei păzi sau nu poruncile Lui! 3 Astfel, te‑a smerit, te‑a lăsat să flămânzești și te‑a hrănit cu mană, pe care nici tu n‑o cunoșteai și nici părinții tăi n‑o cunoscuseră, ca să te învețe că omul nu trăiește numai cu pâine , ci cu tot ce iese din gura DOMNULUI trăiește omul. 4 Haina nu ți s‑a învechit pe tine și picioarele nu ți s‑au umflat în acești patruzeci de ani. 5 Recunoaște în inima ta că, așa cum își mustră un om fiul, așa te mustră pe tine DOMNUL, Dumnezeul tău!
Pericolul de a‑L uita pe Dumnezeu în vreme de belșug
6 Să păzești poruncile DOMNULUI, Dumnezeului tău, ca să umbli în căile Lui și să te temi de El, 7 căci DOMNUL, Dumnezeul tău, te duce într‑o țară bună, o țară cu pâraie de apă, cu izvoare și cu râuri care curg prin văi și prin munți; 8 o țară cu grâu și cu orz, cu vii, cu smochini și cu rodii; o țară cu măslini pentru untdelemn și cu miere; 9 o țară unde vei mânca pâine, și nu puțină, unde nu vei duce lipsă de nimic; o țară ale cărei pietre sunt de fier și din ai cărei munți vei scoate aramă. 10 Când vei mânca și te vei sătura, să‑L binecuvântezi pe DOMNUL, Dumnezeul tău, pentru țara cea bună pe care ți‑a dat‑o.
11 Ia seama la tine ca nu cumva să uiți de DOMNUL, Dumnezeul tău, și să nu păzești poruncile, hotărârile și rânduielile Lui, pe care ți le poruncesc azi! 12 Când vei mânca și te vei sătura, când vei zidi case frumoase și vei locui în ele, 13 când cirezile și turmele tale se vor înmulți, argintul și aurul vor spori și tot ce ai se va înmulți, 14 să nu cumva să ți se înalțe inima de mândrie și să uiți de DOMNUL, Dumnezeul tău, care te‑a scos din țara Egiptului, din casa robiei, 15 care te‑a condus prin pustiul acela mare și înfricoșător, cu șerpi veninoși și cu scorpioni , cu locuri uscate, lipsite de apă, care ți‑a scos apă din stânca de cremene 16 și care te‑a hrănit în pustiu cu mana aceea pe care părinții tăi n‑au cunoscut‑o, ca să te smerească și să te încerce, pentru ca apoi să‑ți facă bine . 17 Să nu zici în inima ta : «Tăria mea și puterea mâinii mele au dobândit această bogăție.» 18 Adu‑ți aminte de DOMNUL, Dumnezeul tău, căci El îți dă putere să dobândești bogăție, ca să statornicească legământul încheiat cu părinții voștri prin jurământ , cum face astăzi.
19 Dacă Îl veți uita pe DOMNUL, Dumnezeul vostru, și vă veți duce după alți dumnezei, dacă le veți sluji și vă veți închina înaintea lor, hotărât vă spun astăzi că veți pieri negreșit . 20 Ca neamurile pe care DOMNUL le dă pieirii dinaintea voastră, așa veți pieri și voi, pentru că n‑ați ascultat de glasul DOMNULUI, Dumnezeului vostru.
Țara făgăduită și mulțumirea
1 luați aminte să faceți orice poruncă pe care ți‐o poruncesc astăzi, ca să trăiți și să vă înmulțiți și să intrați și să stăpâniți țara pe care a jurat‐o Domnul părinților voștri. 2 Și adu‐ți aminte de toată calea pe care te‐a călăuzit Domnul Dumnezeul tău în acești patruzeci de ani în pustie ca să te smerească, să te încerce , ca să cunoască ce era în inima ta, dacă vei păzi poruncile lui sau nu. 3 Și te‐a smerit și te‐a lăsat să flămânzești și te‐a hrănit cu mana pe care n‐o cunoscuseși și pe care părinții tăi n‐au cunoscut‐o, ca să‐ți arate că omul nu trăiește numai cu pâine, ci omul trăiește cu orice iese din gura Domnului. 4 Veșmântul nu ți s‐a învechit pe tine și piciorul nu ți s‐a umflat în acești patruzeci de ani. 5 Și cunoaște în inima ta că, precum ceartă un om pe fiul său, așa te ceartă pe tine Domnul Dumnezeul tău. 6 Și să păzești poruncile Domnului Dumnezeului tău ca să umbli pe căile lui și să te temi de el. 7 Căci Domnul Dumnezeul tău te face să intri într‐o țară bună, țară cu pâraie de apă, cu izvoare și cu adâncimi de ape, care țâșnesc în văi și munți; 8 țară de grâu și de orz și de vii și de smochini și de rodii, țară de măslini și de miere, 9 țară unde‐ți vei mânca pâinea fără scădere, unde nu vei avea lipsă de nimic, țară ale cărei pietre sunt fier și din ai cărei munți vei scoate aramă. 10 Și vei mânca și te vei sătura și vei binecuvânta pe Domnul Dumnezeul tău pentru țara bună pe care ți‐a dat‐o. 11 Ferește‐te să nu uiți pe Domnul Dumnezeul tău, nepăzind poruncile lui și judecățile lui și așezămintele lui pe care ți le poruncesc astăzi. 12 Ca nu cumva după ce vei mânca și te vei sătura și‐ți vei zidi case frumoase și vei locui în ele, 13 și ți se vor înmulți cirezile și turmele și argintul tău și aurul tău se vor îngrămădi și tot ce ai se va înmulți, 14 să ți se înalțe inima și să uiți pe Domnul Dumnezeul tău care te‐a scos din țara Egiptului, din casa de robie; 15 care te‐a călăuzit prin pustia cea mare și înfricoșată plină de șerpi înfocați și scorpioni și uscăciune, unde nu era apă; care a făcut să curgă apă din stânca de cremene; 16 care te‐a hrănit în pustie cu mana pe care n‐au cunoscut‐o părinții tăi, ca să te smerească și să te cerce ca să‐ți facă bine la sfârșit 17 și să nu zici în inima ta: Puterea mea și tăria mâinii mele mi‐au câștigat această avere. 18 Ci să‐ți aduci aminte de Domnul Dumnezeul tău că el este acela care‐ți dă putere să câștigi avere ca să întărească legământul său cu care a jurat părinților tăi ca astăzi. 19 Și va fi așa : dacă vei uita pe Domnul Dumnezeul tău și vei umbla după alți dumnezei și le vei sluji și te vei închina înaintea lor, mărturisesc astăzi împotriva voastră că veți fi pierduți negreșit: 20 ca neamurile pe care le‐a pierdut Domnul dinaintea voastră, așa veți fi pierduți, pentru că n‐ați ascultat de glasul Domnului Dumnezeului vostru.