Despre făgăduințele pripite
1 Păzește‑ți piciorul
când intri în Casa lui Dumnezeu
și apropie‑te mai bine să asculți
decât să aduci jertfa nebunilor,
căci ei nu știu ce rău fac!
2 Nu te pripi cu gura, iar inima să nu rostească degrabă
cuvinte înaintea lui Dumnezeu,
fiindcă Dumnezeu este în cer, iar tu, pe pământ;
de aceea să spui puține cuvinte .
3 Căci, dacă visul se naște din mulțimea grijilor,
glasul nebunului se cunoaște din mulțimea cuvintelor.

4 Dacă I‑ai făcut o juruință lui Dumnezeu, nu zăbovi s‑o împlinești, căci Lui nu‑I plac cei fără minte; ce ai jurat, împlinește ! 5 Mai bine să nu juri decât să juri și să nu împlinești. 6 Nu lăsa gura să te bage în păcat și nu zice înaintea trimisului lui Dumnezeu : „M‑am pripit”! De ce să Se mânie Dumnezeu din pricina cuvintelor tale și să nimicească lucrarea mâinilor tale? 7 Căci, dacă este deșertăciune în mulțimea viselor, nu mai puțină este și în mulțimea vorbelor; de aceea teme‑te de Dumnezeu!
8 Când vezi în țară un sărac năpăstuit prin încălcarea judecății și a dreptății, să nu te miri de lucrul acesta. Căci peste cel mare veghează altul mai mare și peste ei unul mai mare ca toți. 9 Țara are de câștigat în toate când regele se ocupă de ogoare.

10 Cine iubește argintul nu se satură niciodată de argint,
și cine iubește bogăția multă nu trage folos din ea.
Și aceasta este deșertăciune!

11 Când se înmulțesc bunătățile,
se înmulțesc și cei ce le papă,
și ce folos mai are din ele stăpânul lor
decât că le vede cu ochii?
12 Dulce este somnul lucrătorului,
fie că a mâncat mult, fie că a mâncat puțin;
dar îmbuibarea bogătașului
nu‑l lasă să doarmă.

13 Este un mare rău
pe care l‑am văzut sub soare:
avuții păstrate spre nefericirea stăpânului lor.
14 Dacă se pierd aceste bogății prin vreo nenorocire
și i se naște un fiu, acesta rămâne cu mâinile goale.
15 Cum a ieșit din pântecele mamei sale,
așa se va întoarce – gol, cum a venit;
nimic nu ia din osteneala lui
ca să poată duce cu mâinile lui.
16 Și acesta este un mare rău,
anume că se duce așa cum a venit.
Și ce folos are el
s‑a trudit în vânt?
17 Ba încă toată viața lui a mâncat pe întuneric
și a avut multă durere, grijă și supărare.

18 Iată ce am văzut: este bine și frumos ca omul să mănânce și să bea și să trăiască bine în mijlocul ostenelii cu care se trudește sub soare, în toate zilele vieții lui date de Dumnezeu; căci aceasta este partea lui. 19 Dar, dacă Dumnezeu i‑a dat cuiva avere și bogății și i‑a îngăduit să mănânce din ele, să‑și ia partea lui din ele și să se bucure în mijlocul ostenelii lui, acesta este un dar de la Dumnezeu. 20 Așa că nu‑i vine în minte scurtimea zilelor vieții lui, de vreme ce Dumnezeu îi umple inima de bucurie.
Nu vorbi nechibzuit și fără rost
1 Păzește‐ți piciorul când mergi în casa lui Dumnezeu și apropie‐te mai bine să asculți decât să aduci jertfa nebunilor: căci ei nu știu că fac rău. 2 Nu te pripi cu gura ta și să nu ți se grăbească inima să rostească ceva înaintea lui Dumnezeu, căci Dumnezeu este în ceruri și tu pe pământ; pentru aceasta cuvintele tale să fie puține! 3 Căci visul vine din mulțimea lucrului și glasul nebunului din mulțimea cuvintelor. 4 Când juruiești o juruință lui Dumnezeu, nu întârzia s‐o plătești, căci el n‐are plăcere de nebuni; plătește ce ai juruit. 5 Mai bine să nu juruiești decât să juruiești și să nu plătești. 6 Nu învoi gurii tale să‐ți tragă carnea în păcat și nu zice înaintea îngerului: A fost o greșeală din neștiință. Pentru ce să se mânie Dumnezeu de glasul tău și să piardă lucrul mâinilor tale? 7 Căci în mulțimea visurilor sunt deșertăciuni ca și în multe vorbe; dar tu, teme‐te de Dumnezeu.
Deșertăciunea bogăției
8 Când vezi apăsarea celui sărac și siluirea judecății și dreptății într‐un ținut, să nu te miri de aceasta; căci Unul mai înalt decât cel înalt privește și sunt alții mai înalți decât ei. 9 Pământul este de folos în toate privințele, chiar împăratul este supus ogorului. 10 Cel ce iubește argintul nu se va sătura de argint; nici cel ce iubește belșugul de venit. Și aceasta este deșertăciune. 11 Când se înmulțesc bunurile, se înmulțesc cei ce le mănâncă; și ce folos are stăpânul lor decât că le privește cu ochii? 12 Dulce este somnul lucrătorului, fie că a mâncat puțin sau mult; dar pe bogat nu‐l lasă să doarmă îmbelșugarea sa. 13 Este un mare rău pe care l‐am văzut sub soare: adică , bogății păstrate spre răul celui ce le stăpânește; 14 și aceste bogății se pierd printr‐o întâmplare rea; și el a născut un fiu și nu este nimic în mâna lui. 15 Cum a ieșit din pântecele mamei sale, gol se va întoarce cum a venit, și nu va lua nimic din toată osteneala sa ca să ducă în mâna lui. 16 Și acesta este un mare rău că în toate privințele cum a venit așa se duce: și ce folos are el că s‐a ostenit în vânt? 17 Și toate zilele lui mănâncă în întuneric și are multă durere și necaz și supărare.
Mulțumirea cu puțin
18 Iată ce am văzut că este bun și frumos pentru cineva: să mănânce și să bea și să vadă binele în toată osteneala cu care se ostenește sub soare, în tot numărul zilelor vieții sale pe care i le‐a dat Dumnezeu; căci aceasta este partea sa. 19 Și orice om de asemenea căruia i‐a dat Dumnezeu bogăție și bunuri și l‐a făcut stăpân să mănânce din ele și să‐și ia partea și să se bucure de osteneala sa: aceasta este un dar al lui Dumnezeu. 20 Căci nu‐și va aduce aminte mult de zilele vieții sale pentru că Dumnezeu îi răspunde la bucuria inimii sale.