1 Da, mi‑am pus inima să caut toate aceste lucruri, am cercetat toate aceste lucruri și am văzut că oamenii drepți și cei înțelepți și faptele lor sunt în mâna lui Dumnezeu, atât dragostea, cât și ura. Oamenii nu știu nimic . Totul înaintea lor este deșertăciune. 2 Tuturor li se întâmplă la fel:
aceeași soartă au și cel drept, și cel nelegiuit,
și cel bun și curat, și cel necurat,
și cel ce aduce jertfă, și cel ce n‑aduce jertfă,
și cel bun, și cel păcătos,
și cel ce jură, și cel ce se teme să jure.
3 Iată răul cel mai mare din tot ce se face sub soare, și anume că aceeași soartă o au toți. De aceea este plină inima oamenilor de răutate și este nebunie în inima lor cât trăiesc, după care ajung printre cei morți. 4 Da, câtă vreme cineva se află printre cei vii, tot mai are nădejde, căci un câine viu face mai mult decât un leu mort.
5 Cei vii știu că vor muri,
dar cei morți nu știu nimic
și nu mai au nicio răsplată,
fiindcă până și amintirea li se uită.
6 Și dragostea lor, și ura lor,
și invidia lor au pierit demult,
iar ei niciodată nu vor mai avea parte
de tot ce se face sub soare.
7 Du‑te, mănâncă‑ți pâinea cu bucurie și bea‑ți vinul cu inimă bună, căci Dumnezeu a găsit deja plăcere în ce faci tu! 8 Hainele să‑ți fie albe în orice vreme și untdelemnul să nu‑ți lipsească de pe cap! 9 Gustă viața cu nevasta pe care o iubești în timpul acestei vieți deșarte pe care ți‑a dat‑o Dumnezeu sub soare, în toate zilele tale deșarte, căci aceasta îți este partea în viață, în mijlocul ostenelii cu care te trudești sub soare. 10 Tot ce găsește mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta, căci în Locuința Morților în care mergi nu mai este nici lucrare, nici socoteală, nici știință, nici înțelepciune!
11 Am mai văzut apoi sub soare
că nu cei iuți câștigă alergarea,
nu cei viteji câștigă războiul,
nu cei înțelepți câștigă pâinea,
nici cei pricepuți – bogăția,
nici cei cunoscători – favoarea,
ci toate atârnă de vremuri și de împrejurări.
12 Căci omul nu‑și cunoaște ceasul:
întocmai ca peștii prinși în mreaja înșelătoare
și ca păsările căzute în laț,
așa sunt înhățați fiii oamenilor de vremea nenorocirii,
când se abate dintr‑odată peste ei.
13 Am mai văzut și această înțelepciune sub soare și mi s‑a părut mare. 14 Era o mică cetate, cu puțini oameni în ea, și a venit asupra ei un rege puternic, a împresurat‑o și a ridicat întărituri mari împotriva ei. 15 În ea se afla un om sărac înțelept, care a scăpat cetatea cu înțelepciunea lui, dar nimeni nu și‑a mai amintit de acel om sărac. 16 Atunci am zis: „Mai bună este înțelepciunea decât tăria, dar înțelepciunea săracului este disprețuită și cuvintele lui nu sunt auzite.”
17 Cuvintele înțelepților spuse în șoaptă se aud mai bine decât strigătele celui ce stăpânește peste nebuni. 18 Înțelepciunea este mai bună decât armele de război, dar un singur păcătos nimicește mult bine.
Toți pier deopotrivă
1 Căci toate acestea mi le‐am pus la inimă, ca să cercetez toate acestea: că drepții și înțelepții și faptele lor sunt în mâna lui Dumnezeu: omul nu știe nici iubirea nici ura; totul este înaintea lui. 2 Totul se întâmplă deopotrivă tuturor : o întâmplare celui drept și celui nelegiuit; celui bun și celui curat și celui necurat; celui ce jertfește și celui ce nu jertfește: cum este cel bun așa și cel păcătos, cel ce jură ca și cel ce se teme de jurământ. 3 Acesta este un rău în tot ce se face sub soare, că un lucru se întâmplă la toți: da, și inima copiilor oamenilor este plină de rău, și nebunia este în inima lor cât trăiesc ei și după aceea se duc la cei morți. 4 Căci pentru cel ce este unit cu cei vii este nădejde; căci un câine viu este mai bun decât un leu mort. 5 Căci cei ce trăiesc știu că vor muri, dar cei morți nu știu nimic și nu mai au nici o plată, căci pomenirea lor se uită. 6 Și iubirea lor și ura lor și pisma lor acum sunt pierdute și ei nu mai au nici o parte în veac, în tot ce se face sub soare. 7 Mergi pe calea ta, mănâncă‐ți pâinea cu bucurie și bea‐ți vinul cu inima veselă, căci de mult Dumnezeu are plăcere de lucrările tale. 8 Totdeauna hainele să‐ți fie albe și pe cap să nu‐ți lipsească untdelemnul. 9 Bucură‐te de viață cu nevasta pe care o iubești în toate zilele vieții deșertăciunii tale, pe care ți le‐a dat sub soare în toate zilele deșertăciunii tale; căci aceasta este partea ta în viață și în osteneala ta cu care te ostenești sub soare. 10 Tot ce găsește mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta; căci nu este nici lucru, nici plan, nici cunoștință, nici înțelepciune în Șeol, unde te duci. 11 M‐am întors și am văzut sub soare că alergarea nu este a celor iuți, nici a celor puternici lupta, nici a înțelepților pâinea și nici a celor cuminți bogăția și nici a celor cu cunoștință harul, ci pe toți îi ajunge vremea și întâmplarea. 12 Căci nici omul nu‐și cunoaște vremea sa: ca peștii care se prind într‐o mreajă rea și ca păsările care se prind în laț, ca ei se prind copiii oamenilor în vremea rea când vine fără veste peste ei. 13 Am văzut și această înțelepciune sub soare și a fost mare pentru mine: 14 era o cetate mică și puțini oameni înăuntru; și a venit împotriva ei un împărat mare și a înconjurat‐o și a zidit împotriva ei întăriri mari. 15 Și s‐a găsit în ea un om sărac înțelept și el a scăpat cetatea cu înțelepciunea sa, dar nimeni nu și‐a adus aminte de acest om sărac. 16 Atunci am zis : Mai bună este înțelepciunea decât tăria; totuși înțelepciunea celui sărac este disprețuită și cuvintele lui nu sunt ascultate. 17 Cuvintele înțelepților ascultate în liniște sunt mai bune decât strigătul celui ce cârmuiește între nebuni. 18 Mai bună este înțelepciunea decât armele de război; dar un singur păcătos strică mult bine.