Israeliții, robi în Egipt
1 Acestea sunt numele fiilor lui Israel care au intrat în Egipt cu Iacov; fiecare a intrat cu familia lui:
2 Ruben, Simeon, Levi, și Iuda,3 Isahar, Zabulon, și Beniamin,4 Dan, Neftali, Gad și Așer.
5 Sufletele ieșite din Iacov erau în total șaptezeci ; Iosif era atunci în Egipt. 6 Apoi Iosif , toți frații lui și toată generația aceea au murit. 7 Iar fiii lui Israel au fost roditori, au crescut la număr, s‑au înmulțit și au ajuns din ce în ce mai puternici, până acolo încât s‑a umplut țara de ei.
8 Apoi, peste Egipt s‑a ridicat un nou împărat, care nu‑l cunoscuse pe Iosif. 9 El a zis poporului său: „Iată , poporul fiilor lui Israel este prea numeros și prea puternic pentru noi. 10 Haideți să ne arătăm iscusiți față de ei, ca nu cumva să se înmulțească în continuare și, dacă s‑ar porni vreun război, să se unească și ei cu vrăjmașii noștri, să lupte împotriva noastră și apoi să iasă din țară .”
11 Apoi au pus peste ei supraveghetori, ca să‑i asuprească prin munci istovitoare. Astfel i‑au zidit ei lui Faraon cetățile‑grânar Pitom și Ramses . 12 Dar cu cât îi asupreau mai mult, cu atât se înmulțeau și creșteau, așa încât pe egipteni i‑a apucat groaza de fiii lui Israel. 13 Atunci, i‑au supus la munci grele, fără milă. 14 Le‑au făcut viața amară prin munci grele la lut și la cărămizi și prin tot felul de lucrări la câmp, prin tot soiul de munci istovitoare la care i‑au supus fără milă.
15 Împăratul Egiptului le‑a vorbit moașelor evreice, ale căror nume erau Șifra și Pua, 16 și le‑a zis: „Când le veți moși pe evreice și le veți vedea pe scaunul de naștere , dacă este băiat, să‑l omorâți, iar dacă este fată, s‑o lăsați să trăiască.” 17 Dar moașele s‑au temut de Dumnezeu și n‑au făcut cum le poruncise împăratul Egiptului, ci au lăsat copiii să trăiască. 18 Împăratul Egiptului le‑a chemat pe moașe și le‑a zis: „De ce ați făcut lucrul acesta și ați lăsat copiii să trăiască?” 19 Moașele i‑au răspuns lui Faraon: „Pentru că evreicele nu sunt ca egiptencele; sunt vânjoase și nasc înainte de venirea moașei.” 20 Dumnezeu le‑a făcut bine moașelor, și poporul s‑a înmulțit și s‑a întărit mult. 21 Pentru că moașele se temuseră de El, Dumnezeu le‑a binecuvântat casele .
22 Atunci, Faraon a dat următoarea poruncă întregului său popor: „Să aruncați în Râu orice băiat care se va naște și să lăsați orice fată să trăiască!”
Înmulțirea Israeliților în Egipt
1 Și acestea sunt numele fiilor lui Israel care intraseră în Egipt; au intrat cu Iacov fiecare și casa lui: 2 Ruben, Simeon, Levi și Iuda; 3 Isahar, Zabulon și Beniamin; 4 Dan și Neftali, Gad și Aser. 5 Și toate sufletele ieșite din coapsele lui Iacov erau șaptezeci de suflete; și Iosif era în Egipt. 6 Și a murit Iosif și toți frații săi și tot neamul acela. 7 Și copiii lui Israel au zămislit și au crescut și s‐au înmulțit și au ajuns foarte tari și se umpluse țara de ei.
Suferințele Israeliților
8 Și peste Egipt s‐a sculat un nou împărat care nu cunoscuse pe Iosif. 9 Și el a zis poporului său: Iată , poporul copiilor lui Israel este mai mare și mai tare decât noi. 10 Veniți să lucrăm înțelepțește cu ei ca să nu se înmulțească și să se întâmple că, de va fi un război, să se unească cu vrăjmașii noștri și să lupte împotriva noastră și să iasă afară din țară. 11 Și au pus peste ei mai mari ca să‐i apese cu sarcinile lor. Și au zidit lui Faraon cetăți cu grânare: Pitom și Ramses. 12 Dar cu cât îi asupreau cu atât se înmulțeau și creșteau; și s‐au îngrozit de copiii lui Israel. 13 Și egiptenii au robit pe copiii lui Israel cu asprime. 14 Și le‐au amărât viața prin muncă grea la lut și la cărămizi și la tot felul de muncă pe câmp; toată munca lor cu care‐i robeau era cu asprime. 15 Și împăratul Egiptului a vorbit moașelor evreice, din care numele uneia era Șifra și numele celeilalte Pua. 16 Și a zis: Când moșiți pe femeile evreice și le vedeți în scaunul de naștere, dacă va fi un fiu, să‐l omorâți, iar dacă va fi fată, să trăiască. 17 Dar moașele s‐au temut de Dumnezeu și n‐au făcut cum le zisese împăratul Egiptului, ci au lăsat vii pe băieți. 18 Și împăratul Egiptului a chemat pe moașe și le‐a zis: Pentru ce ați făcut aceasta și ați lăsat vii pe băieți? 19 Și moașele au zis lui Faraon: Pentru că femeile evreice nu sunt ca egiptencele, căci sunt vânjoase și au născut mai înainte de a veni moașa la ele. 20 Și Dumnezeu a făcut bine moașelor și poporul s‐a înmulțit și a ajuns foarte tare. 21 Și a fost așa : fiindcă moașele s‐au temut de Dumnezeu , el le‐a făcut case. 22 Și Faraon a poruncit la tot poporul său zicând: Pe orice fiu care se va naște să‐l aruncați în râu și pe orice fată lăsați‐o vie.