Urgia a opta: lăcustele
1 DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Du‑te la Faraon , căci Eu am împietrit inima lui și inima slujitorilor lui , ca să fac aceste semne în mijlocul lor 2 și ca să istorisești fiului tău și fiului fiului tău cum i‑am făcut de pomină pe egipteni și ce semne am făcut în mijlocul lor! Și veți cunoaște că Eu sunt DOMNUL.”
3 Moise și Aaron s‑au dus la Faraon și i‑au zis: „Așa vorbește DOMNUL, Dumnezeul evreilor: «Până când te împotrivești să te smerești înaintea Mea? Lasă‑Mi poporul să plece, ca să‑Mi slujească! 4 Dacă nu vrei să‑Mi lași poporul să plece, iată că mâine voi trimite lăcuste pe toată întinderea țării tale . 5 Ele vor acoperi fața pământului, așa încât nu se va mai putea vedea pământul ; vor mânca ce a mai rămas nevătămat, ce v‑a lăsat grindina: toți copacii și ceea ce vă răsare pe ogoare. 6 Vor umple casele tale, casele tuturor slujitorilor tăi și casele tuturor egiptenilor, lucru pe care nu l‑au văzut nici părinții tăi, nici părinții părinților tăi, de când sunt ei pe pământ până în ziua de azi.»” Moise s‑a întors și a ieșit de la Faraon.
7 Slujitorii lui Faraon i‑au zis: „Până când are să fie omul acesta o pacoste pentru noi? Lasă‑i pe oamenii aceștia să plece și să‑I slujească DOMNULUI, Dumnezeului lor! Nu vezi că piere Egiptul?” 8 Așa că i‑au adus înapoi la Faraon pe Moise și pe Aaron. Faraon le‑a zis: „Duceți‑vă și slujiți‑I DOMNULUI, Dumnezeului vostru! Însă cine sunt cei ce vor merge?” 9 Moise i‑a răspuns: „Vom merge cu tinerii noștri și cu bătrânii noștri, cu fiii și cu fiicele noastre, cu turmele noastre și cu vitele noastre, căci vom avea o sărbătoare în cinstea DOMNULUI.” 10 Faraon le‑a zis: „Așa să fie DOMNUL cu voi cum vă voi lăsa eu să plecați pe voi și pe copilașii voștri! Vedeți că este rău ce v‑ați pus în gând! 11 Nu așa, ci mergeți voi, bărbații, și slujiți‑I DOMNULUI, căci așa ați cerut!” Și i‑au izgonit dinaintea lui Faraon.
12 Apoi DOMNUL i‑a zis lui Moise : „Întinde‑ți mâna peste țara Egiptului, ca să vină lăcustele peste țara Egiptului și să mănânce toată iarba pământului, tot ce a lăsat grindina!” 13 Moise și‑a întins toiagul peste țara Egiptului, și DOMNUL a făcut ca toată ziua aceea și toată noaptea peste țară să sufle un vânt dinspre răsărit. Când a venit dimineața, vântul dinspre răsărit adusese lăcustele. 14 Lăcustele au venit peste toată țara Egiptului și s‑au așezat pe toată întinderea Egiptului: atât de multe lăcuste cum n‑au mai fost niciodată până atunci și nici nu vor mai fi altele asemenea. 15 Au acoperit fața întregului pământ, așa încât acesta s‑a întunecat; au mâncat toată verdeața pământului și toate roadele pomilor pe care le lăsase grindina, și n‑a rămas nimic verde din copaci sau din iarba câmpului în toată țara Egiptului. 16 Faraon i‑a chemat în grabă pe Moise și pe Aaron și le‑a zis: „Am păcătuit împotriva DOMNULUI, Dumnezeului vostru, și împotriva voastră. 17 Dar iartă‑mi te rog păcatul, numai de data aceasta, și rugați‑L pe DOMNUL, Dumnezeul vostru, să depărteze de la mine urgia aceasta de moarte!” 18 Moise a ieșit de la Faraon și s‑a rugat DOMNULUI. 19 DOMNUL a făcut să sufle un vânt foarte puternic dinspre apus, care a luat lăcustele și le‑a aruncat în Marea Roșie; n‑a rămas o lăcustă pe toată întinderea Egiptului. 20 DOMNUL a îndârjit inima lui Faraon, și Faraon nu i‑a lăsat pe fiii lui Israel să plece.
Urgia a noua: întunericul de trei zile
21 DOMNUL i‑a zis lui Moise : „Întinde‑ți mâna spre cer, și va fi întuneric peste țara Egiptului, un întuneric așa de gros încât să‑l poți pipăi!” 22 Moise și‑a întins mâna spre cer și a fost întuneric beznă în toată țara Egiptului timp de trei zile. 23 Nu se vedeau unii pe alții, și nimeni nu a ieșit din casă timp de trei zile; dar toți fiii lui Israel aveau lumină în așezările lor. 24 Faraon l‑a chemat pe Moise și i‑a zis: „Duceți‑vă și slujiți‑I DOMNULUI! Numai turmele și vitele voastre să rămână. Copilașii voștri vor putea merge și ei împreună cu voi.” 25 Moise i‑a răspuns: „Chiar dacă ne‑ai da tu însuți jertfele și arderile‑de‑tot pe care le vom aduce DOMNULUI, Dumnezeului nostru, 26 turmele noastre tot ar trebui să meargă cu noi și să nu rămână nicio copită din ele, căci din ele vom lua ca să slujim DOMNULUI, Dumnezeului nostru, și nu știm cum vom sluji DOMNULUI până vom ajunge acolo.” 27 DOMNUL a îndârjit inima lui Faraon, care n‑a vrut să‑i lase să plece. 28 Faraon i‑a zis lui Moise: „Pleacă de la mine! Să nu cumva să‑mi mai vezi fața, căci în ziua în care îmi vei vedea fața, vei muri!” 29 Moise i‑a zis: „Fie cum spui! Nu‑ți voi mai vedea fața.
Lăcustele
1 Și Domnul a zis lui Moise: Intră la Faraon, căci am învârtoșat inima lui și inima robilor lui ca să pun aceste semne ale mele în mijlocul lui 2 și ca să istorisești în urechile fiului tău și ale fiului fiului tău ce am lucrat eu în Egipt și semnele mele pe care le‐am făcut în mijlocul lor: și veți cunoaște că eu sunt Domnul. 3 Și Moise și Aaron au intrat la Faraon și i‐au zis: Așa zice Domnul Dumnezeul evreilor: Până când nu vei voi tu să te smerești înaintea mea? Lasă pe poporul meu să meargă ca să‐mi slujească. 4 Căci dacă nu vrei să lași pe poporul meu, iată mâine voi aduce lăcuste în hotarele tale. 5 Și vor acoperi fața pământului și pământul nu se va putea vedea și vor mânca rămășița care a scăpat, ce v‐a lăsat grindina; și vor mânca orice copac care vă crește pe câmp. 6 Și vor umplea casele tale și casele tuturor robilor tăi și casele tuturor egiptenilor; ceea ce n‐au văzut părinții tăi, nici părinții părinților tăi, din ziua când au fost pe pământ până în ziua aceasta. Și s‐a întors și a ieșit de la Faraon. 7 Și robii lui Faraon i‐au zis: Până când ne va fi acesta o cursă ? Lasă pe oameni să meargă și să slujească Domnului Dumnezeului lor. Tot nu știi că Egiptul este pierdut? 8 Și au întors pe Moise și pe Aaron la Faraon. Și el le‐a zis: Duceți‐vă, slujiți Domnului Dumnezeului vostru! Cine și care vor merge? 9 Și Moise a zis: Vom merge cu tinerii noștri și cu bătrânii noștri, vom merge cu fiii noștri și cu fetele noastre, cu turmele noastre și cu cirezile noastre; căci avem o sărbătoare pentru Domnul. 10 Și el le‐a zis: Așa să fie Domnul cu voi cum vă voi lăsa eu să mergeți pe voi și copiii voștri! Vedeți că răul este înaintea voastră. 11 Nu așa; mergeți deci voi bărbații și slujiți Domnului, căci aceasta doriți. Și au fost goniți dinaintea feței lui Faraon. 12 Și Domnul a zis lui Moise: Întinde‐ți mâna peste țara Egiptului pentru lăcuste ca să se suie peste țara Egiptului și să mănânce toată iarba țării, tot ce a lăsat grindina. 13 Și Moise și‐a întins toiagul peste țara Egiptului și Domnul a adus peste țară un vânt de răsărit toată ziua aceea și toată noaptea. Și a venit dimineața și vântul de răsărit a adus lăcustele. 14 Și lăcustele s‐au suit peste toată țara Egiptului și s‐au așezat în toate hotarele Egiptului foarte apăsătoare; înainte de ele n‐au fost astfel de lăcuste și după ele nu vor fi asemenea. 15 Și au acoperit fața întregii țări și țara s‐a întunecat și au mâncat toată iarba pământului și toată roada pomilor pe care o lăsase grindina și n‐a rămas nicio verdeață pe copaci, nici în iarba câmpului în toată țara Egiptului. 16 Și Faraon a chemat în grabă pe Moise și pe Aaron și a zis: Am păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului vostru și împotriva voastră. 17 Și acum, te rog, iartă‐mi păcatul numai de astă dată și rugați‐vă Domnului Dumnezeului vostru să depărteze de peste mine moartea aceasta. 18 Și a ieșit de la Faraon și s‐a rugat Domnului. 19 Și Domnul a întors un vânt de apus foarte puternic care a ridicat lăcustele și le‐a afundat în Marea Roșie. N‐a rămas o lăcustă în toate hotarele Egiptului. 20 Și Domnul a învârtoșat inima lui Faraon și n‐a lăsat pe copiii lui Israel să meargă.
Întuneric de trei zile
21 Și Domnul a zis lui Moise: Întinde‐ți mâna spre ceruri și va fi întuneric peste țara Egiptului și întunericul se va putea pipăi cu mâna. 22 Și Moise și‐a întins mâna spre ceruri și a fost întuneric gros în toată țara Egiptului trei zile. 23 Nu se vedeau unul pe altul și trei zile niciunul nu s‐a sculat din locul în care era. Dar pentru toți copiii lui Israel era lumină în locuințele lor. 24 Și Faraon a chemat pe Moise și a zis: Mergeți, slujiți Domnului; numai turmele și cirezile voastre să rămână; chiar și pruncii voștri vor merge cu voi. 25 Și Moise a zis: Tu ne vei da și jertfe și arderi de tot în mâinile noastre ca să jertfim Domnului Dumnezeului nostru. 26 Vitele noastre vor merge și ele cu noi, nu va rămânea o unghie, căci din ele vom lua ca să slujim Domnului Dumnezeului nostru și nu știm cum vom sluji Domnului până vom ajunge acolo. 27 Și Domnul a învârtoșat inima lui Faraon și n‐a voit să‐i lase să meargă. 28 Și Faraon i‐a zis: Pleacă de la mine; ferește‐te să‐mi mai vezi fața, căci în ziua când îmi vei vedea fața vei muri. 29 Și Moise a zis: Cum ai vorbit, nu‐ți voi mai vedea fața.