Cele Zece Porunci
1 Atunci, Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte și a zis:
2 „Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul tău, care te‑am scos din țara Egiptului, din casa robiei.
3 nu ai alți dumnezei în afară de Mine.
4 nu‑ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus în cer sau jos pe pământ sau în apele de sub pământ. 5 Să nu te închini lor și să nu le slujești, căci Eu, DOMNUL, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos , care pedepsesc fărădelegea părinților în copii până la a treia și a patra generație a celor ce Mă urăsc, 6 dar Mă îndur până la a mia generație de cei ce Mă iubesc și păzesc poruncile Mele.
7 nu iei în deșert Numele DOMNULUI, Dumnezeului tău, căci DOMNUL nu‑l va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deșert Numele Lui.
8 Adu‑ți aminte de ziua sabatului, ca s‑o sfințești! 9 Șase zile poți să lucrezi și să faci orice lucrare. 10 Dar ziua a șaptea este sabatul închinat DOMNULUI, Dumnezeului tău: să nu faceți nicio lucrare în ea – nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este înăuntrul porților tale. 11 Căci în șase zile a făcut DOMNUL cerul, pământul, marea și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S‑a odihnit; de aceea a binecuvântat DOMNUL ziua sabatului și a sfințit‑o.
12 Cinstește‑i pe tatăl tău și pe mama ta, ca să ți se lungească zilele în țara pe care ți‑o dă DOMNUL, Dumnezeul tău!
13 nu ucizi.
14 nu săvârșești adulter.
15 nu furi.
16 nu depui mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău.
17 nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui – nimic din ce este al aproapelui tău.”
18 Toți fiii lui Israel auzeau tunetele și sunetul șofarului și vedeau fulgerele și muntele fumegând , și la priveliștea aceasta, tremurau și stăteau la depărtare. 19 Ei i‑au zis lui Moise: „Vorbește‑ne tu însuți, și te vom asculta, dar să nu ne mai vorbească Dumnezeu, ca să nu murim!” 20 Moise a zis poporului: „Nu vă temeți, căci Dumnezeu a venit ca să vă pună la încercare și să aveți temerea de El înaintea voastră, așa încât să nu păcătuiți!” 21 Poporul stătea la depărtare, iar Moise s‑a apropiat de norul întunecat în care era Dumnezeu.
Legi privitoare la altare
22 DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Așa să le vorbești fiilor lui Israel: «Voi ați văzut că v‑am vorbit din cer. 23 Să nu vă faceți alături de Mine dumnezei de argint; nici dumnezei de aur să nu vă faceți. 24 Să‑Mi faceți un altar de pământ, pe care să vă jertfiți arderile‑de‑tot și jertfele‑de‑pace , oile și boii. În orice loc în care Îmi voi aduce aminte de Numele Meu, voi veni la voi și vă voi binecuvânta. 25 Dacă‑Mi veți face un altar de piatră, să nu‑l zidiți din pietre cioplite, căci, dacă vă veți pune unealta pe piatră, o veți profana. 26 Să nu urcați la altarul Meu pe trepte, ca să nu vi se vadă goliciunea pe el.»
Cele zece porunci
1 Și Dumnezeu a vorbit toate aceste cuvinte zicând: 2 Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te‐am scos din țara Egiptului, din casa de robi. 3 n‐ai alți dumnezei înaintea feței mele. 4 nu‐ți faci chip cioplit, nicio asemănare a ceea ce este în ceruri sus și a ceea ce este pe pământ jos și a ceea ce este în apele de sub pământ. 5 nu te închini înaintea lor și să nu le slujești; căci eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos , care cercetez nelegiuirea părinților în copii, în neamul al treilea și al patrulea al celor ce mă urăsc; 6 și care arăt îndurare față de miile celor ce mă iubesc și păzesc poruncile mele. 7 nu iei în deșert numele Domnului Dumnezeului tău. Căci Domnul nu va socoti nevinovat pe cel ce va lua în deșert numele său. 8 Adu‐ți aminte de ziua Sabatului ca s‐o sfințești. 9 Șase zile vei lucra și‐ți vei face lucrul. 10 Dar ziua a șaptea este sabatul Domnului Dumnezeului tău; nu vei face niciun lucru, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici dobitocul tău, nici străinul de loc al tău care este înăuntrul porților tale. 11 Căci în șase zile Domnul a făcut cerurile și pământul, marea și tot ce este în ele, și în ziua a șaptea s‐a odihnit; pentru aceea Domnul a binecuvântat ziua Sabatului și a sfințit‐o. 12 Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta ca să ți se lungească zilele în țara pe care ți‐o dă Domnul Dumnezeul tău. 13 nu ucizi 14 nu preacurvești. 15 nu furi. 16 nu mărturisești mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău. 17 nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici ceva din ce este al aproapelui tău.
Spaima poporului. Legea altarului
18 Și tot poporul a văzut tunetele și flacările și sunetul trâmbiței și muntele fumegând . Și poporul a văzut; și s‐au cutremurat și au stat departe. 19 Și au zis lui Moise: Vorbește tu cu noi și vom asculta dar să nu vorbească Dumnezeu cu noi ca să nu murim. 20 Și Moise a zis poporului: Nu vă temeți, căci Dumnezeu a venit ca să vă cerce și ca temerea lui să fie înaintea fețelor voastre ca să nu păcătuiți. 21 Și poporul a stat departe și Moise s‐a apropiat de negura în care era Dumnezeu. 22 Și Domnul a zis lui Moise: Așa vei zice copiilor lui Israel: Ați văzut că am vorbit cu voi din ceruri . 23 Să nu vă faceți dumnezei de argint alături de mine și să nu vă faceți dumnezei de aur. 24 Să‐mi faci un altar de pământ și pe el să jertfești arderile tale de tot și jertfele tale de pace, oile tale și boii tăi. În orice loc unde voi pune amintirea numelui meu voi veni la tine și te voi binecuvânta . 25 Și dacă‐mi vei face un altar de piatră, să nu‐l zidești din pietre cioplite; căci dacă‐ți vei pune fierul ascuțit peste el, l‐ai pângărit. 26 Și să nu te sui pe trepte la altarul meu ca să nu ți se descopere goliciunea pe el.