Urgia a cincea: ciuma vitelor
1 DOMNUL i‑a zis lui Moise : „Du‑te la Faraon și spune‑i: «Așa vorbește DOMNUL, Dumnezeul evreilor: ‘Lasă‑Mi poporul să plece, ca să‑Mi slujească! 2 Dacă nu vrei să‑l lași să plece și încă îl mai oprești, 3 iată că mâna DOMNULUI va fi împotriva turmelor tale care sunt pe câmp: împotriva cailor, a măgarilor, a cămilelor, a vitelor și a oilor, și va fi o ciumă foarte grea. 4 Dar DOMNUL va face deosebire între vitele lui Israel și vitele egiptenilor, așa că nu va pieri nimic din tot ce este al fiilor lui Israel.’»” 5 DOMNUL a hotărât vremea, zicând: „Mâine va face DOMNUL lucrul acesta în țară.” 6 Și DOMNUL a făcut lucrul acesta chiar a doua zi . Toate vitele egiptenilor au pierit, dar n‑a pierit niciuna din vitele fiilor lui Israel. 7 Faraon a trimis să afle: și iată că nu pierise niciuna din vitele lui Israel. Dar inima lui Faraon s‑a împietrit și n‑a lăsat poporul să plece.
Urgia a șasea: bubele
8 DOMNUL le‑a zis lui Moise și lui Aaron: „Umpleți‑vă mâinile cu cenușă din cuptor, iar Moise s‑o arunce spre cer, înaintea lui Faraon! 9 Ea se va preface în pulbere peste toată țara Egiptului și va cauza niște bube umflate și bășici pe oameni și pe vite în toată țara Egiptului.” 10 Ei au luat cenușă din cuptor și s‑au înfățișat înaintea lui Faraon. Moise a aruncat‑o spre cer, și ea a cauzat niște bube și bășici usturătoare pe oameni și pe vite. 11 Iar vrăjitorii nu s‑au putut arăta înaintea lui Moise din pricina bubelor, căci bubele erau și pe vrăjitori, ca pe toți egiptenii. 12 DOMNUL a îndârjit inima lui Faraon, și Faraon n‑a ascultat de ei , după cum îi spusese DOMNUL lui Moise.
Urgia a șaptea: grindina și focul
13 DOMNUL i‑a zis lui Moise : „Trezește‑te dis‑de‑dimineață, înfățișează‑te înaintea lui Faraon și spune‑i: «Așa vorbește DOMNUL, Dumnezeul evreilor: ‘Lasă‑Mi poporul să plece, ca să‑Mi slujească, 14 fiindcă, de data aceasta, voi trimite toate urgiile Mele împotriva inimii tale, împotriva slujitorilor tăi și a poporului tău, ca să știi că nimeni nu este ca Mine pe tot pământul! 15 Dacă Mi‑aș fi întins mâna chiar acum și v‑aș fi lovit cu ciumă pe tine și pe poporul tău, ați fi fost nimiciți de pe pământ. 16 Totuși, te‑am lăsat să rămâi în picioare ca să‑ți arăt puterea Mea, așa încât Numele Meu să fie vestit pe tot pământul. 17 Dacă te mai ridici împotriva poporului Meu și dacă nu‑l lași să plece, 18 iată că, mâine, la ceasul acesta, va bate o grindină așa de grea, cum n‑a mai fost în Egipt din ziua întemeierii lui și până azi. 19 Așadar, pune‑ți la adăpost vitele și tot ce ai pe câmp! Orice om și orice vită care se va găsi pe câmp și nu va fi la adăpost în casă va fi bătut de grindină și va pieri.’»” 20 Aceia dintre slujitorii lui Faraon care s‑au temut de Cuvântul DOMNULUI și‑au grăbit slujitorii și vitele la adăpost. 21 Dar aceia care nu au pus la inimă Cuvântul DOMNULUI și‑au lăsat slujitorii și vitele pe câmp.
22 DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Întinde‑ți mâna spre cer, și va bate grindina în toată țara Egiptului, peste oameni, peste vite și peste toată iarba câmpului!” 23 Moise și‑a întins toiagul spre cer, și DOMNUL a trimis tunete și grindină. A venit foc pe pământ, și DOMNUL a făcut să bată grindina peste țara Egiptului. 24 A bătut grindina, și focul se amesteca cu grindina; grindina era așa de grea, cum n‑a mai fost ca aceea în tot Egiptul de când s‑a format ca popor. 25 Grindina a nimicit, în toată țara Egiptului, tot ce era pe câmp, de la oameni până la vite; a nimicit și toată iarba câmpului și a frânt toți copacii de pe câmp. 26 Numai în ținutul Goșen, unde erau fiii lui Israel, n‑a bătut grindina.
27 Faraon a trimis să‑i cheme pe Moise și pe Aaron și le‑a zis: „De data aceasta am păcătuit ; DOMNUL este drept, iar eu și poporul meu suntem vinovați. 28 Rugați‑vă DOMNULUI să înceteze tunetele lui Dumnezeu și grindina! Vă voi lăsa să plecați și nu veți mai fi opriți.” 29 Moise i‑a zis: „Când voi ieși din cetate, voi ridica mâinile spre DOMNUL, tunetele vor înceta și nu va mai bate grindina, ca să știi că pământul este al DOMNULUI. 30 Dar știu că tu și slujitorii tăi tot nu vă veți teme de DOMNUL Dumnezeu.”
31 Inul și orzul se prăpădiseră, pentru că orzul tocmai dăduse în spic, iar inul era în floare. 32 Dar grâul și ovăzul nu se stricaseră, pentru că ele erau mai târzii. 33 Moise a plecat de la Faraon afară din cetate, și‑a ridicat mâinile spre DOMNUL, iar tunetele și grindina au încetat și ploaia n‑a mai căzut pe pământ. 34 Când Faraon a văzut că ploaia, grindina și tunetele au încetat, iarăși a păcătuit și atât el, cât și slujitorii lui și‑au împietrit inima. 35 Așadar, inima lui Faraon s‑a îndârjit și nu i‑a lăsat pe fiii lui Israel să plece, după cum spusese DOMNUL prin Moise.
Ciuma vitelor
1 Și Domnul a zis lui Moise : Intră la Faraon și spune‐i: Așa zice Domnul Dumnezeul Evreilor. Lasă pe poporul meu să meargă ca să‐mi slujească! 2 Căci, dacă nu vei voi să‐i lași și‐i vei mai ținea, 3 iată mâna Domnului va fi peste vitele care sunt în câmpii, peste cai, peste măgari, peste cămile, peste boi și peste oi; va fi o ciumă foarte mare. 4 Și Domnul va deosebi între vitele lui Israel și între vitele Egiptului și nimic nu va muri din tot ce este al copiilor lui Israel. 5 Și Domnul a pus un soroc zicând: Mâine va face Domnul aceasta în țară. 6 Și Domnul a făcut aceasta a doua zi și toate vitele Egiptului au murit, dar niciuna din vitele copiilor lui Israel n‐a murit. 7 Și Faraon a trimis și iată niciuna din vitele Israeliților nu murise. Dar inima lui Faraon s‐a învârtoșat și n‐a lăsat pe popor să meargă.
Bubele
8 Și Domnul a zis lui Moise și lui Aaron: Luați‐vă mâinile pline cu cenușă din cuptor și Moise s‐o împrăștie spre ceruri înaintea ochilor lui Faraon. 9 Și se va face pulbere măruntă peste toată țara Egiptului și se vor face bube ieșind în bășici peste om și peste dobitoc în toată țara Egiptului. 10 Și au luat cenușă din cuptor și au stătut înaintea lui Faraon și Moise a împrăștiat‐o spre ceruri și s‐a făcut bube cu bășici ieșind pe om și pe dobitoc. 11 Și ghicitorii n‐au putut sta înaintea lui Moise din pricina bubelor, căci bubele erau pe ghicitori și pe toți egiptenii. 12 Și Domnul a învârtoșat inima lui Faraon și nu i‐a ascultat, după cum zisese Domnul lui Moise.
Grindina și focul
13 Și Domnul a zis lui Moise: Scoală‐te dis de dimineață și stai înaintea lui Faraon și zi‐i: Așa zice Domnul Dumnezeul evreilor: Lasă pe poporul meu să meargă și să‐mi slujească! 14 Căci de astă dată trimit toate rănile mele în inima ta și peste robii tăi și peste poporul tău ca să cunoști că nu este nimeni ca mine peste tot pământul. 15 Căci acum mi‐am întins mâna și te‐am bătut cu ciumă pe tine și pe poporul tău și ai fost pierdut de pe fața pământului. 16 Dar cu adevărat pentru aceasta te‐am lăsat să stai, ca să‐ți arăt puterea mea și ca numele meu să fie vestit în tot pământul. 17 Te mai înalți tu împotriva poporului meu ca să nu‐l lași să meargă? 18 Iată mâine pe vremea aceasta voi face să ploaie grindină foarte mare cum n‐a fost în Egipt din ziua în care a fost întemeiat și până astăzi. 19 Și acum trimite să adune toate vitele tale și tot ce ai pe câmp; căci grindina va cădea peste orice om și orice dobitoc care se vor afla pe câmp și nu vor fi strânși în case și vor muri. 20 Cel ce s‐a temut de cuvântul Domnului dintre robii lui Faraon și‐a scăpat robii și vitele în casă. 21 Dar cel ce nu și‐a îndreptat inima la cuvântul Domnului și‐a lăsat robii și vitele pe câmp. 22 Și Domnul a zis lui Moise: Întinde‐ți mâna spre ceruri ca să fie grindină în toată țara Egiptului peste oameni și peste dobitoace și peste toată iarba câmpului în țara Egiptului. 23 Și Moise și‐a întins toiagul spre ceruri și Domnul a trimis tunete și grindină și focul umbla pe pământ. Și Domnul a plouat grindină peste țara Egiptului. 24 Și a fost grindină și foc amestecat în grindină foarte mare cum n‐a fost în toată țara Egiptului de când a ajuns un neam. 25 Și grindina a bătut în toată țara Egiptului tot ce era pe câmp de la om până la dobitoc; grindina a bătut toată iarba câmpului și a stricat orice copac de pe câmp. 26 Numai în ținutul Gosen unde erau copiii lui Israel n‐a fost grindină. 27 Și Faraon a trimis și a chemat pe Moise și pe Aaron și le‐a zis: Am păcătuit de astă dată; Domnul este drept, iar eu și poporul meu suntem răi. 28 Rugați‐vă Domnului și să fie destul atâtea tunete ale lui Dumnezeu și grindină și vă voi lăsa să mergeți și nu veți mai rămânea. 29 Și Moise i‐a zis: Când voi ieși din cetate, îmi voi întinde mâinile către Domnul, tunetele vor înceta și nu va mai fi grindină ca să cunoști că pământul este al Domnului. 30 Dar tu și robii tăi știu că încă nu vă temeți de Domnul Dumnezeu. 31 Și inul și orzul au fost bătute, căci orzul dăduse în spic și inul înflorise. 32 Și grâul și alacul nu s‐au stricat pentru că erau târzii. 33 Și Moise a ieșit de la Faraon afară din cetate și și‐a întins mâinile spre Domnul și tunetele și grindina au încetat și ploaia n‐a mai turnat pe pământ. 34 Și Faraon a văzut că ploaia și tunetele și grindina încetaseră, și a păcătuit înainte și și‐a învârtoșat inima el și robii săi. 35 Și inima lui Faraon s‐a învârtoșat și n‐a lăsat pe copiii lui Israel să meargă, după cum zisese Domnul prin Moise.