Dumnezeu îi făgăduiește un fiu lui Avraam
1 DOMNUL i S‑a arătat lui Avraam la stejarii lui Mamre, pe când acesta ședea la intrarea cortului, în zăduful zilei. 2 Avraam și‑a ridicat ochii , s‑a uitat și, iată, trei bărbați stăteau în picioare în văzul lui. Când i‑a zărit, a alergat în întâmpinarea lor de la intrarea cortului și s‑a plecat până la pământ. 3 Apoi a zis: „Domnul meu , dacă am căpătat trecere în ochii tăi, nu‑l ocoli, te rog, pe robul tău! 4 Îngăduie să se aducă puțină apă, spălați‑vă picioarele și odihniți‑vă sub copacul acesta, 5 iar eu am să aduc o bucată de pâine , ca să prindeți la inimă , și apoi veți merge mai departe, căci de aceea v‑ați abătut pe lângă robul vostru.” „Să faci precum ai zis”, i‑au răspuns ei.
6 Avraam s‑a dus repede în cort la Sara și i‑a zis: „Ia repede trei măsuri de făină aleasă, frământă și fă turte!” 7 Și Avraam a alergat la vite, a luat un vițel tânăr și bun și i l‑a dat unui slujitor să‑l gătească repede. 8 Apoi a luat unt și lapte, împreună cu vițelul pe care‑l gătise, și le‑a pus înaintea lor. Iar el a rămas în picioare lângă ei, sub copac, în timp ce ei mâncau.
9 Ei l‑au întrebat: „Unde este Sara, nevasta ta?” „Iat‑o în cort ”, a răspuns Avraam . 10 Unul din ei a zis: „La anul, pe vremea aceasta, Mă voi întoarce negreșit la tine și, iată, Sara , nevasta ta, va avea un fiu!” Sara asculta la intrarea cortului, chiar în spatele Lui. (11 Avraam și Sara erau bătrâni, înaintați în zile, iar Sara de mult nu mai avea rânduiala femeilor .) 12 Sara a râs în sinea ei, zicând: „Acum , când am îmbătrânit, să mă mai aștept la desfătări? Și‑apoi, și domnul meu este bătrân.”
13 DOMNUL i‑a spus lui Avraam: „De ce a râs Sara, zicând: «Cu adevărat să mai pot naște eu, care sunt bătrână?» 14 Este oare ceva prea greu pentru DOMNUL? La vremea hotărâtă Mă voi întoarce la tine, și Sara va avea un fiu.” 15 Sara a tăgăduit, zicând: „N‑am râs!”, căci i se făcuse frică. Dar El a zis: „Ba da, ai râs!”
Avraam mijlocește pentru Sodoma
16 Când bărbații aceia s‑au ridicat să plece, s‑au uitat în vale spre Sodoma, iar Avraam a plecat cu ei, să‑i petreacă . 17 Atunci, DOMNUL a zis: „Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac? 18 Avraam va ajunge negreșit un neam mare și puternic și în el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului. 19 Căci l‑am ales ca să poruncească fiilor săi și casei sale să țină calea DOMNULUI, făcând dreptate și judecată, pentru ca DOMNUL să aducă peste Avraam ceea ce a făgăduit.” 20 DOMNUL a zis: „Strigătul împotriva Sodomei și Gomorei este așa de mare, și păcatul lor, atât de greu, 21 încât Mă voi coborî să văd dacă au făcut într‑adevăr potrivit strigătului care a ajuns la Mine; iar dacă nu va fi așa, voi ști .” 22 Bărbații s‑au îndepărtat și s‑au dus spre Sodoma, în timp ce Avraam încă stătea înaintea DOMNULUI.
23 Avraam s‑a apropiat și a zis: „Vei nimici Tu oare pe cel drept împreună cu cel nelegiuit? 24 Poate că în mijlocul cetății sunt cincizeci de oameni drepți: oare vei nimici și nu vei cruța Tu cetatea aceea câtă vreme sunt cei cincizeci de oameni drepți în mijlocul ei? 25 Departe de Tine să faci o asemenea faptă, să omori pe cel drept împreună cu cel nelegiuit și piară cel drept precum cel nelegiuit! Departe de Tine! Oare Judecătorul întregului pământ nu va face judecată dreaptă ?” 26 DOMNUL a zis: „Dacă voi găsi în Sodoma cincizeci de oameni drepți în mijlocul cetății, voi cruța tot locul de dragul lor.”
27 Avraam a luat din nou cuvântul și a zis: „Iată , îndrăznesc să vorbesc Stăpânului meu, eu, care sunt praf și cenușă. 28 Poate că vor lipsi cinci din cei cincizeci de oameni drepți: de cei cinci lipsă , vei nimici Tu oare toată cetatea?” Și DOMNUL a zis: „N‑o voi nimici dacă voi găsi acolo patruzeci și cinci de oameni drepți.”
29 Avraam I‑a vorbit mai departe și a zis: „Poate se vor găsi acolo patruzeci.” Și DOMNUL a zis: „De dragul celor patruzeci, n‑o voi nimici.”
30 Avraam a zis: „Să nu Se mânie Stăpânul meu dacă voi mai vorbi. Poate se vor găsi acolo treizeci!” Și DOMNUL a zis: „N‑o voi nimici dacă voi găsi acolo treizeci.”
31 Avraam a zis: „Iată, îndrăznesc să vorbesc Stăpânului meu. Poate se vor găsi acolo douăzeci.” DOMNUL i‑a răspuns: „De dragul celor douăzeci, n‑o voi nimici.”
32 Avraam a zis: „Să nu Se mânie Stăpânul meu dacă voi mai vorbi o singură dată! Poate se vor găsi acolo numai zece!” Atunci DOMNUL a zis: „De dragul celor zece, n‑o voi nimici.”
33 După ce a isprăvit de vorbit lui Avraam, DOMNUL a plecat, iar Avraam s‑a întors la locuința lui.
Făgăduința nașterii lui Isaac
1 Și Domnul i s‐a arătat la stejarii lui Mamre când ședea la intrarea cortului său în arșița zilei. 2 Și el și‐a ridicat ochii și s‐a uitat și iată trei bărbați stăteau înaintea lui. Și când i‐a văzut, a alergat în întâmpinarea lor de la intrarea cortului și s‐a plecat până la pământ. 3 Și a zis: Doamne, dacă am aflat acum har în ochii tăi, nu trece, rogu‐te, de la robul tău. 4 Să se aducă acum puțină apă și să vă spălați picioarele și să vă odihniți sub copac. 5 Și voi aduce o bucată de pâine și întăriți‐vă inima; apoi veți merge mai departe ; căci de aceea v‐ați abătut pe la robul vostru. Și ei au zis: Fă așa cum ai zis. 6 Și Avraam s‐a dus repede în cort la Sara și a zis: Ia repede trei măsuri de floarea făinii, frământă și fă turte. 7 Și Avraam a alergat la cireadă și a luat un vițel tânăr și bun și l‐a dat tânărului și s‐a grăbit să‐l pregătească. 8 Și a luat unt și lapte și vițelul pe care‐l pregătise și l‐a pus înaintea lor. Și el sta lângă ei sub copac și ei mâncau. 9 Și ei i‐au zis: Unde este Sara, nevasta ta? Și el a zis: Iată , în cort. 10 Și el a zis : Mă voi întoarce negreșit la tine la anul pe vremea aceasta și iată , Sara, nevasta ta, va avea un fiu. Și Sara asculta la intrarea cortului care era în dosul lui. 11 Și Avraam și Sara erau bătrâni, înaintați în zile; Sara încetase să mai aibă după obiceiul femeilor. 12 Și Sara a râs în sine zicând : După ce am îmbătrânit să mai am eu poftă și domnul meu bătrân și el? 13 Și Domnul a zis lui Avraam: Pentru ce a râs Sara zicând: Cu adevărat să mai nasc eu bătrână? 14 Este ceva prea greu pentru Domnul ? La anul pe vremea aceasta mă voi întoarce la tine și Sara va avea un fiu. 15 Și Sara a tăgăduit zicând: N‐am râs! Căci se temea. Și el a zis: Nu; ci ai râs.
Avraam mijlocește pentru Sodoma
16 Și bărbații s‐au sculat de acolo și s‐au uitat spre Sodoma și Avraam mergea cu ei să‐i petreacă. 17 Și Domnul a zis : Să ascund eu de Avraam ce fac? 18 Și Avraam va fi în adevăr un neam mare și tare și toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în el. 19 Căci l‐am cunoscut că va porunci copiilor săi și casei sale după el să țină calea Domnului, să facă dreptate și judecată ca Domnul să aducă peste Avraam ce a vorbit despre el. 20 Și Domnul a zis: Pentru că strigătul Sodomei și Gomorei este mare și pentru că păcatul lor este foarte greu, 21 mă voi pogorî acum, și voi vedea dacă au făcut în totul după strigătul care a venit la mine; și dacă nu , voi ști. 22 Și bărbații s‐au întors de acolo și au mers spre Sodoma și Avraam stătea încă înaintea Domnului. 23 Și Avraam s‐a apropiat și a zis : Vei prăpădi tu și pe cel drept cu cel rău? 24 Poate că sunt cincizeci de drepți în cetate: vei prăpădi ta și nu vei cruța locul pentru cei cincizeci de drepți care sunt în el? 25 Departe de tine să faci așa să ucizi pe cel drept cu cel rău și cel drept să fie ca cel rău; departe de tine ! Oare nu va face dreptate judecătorul întregului pământ? 26 Și Domnul a zis : Dacă voi afla în Sodoma cincizeci de drepți în cetate, atunci voi cruța tot locul pentru aceștia. 27 Și Avraam a răspuns și a zis : Iată acum am cutezat să vorbesc Domnului eu care sunt pulbere și cenușă. 28 Poate că vor lipsi cinci din cei cincizeci de drepți: vei prăpădi tu toată cetatea pentru cei cinci? Și el a zis: Nu voi prăpădi dacă voi afla acolo patruzeci și cinci. 29 Și el i‐a mai vorbit iarăși zicând: Poate că se vor afla acolo patruzeci! Și el a zis: N‐o voi face pentru cei patruzeci. 30 Și el a zis: Să nu se mânie Domnul și voi vorbi: poate că se vor afla acolo treizeci! Și el a zis: N‐o voi face dacă voi afla acolo treizeci. 31 Și el a zis: Iată acum am cutezat să vorbesc Domnului: poate că se vor afla acolo douăzeci. Și el a zis: Pentru cei douăzeci n‐o voi prăpădi. 32 Și el a zis: Oh, să nu se mânie Domnul și voi mai vorbi numai de astă dată! Poate că zece se vor afla acolo. Și el a zis: N‐o voi prăpădi pentru cei zece. 33 Și Domnul s‐a dus după ce a încetat să mai vorbească cu Avraam. Și Avraam s‐a întors la locul său.