Credința
1 Și credința este realitatea lucrurilor nădăjduite, dovada lucrurilor care nu se văd. 2 Datorită ei au primit cei din vechime o bună mărturie.
3 Prin credință înțelegem că lumea a fost creată prin Cuvântul lui Dumnezeu, așa că ce se vede n‑a fost făcut din lucruri care se văd.
4 Prin credință I‑a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât cea a lui Cain. Prin ea a primit el mărturie că este drept, căci Dumnezeu a primit darurile lui; prin ea el încă vorbește, chiar dacă este mort.
5 Prin credință a fost strămutat Enoh , ca să nu vadă moartea, și n‑a mai fost de găsit, pentru că l‑a strămutat Dumnezeu, dar înainte de strămutarea lui a primit mărturia că Îi este plăcut lui Dumnezeu. 6 Fără credință este cu neputință să‑I fim plăcuți. Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El există și că îi răsplătește pe cei ce‑L caută.
7 Prin credință Noe , înștiințat fiind despre lucruri care încă nu se vedeau și cuprins de o teamă sfântă, a pregătit o arcă pentru mântuirea casei sale; prin credință a osândit lumea și a ajuns moștenitor al dreptății care se capătă prin credință.
8 Prin credință Avraam , când a fost chemat să plece într‑un loc pe care urma să‑l ia drept moștenire, a ascultat și a plecat fără să știe încotro merge. 9 Prin credință a peregrinat el prin țara făgăduinței ca printr‑un ținut străin și a locuit în corturi ca Isaac și Iacov, care erau moștenitori împreună cu el ai aceleiași făgăduințe. 10 Căci el aștepta cetatea care are temelii tari , al cărei meșter și ziditor este Dumnezeu. 11 Prin credință Avraam , deși Sara era stearpă, a primit putere să zămislească în ciuda vârstei trecute, fiindcă L‑a socotit vrednic de încredere pe Cel ce făcuse făgăduința. 12 De aceea, dintr‑un singur om , și acela aproape mort, s‑au născut urmași în mare număr, ca stelele cerului, ca nisipul de pe țărmul mării, care nu se poate număra.
13 În credință au murit toți aceștia, fără să fi primit lucrurile făgăduite; doar le‑au văzut de departe, le‑au salutat și au mărturisit că sunt străini și călători pe pământ. 14 Cei ce vorbesc astfel dau de înțeles că sunt în căutarea unei patrii. 15 Dacă le‑ar fi stat gândul la cea din care ieșiseră, ar fi avut vreme să se întoarcă. 16 Dar ei își doresc o patrie mai bună, adică una cerească. De aceea lui Dumnezeu nu‑I este rușine să Se numească Dumnezeul lor, căci le‑a pregătit o cetate.
17 Prin credință l‑a adus Avraam pe Isaac jertfă , când a fost pus la încercare; el, care primise făgăduințele , se pregătea să‑l aducă jertfă pe singurul său fiu , 18 despre care se spusese:
În Isaac sămânța ta va avea un nume.
19 Socotea că Dumnezeu poate să‑l învie și din morți, drept care l‑a primit înapoi ca înviat din morți.
20 Prin credință i‑a binecuvântat Isaac pe Iacov și pe Esau cu privire la lucrurile viitoare.
21 Prin credință Iacov, când trăgea să moară, i‑a binecuvântat pe fiecare din fiii lui Iosif și s‑a închinat, rezemat pe vârful toiagului său .
22 Prin credință Iosif, când i s‑a apropiat sfârșitul, a pomenit de ieșirea fiilor lui Israel din Egipt și a dat porunci cu privire la oasele sale.
23 Prin credință Moise a fost ascuns trei luni de părinții lui după naștere, pentru că vedeau că era frumos copilul și nu s‑au lăsat înspăimântați de porunca împăratului.
24 Prin credință Moise , când s‑a făcut mare, n‑a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, 25 ci a ales mai degrabă să sufere cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului. 26 El socotea că ocara lui Hristos este o bogăție mai mare decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii ațintiți spre răsplătire .
27 Prin credință a părăsit Egiptul , fără să se teamă de mânia împăratului, pentru că era neabătut, ca și când L‑ar fi avut înaintea ochilor pe Cel Nevăzut. 28 Prin credință a sărbătorit Paștele și a făcut stropirea cu sânge, pentru ca Nimicitorul să nu se atingă de cei întâi născuți ai lor. 29 Prin credință au străbătut ei Marea Roșie ca pe uscat, în timp ce egiptenii, când au încercat s‑o treacă , au fost înghițiți. 30 Prin credință au căzut zidurile Ierihonului după ce au fost înconjurate șapte zile. 31 Prin credință n‑a pierit desfrânata Rahav împreună cu cei care n‑au crezut, căci ea le‑a primit pe iscoade cu bunăvoință .
32 Și câte aș mai putea zice, însă nu mi‑ar ajunge vremea dacă aș vrea să povestesc despre Ghedeon , Barac , Samson , Iefta , David , Samuel și profeți! 33 Prin credință au biruit împărății, au făcut dreptate, au dobândit făgăduințe, au închis gurile leilor, 34 au stins puterea focului, au scăpat de ascuțișul sabiei, s‑au vindecat de boală , au fost viteji în luptă, au pus pe fugă oștirile străine. 35 Femeile i‑au primit înapoi pe cei care muriseră și care au înviat; unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n‑au vrut să primească izbăvirea și au fost torturați . 36 Alții au suferit batjocuri și biciuiri, ori chiar lanțuri și temniță, 37 au fost uciși cu pietre, tăiați în două cu fierăstrăul , au murit uciși de sabie, au pribegit îmbrăcați cu cojoace și în piei de capră, lipsiți, prigoniți, chinuiți – 38 ei, de care lumea nu era vrednică – rătăcind prin pustietăți, în munți, prin peșteri și prin crăpăturile pământului . 39 Toți aceștia, deși au fost apreciați pentru credința lor , n‑au primit ce le fusese făgăduit, 40 căci Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să nu ajungă ei la desăvârșire fără noi.
Credința
1 Iar credința este încredințarea despre cele nădăjduite, o dovadă despre lucrurile ce nu sunt văzute. 2 Căci prin ea au căpătat mărturie bătrânii. 3 Prin credință pricepem că veacurile au fost întocmite prin Cuvântul lui Dumnezeu, încât ceea ce este văzut n‐a fost făcut din cele ce se arată.
Pilde de credință
4 Prin credință Abel a adus lui Dumnezeu o mai bună jertfă decât Cain, prin care a primit mărturia că este drept, Dumnezeu mărturisind în privința darurilor lui; și prin ea el deși a murit vorbește încă. 5 Prin credință Enoh a fost strămutat ca să nu vadă moartea și n‐a fost aflat, pentru că Dumnezeu îl strămutase. Căci mai înainte de strămutarea sa a primit mărturia că a plăcut lui Dumnezeu: 6 Și fără credință nu este cu putință a‐i plăcea; pentru că cel ce se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că el este și că este răsplătitorul celor ce‐l caută. 7 Prin credință Noe , după ce a fost înștiințat de Dumnezeu despre cele ce nu se vedeau încă, fiind cuprins de o teamă sfântă, a pregătit o corabie pentru mântuirea casei sale, prin care a osândit lumea și s‐a făcut moștenitor al dreptății , care este potrivit credinței.
Pilda lui Avraam și a Sarei
8 Prin credință Avraam , fiind chemat, s‐a supus ca să iasă la locul pe care avea să‐l ia ca moștenire și a ieșit neștiind încotro merge. 9 Prin credință a stat vremelnic în țara făgăduinței, ca într‐o țară străină, locuind în corturi, cu Isaac și Iacov, împreună moștenitori cu el ai aceleiași făgăduințe, 10 căci aștepta cetatea care are temelii , al cărei meșter și ziditor este Dumnezeu. 11 Prin credință chiar și Sara a primit putere spre întemeiere de sămânță și afară din vremea cuvenită a vârstei, fiindcă a socotit credincios pe cel ce a făgăduit. 12 Pentru aceea și de la unul singur și încă amorțit, au fost născuți oameni în mulțime ca stelele cerului și ca nisipul fără număr care este pe țărmul mării. 13 Aceștia toți au murit în credință, neluând cu ei făgăduințele, ci văzându‐le de departe și urându‐le bun venit și mărturisind că sunt străini și călători pe pământ. 14 Căci cei ce zic unele ca acestea arată că ei caută cu stăruință o patrie. 15 Și într‐adevăr, dacă aveau în minte pe aceea din care ieșiseră, aveau vreme ca să se întoarcă. 16 Dar acum doresc una mai bună, adică cerească. Pentru aceea Dumnezeu nu se rușinează de ei ca să fie numit Dumnezeul lor; căci le‐a pregătit o cetate. 17 Prin credință Avraam a adus jertfă pe Isaac, când a fost încercat; și el, care primise cu bucurie făgăduințele, aducea jertfă pe singurul născut, 18 el căruia i s‐a și zis: În Isaac ți se va numi sămânța! 19 Socotind că Dumnezeu este puternic ca să scoale și dintre cei morți; de unde în pildă l‐a și primit înapoi.
Pilda lui Isaac, Iacov și Iosif
20 Prin credință Isaac a binecuvântat pe Iacov și pe Esau, chiar cu privire la cele ce aveau să vină. 21 Prin credință Iacov a binecuvântat , când era să moară, pe fiecare din fiii lui Iosif și s‐a închinat rezemat pe vârful toiagului său. 22 Prin credință Iosif , când i s‐a apropiat sfârșitul, a pomenit despre ieșirea copiilor lui Israel și a dat poruncă în privința oaselor sale.
Pilda lui Moise
23 Prin credință Moise , după ce a fost născut, a fost ascuns trei luni de părinții lui, pentru că au văzut că băiatul era frumos și nu s‐au temut de porunca împăratului. 24 Prin credință Moise , când s‐a făcut mare, n‐a primit să fie numit fiul fiicei lui Faraon, 25 alegând mai bine să sufere răul cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile pentru o vreme ale păcatului, 26 socotind ocara lui Hristos mai mare bogăție decât comorile Egiptului; căci se uita la răsplătire . 27 Prin credință a părăsit Egiptul, netemându‐se de mânia împăratului; căci a stăruit ca văzând pe cel ce nu se vede. 28 Prin credință a făcut Paștile și stropirea sângelui, ca cel ce pierdea pe cei întâi‐născuți să nu atingă pe ai lor. 29 Prin credință au trecut prin Marea Roșie ca pe pământ uscat; pe când egiptenii, făcând încercare cu ea, au fost înghițiți.
Pilda curvei Rahav
30 Prin credință zidurile Ierihonului au căzut, după ce au fost înconjurate șapte zile. 31 Prin credință Rahav curva n‐a pierit împreună cu cei neascultători, fiindcă primise cu pace pe iscoditori. 32 Și ce să mai zic? Căci nu‐mi va ajunge vremea dacă istorisesc despre Ghedeon , Barac , Samson , Ieftaie , despre David și Samuel și despre proroci, 33 care prin credință au biruit împărății, au lucrat dreptate, au dobândit făgăduințe, au astupat gurile leilor, 34 au stins puterea focului, au scăpat de ascuțișuri de sabie, s‐au împuternicit din slăbiciune , s‐au făcut tari în război, au făcut să plece tabere de străini; 35 femeile au primit prin înviere pe morții lor, iar alții întinși pe roată au fost chinuiți , neprimind răscumpărarea, ca să dobândească o mai bună înviere; 36 iar alții au fost încercați prin batjocuriri și biciuiri, ba încă prin legături și temniță; 37 au fost uciși cu pietre, au fost fierăstruiți, au fost ispitiți, au murit de moarte cu sabia, au umblat încoace și încolo în piei de oaie, în piei de capră; fiind în lipsă, necăjiți, suferind răul, 38 (ei, de care lumea nu era vrednică) au rătăcit în pustii și în munți și în peșteri și în crăpăturile pământului. 39 Și aceștia toți, deși au primit mărturie prin credința lor, n‐au luat cu sine făgăduința, 40 Dumnezeu având în vedere mai dinainte ceva mai bun pentru noi, ca ei să nu ajungă la desăvârșire fără noi.