1 Efraim se străduiește în vânt
și aleargă după vântul de răsărit;
zilnic el sporește minciuna și violența,
face legământ cu Asiria
și duce untdelemn în Egipt.

2 DOMNUL este în ceartă cu Iuda
și‑l va pedepsi pe Iacov după purtarea lui;
îi va răsplăti după faptele lui.
3 Din pântecele mamei a vrut să ia locul fratelui său ,
și prin puterea lui a luptat cu Dumnezeu.
4 S‑a luptat cu Îngerul și a fost biruitor,
a plâns și s‑a rugat de El.
Domnul ne‑a întâlnit la Betel ,
acolo a vorbit El cu noi.
5 DOMNUL este Dumnezeul Oștirilor;
DOMNUL este numele Lui de neuitat .

6 Tu dar întoarce‑te la Dumnezeul tău,
păstrează credincioșia și dreapta hotărâre
și nădăjduiește mereu în Dumnezeul tău!

7 Negustorul Efraim are în mâini un cântar fals;
îi place să stoarcă bani
8 și zice: „Cu adevărat m‑am îmbogățit,
am agonisit avere;
în toată truda mea nu mi s-ar putea găsi
vreo vină sau vreun păcat.”

9 „Dar Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul tău,
încă din țara Egiptului;
Te voi face să locuiești iarăși în corturi,
ca în zilele de sărbătoare!
10 Le-am vorbit profeților;
le‑am înmulțit vedeniile
și am spus pilde prin profeți.”

11 Dacă galaadiții s-au dedat la nelegiuire,
negreșit vor ajunge de nimic.
Cei ce jertfesc boi la Ghilgal ,
ca și altarele lor, sunt ca niște murdării
pe brazdele unui ogor.

12 Iacov se refugiase în câmpia Aram,
Israel a slujit pentru o nevastă ,
pentru o femeie a făcut de pază,
13 dar printr‑un profet l-a scos DOMNUL
pe Israel din Egipt;
printr‑un profet a fost păzit Israel .
14 Amarnic L-a mâniat Efraim pe Domnul ,
de aceea El va aduce asupra lui sângele vărsat ;
Stăpânul său îi va întoarce ocara .
O pildă pentru poporul său
1 Efraim paște vânt și urmărește vântul de la răsărit; toată ziua înmulțește minciunile și pustiirea; și ei fac legământ cu Asiria și untdelemnul este dus în Egipt. 2 Domnul are o ceartă cu Iuda și va cerceta pe Iacov după căile lui și‐i va răsplăti după faptele lui. 3 În pântece el a apucat călcâiul fratelui său și în tăria sa s‐a luptat cu Dumnezeu. 4 Da, s‐a luptat cu Îngerul și l‐a biruit; el a plâns și i‐a făcut cerere, l‐a aflat în Betel și acolo a vorbit cu noi. 5 Și Domnul Dumnezeul oștirilor, — Domnul este amintirea lui . 6 De aceea întoarce‐te la Dumnezeul tău. Păzește îndurarea și judecata și așteaptă pe Dumnezeul tău necurmat. 7 El este un negustor, în mâna lui sunt cumpene de înșelăciune, iubește să înșele. 8 Și Efraim a zis: Totuși am ajuns bogat, mi‐am dobândit putere: în toate ostenelile mele nu vor găsi în mine nicio nelegiuire care să fie păcat. 9 Dar eu sunt Domnul Dumnezeul tău din țara Egiptului; te voi face iarăși să locuiești în corturi ca în zilele de sărbători mari. 10 Eu am vorbit prorocilor și am înmulțit vedeniile și prin proroci am vorbit în asemănări. 11 Dacă Galaad este nelegiuire, cu adevărat ei sunt deșertăciune. În Ghilgal jertfesc tauri și altarele lor sunt ca grămezi de pietre pe brazdele țarinelor. 12 Și Iacov a fugit în câmpia Aramului și Israel a slujit pentru o nevastă și pentru o nevastă a păzit oi. 13 Și Domnul a suit pe Israel printr‐un proroc din Egipt și printr‐un proroc a fost păstrat. 14 Efraim l‐a întărâtat foarte amar, de aceea și sângele lui va fi lăsat asupra lui și Domnul lui îi va întoarce ocara lui.