Dorința lui Israel de a se pocăi
1 „Veniți să ne întoarcem la DOMNUL!
El ne‑a sfâșiat și tot El ne va vindeca ;
El ne‑a lovit și tot El ne va lega rănile.
2 El ne va învia în două zile;
a treia zi ne va ridica,
vom trăi înaintea Lui și-L vom cunoaște .
3 Să ne grăbim să-L cunoaștem pe DOMNUL,
al Cărui răsărit este sigur ca zorile!
El va veni la noi ca ploaia ,
ca ploaia târzie, care udă pământul!”
Judecata lui Dumnezeu
4 Ce să‑ți fac, Efraime?
Ce să‑ți fac, Iudo?
Credincioșia voastră este ca norul de dimineață
și ca roua care trece degrabă.
5 Iată de ce îi cioplesc prin profeți ,
îi omor cu vorbele gurii Mele,
și judecata Mea va ieși ca lumina!
6 Credincioșie voiesc, nu jertfe ,
și cunoaștere de Dumnezeu, nu arderi‑de‑tot!
7 Dar ei au călcat legământul ca Adam
și, vai, cum M-au înșelat !
8 Galaadul este o cetate de răufăcători;
în urma ei sunt numai dâre de sânge.
9 Ca o ceată de tâlhari care-i pândesc pe trecători,
așa este clica preoților .
Săvârșesc omoruri pe drumul Sihemului:
da, pun la cale mișelii.
10 Grozave lucruri am văzut în casa lui Israel :
acolo este desfrâul lui Efraim,
acolo s-a făcut necurat Israel
11 și chiar Iuda și-a pregătit un seceriș.

Când să schimb soarta poporului Meu,
Pedeapsa duce la pocăință
1 Veniți și să ne întoarcem la Domnul: căci el a sfâșiat și el ne va vindeca; el a lovit și el ne va lega rana. 2 După două zile ne va însufleți: a treia zi ne va scula și vom trăi înaintea feței lui. 3 Și vom cunoaște , vom urma a cunoaște pe Domnul; ieșirea lui este sigură ca zorile dimineții și va veni la noi ca ploaia , ca ploaia târzie care adapă pământul. 4 Ce să‐ți fac, Efraime? Ce să‐ți fac, Iudo? căci bunătatea voastră este ca norul de dimineață și trece ca roua de dimineață. 5 De aceea i‐am cioplit prin proroci ; i‐am ucis prin cuvintele gurii mele… și judecata mea iese ca lumina. 6 Căci milă voiesc și nu jertfă ; și cunoștința de Dumnezeu mai mult decât arderile de tot. 7 Dar ei au călcat legământul ca Adam; acolo s‐au purtat necredincios cu mine. 8 Galaad este cetatea lucrătorilor nelegiuirii, ea este plină de urme de sânge. 9 Și cum pândește pe cineva o ceată de hoți, așa ucide tagma preoților pe drumul Sihemului, de făptuiesc rușini. 10 Am văzut un lucru de groază în casa lui Israel: acolo este curvia lui Efraim; Israel s‐a pângărit. 11 Și pentru tine, Iudo, este hotărât un seceriș, când voi întoarce robia poporului meu.