Regii învinși de Moise
1 Aceștia sunt regii pe care i‑au bătut fiii lui Israel și a căror țară au luat‑o în stăpânire de cealaltă parte a Iordanului, spre răsăritul soarelui, de la Valea Arnonului până la muntele Hermon, cu toată Arava de la răsărit:
2 Sihon , regele amoriților, care locuia la Heșbon și a cărui stăpânire se întindea de la Aroer (care este pe malul Văii Arnonului), cuprindea mijlocul acestei văi și jumătate din Galaad, până la Valea Iabocului, hotarul fiilor lui Amon, 3 de la Arava până la marea Chinerot , la răsărit, și până la Marea Aravei (Marea Sărată ), la răsărit, spre Bet‑Ieșimot, și către miazăzi, până la poalele muntelui Pisga.
4 Og , regele Bașanului , din rămășița refaimilor, care locuia la Aștarot și la Edrei 5 și care stăpânea peste muntele Hermon, peste Salca , peste tot Bașanul, până la hotarul gheșuriților și al maacatiților și până la jumătatea Galaadului, adică până la hotarul cu Sihon, regele Heșbonului.
6 Moise , robul DOMNULUI, și fiii lui Israel i‑au biruit. Și Moise , robul DOMNULUI, le‑a dat țara în stăpânire rubeniților, gadiților și unei jumătăți din seminția lui Manase.
Regii învinși de Iosua
7 Aceștia sunt regii țării pe care i‑au bătut Iosua și fiii lui Israel dincoace de Iordan, la apus, de la Baal‑Gad, în Valea Libanului, până la Muntele Pleșuv, care se înalță spre Seir . Iosua le‑a dat țara lor în stăpânire semințiilor lui Israel, după cum erau ele împărțite 8 în munte , în Șefela, în Arava, pe costișe, în pustiu și în Neghev: țara hitiților , a amoriților, a canaaniților, a fereziților, a hiviților și a iebusiților:
9 regele Ierihonului, unu;regele din Ai, lângă Betel, unu;10 regele Ierusalimului, unu;regele Hebronului, unu;11 regele Iarmutului, unu;regele Lachișului, unu;12 regele Eglonului, unu;regele Ghezerului , unu;13 regele Debirului , unu;regele Ghederului, unu;14 regele Hormei, unu;regele Aradului, unu;15 regele Libnei , unu;regele Adulamului, unu;16 regele Machedei , unu;regele Betelului , unu;17 regele Tapuahului, unu;regele Heferului , unu;18 regele Afecului, unu;regele Șaronului , unu;19 regele Madonului, unu;regele Hațorului , unu;20 regele Șimron‑Meronului , unu;regele Acșafului, unu;21 regele Taanacului, unu;regele Meghidoului, unu;22 regele Chedeșului , unu;regele Iocneamului, în Carmel, unu;23 regele Dorului, de pe colinele Dorului , unu;regele Goiimului , în Ghilgal , unu;24 regele Tirței, unu.În total, treizeci și unu de regi.
Lista împăraților înfrânți
1 Și aceștia sunt împărații țării, pe care i‐au bătut copiii lui Israel și au luat în stăpânire țara lor dincolo de Iordan, spre soare‐răsare, de la Valea Arnonului până la muntele Hermon și toată câmpia spre răsărit: 2 pe Sihon , împăratul amoriților, care locuiau în Hesbon și domnia de la Aroer, care este pe malul văii Arnon și de la mijlocul văii și peste jumătate din Galaad până la râul Iaboc, hotarul copiilor lui Amon 3 și câmpia până la marea Chineret spre răsărit și până la marea câmpiei, Marea Sărată, spre răsărit, pe calea către Bet‐Ieșimot și la miazăzi, sub poalele muntelui Pisga; 4 și hotarul lui Og, împăratul Basanului, din rămășița uriașilor , care locuia în Aștarot și în Edrei 5 și domnia peste muntele Hermon și peste Salca și peste tot Basanul, până la hotarul Gheșuriților și Maacatiților și peste jumătate din Galaad, hotarul lui Sihon, împăratul Hesbonului. 6 Moise, robul Domnului, și copiii lui Israel i‐au bătut și Moise, robul Domnului , a dat‐o spre stăpânire rubeniților, gadiților și la jumătate din seminția lui Manase. 7 Și aceștia sunt împărații țării pe care i‐au bătut Iosua și copiii lui Israel dincoace de Iordan spre apus, de la Baal‐Gad, în valea Libanului până la muntele Halac, care se înalță către Seir . Și Iosua a dat‐o în stăpânire semințiilor lui Israel după împărțirile lor. 8 În munte și în șes, și în câmpie și la poalele munților și în pustie și în miazăzi: pe hetit , pe amorit, pe cananit, pe ferezit, pe hevit și pe iebusit: 9 împăratul Ierihonului, unul ; împăratul Aiului, care este lângă Betel, unul; 10 împăratul Ierusalimului, unul; împăratul Hebronului, unul; 11 împăratul Iarmutului, unul; împăratul Lachisului, unul; 12 împăratul Eglonului, unul; împăratul Ghezerului, unul; 13 împăratul Debirului, unul; împăratul Ghederului, unul; 14 împăratul Hormei, unul; împăratul Aradului, unul; 15 împăratul Libnei, unul; împăratul Adulamului, unul; 16 împăratul Machedei, unul ; împăratul Betelului, unul; 17 împăratul Tapuahului, unul; împăratul Hefierului , unul; 18 împăratul Afecului, unul; împăratul Lașaronului, unul; 19 împăratul Madonului, unul; împăratul Hațorului, unul; 20 împăratul Șimron‐Meronului, unul; împăratul Acșafului, unul; 21 împăratul Taanacului, unul; împăratul Meghidoului, unul; 22 împăratul Chedeșului , unul; împăratul Iocneamului în Carmel, unul; 23 a împăratul Dorului în înălțimea de la Dor, unul; împăratul Goimului în Ghilgal, unul; 24 împăratul Tirței, unul. Toți împărații erau treizeci și unu.