Teritoriile care n‑au fost cucerite
1 Iosua era bătrân, înaintat în vârstă. DOMNUL i‑a zis atunci: „Tu ai îmbătrânit, ai înaintat în vârstă, iar țara care mai rămâne de cucerit este foarte mare. 2 Iată țara care a rămas de cucerit : toate ținuturile filistenilor și tot ținutul gheșuriților , 3 de la Șihor , care este în fața Egiptului, până la hotarul Ecronului, la miazănoapte, ținut socotit canaanit și stăpânit de cei cinci domnitori ai filistenilor – din Gaza, Așdod, Așchelon, Gat și Ecron – și de aviții 4 de la miazăzi; toată țara canaaniților și Meara , care este a sidonienilor, până la Afec , până la hotarul amoriților ; 5 ținutul ghebaliților și tot Libanul spre răsăritul soarelui, de la Baal‑Gad, la poalele muntelui Hermon, până la Lebo‑Hamat; 6 toți locuitorii muntelui, de la Liban până la Misrefot‑Maim , toți sidonienii. Eu îi voi dezmoșteni dinaintea fiilor lui Israel. Numai împarte țara aceasta lui Israel, cum ți‑am poruncit! 7 Împarte acum țara aceasta ca moștenire pentru cele nouă seminții și pentru jumătate din seminția lui Manase!”
Împărțirea țării de la răsăritul Iordanului
8 Rubeniții și gadiții, cu cealaltă jumătate din seminția lui Manase , și‑au primit moștenirea pe care le‑a dat‑o Moise dincolo de Iordan, la răsărit, cum le‑a dat‑o Moise, robul DOMNULUI: 9 de la Aroer, care este pe marginea Văii Arnonului, și de la cetatea care este în mijlocul văii, tot șesul de la Medeba , până la Dibon; 10 toate cetățile lui Sihon, regele amoriților, care domnea la Heșbon, până la hotarul fiilor lui Amon; 11 Galaadul , ținutul gheșuriților și al maacatiților, tot muntele Hermon și tot Bașanul, până la Salca; 12 tot regatul lui Og în Bașan, care domnea în Aștarot și în Edrei și care era din rămășița refaimilor. Moise i‑a biruit pe acești regi și le‑a luat stăpânirea. 13 Dar fiii lui Israel nu i‑au dezmoștenit pe gheșuriți și pe maacatiți, ci oamenii din Gheșur și Maacat au locuit în mijlocul lui Israel până în ziua de azi.
14 Numai seminției lui Levi nu i‑a dat Moise parte de moștenire. Arderile aduse DOMNUL, Dumnezeul lui Israel, acestea au fost moștenirea lui, cum îi spusese El.
15 Moise îi dăduse o parte de moștenire seminției fiilor lui Ruben, după clanurile lor. 16 Ei au avut ca ținut al lor: de la Aroer , care este pe marginea Văii Arnonului, și cetatea care este în mijlocul văii, toată câmpia de lângă Medeba, 17 Heșbonul și toate cetățile lui din câmpie, Dibonul, Bamot‑Baalul, Bet‑Baal‑Meonul, 18 Iahațul , Chedemotul, Mefaatul, 19 Chiriataimul , Sibma , Țeret‑Hașaharul, pe muntele văii, 20 Bet‑Peorul, poalele muntelui Pisga, Bet‑Ieșimotul, 21 toate cetățile câmpiei și tot regatul lui Sihon, regele amoriților, care domnea la Heșbon. Moise i‑a biruit în luptă pe el și pe domnitorii Madianului – Evi, Rechem, Țur, Hur și Reva –, care îi erau supuși lui Sihon, locuind în țară. 22 Între cei pe care i‑au ucis cu sabia fiii lui Israel se afla și ghicitorul Balaam , fiul lui Beor. 23 Hotarul ținutului fiilor lui Ruben era Iordanul. Aceasta era moștenirea fiilor lui Ruben, după clanurile lor, cu cetățile și satele lor.
24 Moise îi dăduse o parte seminției lui Gad, fiilor lui Gad, după clanurile lor. 25 Ținutul lor era Iazerul, toate cetățile Galaadului, jumătate din țara fiilor lui Amon până la Aroer, față în față cu Raba , 26 de la Heșbon până la Ramat‑Mițpe și Betonim, de la Mahanaim până la hotarul Lodebarului 27 și, în vale, Bet‑Haramul , Bet‑Nimra, Sucotul și Țafonul, o rămășiță a regatului lui Sihon, regele Heșbonului, având ca hotar Iordanul până la marginea mării Chineret , de cealaltă parte a Iordanului, la răsărit. 28 Aceasta este moștenirea fiilor lui Gad, după clanurile lor, cu cetățile și satele lor.
29 Moise îi dăduse o parte de moștenire jumătății seminției lui Manase; le‑a fost dată fiilor lui Manase, după clanurile lor. 30 Ținutul lor a fost: de la Mahanaim, tot Bașanul, tot regatul lui Og, regele Bașanului, și toate așezările lui Iair din Bașan, șaizeci de cetăți. 31 Jumătate din Galaad, Aștarot și Edrei, cetăți din regatul lui Og, în Bașan, le‑au fost date fiilor lui Machir, fiul lui Manase, adică unei jumătăți dintre fiii lui Machir, după clanurile lor. 32 Acestea sunt moștenirile date de Moise, pe când era în câmpiile Moabului, de cealaltă parte a Iordanului, în fața Ierihonului, la răsărit.
33 Dar seminției lui Levi Moise nu i‑a dat nicio moștenire; DOMNUL, Dumnezeul lui Israel, este moștenirea lui, cum îi spusese El.
Împărțirea țării
1 Și Iosua era bătrân, înaintat în zile, și Domnul i‐a zis: Tu ești bătrân, înaintat în zile și mai rămâne foarte mult pământ de stăpânit. 2 Acesta este pământul ce mai rămâne: toate ținuturile filistenilor și toți gheșuriții 3 de la Șihor, care este înaintea Egiptului, până la hotarul Ecronului spre miazănoapte; el se socotește ca al cananitului ; cinci domni ai filistenilor: cel din Gaza și cel din Asdod, cel din Ascalon, cel din Gat, cel din Ecron; și pe aviți; 4 la miazăzi toată țara cananiților și Meara care este a sidoniților, pănă la Afec , până la hotarul amoriților; 5 și țara ghibliților și tot Libanul spre soare‐răsare, de la Baal‐Gad la piciorul muntelui Hermon până la intrarea în Hamat; 6 toți locuitorii ținutului muntos de la Liban până la Misrefot‐Maim, toți Sidoniții, eu îi voi alunga dinaintea copiilor lui Israel; numai împarte‐o prin sorț ca moștenire lui Israel, cum ți‐am poruncit. 7 Și acum împarte țara aceasta, ca moștenire celor nouă seminții și la jumătatea seminției lui Manase. 8 Cu el rubeniții și gadiții și‐au luat moștenirea lor pe care le‐a dat‐o Moise, dincolo de Iordan, spre răsărit, după cum le‐a dat Moise, robul Domnului; 9 de la Aroer, care este pe malul râului Arnon și cetatea care este în mijlocul râului și tot podișul Medeba până la Dibon; 10 a și toate cetățile lui Sihon, împăratul amoriților, care domnea în Hesbon până la hotarul copiilor lui Amon; 11 și Galaadul și hotarul gheșuriților și maacatiților și tot muntele Hermon și tot Basanul până la Salca, 12 toată împărăția lui Og în Basan, care domnia în Aștarot și în Edrei, el a rămas din rămășița uriașilor; și Moise i‐a bătut și i‐a alungat. 13 Și copiii lui Israel n‐au alungat pe gheșuriți și pe maacatiți, și Gheșur și Maaca locuiesc în mijlocul lui Israel până în ziua de astăzi. 14 Numai seminției lui Levi nu i‐a dat moștenire; jertfele cu foc ale Domnului Dumnezeului lui Israel sunt moștenirea lor, după cum le zisese el. 15 Și Moise a dat seminției copiilor lui Ruben, după familiile lor. 16 Și hotarul lor a fost de la Aroer care este pe malul râului Arnon și cetatea care este în mijlocul râului și toată câmpia de lângă Medeba; 17 Hesbonul și toate cetățile sale care sunt în câmpie: Dibonul și Bamot‐Baalul și Bet‐Baal‐Meonul, 18 și Iahaț și Chedemotul și Mefaatul 19 și Chiriataimul și Sibma și Țeret‐Hașaharul, în muntele văii, 20 și Bet‐Peorul și poalele lui Pisga și Bet‐Ieșimotul 21 și toate cetățile câmpiei și toată împărăția lui Sihon, împăratul amoriților, care domnea la Hesbon , pe care l‐a bătut Moise, pe el și pe mai marii Madianului, pe Evi și pe Rechem și pe Țur și pe Hur și pe Reba, căpetenii ale lui Sihon, locuitori ai țării. 22 Și copiii lui Israel au omorât cu sabia pe Balaam, fiul lui Beor, ghicitorul, între cei uciși de ei. 23 Și hotarul copiilor lui Ruben a fost Iordanul și malul lui. Aceasta este moștenirea copiilor lui Ruben, după familiile lor, cetățile și satele lor. 24 Și Moise a dat seminției lui Gad, copiilor lui Gad, după familiile lor. 25 Și hotarul lor a fost: Iaezer și toate cetățile Galaadului și jumătate din țara copiilor lui Amon până la Aroer, care este în dreptul Rabei ; 26 și de la Hesbon până la Ramat‐Mițpe și Betonim și de la Mahanaim până la hotarul Debirului; 27 și în vale, Bet‐Haramul și Bet‐Nimra și Sucotul și Țafonui, rămăsița împărăției lui Sihon, împăratul Hesbonului, Iordanul și malul până la capătul mării Chineret, dincolo de Iordan spre răsărit. 28 Aceasta este moștenirea copiilor lui Gad, după familiile lor, cetățile și satele lor. 29 Și Moise a dat jumătății din seminția lui Manase și jumătății din seminția copiilor lui Manase după familiile lor. 30 Hotarul lor a fost de la Mahanaim, tot Basanul, toată împărăția lui Og, împăratul Basanului, și toate târgurile lui Iair, care sunt în Basan, șaizeci de cetăți. 31 Și jumătate din Galaad și Aștarotul și Edreiul, cetățile împărăției lui Og în Basan, erau ale copiilor lui Machir, fiul lui Manase, a jumătății fiilor lui Machir, după familiile lor. 32 Acestea sunt cele pe care le‐a împărțit Moise ca moștenire în câmpiile Moabului, dincolo de Iordan, la Ierihon spre răsărit. 33 Dar Moise n‐a dat moștenire seminției lui Levi; Domnul Dumnezeul lui Israel este moștenirea lor , după cum le zisese el.