Plângerile 2

1 Cum a acoperit Domnul cu mânia sa cu nor pe fiica Sionului! A aruncat din ceruri pe pământ frumusețea lui Israel și nu și‐a adus aminte în ziua mâniei sale de așternutul picioarelor sale! 2 Domnul a înghițit toate locuințele lui Iacov și n‐a cruțat . A surpat în mânia sa cetățuile fiicei lui Iuda; le‐a aruncat la pământ, a pângărit împărăția și pe mai marii săi. 3 În aprinderea mâniei a tăiat orice corn al lui Israel: și‐a tras înapoi dreapta dinaintea vrăjmașului și a ars în Iacov ca para focului: mistuie de jur împrejur. 4 Și‐a întins arcul ca un vrăjmaș, a stat cu dreapta sa ca un potrivnic și a ucis tot ce era plăcut ochiului în cortul fiicei Sionului. Și‐a vărsat mânia ca un foc. 5 Domnul a fost ca un vrăjmaș, a înghițit pe Israel; i‐a înghițit toate palatele, i‐a dărâmat cetățuile și a înmulțit fiicei lui Iuda suspinul și geamătul. 6 A răsturnat locașul său ca pe al unei grădini, a stricat locul adunării sale. Domnul a făcut să se uite în Sion ziua de sărbătoare și sabatul și în urgia mâniei sale a disprețuit pe împărat și pe preot. 7 Domnul a lepădat altarul său, a urât locașul său sfințit; a dat în mâna vrăjmașului zidurile palatelor sale; ei au scos strigăte în casa Domnului ca în zi de adunare de sărbătoare. 8 Domnul și‐a pus de gând să strice zidul fiicei Sionului; a întins funia, nu și‐a tras mâna de la înghițire; și a făcut să jelească zidul dinafară și zidul dinăuntru: amândouă lâncezesc. 9 Porțile lui s‐au cufundat în pământ; i‐a pierdut și i‐a sfărâmat zăvoarele; împăratul său și mai marii săi sunt între neamuri unde legea nu este; și prorocii lui nu găsesc vedenie de la Domnul. 10 Bătrânii fiicei Sionului șed la pământ, tac; și‐au presărat cenușă pe cap, sunt încinși cu saci. Fecioarele Ierusalimului își pleacă și ele capul la pământ. 11 Ochii mi se mistuie în lacrimi, măruntaiele îmi ard, ficatul mi s‐a vărsat pe pământ de prăpădirea fiicei poporului meu. Căci copiii și sugarii au leșinat în ulițele cetății. 12 Ei zic către mamele lor: Unde este grâul și vinul?, leșinând în ulițele cetății ca cei greu răniți și vărsându‐și sufletul în sânul mamelor lor. 13 Ce mărturie să‐ți aduc? Cu ce să te asemăn, fiică a Ierusalimului? Cu cine să te alătur, ca să te mângâi, fecioară, fiica Sionului? Căci spărtura ta este mare, ca marea: cine te va vindeca? 14 Prorocii tăi au văzut pentru tine deșertăciune și nebunie și nu ți‐au descoperit nelegiuirea ca să‐ți întoarcă robia. Ci au văzut pentru tine cuvinte de deșertăciune și de amăgire. 15 Toți trecătorii bat din palme la tine, șuieră și clatină din cap la fiica Ierusalimului zicând : Aceasta‐i cetatea de care se zicea: Desăvârșită în frumusețe , Bucuria întregului pământ? 16 Toți vrăjmașii tăi și‐au deschis gura larg împotriva ta, șuieră și scrâșnesc din dinți zicând: Am înghițit‐o, da, aceasta‐i ziua pe care am așteptat‐o! Am aflat‐o, am văzut‐o ! 17 Domnul a făcut ce și‐a pus de gând; a împlinit cuvântul său pe care l‐a poruncit din zile de demult. A răsturnat și n‐a cruțat și a făcut ca vrăjmașul să se bucure de tine ; a înălțat cornul potrivnicilor tăi. 18 Inima lor a strigat către Domnul: O, zid al fiicei Sionului, varsă lacrimi zi și noapte ca un pârâu; nu‐ți da odihnă, să nu înceteze lumina ochilor tăi! 19 Scoală‐te , strigă noaptea la începutul străjilor; varsă‐ți inima ca apa înaintea feței Domnului. Ridică‐ți mâinile spre el pentru viața pruncilor tăi care leșină de foame la colțul tuturor ulițelor. 20 Vezi, Doamne, și privește cui ai făcut astfel! Să mănânce oare femeile rodul lor, pe pruncii pe care‐i poartă în brațe? Să fie uciși în locașul sfințit al Domnului preotul și prorocul? 21 Copilul și bătrânul zac la pământ pe ulițe, fecioarele mele și tinerii mei au căzut de sabie. I‐ai ucis în ziua mâniei tale, ai junghiat și n‐ai cruțat. 22 Ai chemat spaimele mele din toate părțile ca într‐o zi de adunare de sărbătoare și nimeni n‐a scăpat, nici n‐a rămas în ziua mâniei Domnului. Pe cei ce i‐am purtat în brațe și i‐am crescut i‐a nimicit vrăjmașul meu.