Cel mai mare în Împărăția cerurilor
(Marcu 9:33‑37. Luca 9:46‑48)
1 În ceasul acela , ucenicii s‑au apropiat de Isus și I‑au zis: „Cine este mai mare în Împărăția cerurilor?” 2 Iar El a chemat un copilaș, l‑a pus în mijlocul lor 3 și le‑a zis: „Adevărat vă spun că, dacă nu vă veți schimba și nu vă veți face ca niște copilași, nu veți intra nicidecum în Împărăția cerurilor. 4 Așadar, cine se va smeri ca acest copilaș va fi cel mai mare în Împărăția cerurilor. 5 Și cine primește un copilaș ca acesta în Numele Meu pe Mine Mă primește.
Prilejurile de păcătuire
(Marcu 9:42‑48. Luca 17:1‑2)
6 Dar dacă cineva îl va face să păcătuiască pe unul dintre acești micuți care cred în Mine, ar fi mai de folos pentru el să i se atârne o piatră de moară de gât și să fie scufundat în adâncul mării. 7 Vai de lume, din pricina prilejurilor de păcătuire! Trebuie să vină și prilejuri de păcătuire, dar vai de omul prin care vine prilejul de păcătuire! 8 Dacă mâna ta sau piciorul tău te fac să cazi în păcat, taie‑le și aruncă‑le de la tine! Este mai bine pentru tine să intri în viață șchiop sau ciung decât să ai două mâini sau două picioare și să fii aruncat în focul veșnic. 9 Și dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate‑l și aruncă‑l de la tine! Este mai bine pentru tine să intri în viață cu un singur ochi decât să ai doi ochi și să fii aruncat în gheena de foc.
Pilda cu oaia rătăcită
(Luca 15:3‑7)
10 Vedeți să nu disprețuiți pe vreunul dintre acești micuți, căci vă spun că îngerii lor din ceruri privesc necontenit fața Tatălui Meu, care este în ceruri!
[ 11 Fiindcă Fiul Omului a venit să mântuiască ce era pierdut.] 12 Ce credeți? Dacă un om are o sută de oi și i se rătăcește una din ele, nu le va lăsa el pe cele nouăzeci și nouă pe munți și va merge s‑o caute pe cea rătăcită? 13 Și dacă ajunge s‑o găsească, adevărat vă spun că se bucură de ea mai mult decât de cele nouăzeci și nouă care nu s‑au rătăcit. 14 Tot astfel, nu este voia Tatălui vostru din ceruri să se piardă vreunul din acești micuți.
Împăcarea cu fratele care greșește
(Luca 17:3)
15 Dacă fratele tău greșește împotriva ta, du‑te și mustră‑l între tine și el! Dacă te ascultă, l‑ai câștigat pe fratele tău. 16 Dacă nu te ascultă, mai ia cu tine pe încă unul sau doi, pentru ca din gura a doi sau trei martori să se întărească orice vorbă ! 17 Dacă nu‑i ia în seamă, spune‑l bisericii; și dacă nu ia în seamă nici biserica, să fie pentru tine ca păgânul și ca vameșul!
18 Adevărat vă spun: ce veți lega pe pământ va fi legat și în cer și ce veți dezlega pe pământ va fi dezlegat și în cer. 19 Iarăși vă spun: dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu, care este în ceruri. 20 Căci acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor.”
Pilda robului nemilostiv
21 Atunci, Petru s‑a apropiat de El și I‑a zis: „Doamne, de câte ori să‑l iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? De șapte ori ?” 22 Isus i‑a zis: „Eu îți spun: nu de șapte ori, ci de șaptezeci de ori câte șapte.
23 De aceea, Împărăția cerurilor se aseamănă cu un rege care a vrut să‑și facă socotelile cu robii săi. 24 Când a început el socotelile, i‑a fost adus unul care îi datora zece mii de talanți . 25 Fiindcă acesta n‑avea de unde să dea înapoi, stăpânul lui a poruncit să fie vânduți el, soția lui, copiii lui și tot ce avea, ca să plătească datoria . 26 Robul a căzut la pământ și i s‑a închinat, zicând: «Păsuiește‑mă, și‑ți voi da înapoi tot!» 27 Cuprins de milă, stăpânul robului aceluia i‑a dat drumul și i‑a iertat datoria. 28 Când a ieșit, robul acela l‑a întâlnit pe unul dintre tovarășii lui de slujbă, care îi datora o sută de dinari . L‑a înșfăcat de gât și îl strângea, zicând: «Înapoiază‑mi ce‑mi datorezi!» 29 Tovarășul lui a căzut la pământ și îl ruga zicând: «Păsuiește‑mă, și‑ți voi plăti!» 30 Dar el n‑a vrut, ci s‑a dus și l‑a aruncat în temniță până când avea să îi înapoieze ce îi datora. 31 Văzând tovarășii lui cele întâmplate, s‑au întristat foarte tare și au mers să‑i spună stăpânului lor toate cele petrecute. 32 Atunci, stăpânul său l‑a chemat și i‑a zis: «Rob rău! Eu ți‑am iertat toată datoria, fiindcă m‑ai rugat. 33 Oare nu se cădea să‑ți fie și ție milă de tovarășul tău așa cum mi‑a fost mie milă de tine?» 34 Atunci, stăpânul s‑a mâniat și l‑a dat pe mâna schingiuitorilor până când avea să înapoieze tot ce datora. 35 Tot așa vă va face și Tatăl Meu ceresc dacă nu‑l iertați din inimă pe fratele vostru.”
Cel mai mare în Împărăția Cerurilor
1 În ceasul acela ucenicii s‐au apropiat de Isus zicând: Cine este deci mai mare în Împărăția Cerurilor? 2 Și el a chemat la sine pe un copilaș, l‐a pus în mijlocul lor, 3 și a zis: Adevărat vă spun, dacă nu vă veți întoarce și veți fi ca copilașii, nicidecum nu veți intra în Împărăția Cerurilor. 4 Oricine deci se va smeri pe sine ca acest copilaș, acela este mai mare în Împărăția Cerurilor. 5 Și cine va primi pe un astfel de copilaș în numele meu, pe mine mă primește. 6 Iar cine va face să se poticnească unul singur din acești micuți care cred în mine, i‐ar fi de folos să i se atârne de gât o piatră de moară și să fie afundat în adâncul mării. 7 Vai de lume din pricina prilejurilor de poticnire. Căci trebuie să vină prilejuri de poticnire, dar vai de omul prin care vine prilejul de poticnire. 8 Iar dacă mâna ta sau piciorul tău te face să te poticnești, taie‐le și aruncă‐le de la tine; este bine pentru tine să intri în viață ciung sau șchiop decât având două mâini sau două picioare să fii aruncat în focul cel veșnic. 9 Și dacă ochiul tău te face să te poticnești, scoate‐l și aruncă‐l de la tine; este bine pentru tine să intri în viață cu un ochi decât având doi ochi să fii aruncat în gheena focului.
Pilda cu oaia rătăcită
10 Vedeți să nu disprețuiți pe unul singur din acești micuți. Căci vă spun că îngerii lor în ceruri totdeauna privesc fața Tatălui meu care este în ceruri. 11 Căci Fiul omului a venit ca să mântuiască ce era pierdut. 12 Ce vi se pare? Dacă un om are o sută de oi și se rătăcește una dintre ele, oare nu lasă el pe cele nouăzeci și nouă pe munți și pleacă și caută pe cea rătăcită? 13 Și dacă se întâmplă s‐o afle, adevărat vă spun că se bucură de ea mai mult decât de cele nouăzeci și nouă nerătăcite. 14 Tot așa nu este voia Tatălui vostru care este în ceruri să piară unul singur din acești micuți.
Iertarea greșelilor
15 Iar dacă va păcătui fratele tău împotriva ta, mergi, dovedește‐i vina între tine și el singur. Dacă va asculta de tine, ai câștigat pe fratele tău. 16 Dar dacă nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca prin gura a doi sau trei martori să fie statornicită orice vorbă . 17 Și dacă nu va asculta de ei, spune bisericii; iar dacă nu va asculta nici de biserică, să‐ți fie ca cel dintre Neamuri și vameșul. 18 Adevărat vă spun, câte veți lega pe pământ vor fi legate în cer și câte veți dezlega pe pământ vor fi dezlegate în cer. 19 Iarăși vă spun că dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ asupra oricărui lucru ce vor cere, li se va face de la Tatăl meu care este în ceruri. 20 Căci unde sunt doi sau trei adunați în numele meu, acolo sunt eu în mijlocul lor.
Pilda robului nemilostiv
21 Atunci Petru s‐a apropiat și i‐a zis: Doamne, de câte ori va păcătui față de mine fratele meu și‐i voi ierta? Până de șapte ori? 22 Isus îi zice: Nu‐ți zic până de șapte ori ci până de șaptezeci de ori șapte. 23 De aceea Împărăția Cerurilor este asemănată cu un împărat care a voit să facă socoteala cu robii săi. 24 Și când a început să facă socoteala, i s‐a adus unul care‐i datora zece mii de talanți. 25 Dar fiindcă n‐avea cu ce să plătească, domnul său a poruncit să fie vândut el și nevasta lui și copiii și tot ce are și să se plătească datoria . 26 Deci robul a căzut la picioarele lui și i s‐a închinat zicând: Doamne, îngăduiește‐mă și‐ți voi plăti tot. 27 Și domnul acelui rob având milă i‐a dat drumul și i‐a iertat împrumutul. 28 Și robul acela a ieșit și a găsit pe unul dintre cei împreună robi cu el, care‐i datora o sută de dinari și a pus mâna pe el și‐l strângea de gât zicând: Plătește dacă ești dator. 29 Deci cel împreună rob cu el a căzut jos și l‐a rugat zicând: Îngăduește‐mă și‐ți voi plăti. 30 Iar el nu voia: ci s‐a dus și l‐a aruncat în temniță până va plăti ce era dator. 31 Deci cei împreună robi cu el, când au văzut cele întâmplate, s‐au întristat foarte mult și au venit și au spus domnului lor cu de‐amănuntul toate cele petrecute. 32 Atunci domnul său l‐a chemat la sine și‐i zice: Rob rău, ți‐am iertat toată datoria aceea fiindcă m‐ai rugat. 33 Oare nu se cădea ca și tu să ai milă de cel împreună rob cu tine după cum și eu am avut milă de tine? 34 Și domnul său s‐a mâniat și l‐a dat pe mâna chinuitorilor până va plăti tot ce era dator. 35 Astfel vă va face și tatăl meu cel ceresc dacă nu veți ierta fiecare fratelui său din inimile voastre.