Vestirea dărâmării Templului
(Marcu 13:1‑13. Luca 21:5‑19)1 Ieșind din Templu, Isus a plecat, iar ucenicii Lui s‑au apropiat de El ca să‑I arate clădirile Templului. 2 Dar Isus le‑a răspuns: „Vedeți voi toate acestea? Adevărat vă spun că nu va rămâne aici piatră peste piatră care să nu fie dărâmată!” 3 Când S‑a așezat El pe Muntele Măslinilor, ucenicii Lui au venit la El deoparte și I‑au zis: „Spune‑ne , când se vor întâmpla toate acestea și care este semnul venirii Tale și al sfârșitului veacului?” 4 Isus le‑a răspuns: „Luați seama să nu vă înșele cineva. 5 Vor veni mulți în Numele Meu, zicând: «Eu sunt Hristosul », și îi vor înșela pe mulți. 6 Veți auzi despre războaie și zvonuri de războaie: vedeți să nu vă înspăimântați, căci [toate] acestea trebuie să se întâmple, dar încă nu va fi sfârșitul. 7 Un popor se va ridica împotriva altui popor, și o împărăție – împotriva altei împărății; și pe alocuri vor fi cutremure de pământ, foamete [și molime]. 8 Dar toate acestea sunt doar începutul durerilor.
9 Atunci vă vor da să fiți chinuiți și vă vor omorî; veți fi urâți de toate neamurile din pricina Numelui Meu. 10 Și atunci mulți se vor poticni, se vor vinde și se vor urî unii pe alții. 11 Mulți profeți mincinoși se vor ridica și‑i vor înșela pe mulți. 12 Și din pricina înmulțirii fărădelegii, dragostea celor mai mulți se va răci. 13 Dar cine va răbda până la sfârșit va fi mântuit. 14 Evanghelia aceasta a Împărăției va fi propovăduită în toată lumea, ca mărturie pentru toate neamurile. Atunci va veni sfârșitul.
Încercarea cea mare
(Marcu 13:14‑23. Luca 21:20‑24)15 De aceea , când veți vedea urâciunea pustiirii , despre care a vorbit profetul Daniel, așezată în Locul Sfânt – cine citește să înțeleagă –, 16 atunci cei din Iudeea să fugă în munți, 17 cine va fi pe acoperiș să nu coboare ca să mai ia ceva din casă 18 și cine va fi la câmp să nu se întoarcă în urmă să‑și ia haina. 19 Vai de femeile însărcinate și de cele care alăptează în zilele acelea!
20 Rugați‑vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într‑o zi de sabat! 21 Pentru că atunci va fi o strâmtorare mare, cum n‑a mai fost de la începutul lumii până acum și nici nu va mai fi. 22 Și dacă n‑ar fi scurtate zilele acelea, n‑ar scăpa nicio făptură; însă , pentru cei aleși, zilele acelea vor fi scurtate.
23 Atunci , dacă vă va spune cineva: «Iată, Hristosul este aici!» sau «Iată‑l acolo!», să nu credeți. 24 Căci se vor ridica hristoși mincinoși și profeți mincinoși și vor face semne mari și minuni, ca să‑i înșele, dacă este cu putință, chiar și pe cei aleși . 25 Iată, v‑am spus dinainte. 26 Dacă vă vor zice: «Iată‑l în pustiu», să nu vă duceți! «Iată‑l în încăperi ascunse», să nu credeți! 27 Căci , cum iese fulgerul de la răsărit și se vede până la apus, așa va fi și venirea Fiului Omului. 28 Unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii.
Venirea Fiului Omului
(Marcu 13:24‑31. Luca 21:25‑33)29 Îndată după necazul din acele zile,
soarele se va întuneca,
iar luna nu‑și va mai da lumina;
stelele vor cădea din cer
și puterile cerurilor vor fi clătinate.
30 Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului; toate neamurile pământului se vor tângui și‑L vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere și slavă multă. 31 El îi va trimite pe îngerii Săi cu o trâmbiță mare și‑i vor aduna pe aleșii Lui din cele patru vânturi, de la un capăt la altul al cerurilor.
32 Învățați de la smochin pilda lui : când mlădița i se face fragedă și înfrunzește, știți că vara este aproape. 33 Tot așa și voi, când veți vedea toate acestea, să știți că Fiul Omului este aproape, este chiar la ușă. 34 Adevărat vă spun că nicidecum nu va trece generația aceasta că se vor și împlini aceste lucruri. 35 Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.
Îndemn la veghere
(Marcu 13:32‑37. Luca 17:26‑30Luca 34‑36)36 Însă despre ziua aceea și ceasul acela nu știe nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. 37 Cum a fost în zilele lui Noe, la fel va fi și la venirea Fiului Omului. 38 Cum era în zilele de dinainte de potop, când mâncau și beau, se însurau și se măritau, până în ziua când a intrat Noe în arcă, 39 și n‑au știut nimic până când a venit potopul și i‑a luat pe toți, la fel va fi și la venirea Fiului Omului. 40 Atunci din doi care vor fi la câmp unul va fi luat și altul va fi lăsat. 41 Din două femei care vor măcina la moară, una va fi luată și alta va fi lăsată.
42 Vegheați, așadar , pentru că nu știți în ce zi vine Domnul vostru! 43 Să știți că, dacă stăpânul casei ar ști la ce strajă vine hoțul, ar veghea și n‑ar lăsa să‑i fie spartă casa. 44 De aceea , și voi fiți gata, căci Fiul Omului vine în ceasul în care nici nu vă gândiți!
Pedeapsa robului necredincios
(Luca 12:41‑48)45 Cine este deci robul credincios și chibzuit pe care l‑a pus stăpânul său peste slugile sale, ca să le dea hrana la vremea cuvenită? 46 Ferice de robul acela pe care stăpânul său, atunci când va veni, îl va găsi făcând astfel! 47 Adevărat vă spun că îl va pune peste toate avuțiile sale. 48 Dar dacă este un rob rău, care zice în inima lui: «Stăpânul meu întârzie» 49 și începe să‑i bată pe tovarășii lui, să mănânce și să bea cu bețivii, 50 stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se așteaptă și în ceasul pe care nu‑l știe, 51 îl va tăia în bucăți, și soarta lui va fi soarta fățarnicilor ; acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților.
Dărâmarea Ierusalimului
1 Și Isus a ieșit de la Templu și mergea; și ucenicii săi s‐au apropiat de el ca să‐i arate zidurile Templului. 2 Iar el a răspuns și le‐a zis: Nu vedeți voi toate acestea? Adevărat vă spun , nu va fi lăsată aici piatră pe piatră care nu va fi desfăcută. 3 Și pe când ședea el pe muntele Măslinilor, ucenicii au venit la el la o parte zicând: Spune‐ne când vor fi acestea și care este semnul venirii tale și al sfârșitului veacului? 4 Și Isus a răspuns și le‐a zis: Luați seama să nu vă amăgească cineva. 5 Căci mulți vor veni în numele meu zicând: Eu sunt Hristosul! și vor amăgi pe mulți. 6 Și veți auzi de războaie și zvonuri de războaie, vedeți să nu vă înspăimântați, căci, aceste lucruri trebuie să fie dar nu este încă sfârșitul. 7 Căci se va scula neam peste neam și împărăție peste împărăție și vor fi foamete și cutremure pe alocuri. 8 Iar toate acestea vor fi începutul durerilor. 9 Atunci vă vor da la necaz și vă vor omorî și veți fi urâți de toate neamurile pentru numele meu. 10 Și atunci mulți se vor poticni și se vor da unii pe alții și se vor urî unii pe alții. 11 Și mulți proroci mincinoși se vor scula și vor amăgi pe mulți; 12 și de înmulțirea fărădelegii iubirea multora se va răci. 13 Dar cine rabdă până la sfârșit, acela va fi mântuit. 14 Și această Evanghelie a împărăției va fi propovăduită în tot pământul locuit, spre mărturie la toate neamurile și atunci va veni sfârșitul.
Pustiirea Ierusalimului și venirea Fiului omului
15 Deci când veți vedea urâciunea pustiirii cea spusă prin Daniel prorocul stând în locul sfânt (cine citește să înțeleagă), 16 atunci cei ce sunt în Iudeea să fugă în munți, 17 cine este pe acoperiș să nu se pogoare ca să ia cele din casa lui, 18 și cine este în câmp să nu se întoarcă înapoi ca să‐și ia veșmântul. 19 Dar vai de cele ce au în pântece și de cele ce dau țâță în acele zile! 20 Și rugați‐vă ca să nu fie fuga voastră iarna, nici în Sabat: 21 Căci atunci va fi un necaz mare cum n‐a fost de la începutul lumii până acum, nici nu va mai fi. 22 Și dacă n‐ar fi fost scurtate acele zile, n‐ar fi fost mântuită nicio carne, dar pentru cei aleși zilele acelea vor fi scurtate. 23 Atunci dacă vă va zice cineva: Iată aici este Hristosul. Sau: Colo! să nu credeți. 24 Căci se vor scula hristoși mincinoși și proroci mincinoși și vor da semne mari și minuni încât să amăgească, dacă este cu putință, și pe cei aleși. 25 Iată v‐am spus dinainte. 26 Deci dacă vă vor zice: Iată este în pustie! nu ieșiți. Iată este în cămăruțe! nu credeți. 27 Căci cum iese fulgerul de la răsărit și se arată până la apus, așa va fi venirea Fiului omului. 28 Orișiunde este stârvul, acolo se vor aduna vulturii. 29 Iar îndată după necazul acelor zile, soarele va fi întunecat și luna nu‐și va da lucirea și stelele vor cădea din cer și puterile cerurilor vor fi zguduite. 30 Și atunci se va arăta semnul Fiului omului în cer: și atunci se vor jeli toate semințiile pământului și vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere și slavă multă. 31 Și va trimite pe îngerii săi cu sunet mare de trâmbiță și vor strânge pe aleșii lui din cele patru vânturi, de la cea mai depărtată margine a cerurilor până la cealaltă margine a lor. 32 Iar de la smochin învățați pilda lui. Când ramura lui este fragedă și dă frunze, cunoașteți că vara este aproape. 33 Astfel și voi, când veți vedea toate acestea, să cunoașteți că el este aproape, lângă uși. 34 Adevărat vă spun, nu va trece neamul acesta până când vor fi toate acestea. 35 Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece nicidecum.
Îndemn la veghere
36 Iar despre ziua aceea și despre ceas nu știe nimeni, nici îngerii cerurilor, nici Fiul, decât numai Tatăl. 37 Și cum erau zilele lui Noe așa va fi venirea Fiului omului. 38 Căci cum erau în zilele acelea dinainte de potop, mâncând și bând, însurându‐se și măritându‐se, până în ziua când a intrat Noe în corabie, 39 și n‐au știut până a venit potopul și i‐a luat pe toți, așa va fi venirea Fiului omului. 40 Atunci doi vor fi în câmp: unul este luat și unul este lăsat. 41 Două vor râșni la moară: una este luată și una este lăsată. 42 Deci vegheați, pentru că nu știți în care zi vine Domnul vostru. 43 Dar cunoașteți aceasta că, dacă ar fi știut stăpânul casei în care strajă vine hoțul, ar fi vegheat și n‐ar fi lăsat să i se sape casa. 44 De aceea și voi fiți gata pentru că în ceasul în care nu gândiți vine Fiul omului. 45 Cine este, dar , robul credincios și cuminte pe care l‐a pus domnul său peste slugărimea sa ca să le dea de mâncare la vreme hotărâtă? 46 Fericit este robul acela pe care când va veni domnul său îl va găsi făcând astfel. 47 Adevărat vă spun că îl va pune peste toate avuțiile sale. 48 Dar dacă acel rob rău va zice în inima sa: Domnul meu zăbovește! 49 Și va începe să bată pe cei împreună robi cu el și va mânca și bea cu bețivii, 50 domnul acelui rob va veni într‐o zi în care el n‐așteaptă și în ceasul în care nu știe, 51 și‐l va despica în două și‐i va pune partea cu fățarnicii; acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților.