Isus, înaintea lui Pilat
(Matei 27:1‑2Matei 11‑14. Luca 23:1‑5. Ioan 18:28‑38)
1 Și îndată, dimineața , după ce au ținut sfat, preoții de seamă, împreună cu bătrânii, cărturarii și tot Sinedriul, L‑au legat pe Isus, L‑au dus și L‑au dat în mâinile lui Pilat. 2 Pilat L‑a întrebat: „Ești tu regele iudeilor?” Isus i‑a răspuns: „Tu însuți o spui.” 3 Preoții de seamă Îl învinuiau de multe. 4 Pilat L‑a întrebat din nou: „Nu răspunzi nimic? Uite câte învinuiri îți aduc ei!” 5 Dar Isus n‑a mai dat niciun răspuns, așa că Pilat era uimit.
Isus, condamnat la moarte
(Matei 27:15‑26. Luca 23:13‑25. Ioan 18:39–19:16)
6 La fiecare sărbătoare, Pilat le elibera un întemnițat pe care‑l cereau ei. 7 În temniță era unul numit Barabba, închis împreună cu niște răzvrătiți care săvârșiseră un omor în timpul unei răscoale. 8 Mulțimea s‑a suit și a început să‑i ceară lui Pilat să le facă potrivit obiceiului. 9 Pilat le‑a răspuns: „Vreți să vi‑l eliberez pe regele iudeilor?” 10 Căci știa că din invidie Îl dăduseră preoții de seamă în mâna lui. 11 Dar aceștia au ațâțat mulțimea ca mai degrabă să‑l elibereze pe Barabba. 12 Pilat a luat din nou cuvântul și le‑a zis: „Atunci, ce vreți să fac cu cel pe care‑l numiți regele iudeilor?” 13 Iar ei au strigat din nou: „Răstignește‑l!” 14 „Dar ce rău a făcut?”, le‑a zis Pilat. Însă ei au început să strige și mai tare: „Răstignește‑l!” 15 Pilat , vrând să facă pe placul mulțimii, l‑a eliberat pe Barabba, iar pe Isus, după ce a pus să‑L biciuiască, L‑a dat să fie răstignit.
Batjocurile soldaților
(Matei 27:27‑31. Ioan 19:2‑3)
16 Soldații L‑au adus pe Isus în palat, adică în pretoriu, și au adunat toată cohorta. 17 L‑au îmbrăcat într‑o haină purpurie, au împletit o cunună de spini și I‑au pus‑o pe cap. 18 Apoi au început să‑L salute și să‑I zică: „Plecăciune, rege al iudeilor!” 19 Și‑L loveau în cap cu o trestie, Îl scuipau, îngenuncheau și I se închinau. 20 După ce și‑au bătut joc de El, L‑au dezbrăcat de haina purpurie, L‑au îmbrăcat în hainele Lui și L‑au dus afară ca să‑L răstignească.
Răstignirea
(Matei 27:32‑38. Luca 23:26‑34. Ioan 19:17‑27)
21 L‑au silit pe un trecător care venea de la câmp, pe Simon din Cirene, tatăl lui Alexandru și al lui Rufus, să poarte crucea lui Isus . 22 Și L‑au adus pe Isus la locul numit Golgota, care tradus înseamnă: „Locul Căpățânii”. 23 I‑au dat să bea vin amestecat cu smirnă, dar El nu l‑a luat. 24 După ce L‑au răstignit, și‑au împărțit hainele Lui și au tras la sorți pentru ele , ca să știe cine ce să ia. 25 Era ceasul al treilea când L‑au răstignit. 26 Deasupra Lui Îi era scrisă vina: „Regele iudeilor”. 27 Împreună cu El au răstignit și doi tâlhari, unul la dreapta, și altul la stânga Lui. [28 Astfel s‑a împlinit scriptura care zice: A fost pus în numărul celor fără de lege. ]
Batjocurile trecătorilor
(Matei 27:39‑44. Luca 23:35‑43)
29 Trecătorii rosteau blasfemii împotriva Lui, clătinau din cap și ziceau: „Huo! Tu, care dărâmi Templul și‑l zidești în trei zile, 30 izbăvește‑te pe tine coborând de pe cruce!” 31 Tot astfel și preoții de seamă, împreună cu cărturarii, Îl luau în râs și ziceau unii către alții: „Pe alții i‑a izbăvit, pe sine nu se poate izbăvi! 32 Hristos, Regele lui Israel, să coboare acum de pe cruce, ca să vedem și să credem!” Chiar și cei răstigniți împreună cu El își băteau joc de El.
Moartea lui Isus
(Matei 27:45‑56. Luca 23:44‑49. Ioan 19:28‑30)
33 La ceasul al șaselea , s‑a făcut întuneric în toată țara, până la ceasul al nouălea. 34 Și la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas puternic:
Eloí , Eloí, lemá sabahtáni? ,
care, tradus, înseamnă: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M‑ai părăsit?” 35 Unii dintre cei ce erau de față, când L‑au auzit, au zis: „Iată că îl cheamă pe Ilie!” 36 Și unul dintre ei a alergat și a umplut un burete cu oțet , apoi l‑a pus într‑o trestie și I l‑a dat să bea , zicând: „Lăsați, să vedem dacă va veni Ilie să‑l dea jos de pe cruce !” 37 Dar Isus a scos un strigăt puternic și Și‑a dat duhul. 38 Atunci catapeteasma Templului s‑a despicat în două, de sus până jos. 39 Văzând cum Și‑a dat duhul, centurionul care stătea în fața lui Isus a zis: „Cu adevărat, Omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!” 40 Acolo erau și niște femei care priveau de la depărtare . Printre ele erau Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov cel mic și a lui Iosif, și Salome, 41 care Îl urmau și Îi slujeau de când era El în Galileea; și multe altele care se suiseră împreună cu El la Ierusalim.
Înmormântare lui Isus
(Matei 27:57‑61. Luca 23:50‑56. Ioan 19:38‑42)
42 Când s‑a înserat, fiindcă era ziua pregătirii, adică ajunul sabatului, 43 a venit Iosif din Arimateea, un membru de vază al Sinedriului, care aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu. El a îndrăznit să intre la Pilat și să‑i ceară trupul lui Isus. 44 Pilat s‑a mirat că murise așa de curând. L‑a chemat pe centurion și l‑a întrebat dacă a murit de mult. 45 După ce s‑a încredințat de la centurion, i‑a dat lui Iosif trupul. 46 Și [Iosif] a cumpărat un giulgiu, a coborât trupul de pe cruce , l‑a înfășurat în giulgiu și l‑a pus într‑un mormânt săpat în stâncă. Apoi a rostogolit o piatră la intrarea mormântului. 47 Iar Maria Magdalena și Maria, mama lui Iose, se uitau unde‑L puneau.
Isus înaintea lui Pilat
1 Și îndată dimineața mai marii preoților cu bătrânii și cărturarii și tot sinedriul au ținut sfat și au legat pe Isus și l‐au dus și l‐au dat lui Pilat. 2 Și Pilat l‐a întrebat: Ești tu Împăratul iudeilor? Iar el răspunzându‐i zice: Tu zici. 3 Și mai marii preoților îl învinuiau de multe. 4 Iar Pilat iarăși l‐a întrebat zicând: Nu răspunzi nimic? Iată de câte te învinuiesc ei. 5 Iar Isus n‐a mai răspuns nimic încât Pilat se mira.
Hotărârea de moarte întărită
6 Iar la sărbătoare le dădea drumul la un închis pe care‐l cereau de la el. 7 Și era unul numit Baraba închis împreună cu cei răsculați care făcuseră un omor în răscoală. 8 Și gloata s‐a suit și a început să‐i ceară să facă cum le făcea întotdeauna. 9 Iar Pilat a răspuns zicându‐le: Voiți să vă dau drumul Împăratului iudeilor? 10 Căci cunoștea că mai marii preoților din pizmă îl dăduseră prins. 11 Dar mai marii preoților au ațâțat gloata ca să le dea drumul mai bine lui Baraba. 12 Iar Pilat a răspuns iarăși și le‐a zis: Dar ce voiți să fac eu cu cel pe care îl numiți Împăratul iudeilor? 13 Și ei iarăși au strigat: Răstignește‐l. 14 Iar Pilat le zicea: Dar ce rău a făcut? Dar ei mai tare au strigat: Răstignește‐l. 15 Iar Pilat voind să facă pe plac gloatei, a dat drumul lui Baraba pentru ei și pe Isus, după ce l‐a biciuit, l‐a dat ca să fie răstignit. 16 Și ostașii l‐au dus înăuntru în curte care este Pretoriul și au chemat împreună toată ceata. 17 Și l‐au îmbrăcat în purpură și împletind o cunună de spini, i‐au pus‐o pe el. 18 Și au început să‐i ureze: Bucură‐te, Împărate al iudeilor. 19 Și‐i băteau capul cu o trestie și‐l scuipau și punându‐se în genunchi i se închinau. 20 Și după ce au râs de el, l‐au dezbrăcat de purpură și l‐au îmbrăcat cu hainele lui. Și l‐au dus afară ca să‐l răstignească.
Răstignirea
21 Și silesc pe un trecător care venea de la câmp, pe Simon din Cirene, tatăl lui Alexandru și al lui Ruf, să meargă cu ei ca să‐i ducă crucea. 22 Și‐l duc pe locul Golgota, adică tălmăcit: Locul căpățânii. 23 Și‐i dădeau vin dres cu smirnă, dar n‐a luat. 24 Și‐l răstignesc și‐i împart hainele aruncând sorț pe ele, cine ce să ia. 25 Și era ceasul al treilea când l‐au răstignit. 26 Și scrierea vinei lui era scrisă deasupra: ÎMPĂRATUL IUDEILOR. 27 Și împreună cu el răstignesc doi tâlhari, unul la dreapta și altul la stânga lui. 28 Și s‐a împlinit scriptura care zice: Și a fost socotit cu cei fărădelege.
Batjocurile trecătorilor
29 Și trecătorii îl huleau clătinându‐și capetele și zicând: Ua , cel ce dărâmi Templul și‐l zidești în trei zile. 30 Mântuiește‐te pe tine însuți, pogorându‐te de pe cruce. 31 Asemenea și mai marii preoților luându‐l în râs între ei cu cărturarii ziceau: Pe alții a mântuit, pe sine nu se poate mântui. 32 Hristosul, Împăratul lui Israel, să se pogoare acum de pe cruce ca să vedem și să credem. Și cei răstigniți împreună cu el îl ocărau.
Moartea lui Isus
33 Și când a fost ceasul al șaselea s‐a făcut întuneric peste tot pământul, până la ceasul al nouălea. 34 Și la ceasul al nouălea Isus a strigat cu glas mare: Eloi , Eloi, Lama Sabactani? adică tălmăcit: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m‐ai părăsit. 35 Și unii din cei ce stăteau acolo, când au auzit ziceau: Iată cheamă pe Ilie. 36 Și a alergat unul și umplând un burete cu oțet l‐a pus într‐o trestie și i‐a dat să bea zicând: Lăsați să vedem dacă vine Ilie să‐l ia jos. 37 Și Isus a scos un glas mare și și‐a dat duhul. 38 Și perdeaua Templului a fost ruptă în două de sus până jos. 39 Și când a văzut sutașul care era acolo înaintea lui că așa și‐a dat duhul, a zis: Cu adevărat omul acesta era Fiul lui Dumnezeu. 40 Și erau și femei privind de departe, între care și Maria Magdalena și Maria mama lui Iacov cel mic și a lui Iose, și Salome, 41 care când era el în Galileea, îl urmau și‐i slujeau și alte multe femei care s‐au suit cu ei la Ierusalim.
Îngroparea lui Isus
42 Și când s‐a făcut acum seara, pentru că era Pregătirea, adică ziua înainte de Sabat, 43 a venit Iosif din Arimatea, un sfetnic de bună stare, care și el aștepta Împărăția lui Dumnezeu. Și el a îndrăznit și a intrat la Pilat și a cerut trupul lui Isus. 44 Și Pilat s‐a mirat că era mort acum, și chemând la sine pe sutaș l‐a întrebat dacă a murit de curând. 45 Și când a aflat de la sutaș, a dăruit trupul mort lui Iosif. 46 Și el a cumpărat pânză de in și l‐a luat jos și l‐a înfășurat în pânza de in și l‐a pus în mormânt, care era săpat dintr‐o stâncă și a prăvălit o piatră pe ușa mormântului. 47 Și Maria Magdalena și Maria mama lui Iose priveau unde este pus.