Neemia pleacă la Ierusalim
1 În luna Nisan, în al douăzecilea an al împăratului Artaxerxe , pe când vinul era înaintea lui, l‑am luat și i l‑am dat împăratului. Niciodată nu fusesem trist în prezența lui. 2 Împăratul mi‑a zis: „De ce ai fața tristă? Nu ești bolnav, deci nu poate fi decât o întristare a inimii.” Atunci m‑a apucat o mare frică 3 și i‑am răspuns împăratului: „Veșnic să trăiască împăratul ! Cum să n‑am fața tristă când cetatea în care sunt mormintele părinților mei este în ruină și porțile ei sunt arse de foc?” 4 Și împăratul mi‑a zis: „Ce anume ceri?” Eu m‑am rugat Dumnezeului cerurilor 5 și i‑am răspuns împăratului: „Dacă împăratul găsește cu cale și dacă robul tău îi este plăcut, trimite‑mă în Iuda, la cetatea în care sunt mormintele părinților mei, ca s‑o rezidesc!” 6 Împăratul, care o avea alături de el pe împărăteasă, mi‑a zis atunci: „Cât va ține călătoria ta și când te vei întoarce?” Împăratul a găsit cu cale să mă lase să plec și i‑am hotărât o vreme. 7 Apoi i‑am zis împăratului: „Dacă împăratul găsește cu cale, să mi se dea scrisori pentru guvernatorii din Transeufratena , ca să‑mi îngăduie să trec și să intru în Iuda, 8 precum și o scrisoare pentru Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să‑mi dea lemne să fac grinzi pentru porțile fortăreței Templului , pentru zidul cetății și pentru casa în care voi locui.” Împăratul mi‑a dat ce am cerut , căci mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine.
9 M‑am dus la guvernatorii din Transeufratena și le‑am dat scrisorile împăratului, care trimisese cu mine niște căpetenii ale oștirii și călăreți. 10 Însă când Sanbalat, horonitul, și Tobia, slujitorul amonit, au auzit lucrul acesta, s‑au făcut foc și pară că venea un om să caute binele fiilor lui Israel.
Neemia îmbărbătează poporul
11 Am ajuns la Ierusalim și am rămas acolo trei zile. 12 După aceea, m‑am sculat noaptea cu câțiva oameni, dar nu am spus nimănui ce‑mi pusese Dumnezeul meu pe inimă să fac pentru Ierusalim. Nu adusesem cu mine niciun animal în afară de cel pe care călăream. 13 Am ieșit noaptea pe Poarta Văii și m‑am îndreptat spre Izvorul Balaurului și spre Poarta Gunoiului, cercetând zidurile Ierusalimului, care fuseseră sparte , și porțile arse de foc. 14 Am trecut pe la Poarta Izvorului și pe la Iazul Regelui și nu era loc pe unde să treacă animalul care era sub mine. 15 Am urcat noaptea prin vale și am cercetat zidul. Apoi am intrat iarăși pe Poarta Văii, întorcându‑mă astfel. 16 Mai marii poporului nu știau unde fusesem și ce făcusem. Până în clipa aceea nu le spusesem nimic iudeilor, nici preoților, nici nobililor, nici mai‑marilor, nici vreunuia dintre cei care purtau vreo răspundere.
17 Atunci le‑am zis: „Vedeți și voi starea nenorocită în care suntem: Ierusalimul este în ruine și porțile sunt arse de foc. Haideți să zidim iarăși zidul Ierusalimului, ca să nu mai fim de ocară!” 18 Și le‑am istorisit cum mâna bună a Dumnezeului meu fusese peste mine și ce cuvinte îmi spusese împăratul. Ei au zis: „Atunci, să ne apucăm să zidim!” Și au prins curaj să înceapă această lucrare bună. 19 Dar când au auzit aceasta, Sanbalat, horonitul, Tobia, slujitorul amonit, și Gheșem, arabul, și‑au bătut joc de noi și ne‑au aruncat vorbe disprețuitoare, zicând: „Ce faceți voi acolo? Vă răsculați împotriva împăratului?” 20 Și eu le‑am răspuns: „Dumnezeul cerurilor ne va da izbândă! Noi, robii Săi, ne vom apuca să zidim, dar voi n‑aveți nici parte, nici drept, nici pomenire în Ierusalim!”
Neemia la Ierusalim
1 Și a fost așa : în luna Nisan, în anul al douăzecilea al lui Artaxerxe împăratul, era vin înaintea lui; și am luat vin și am dat împăratului. Și nu fusesem trist înaintea lui. 2 Și împăratul mi‐a zis: Pentru ce este tristă fața ta, deși nu ești bolnav? Aceasta nu este decât întristare de inimă. Atunci m‐am temut foarte mult. 3 Și am zis împăratului: Să trăiască împăratul în veac: de ce să nu fie tristă fața mea, când cetatea , locul mormintelor părinților mei, este pustiită și porțile ei sunt mistuite de foc? 4 Și împăratul mi‐a zis: Ce voiești să‐mi ceri? Deci m‐am rugat la Dumnezeul cerurilor. 5 Și am zis împăratului: Dacă va plăcea împăratului și dacă slujitorul tău a aflat har înaintea ta, trimite‐mă în Iuda, la cetatea mormintelor părinților mei, ca s‐o zidesc. 6 Și împăratul mi‐a zis (șezând lângă el și împărăteasa): Cât de lungă va fi călătoria ta? Și când te vei întoarce? Și împăratul a binevoit să mă trimită și i‐am hotărât o vreme. 7 Și am zis împăratului: Dacă va plăcea împăratului, să mi se dea epistole către dregătorii de dincolo de rău ca să mă petreacă până voi sosi în Iuda, 8 și o epistolă către Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să‐mi dea lemne să fac grinzi pentru porțile cetățuiei care ține de casă și pentru zidul cetății și pentru casa în care voi intra. Și împăratul mi‐a încuviințat, căci mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine. 9 Și am venit la dregătorii de dincolo de râu și le‐am dat epistolele împăratului. Și împăratul trimisese cu mine mai mari peste oaste și călăreți. 10 Și când a auzit Sanbalat horonitul și Tobia slujitorul, amonitul, s‐au supărat foarte tare că a venit un om să caute binele copiilor lui Israel.
Neemia îmbărbătează pe popor
11 Și am venit la Ierusalim și am fost acolo trei zile. 12 Și m‐am sculat noaptea, eu și câțiva bărbați cu mine; și n‐am spus nimărui ce pusese Dumnezeul meu în inima mea ca să fac pentru Ierusalim; și nu era alt dobitoc cu mine decât dobitocul pe care călăream. 13 Și am ieșit noaptea pe poarta văii în fața fântânii zmeului și la poarta gunoiului, și am văzut zidurile Ierusalimului care erau dărâmate și porțile lui mistuite de foc. 14 Și am trecut la poarta fântânii și la iazul împăratului: și nu era loc pe unde să treacă dobitocul de sub mine. 15 Și m‐am suit noaptea prin vale și am văzut zidul; și m‐am întors și am intrat pe poarta văii și m‐am înapoiat. 16 Și dregătorii nu știau unde mersesem, nici ce făcusem, căci nu spusesem încă iudeilor, nici preoților, nici mai marilor, nici dregătorilor, nici celorlalți care făceau lucrul. 17 Și le‐am zis: Vedeți starea cea rea în care ne aflăm, cum Ierusalimul este pustiit și porțile lui arse de foc: veniți și să zidim zidul Ierusalimului, ca să nu mai fim de ocară. 18 Și le‐am spus cum fusese mâna Dumnezeului meu bună peste mine și încă și cuvintele împăratului pe care le vorbise către mine. Și ei au zis: Să ne sculăm și să zidim. Și și‐au întărit mâinile pentru bine. 19 Și Sanbalat horonitul și Tobia slujitorul, amonitul, și Gheșem arabul au auzit și au râs de noi și ne‐au disprețuit și au zis: Ce este lucrul acesta pe care‐l faceți? Voiți să vă sculați împotriva împăratului? 20 Și le‐am răspuns și le‐am zis: Dumnezeul cerurilor ne va face să propășim; și noi, robii săi, ne vom scula și vom zidi; dar voi n‐aveți nici parte, nici drept, nici amintire în Ierusalim.