Familia lui Aaron
1 Aceștia sunt urmașii lui Aaron și ai lui Moise din vremea când a vorbit DOMNUL cu Moise pe muntele Sinai. 2 Acestea sunt numele fiilor lui Aaron: întâiul născut Nadab , apoi Abihu, Eleazar și Itamar. 3 Acestea sunt numele fiilor lui Aaron, preoții care au primit ungerea și care au fost închinați ca preoți. 4 Nadab și Abihu au murit înaintea DOMNULUI când au adus foc străin înaintea DOMNULUI în pustiul Sinai. Ei n‑au avut fii. Eleazar și Itamar au slujit ca preoți în fața lui Aaron, tatăl lor.
Slujba leviților
5 DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: 6 „Apropie seminția fiilor lui Levi și pune‑o înaintea preotului Aaron, ca să‑i slujească! 7 Ei să îndeplinească îndatoririle pe care el și întreaga adunare le au față de Cortul Întâlnirii, făcând slujba Lăcașului: 8 să aibă grijă de toate uneltele Cortului Întâlnirii și să îndeplinească îndatoririle fiilor lui Israel; astfel să îndeplinească slujba Lăcașului. 9 Pe leviți să‑i dai deci lui Aaron și fiilor lui; ei să le fie dați cu totul dintre fiii lui Israel. 10 Pe Aaron și pe fiii lui să‑i pui să se îngrijească de slujba preoției, iar străinul care se apropie să fie omorât.”
11 DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: 12 „Eu, iată , i‑am luat pe leviți dintre fiii lui Israel, în locul tuturor întâilor născuți, al celor care se nasc primii dintre fiii lui Israel; și leviții vor fi ai Mei, 13 căci al Meu este orice întâi născut. În ziua când i‑am lovit pe toți întâii născuți din țara Egiptului, Mi‑am pus deoparte pentru Mine pe fiecare întâi născut din Israel, de la om până la animal: ai Mei să fie. Eu sunt DOMNUL!”
Familiile leviților
14 DOMNUL i‑a vorbit lui Moise în pustiul Sinai astfel: 15 „Numără‑i pe fiii lui Levi după familiile lor, după clanurile lor; pe toți cei de parte bărbătească de la vârsta de o lună în sus să‑i numeri.” 16 Moise i‑a numărat după cuvântul DOMNULUI, după cum i s‑a poruncit. 17 Aceștia sunt fiii lui Levi, după numele lor: Gherșon, Chehat și Merari. 18 Acestea sunt numele fiilor lui Gherșon, după clanurile lor: Libni și Șimei. 19 Iar fiii lui Chehat, după clanurile lor, sunt : Amram , Ițehar, Hebron și Uziel. 20 Iar fiii lui Merari, după clanurile lor, sunt : Mahli și Muși. Acestea sunt clanurile lui Levi, după familiile lor.
21 Din Gherșon, clanul lui Libni și clanul lui Șimei: acestea sunt clanurile gherșoniților. 22 Cei numărați dintre ei, toți cei de parte bărbătească, de la vârsta de o lună în sus, cei numărați dintre ei, au fost șapte mii cinci sute. 23 Clanurile gherșoniților își așezau tabăra în spatele Lăcașului, la apus. 24 Mai‑marele casei gherșoniților era Eliasaf, fiul lui Lael. 25 Îndatorirea fiilor lui Gherșon la Cortul Întâlnirii privea Lăcașul: Cortul , învelitoarea sa , perdeaua de la intrarea în Cortul Întâlnirii, 26 pânzele curții , perdeaua de la intrarea în curtea care se află în jurul Lăcașului și al altarului, funiile sale și toată slujba sa.
27 Din Chehat , clanul lui Amram, clanul lui Ițehar, clanul lui Hebron și clanul lui Uziel: acestea sunt clanurile chehatiților. 28 Numărul tuturor celor de parte bărbătească, de la o lună în sus, a fost de opt mii șase sute; ei aveau în grijă Sfântul Lăcaș. 29 Clanurile fiilor lui Chehat își așezau tabăra pe latura de miazăzi a Lăcașului. 30 Mai‑marele casei clanurilor lui Chehat era Elițafan, fiul lui Uziel. 31 Îndatorirea lor privea chivotul , masa , sfeșnicul , altarele și toate uneltele Sfântului Lăcaș cu care își făceau slujba, precum și perdeaua dinăuntru – tot ce ținea de ele. 32 Căpetenie peste mai‑marii leviților era Eleazar, fiul preotului Aaron; el îi supraveghea pe cei care aveau în grijă Sfântul Lăcaș.
33 Din Merari, clanul lui Mahli și clanul lui Muși: acestea sunt clanurile merariților. 34 Numărul tuturor celor de parte bărbătească, de la vârsta de o lună în sus, a fost de șase mii două sute. 35 Mai‑marele casei clanurilor lui Merari era Țuriel, fiul lui Abihail. Ei își așezau tabăra pe latura de miazănoapte a Lăcașului. 36 Îndatorirea încredințată fiilor lui Merari privea scândurile Lăcașului, stinghiile sale, stâlpii săi, tălpile sale, toate uneltele sale – tot ce ținea de ele –, 37 precum și stâlpii curții împrejmuitoare, tălpile lor, țărușii lor și funiile lor.
38 Cei ce își așezau tabăra înaintea Lăcașului, la răsărit, înaintea Cortului Întâlnirii, spre răsăritul soarelui, erau Moise și Aaron împreună cu fiii lui. Ei aveau ca îndatorire grija față de Sanctuar , din partea fiilor lui Israel; iar străinul care se apropia trebuia să fie omorât.
39 Toți cei numărați dintre leviți , pe care i‑au numărat Moise și Aaron potrivit poruncii DOMNULUI, după clanurile lor, toți cei de parte bărbătească, de la vârsta de o lună în sus, au fost douăzeci și două de mii.
Răscumpărarea celor întâi născuți
40 DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Numără‑i pe toți cei întâi născuți de parte bărbătească dintre fiii lui Israel, de la vârsta de o lună în sus; și fă numărătoarea după numele lor! 41 Să‑i iei pe leviți pentru Mine, DOMNUL, în locul tuturor întâilor născuți ai fiilor lui Israel, iar vitele leviților în locul tuturor întâilor născuți ai vitelor fiilor lui Israel!” 42 Moise i‑a numărat, după cum îi poruncise DOMNUL, pe toți întâii născuți dintre fiii lui Israel. 43 Numărul tuturor celor întâi născuți de parte bărbătească, de la vârsta de o lună în sus, a fost de douăzeci și două de mii două sute șaptezeci și trei. 44 DOMNUL i‑a vorbit lui Moise și i‑a zis: 45 „Ia‑i pe leviți în locul tuturor întâilor născuți ai fiilor lui Israel și vitele leviților în locul vitelor lor; leviții vor fi ai Mei. Eu sunt DOMNUL! 46 Pentru răscumpărarea celor două sute șaptezeci și trei dintre cei întâi născuți ai fiilor lui Israel care depășesc numărul leviților, 47 să iei câte cinci sicli de fiecare, după siclul Sfântului Lăcaș (un siclu avea douăzeci de ghere ). 48 Argintul pentru răscumpărarea celor ce trec peste numărul lor să li‑l dai lui Aaron și fiilor lui.” 49 Moise a luat argintul folosit pentru răscumpărarea celor ce depășeau numărul celor răscumpărați prin intermediul leviților; 50 a luat, de la întâii născuți ai fiilor lui Israel, argint totalizând o mie trei sute șaizeci și cinci de sicli de argint, după siclul Sfântului Lăcaș. 51 Și Moise le‑a dat argintul de răscumpărare lui Aaron și fiilor lui, după cuvântul DOMNULUI, după cum îi poruncise DOMNUL lui Moise.
Familia lui Aaron
1 Și acestea sunt neamurile lui Aaron și ale lui Moise în ziua când a vorbit Domnul cu Moise pe muntele Sinai. 2 Și acestea sunt numele fiilo lui Aaron: cel întâi născut Nadab; și Abihu, Eleazar și Itamar. 3 Acestea sunt numele fiilor lui Aaron, preoții care au fost unși, pe care i‐a sfințit să fie în slujba de preoți. 4 Și Nadab și Abihu au murit înaintea Domnului, când au adus foc străin înaintea Domnului, în pustia Sinai și n‐au avut copii. Și Eleazar și Itamar au slujit ca preoți în fața lui Aaron, tatăl lor.
Slujba leviților
5 Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: 6 Apropie seminția lui Levi și pune‐i inaintea lui Aaron, preotul, ca să‐i slujească. 7 Și ei să păzească cele de păzit ale lui și cele de păzit ale întregii adunări înaintea cortului întâlnirii, ca să facă slujba locașului. 8 Și să păzească toate uneltele cortului întâlnirii și cele de păzit ale copiilor lui Israel, ca să facă slujba locașului. 9 Și să dai pe Leviți lui Aaron și fiilor lui; ei sunt dați lui, dați dintre copiii lui Israel. 10 Și pe Aaron și pe fiii săi să‐i numeri și să‐și păzească preoția; și străinul care se va apropia să fie omorât. 11 Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: 12 Și eu, iată , eu am luat pe leviți dintre copiii lui Israel în locul oricărui întâi‐născut care deschide pântecele între copiii lui Israel; și leviții să fie ai mei. 13 Căci orice întâi‐născut este al meu ; în ziua când am lovit pe orice întâi‐născut în țara Egiptului mi‐am sfințit pe orice întâi‐născut în Israel, de la om până la dobitoc; sunt ai mei. Eu sunt Domnul.
Familiile leviților
14 Și Domnul a vorbit lui Moise în pustia Sinai zicând: 15 Numără pe fiii lui Levi după casele părinților lor, după familiile lor; să numeri pe fiecare de partea bărbătească de o lună și mai sus. 16 Și Moise i‐a numărat după cuvântul Domnului, cum i se poruncise. 17 Și aceștia sunt fiii lui Levi după numele lor: Gherșon și Chehat și Merari. 18 Și acestea sunt numele fiilor lui Gherșon, după familiile lor: Libni și Șimei. 19 Și fiii lui Chehat după familiile lor: Amram și Ițehar, Hebron și Uziel. 20 Și fiii lui Merari după familiile lor: Mahli și Muși. Acestea sunt familiile leviților după casele părinților lor. 21 Din Gherșon a fost familia Libniților și familia Șimeiților; acestea sunt familiile Gherșoniților. 22 Cei numărați ai lor, după numărul tuturor celor de partea bărbătească de o lună și mai sus, cei numărați ai lor au fost: șapte mii cinci sute. 23 Familiile Gherșoniților au tăbărât în dosul locașului spre apus. 24 Și mai marele casei tatălui Gherșoniților a fost Eliasaf, fiul lui Lael. 25 Și cele de păzit ale fiilor lui Gherșon în corul întâlnirii erau: locașul și cortul , acoperământul lui și perdeaua de la intrarea cortului întâlnirii, 26 și perdelele curții și perdeaua de la intrarea curții, care înconjoară locașul și altarul și funiile lui pentru toată slujba lui. 27 Și din Chehat a fost familia Amramiților și familia Ițehariților și familia Hebroniților și familia Uzieliților. Acestea sunt familiile Chehatiților. 28 După numărul tuturor celor de partea bărbătească, de o lună și mai sus, erau opt mii șase sute care păzeau cele de păzit ale sfântului locaș. 29 Familiile fiilor lui Chehat au tăbărât în latura locașului dinspre miazăzi. 30 Și mai marele casei tatălui familiei Chehatiților a fost Elițafan, fiul lui Uziel. 31 Și cele de păzit ale lor erau: chivotul și masa și sfeșnicul și altarele și uneltele sfântului locaș cu care își făceau slujba și perdeaua și tot ce ține de slujba ei. 32 Și mai marele mai marilor Leviților, Eleazar, fiul preotului Aaron, să aibă privegherea peste cei ce au paza sfântului locaș. 33 Din Merari a fost familia Mahliților și familia Mușiților. Acestea sunt familiile din Merari. 34 Și cei numărați ai lor, după numărul tuturor celor de partea bărbătească, de o lună și mai sus, erau șase mii două sute. 35 Și mai marele casei tatălui familiilor lui Merari a fost Țuriel, fiul lui Abihail. Ei au tăbărit în latura locașului dinspre miazănoapte. 36 Și slujba pazei fiilor lui Merari era: scândurile locașului și drugii lui și stâlpii lui și picioarele lui și toate uneltele lui și toată slujba lui. 37 și stâlpii curții de jur împrejur și picioarele lor și țărușii lor și funiile lor. 38 Și cei ce au tăbărât înaintea cortului întâlnirii spre răsărit înaintea locașului spre soare‐răsare, au fost Moise și Aaron și fiii săi, care păzeau cele de păzit ale locașului sfințit, în locul pazei copiilor lui Israel; și străinul care se va apropia să fie omorât. 39 Toți cei numărați din leviți , pe care i‐au numărat Moise și Aaron după porunca Domnului, după familiile lor, toți cei de partea bărbătească de o lună și mai sus erau douăzeci și două de mii.
Răscumpărarea întâilor‐născuți
40 Și Domnul a zis lui Moise: Numără pe toți întâii născuți de partea bărbătească dintre copiii lui Israel, de o lună și mai sus și ia‐le numărul numelor. 41 Și să iei pe leviți pentru mine, eu sunt Domnul, în locul tuturor celor întâi‐născuți dintre copiii lui Israel, și dobitoacele leviților în locul tuturor întâilor‐născuți dintre dobitoacele copiilor lui Israel. 42 Și Moise a numărat pe toți cei întâi‐născuți dintre copiii lui Israel, cum îi poruncise Domnul. 43 Și toți întâii născuți de partea bărbătească, după numărul numelor, de la o lună și mai sus, după numărătoarea lor, au fost douăzeci și două de mii deuă sute șaptezeci și trei. 44 Și Domnul a vorbit lui Moise, zicând: 45 Ia pe leviți în locul tuturor celor întâi‐născuți dintre copiii lui Israel și dobitoacele leviților în locul dobitoacelor lor, și leviții să fie ai mei. Eu sunt Domnul. 46 Și pentru răscumpărarea celor două sute șaptezeci și trei din întâii născuți ai copiilor lui Israel, care trec peste leviți 47 iei cinci sicli de fiecare cap; să‐i iei după siclul sfântului locaș: douăzeci de ghere pentru un siclu. 48 Și să dai lui Aaron și fiilor lui argintul celor ce sunt răscumpărați, care trec peste ei. 49 Și Moise a luat argintul de răscumpărare de la cei ce treceau peste cei ce erau răscumpărați de leviți. 50 A luat argintul de la întâii născuți ai copiilor lui Israel: o mie trei sute șaizeci și cinci de sicli, după siclul sfântului locaș. 51 Și Moise a dat argintul de răscumpărare lui Aaron și fiilor lui, după cuvântul Domnului, cum poruncise Domnul lui Moise.