Măritarea fiicelor moștenitoare
1 Capii de familie din clanul fiilor lui Galaad, fiul lui Machir, fiul lui Manase, din clanurile fiilor lui Iosif, s‑au apropiat și au vorbit înaintea lui Moise și înaintea capilor de familie ai fiilor lui Israel. 2 Ei au zis: „DOMNUL i‑a poruncit domnului meu să le dea fiilor lui Israel țara ca moștenire prin sorți. Tu, domnul meu , ai primit de asemenea poruncă de la DOMNUL ca moștenirea fratelui nostru Țelofhad să le‑o dai fetelor lui. 3 Dar, dacă ele se vor mărita după unul din fiii altei seminții a fiilor lui Israel, moștenirea lor va fi ștearsă din moștenirea părinților noștri și va fi adăugată la moștenirea seminției din care vor face parte și, astfel, moștenirea care ne‑a căzut nouă la sorți se va micșora. 4 Când va veni jubileul pentru fiii lui Israel, moștenirea lor se va adăuga la moștenirea seminției în care se vor mărita și din moștenirea seminției părinților noștri va fi scoasă moștenirea lor.”
5 Moise le‑a poruncit fiilor lui Israel, din partea DOMNULUI, astfel: „Seminția fiilor lui Iosif are dreptate. 6 Iată ce poruncește DOMNUL cu privire la fetele lui Țelofhad: «Să se mărite după cine doresc, numai să se mărite într‑un clan din seminția părinților lor. 7 Moștenirea fiilor lui Israel să nu treacă de la o seminție la alta, ci fiecare din fiii lui Israel să se țină lipit de moștenirea seminției părinților lui. 8 Și orice fată care are o moștenire în semințiile fiilor lui Israel să se mărite după cineva dintr‑un clan din seminția tatălui ei, pentru ca fiecare din fiii lui Israel să‑și păstreze moștenirea părinților săi. 9 Moștenirea să nu treacă de la o seminție la alta, ci semințiile fiilor lui Israel să se țină fiecare de moștenirea sa.»” 10 Fetele lui Țelofhad au făcut întocmai după porunca pe care i‑o dăduse lui Moise DOMNUL. 11 Mahla , Tirța, Hogla, Milca și Noa, fetele lui Țelofhad, s‑au măritat după fiii unchilor lor; 12 s‑au măritat în clanurile fiilor lui Manase, fiul lui Iosif, și moștenirea lor a rămas în seminția și în clanul tatălui lor. 13 Acestea sunt poruncile și hotărârile pe care le‑a dat DOMNUL prin Moise fiilor lui Israel în șesurile Moabului, pe malul Iordanului, în dreptul Ierihonului.
Moștenirea fetelor
1 Și capii părinților familiilor fiilor lui Galaad , fiul lui Machir, fiul lui Manase, din familiile fiilor lui Iosif, s‐au apropiat și au vorbit înaintea lui Moise și înaintea mai marilor, capilor părinților copiilor lui Israel. 2 Și au zis: Domnul a poruncit domnului meu să dea țara de moștenire prin sorț copiilor lui Israel și domnului meu i s‐a poruncit de Domnul să dea moștenirea fratelui nostru Țelofhad fetelor lui. 3 Dar dacă se vor mărita după cineva din fiii semințiilor copiilor lui Israel, atunci moștenirea lor se va lua din moștenirea părinților noștri și se va adăuga la moștenirea seminției de care vor ținea ele și se va lua din sorțul moștenirii noastre. 4 Și când va fi anul de veselie al copiilor lui Israel, atunci moștenirea lor se va adăuga la moștenirea seminției de care țin ele și moștenirea lor se va lua de la moștenirea seminției părinților noștri. 5 Și Moise a poruncit copiilor lui Israel zicând: Drept vorbește seminția fiilor lui Iosif. 6 Acesta este cuvântul pe care l‐a poruncit Domnul pentru fetele lui Țelofhad zicând: Să se mărite după cine va fi bine în ochii lor, numai să se mărite în familia seminției tatălui lor, 7 și nicio moștenire a copiilor lui Israel să nu treacă de la seminție la seminție, căci copiii lui Israel se vor ținea fiecare de moștenirea seminției părinților lui. 8 Și fiecare fată care stăpânește o moștenire printre semințiile copiilor lui Israel să se mărite după unul din familia seminției tatălui său și copiii lui Israel să stăpânească fiecare moștenirea părinților săi. 9 Și nicio moștenire să nu se treacă de la o seminție la altă seminție, căci fiecare din semințiile copiilor lui Israel se va ținea de moștenirea sa. 10 Fetele lui Țelofhad au făcut cum poruncise Domnul lui Moise. 11 Și Mahla , Țirta, Hogla și Milca și Noa, fetele lui Țelofhad, s‐au măritat după fiii unchilor lor. 12 S‐au măritat în familiile fiilor lui Manase, fiul lui Iosif, și moștenirea lor a fost în seminția familiei tatălui lor. 13 Acestea sunt poruncile și așezămintele pe care le‐a poruncit Domnul prin Moise copiilor lui Israel în câmpiile Moabului lângă Iordan la Ierihon.