Izgonirea celor necurați
1 DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: 2 „Poruncește‑le fiilor lui Israel să‑i trimită în afara taberei pe orice lepros , pe oricine are o scurgere de sămânță și pe oricine este pângărit din pricina unui trup neînsuflețit ; 3 fie bărbat, fie femeie, să‑i trimiteți în afara taberei, ca să nu pângărească tabăra, în mijlocul căreia locuiesc Eu.” 4 Fiii lui Israel au făcut întocmai și i‑au trimis în afara taberei; fiii lui Israel au făcut întocmai cum i‑a spus DOMNUL lui Moise.
Despăgubirea pentru păcat
5 DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: 6 „Spune‑le fiilor lui Israel: «Dacă un bărbat sau o femeie va păcătui față de un om, arătând necredincioșie față de DOMNUL, și sufletul acela se va face astfel vinovat, 7 să‑și mărturisească păcatul pe care l‑a făcut, să dea o despăgubire completă, să adauge a cincea parte și să dea întreaga sumă celui față de care s‑a făcut vinovat. 8 Dacă cel păgubit nu are o rudă căreia să i se dea despăgubirea, aceasta să‑I revină DOMNULUI, adică preotului, în afară de berbecul ispășirii, cu care se va face ispășire pentru el. 9 Orice dar adus preotului din lucrurile închinate de fiii lui Israel al lui să fie. 10 Orice lucru închinat al lui să fie: orice i se va da preotului al lui să fie.»”
Legea pentru cazurile de gelozie
11 DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: 12 „Vorbește‑le fiilor lui Israel și spune‑le: «Dacă un bărbat are o soție care a călcat strâmb și i‑a fost necredincioasă 13 și alt bărbat s‑a culcat cu ea , s‑a împreunat cu ea fără să știe bărbatul ei, dar ea a tăinuit, deși s‑a pângărit, fără să fie vreun martor împotriva ei, căci n‑a fost prinsă în fapt, 14 și dacă peste bărbatul ei vine un duh de gelozie și este gelos pe soția lui care s‑a pângărit sau vine peste el un duh de gelozie și este gelos pe soția lui care nu s‑a pângărit, 15 atunci bărbatul să‑și aducă soția la preot. Ca dar pentru ea, să aducă a zecea parte dintr‑o efă de făină de orz; să nu toarne untdelemn peste ea și să nu pună tămâie peste ea, căci aceasta este o ofrandă pentru gelozie, o ofrandă de aducere aminte, care amintește o fărădelege.
16 Preotul s‑o apropie și s‑o pună să stea în picioare înaintea DOMNULUI. 17 Apoi să ia apă sfântă într‑un vas de pământ, să ia praf de pe podeaua Lăcașului și să‑l pună în apă. 18 Să o înfățișeze înaintea DOMNULUI, să‑i descopere capul și să‑i pună în mâini o ofrandă de aducere aminte, o ofrandă pentru gelozie, iar în mâna preotului să fie apa aducătoare de blestem amar. 19 Preotul să o pună să jure și să‑i zică: ‘Dacă niciun bărbat nu s‑a culcat cu tine și dacă, fiind sub autoritatea bărbatului tău, nu ai călcat strâmb, pângărindu‑te, să nu‑ți facă niciun rău această apă aducătoare de blestem amar! 20 Dar dacă, fiind sub autoritatea bărbatului tău, ai călcat strâmb, pângărindu‑te, și alt bărbat decât bărbatul tău s‑a culcat cu tine’ 21 – și preotul să o pună pe femeie să se jure cu blestem și să îi zică: ‘DOMNUL să te facă să ajungi de blestem și de pomină în mijlocul poporului tău, DOMNUL să facă să ți se usuce coapsa și să ți se umfle pântecele, 22 iar această apă aducătoare de blestem să intre în măruntaiele tale, să‑ți umfle pântecele și să‑ți usuce coapsa!’ Și femeia să zică: ‘Amin! Amin!’ 23 Preotul să scrie într‑o carte blestemele acestea și să le șteargă cu apa amărăciunii, 24 ca să‑i dea femeii să bea apa aducătoare de blestem amar, iar apa aducătoare de blestem amar să intre în ea și să‑i pricinuiască amărăciune. 25 Preotul să ia din mâna femeii ofranda pentru gelozie, să legene ofranda înaintea DOMNULUI și s‑o aducă pe altar. 26 Apoi să ia un pumn din ofranda ei de aducere aminte, să îl pună să fumege pe altar, după care să‑i dea femeii să bea apa.
27 După ce i‑a dat să bea apa, se va întâmpla astfel: dacă ea s‑a pângărit și i‑a fost necredincioasă bărbatului ei, când va intra în ea, apa aducătoare de blestem îi va pricinui amărăciune; pântecele i se va umfla, coapsa i se va usca, și femeia va fi de pomină în mijlocul poporului ei. 28 Dar, dacă femeia nu s‑a pângărit, ci este curată, va rămâne nevătămată și va putea rămâne însărcinată. 29 Aceasta este legea geloziei pentru femeia care, fiind sub autoritatea bărbatului ei, calcă strâmb și se pângărește, 30 precum și pentru bărbatul peste care vine un duh de gelozie și care este gelos pe nevasta lui: preotul s‑o pună să stea în picioare înaintea DOMNULUI și să‑i facă după toată legea aceasta. 31 Bărbatul va fi fără vină, dar femeia aceea își va purta vina.»”
Felurite porunci
1 Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: 2 Poruncește copiilor lui Israel, ca să scoată afară din tabără pe orice lepros, și pe oricine are o curgere și pe oricine este necurat printr‐un mort . 3 Fie parte bărbătească, fie parte femeiască, să‐i scoateți afară; să‐i scoateți afară din tabără ca să nu necurățească tabăra lor în mijlocul căreia locuiesc eu. 4 Și copiii lui Israel au făcut așa și i‐au scos afară din tabără; după cum vorbise Domnul lui Moise, așa au făcut copiii lui Israel. 5 Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: 6 Vorbește copiilor lui Israel: Dacă un bărbat sau femeie va face vreun păcat pe care‐l fac oamenii, ca să facă o călcare de lege împotriva Domnului și acel suflet s‐a făcut vinovat; 7 atunci să‐și mărturisească păcatul pe care l‐a făcut: și să întoarcă pentru vina lui suma întreagă și să adauge la ea a cincea parte și s‐o dea aceluia către care s‐a făcut vinovat. 8 Și dacă omul nu va avea niciunul cu drept de răscumpărare căruia să‐i întoarcă pentru vină, atunci lucrul întors Domnului pentru vină să fie al preotului, afară de berbecele de ispășire cu care se va face ispășire pentru el. 9 Și orice dar ridicat din toate lucrurile sfinte ale copiilor lui Israel, pe care le aduc ei preotului, să fie al lui. 10 Și lucrurile sfințite ale oricărui om să fie ale lui: orice dă cineva preotului să fie al lui.
Apa de gelozie
11 Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: 12 Vorbește copiilor lui Israel și spune‐le: Dacă nevasta unui bărbat se va abate și‐i va fi necredincioasă 13 și se va culca un bărbat cu ea și va fi ascuns de ochii bărbatului ei și ea se va întina în taină și nu va fi niciun martor împotriva ei și n‐a fost prinsă 14 și duhul de gelozie va veni peste el și va fi gelos de nevasta sa și ea a fost întinată; sau dacă duhul de gelozie a venit peste el și va fi gelos de nevasta sa și ea n‐a fost întinată: 15 atunci bărbatul să‐și aducă nevasta la preot și să aducă darul ei pentru ea, a zecea parte dintr‐o efă de făină de orz; să nu toarne untdelemn deasupra, nici să nu pună tămâie peste el, căci este un dar de gelozie, un dar de mâncare de amintire, care amintește nelegiuirea. 16 Și preotul s‐o apropie și s‐o pună înaintea Domnului. 17 Și preotul să ia apă sfântă într‐un vas de lut și preotul să ia din pulberea ce va fi pe podeala locașului și s‐o pună în apă. 18 Și preotul să pună pe femeie înaintea Domnului și să descopere capul femeii și să pună pe palmele ei darul de mâncare de amintire, care este darul de mâncare de gelozie; și în mâna preotului să fie apa de amărăciune aducătoare de blestem. 19 Și preotul s‐o pună să jure și să zică femeii: Dacă nu s‐a culcat bărbat cu tine și dacă nu te‐ai abătut la necurăție cu altul în locul bărbatului tău, să fii slobodă de această apă de amărăciune aducătoare de blestem. 20 Dar dacă te‐ai abătut cu altul în locul bărbatului tău și te‐ai întinat și s‐a culcat cu tine un alt bărbat afară de bărbatul tău… 21 atunci preotul să pună pe femeie să jure cu un jurământ de blestem și preotul să zică femeii: Domnul să te facă un blestem și un jurământ în mijlocul poporului tău, când Domnul va face să‐ți sece coapsa și să ți se umfle pântecele. 22 Și această apă aducătoare de blestem să intre în măruntaiele tale ca să‐ți umfle pântecele și să‐ți sece coapsa! Și femeia să zică: Amin, Amin. 23 Și preotul să scrie aceste blesteme într‐o carte și să le șteargă cu apa de amărăciune. 24 Și să dea femeii să bea apa de amărăciune aducătoare de blestem și apa aducătoare de blestem să intre în ea și să‐i fie amară. 25 Și preotul să ia din mâna femeii darul de mâncare de gelozie și să legene darul de mâncare înaintea Domnului și să‐l pună pe altar. 26 Și preotul să ia un pumn din darul de mâncare, ca amintire a sa, și să‐l ardă pe altar și după aceea să facă pe femeie să bea apa. 27 Și după ce o va face să bea apa, atunci va fi așa : dacă s‐a întinat și a fost necredincioasă față de bărbatul ei, apa aducătoare de blestem va intra în ea și va fi amară, și pântecele ei se va umfla și coapsa ei se va usca și femeia va fi un blestem în mijlocul poporului ei. 28 Și dacă femeia nu s‐a întinat și va fi curată, atunci va rămânea slobodă și va zămisli sămânță. 29 Aceasta este legea geloziilor când nevasta se abate la altul în locul bărbatului ei și este întinată; 30 sau când ar veni peste un bărbat duhul de gelozie și ar fi gelos de nevastă‐sa; atunci să pună pe femeie înaintea Domnului și preotul să‐i facă după toată această lege. 31 Și bărbatul va fi slobod de nelegiuire, iar femeia să‐și poarte nelegiuirea.