Cupele mâniei lui Dumnezeu
1 Și am auzit un glas tare, care venea din Templu și care le spunea celor șapte îngeri: „Duceți‑vă și vărsați pe pământ cele șapte cupe ale mâniei lui Dumnezeu!”
2 Primul s‑a dus și a vărsat cupa lui pe pământ. Și o rană rea și dureroasă a apărut pe oamenii care aveau semnul fiarei și care se închinau chipului ei.
3 Al doilea a vărsat cupa lui în mare. Și marea s‑a făcut sânge ca de mort. Și orice făptură vie care era în mare a murit.
4 Al treilea a vărsat cupa lui în râuri și în izvoarele apelor. Și ele s‑au făcut sânge. 5 Și l‑am auzit pe îngerul apelor zicând:
„Drept ești Tu, care ești și care erai, Cel Sfânt,
pentru că ai judecat aceste lucruri.
6 Fiindcă ei au vărsat sângele sfinților și al profeților,
tot sânge le‑ai dat și Tu să bea.
Așa și merită!”
7 Și am auzit altarul zicând:
„Da, Doamne Dumnezeule atotputernic,
adevărate și drepte sunt judecățile Tale!”
8 Al patrulea a vărsat cupa lui peste soare. Și soarelui i s‑a dat să‑i dogorească pe oameni cu focul lui . 9 Și oamenii au fost dogoriți cu arșiță mare și au hulit Numele lui Dumnezeu, care are stăpânire peste aceste urgii, și nu s‑au pocăit ca să‑I dea slavă.
10 Al cincilea a vărsat cupa lui peste tronul fiarei. Și împărăția fiarei a fost cuprinsă de întuneric. Oamenii își mușcau limbile de durere. 11 Și L‑au hulit pe Dumnezeul cerului din pricina durerilor lor și din pricina rănilor lor rele și nu s‑au pocăit de faptele lor.
12 Al șaselea a vărsat cupa lui peste râul cel mare, Eufrat. Și apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraților de la răsăritul soarelui. 13 Apoi am văzut ieșind din gura balaurului și din gura fiarei și din gura profetului mincinos trei duhuri necurate , ca niște broaște. 14 Acestea sunt duhuri de demoni, care fac semne nemaipomenite și care se duc la împărații din întreaga lume ca să‑i strângă pentru războiul din ziua cea mare a Dumnezeului celui atotputernic. 15 „Iată , Eu vin ca un hoț. Ferice de cel ce veghează și își păzește hainele ca să nu umble gol și să i se vadă rușinea!” 16 Duhurile cele rele i‑au strâns în locul care pe evreiește se cheamă Armaghedon.
17 Al șaptelea a vărsat cupa lui în văzduh. Și din Templu, de la tron, a ieșit un glas tare, care zicea: „S‑a sfârșit!” 18 Și au urmat fulgere, glasuri, tunete și s‑a făcut un așa de mare cutremur, că de când este omul pe pământ n‑a fost un cutremur așa de mare. 19 Cetatea cea mare s‑a împărțit în trei și cetățile neamurilor s‑au prăbușit. Și Babilonul cel mare a fost amintit înaintea lui Dumnezeu, ca să‑i dea potirul de vin al mâniei Lui aprinse . 20 Toate insulele au fugit și munții n‑au mai fost de găsit. 21 Grindină mare cât un talant a căzut din cer peste oameni. Și oamenii L‑au hulit pe Dumnezeu din pricina urgiei grindinei, pentru că această urgie era foarte mare.
Vărsarea celor șapte potire
1 Și am auzit un glas mare ieșind din Templu, zicând celor șapte îngeri: Mergeți și vărsați pe pământ cele șapte potire ale mâniei lui Dumnezeu. 2 Și cel dintâi s‐a dus și și‐a vărsat potirul pe pământ; și s‐a făcut o rană rea și pricinuitoare de durere pe oamenii care au semnul fiarei și se închină chipului ei. 3 Și al doilea și‐a vărsat potirul în mare; și ea s‐a făcut sânge ca de om mort: și orice suflet de viață care este în mare a murit. 4 Și al treilea și‐a vărsat potirul în râuri și în izvoarele apelor; și s‐au făcut sânge. 5 Și am auzit pe îngerul apelor zicând: Drept ești tu, care ești și care erai, Sfântule, fiindcă ai judecat astfel. 6 Fiindcă ei au vărsat sângele sfinților și prorocilor și le‐ai dat sânge să bea: sunt vrednici. 7 Și am auzit altarul zicând: Da, Doamne Dumnezeule Atotputernice, adevărate și drepte sunt judecățile tale. 8 Și al patrulea și‐a vărsat potirul pe soare și i s‐a dat să dogorească pe oameni cu foc. 9 Și oamenii au fost dogorâți de o arșiță mare: și au hulit numele lui Dumnezeu care are puterea peste rănile acestea și nu s‐au pocăit ca să‐i dea slavă. 10 Și al cincilea și‐a vărsat potirul pe scaunul de domnie al fiarei; și împărăția ei s‐a făcut întunecoasă; și își mușcau limbile de durere. 11 Și au hulit pe Dumnezeul cerului din pricina durerilor lor și din pricina rănilor lor și nu s‐au pocăit de faptele lor. 12 Și al șaselea și‐a vărsat potirul peste râul cel mare Eufrat; și apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraților care vin de la răsăritul soarelui. 13 Și‐am văzut ieșind din gura balaurului și din gura fiarei și din gura prorocului mincinos trei duhuri necurate ca niște broaște. 14 Căci sunt duhuri de draci, făcătoare de semne, care se duc la împărații întregului pământ locuit ca să‐i adune pentru războiul zilei celei mari a lui Dumnezeu Celui Atotputernic. 15 (Iată , eu vin ca un hoț; fericit este cine veghează și își păstrează veșmintele, ca să nu umble gol și să se vadă rușinea lui). 16 Și i‐au adunat la locul numit evreiește Armaghedon. 17 Și al șaptelea și‐a vărsat potirul în văzduh și a ieșit din Templu un glas mare de la scaunul de domnie zicând: S‐a făcut. 18 Și s‐au făcut fulgere și glasuri și tunete; și s‐a făcut un mare cutremur de pământ, cum nu s‐a făcut de când a fost omul pe pământ: așa de mare cutremur de pământ, așa de tare! 19 Și cetatea cea mare s‐a făcut în trei părți și cetățile Neamurilor au căzut. Și Babilonul cel mare a fost amintit înaintea lui Dumnezeu, ca să‐i dea paharul vinului aprinderii mâniei lui. 20 Și orice ostrov a fugit și munții n‐au fost aflați. 21 Și o grindină mare, fiecare piatră ca de greutatea unui talant se pogoară din cer peste oameni; și oamenii au hulit pe Dumnezeu din pricina rănii grindinii, pentru că rana ei este foarte mare.